Autoportret de adolescent - MARIA M.

Sunt în vacanța de vară. Mă bucur de liniște după un an în care tot ce am făcut a fost să scriu, scriu și iar să scriu. Doar orice școlar știe cum e, cel puțin cei care au fost în clasa a VIII-a.

Deschid telefonul, lăsat de mult timp pe biroul încă plin de cărți, de când s-a terminat gimnaziul. Nu știu cum, dar dau peste poza mea de la banchet, mai precis de acum două luni.

Privesc fata blondă din poză ca pe o straină, în loc să mă uit la ea ca la o reflexie. Părul cenușiu, ușor auriu îi atârnă pe spate, nelăsând să se observe nicio parte din pielea albă, exact ca paginile unei cărți noi, care ascund în ele povești gata de ieșit la suprafață, în lume. Ochii ei albaștri păstrează misterul fotografiei, nelăsând să se întrevadă vreun strop de emoție, măcar așa, ca de final de școală. Continui să admir, oarecum pietrificată, adolescenta care avea despre sine însăși o părere foarte bună. Acum, pare că orice sentiment pe care îl simte sau l-a simțit vreodată stă închis în spatele unui ecran, exact ca un suflet ascuns într-o păpușă de porțelan. Oare chiar mă reprezintă?

Îmi dau seama că nu voi putea răspunde prea curând la această întrebare. Închid telefonul, interiorizată, plină de emoții care se lovesc într-un fel neobișnuit de sufletul meu.

S-a mai dus încă un an, iar peste o lună voi fi un adevărat licean. În felul acesta, prea interiorizată, nu-mi voi mai face niciun prieten. Dar în ultima clipă, îmi dau seama că asta sunt eu, cel puțin așa cred.

(Mușat Maria)

Acest text este o mică parte din proiectul "Întâmplări SPIRUTUALE", realizat cu și pentru promoția gimnazială 2019 a Colegiului național ”Spiru Haret” din Bucureşti, 

Un mod de a păstra amintirile SPIRUtuale.