joi, 30 octombrie 2014

Experiment. Literatura creează emoţie

Cum te simţi ca profesor când vorbeşti în faţa unei clase în care majoritatea elevilor afişează o politeţe de complezenţă? Cu alte cuvinte, o fi interesant ce spuneţi, dar mie mi se pare plictisitor şi stau cuminte fiindcă mi-e jenă să fac altceva ...

Oricât de interesant ar fi subiectul lecţiei, oricât de grozavă ar fi expunerea, elevii de azi nu mai sunt cei de ieri. Generaţiile de acum câţiva ani mai aveau ceva urme din răbdarea (din vremea şcolii în comunism) de a asculta stoic expuneri preţioase şi de a urmări cu creionul în mână demonstraţii complicate. Copiii de azi însă ştiu de când s-au născut că informaţia e la un click distanţă şi nu vor înţelege în veci de ce trebuie să asculte expuneri plicticoase. Ca să-i câştigi de partea ta, trebuie să-i faci să se simtă parteneri în lecţii vii, dinamice, interactive, în care să exploreze, să descopere, să experimenteze.

Clasa a IX-a E, filologie, intensiv engleză. Lecţie despre text ficţional şi nonficţional. Definim conceptele. Le propun un scurt exerciţiu creativ de texte nonficţionale: să compună o ştire despre un adăpost de animale. Apoi  alunecăm "firesc" către o discuţie despre animale de companie, despre responsabilitate, despre legătura care se stabileşte etc. Cer elevilor să scrie pe un post-it un cuvânt prin care să definească starea de spirit din acel moment.
Ora 12,15: fericită, relaxat, încântată, fericire, liniştită, fericire, curioasă, bine, fericire ... Lipim hârtiuţele în partea stângă  a tablei.
Ora 12,20: anunţ subiectul lecţiei: "După melci" de Ion Barbu. Lectura expresivă a textului îmi aparţine (textul e lung şi greu de citit expresiv la prima vedere). Citesc, citesc, citesc. La final, după descântul-bocet al copilului, în clasă e (prea) linişte.
Ora 12, 40: vreau stările lor redate printr-un cuvânt, din nou. Tristeţe, tristeţe, trist!, melancolic, supărat, dezamăgit, tristă, afectat, nostalgie, tristeţe, tristeţe ... 
Lipim şi tristeţea, în partea noastră dreaptă. Citim notiţele, pe rând, şi întreb ce s-a întâmplat de la 12,15 la 12,40. A murit melcul! vine spontan un răspuns şi nimeni nu râde, nimeni nu răsuflă ... Sunt prinşi încă în poveste. Ficţiunea i-a câştigat şi i-a închis pentru o clipă în lumea ei.

Aş vrea ca aceşti copii să revină şi să revină toată viaţa lor la literatură ca la o apă vie. Nu de alta, dar tocmai au conştientizat că literatura creează emoţie ... 







Foto: Ana Văcărescu



joi, 23 octombrie 2014

Mici emoţii de toamnă (şi o bogată polisemie)


Întâi am avut emoţii că nu prind sala goală (cabinetul de română, unde învaţă elevii cărora le sunt dirigintă, 10 C-ul adică).  M-am uitat în orarul lor - super potriveală: de la 9 la 10 miercurea merg la cabinetul de franceză. Da' m-oi întoarce la timp, până se sună de ieşire? Mici emoţii am avut, deşi m-a ajutat Sebi (elevul meu din 10 C, care era de serviciu pe şcoală, ca şi mine) să aleg fructele şi mai ales să le ducă. Înapoi, traversând curtea şcolii, am cules câteva frunze din parcul liceului - ciudat cum toate culorile toamnei se pot aduna într-o mână de frunze ... altă emoţie, de toamnă. Aranjamentul mi-a luat mai puţin de trei minute şi alte două să "împrumut" pentru  a lăsa scris  pe tablă cuvintele Poetului (... ca în refrenul cântecului).
Înainte de a se suna mi-am anunţat elevii, dându-le ceva emoţii, să vină direct în clasa noastră, fără să iasă în pauză. Nu pot decât să-mi imaginez (i-am lăsat să descopere singuri decorul şi să-l şi împartă), cu plăcută emoţie, reacţia lor.
Un pic din emoţia toamnei a prins Arina (tot 10 C) într-o fotografie. Împart cu voi.



Foto: Arina Diţ

Pe la voi cam ce "emoţii de toamnă" sunt?



miercuri, 22 octombrie 2014

"Frumoaso, ţi-s ochii-aşa de negri încât seara ... "

Am fost elevă a Liceului Pedagogic din Buzău la sfârşitul anilor '80, când toate materialele auxiliare pentru lecţiile demonstrative pe care le făceam eu sau colegii mei se bazau, la propriu, pe lucru manual. Revoluţionarul xerox a apărut mai târziu, iar de sursele infinite ale internetului, nici vorbă. Aşa se face că munceam la fişele de lucru pe rupte, de multe ori în echipă, dacă foiţele de indigo se toceau prea tare ... Să scrii şi să desenezi zeci de fişe era epuizant, dar atunci, în absenţa unei alternative, era normalitatea. Să te prindă seara lucrând la materialele auxiliare pentru ziua de practică pedagogică era (mă repet) normalitatea. 

În fine, retrospectiv privind, îmi dau seama de ce aşteptam şi savuram, atunci când ţineam o lecţie, mai ales etapa trecerii de la o temă la alta. În contextul în care proiectele de lecţie, extrem de riguros alcătuite, scrise de mână (cum altfel), amănunţite şi tehnice (tehnicitatea trebuie înţeleasă ca o calitate, fiindcă ascundea ore de studiu şi de lecturi didactice), ne consumau o grămadă de timp, era o bucurie să găseşti acel ceva cu care să captezi atenţia micilor învăţăcei. 

Personal, am resimţit asta întotdeauna - şi când eram elevă practicantă, şi acum când sunt profesoară -  ca pe o minunată provocare. A pregăti cu migală fondul aperceptiv al elevilor înainte de a veni cu alte şi alte lucruri noi e o soluţie aproape magică de a deschide firesc mintea copilului către următoarea treaptă. 

Cine predă la clasa a VIII-a după Humanitas ştie că manualul începe cu trei texte poetice extrem de diferite: o poezie romantică ("Lacul" de M. Eminescu), una modernistă ("Izvorul nopţii" de L. Blaga) şi una neomodernistă ("Emoţie de toamnă" de N. Stănescu). Trecerea de la Eminescu la Blaga, de la cadrul romantic cu lună, lac, nuferi, trestii la izvorul din care tainic curge noaptea am ales s-o fac prin "minutul" de creativitate. Am ales, ca din întâmplare, motivul ochilor (după o discuţie legată de elemente simbolice) şi am cerut elevilor să alcătuiască versuri libere în care să coreleze simbolul ochilor cu elemente ale naturii.  
Iată minutul nostru de creativitate:

  • Ochii tăi sunt atât de negri, încât cerul nopţii îngenunchează în faţa frumuseţii lor.
  • Ochii tăi sunt atât de adânci şi de albaştri, încât, de fiecare dată când ii privesc, simt că mă înec în valurile mării. 
  • Ochii tăi sunt atât de înlăcrimaţi, încât aud în ei susurul universului.
Nu-i doar o generaţie robotizată de calculator. Ochii lor, adâncii, pot vedea mistere ...