luni, 30 septembrie 2013

Şcolile din Lituania (II)

     Am vorbit despre şcolile din Lituania şi dacă nu am spus nimic despre elevi şi despre profesori nu înseamnă că nu am observat diverse lucruri, ci doar că nu au mai "încăput" în postarea trecută.
      Impresia generală am mai formulat-o: lituanienii sunt oameni care au o extraordinară grijă de a valoriza ceea ce au, mândri de ceea ce sunt, fără să încerce să pară altceva decât sunt. În plus, sunt extraordinar de ospitalieri, de calzi şi de emotivi. 
    Primirea pe care ne-au făcut-o, cu cântecele lor, cu dansuri tradiţionale, dar şi cu un salut scris în româneşte şi cu un cântec tot în limba noastră, au fost de natură să arate, dacă mai exista vreun dubiu, că vizita noastră a fost resimţită ca un eveniment foarte special. 




        Am văzut şi câteva activităţi şi, presupun eu, că au încercat să ne arate ce au mai bun în şcoala lor, de la clasa cea mai mică, până la elevii din ultimul an de liceu. Copiii cei mici au părut foarte dezinvolţi, spre deosebire de cei mari, mai timoraţi sau poate doar emoţionaţi, ca şi profesoarele lor. 





       La Şcoala de Arte, unde se lucrează cu foarte puţini copii, am găsit un pic altă atmosferă. Obiecte foarte frumoase, de artă, de data aceasta, o sală de festivităţi cu o acustică excelentă şi nişte elevi talentaţi, cu premii dincolo de graniţele ţării lor. 


     Am avut şi surpriza unui atelier de pictură pregătit pentru noi. Exerciţiul plastic simplu, dar foarte reconfortant (o pictură în acrilice, având la dispoziţie doar două culori primare şi nonculorile) m-a făcut să mă simt în cele 15 minute de lucru ca pe vremea liceului. Fiindcă nu am mai pictat cam de pe atunci ... 
        Şi da, mi-am adus acasă florile albastre pictate într-un sfert de oră.  






sâmbătă, 21 septembrie 2013

Şcolile din Lituania

      În Lituania am vizitat trei şcoli, toate din mediul rural, două şcoli de masă şi una vocaţională, mai precis o şcoală de arte (la ei învăţământul vocaţional se face după ore, cu foarte puţini elevi)
      Sistemul de învăţământ preuniversitar din Lituania presupune tot trei cicluri, adică primar, gimnazial şi liceal. Din câte mi s-a explicat, între gimnaziu şi liceu se dă un examen, mai mult de formă, nu cu miza de la noi, adică e o evaluare şi atât, rezultatele nu devin un mod de ierarhizare pentru admiterea la liceu, pentru faptul că şcolile lor au toate cele trei cicluri, iar elevul le parcurge pe toate într-un loc.
Cele două şcoli pe care le-am văzut se asemănau, aşa că voi vorbi la modul general.

Mi-au plăcut foarte multe lucruri, dar am observat şi minusurile. Le voi prezenta, după cum mi le amintesc.
   Peste tot în Lituania (atât cât am văzut) se simte cultul pentru lemn, pentru obiectele făcute manual din lemn sau pentru obiecte făcute manual, în general. Nici şcolile nu fac excepţie. Pe pereţii holurilor, în curtea şcolii, în clase, pe uşi şi pe ferestre erau expuse obiecte confecţionate de către elevi. Mai simple sau mai complicate. Am fotografiat câteva, dar erau mult mai multe şi mult mai variate. 
    O colegă lituaniană mi-a explicat că modul în care sunt expuse aceste lucruri reprezintă un criteriu important în evaluarea şcolilor. (Ştiu că şi în România sunt astfel de lucruri, dar, la modul general, cred că la noi încă se simte o rigiditate în felul cum ne amenajăm sălile de clasă.)
     De fapt, cred că este vorba şi despre mentalitate, în general, fiindcă acelaşi gen de obiecte se regăsesc şi în locuinţele oamenilor de la sat. Casele păstrează tot felul de ornamente din lemn, iar la geamuri sunt perdele lucrate manual, în general. (Nu pot să nu remarc faptul că în satele româneşti actuale "moda" presupune perdele turceşti neapărat!)  


     Lituania este o ţară foarte verde şi foarte curată. Ştiu că pentru verdeaţă îi ajută clima, dar, în plus, se simte respectul pentru fiecare peticuţ de iarbă. Curtea şcolii e verde, inclusiv terenul de sport. Trotoarul apare doar atât cât e nevoie, iar asta se întâmplă peste tot, nu doar în şcoală. 


 

   



         Şcolile au clădiri în genul celor construite şi la noi în vremea comunismului, doar că în cele două văzute de mine  mobilierul, uşile (unele) şi podeaua sunt tot de atunci, singurul loc cu mobilier complet nou şi modern fiind cancelaria. Nu vă grăbiţi încă să trageţi o concluzie. Se vede în fotografie că renovarea şcolilor a început: tâmplăria (s-a dus aici cultul pentru lemn) şi geamurile, încălzirea termică sunt noi nouţe. Dar acestea sunt lucruri obişnuite. 
Altceva m-a uimit, anume faptul că şcolile acestea de la ţară aveau grupuri sanitare cu apă curentă, vechi, într-adevăr, dar erau. De altfel dacă ar fi fost noi şi moderne, s-ar fi înţeles că sunt o achiziţie recentă în şcoală. În plus, la şcolile lor de la ţară au cantină! Aici copiii mănâncă masa principală, care se plăteşte în funcţie de veniturile părinţilor. Nu am înţeles însă dacă această treabă e finanţată de primărie, dar înclin să cred că da, fiindcă la modul general, la ei, primăriile alocă fonduri importante educaţiei. 

Mi-a mai plăcut ceva, nu am cea mai relevantă fotografie însă. În fiecare clasă există un colţ de recreere, unde copiii se joacă sau îşi fac de lucru cu ceva: cei mici au jucării, undeva era un calculator, altundeva un covoraş cu jucării, un casetofon, un colţ cu cărţi, altul cu căni şi cu ceai. O alternativă la alegatul pe holuri sau o provocare la socializare informală. 


     În fine, cred că toate acestea ar trebui raportate la şcolile din mediul rural de la noi. Nu ştiu cât de bine am conturat realitatea şcolii lituaniene, fiindcă am văzut puţin. Presupun însă că peste tot există aceleaşi locuri  fără urmă de opulenţă (eufemistic vorbind). Dar ceea am văzut mi-a lăsat impresia efortului că se vrea o schimbare, cine nu vrea ... Oricum, un lucru e sigur: lituanienii sunt mândri de ceea ce sunt, sunt oameni fără o urmă de falsitate şi cu o dorinţă extraordinară de a păstra şi de a valoriza ceea ce au. 



duminică, 15 septembrie 2013

La mulţi ani, Carmen Bunaciu!

15 septembrie este începutul şcolii româneşti prin tradiţie, dar astăzi voi scrie despre altă semnificaţie a acestei zile. Pe 15 septembrie 1961 s-a născut Carmen Bunaciu, sportiva cu care a început performanţa în nataţia românească. Dincolo de performanţele de nivel european şi mondial pentru care Carmen Bunaciu este eroul nostru naţional, ea este unică prin calităţile sale profund umane.

De la cursurile de înot ale fiicei mele (în urmă cu câţiva ani, la baza sportivă de la Dinamo) mi-au rămas în minte răbdarea şi priceperea sa cu copiii, bunăvoinţa arătată adulţilor (care-şi aşteptau micii înotători), zâmbetul său niciodată fals, modestia şi disponibilitatea ei extraordinară de a-şi face prieteni.
Şi am mai reţinut ceva: o secvenţă pe care o păstrez în memoria afectivă, conştientă de privilegiul că am întâlnit-o pe această mare sportivă.

De regulă, ea coordona din capătul bazinului exerciţiile copiilor, în apă cu micii elevi fiind asistenţii ei. S-a petrecut apoi ceva: Carmen Bunaciu s-a ridicat, a păşit către marginea din dreapta a bazinului, lăsând un pic de distanţă până la copii. Şi ... am văzut! Momentul! L-am prins! Câteva secunde - când sportiva nu a sărit, nu a plutit, nu a înotat, nu s-a scufundat, ci pur şi simplu s-a făcut una cu apa. Corpul ei prelung, care pe uscat este ca al tuturor oamenilor, a devenit altceva în apă. Ceva din bucuria delfinilor, ceva din puterea lostriţelor. Carmen Bunaciu este una cu apa.

Aş spune că nu cred în lostriţe, deşi, iubind prozele lui Vasile Voiculescu (şi literatura, în general) aş putea să cred că atunci, la bazinul de înot am văzut ceea ce vreun Duh sau Sfântul Duh, în mărinimia lui, ne-a dat nouă, românilor: o făptură care seamănă cu oamenii, dar e una cu apa.
O făptură care să ne arate că delfinii coboară uneori pe uscat, pentru a trăi printre noi, muritorii.
La mulţi ani, Carmen Bunaciu!


sursa foto: pagina de facebook a sportivei Carmen Bunaciu 

vineri, 13 septembrie 2013

Călătorie în Lituania

Ce știam eu despre Lituania până să ajung (acum mai bine de trei luni)  în această țară erau lucruri destul de generale: că este una dintre țările baltice, fostă ţară comunistă, situarea în nordul Europei,  transmisiile în direct de la Vilnius în momentul ”12 points” la Eurovision și, desigur, chihlimbarul de Marea Baltică.

Am ajuns în Lituania datorită ultimei întâlniri de lucru a Proiectului Comenius Regio ”City as a learning place -  where learning is an adventure” (în cadrul căruia am realizat câteva activități despre care voi vorbi altădată) și cele cinci zile petrecute în această țară săptămâna trecută mi-au adus foarte multe în plus, amănunte, imagini, impresii (care stau în drafts de o grămadă de timp), pe care le voi împărtăși cititorilor mei, mai ales că o țară baltică nu reprezintă o destinație de top când îţi aranjezi vacanţa (cel puţin în cercul meu de cunoştinţe şi de prieteni).

Iată câteva locuri/ lucruri văzute, impresii şi ponturi (în caz că mergeţi în Lituania). Voi pune şi poze (cu atenţionarea că nu sunt un fotograf exersat):

1. Capitala Lituaniei - Vilnius. Un loc foarte liniștit, maşini puţine, oemani calmi, cel puţin în centru.


De fapt la 500 000 de mii de locuitori câţi sunt în Vilnius, se explică. Mi-a amintit de Sighişoara, poate pentru că am vizitat centrul vechi. Am început promenada din faţa Catedralei şi am parcurs zona de străduţe vechi, înguste, destinade promenadei, statului la cafenele şi magazinelor de suveniruri. Oraşul are şi o zonă cu clădiri moderne (pe care am zărit-o) unde se află centrul financiar al capitalei. Terase ca în centrul vechi la noi, în Bucureşti, doar că au clădirile vechi bine conservate,
şi cu foarte multe magazine de suveniruri, dar despre acestea mai târziu.



Câte ceva despre Catedrală (foto stânga): construită în 1251, în timpul regelui Mindaugas. Este cu adevărat frumoasă şi am impresia că turnul din faţa ei se vede în spatele prezentatorilor de la Eurovision. Are ceva din arhitectura templelor greceşti, văzută din exterior. În interior impresionează prin picturi, fresce numeroase şi o capelă în care există câteva statui placate cu argint, cam de un metru şi jumătate în înălţime.





Ziceam că e linişte şi calm în Vilnius. Mai jos o imagine cu inersecţia din faţa Catedralei, deci centrul capitalei. Nu am scris atunci numele bulevardului şi l-am uitat, dar fotografia este făcută eu plecând dinspre catedrală. O colegă lituaniană mi-a spus că e un fel de Champs-Élysées al lor, dar mie nu mi-a făcut deloc impresia aceasta. Poate clădirile vechi să amintească un pic. Maşini puţine la o oră de vârf, vedeţi. 







2. Oraşul Trakai. Este unul dintre cele mai vizitate locuri din Lituania, mai ales că se află la mai puţin de 30 de kilometri de capitală. De altfel, Trakai este capitatla medievală a Lituaniei, iar punctul ei de atracţie este un castel gotic construit pe o insulă, în secolul al XIV-lea, pe lacul Galvé. 









3. Oraşul Kaunas. Este al doilea oraş ca mărime din Lituania şi se află la confleunţa a două mari râuri: Nemunas şi Neris. Am văzut aici tot centrul vechi, parcă un pic mai animat decât cel din Vilnius.









Voi continua cu muzee, şcoli, suveniruri şi altele.




joi, 5 septembrie 2013

Teza mea de doctorat la Editura Trend

În sfârşit mi-am publicat teza de doctorat! 
Lucrarea, cu titlul  Hiponimia în terminologia medicală. Modalităţi de abordare în semantică şi lexicografiea apărut la EDITURA TREND, în condiţii grafice de excepţie, lucru pentru care îi mulţumesc editoarei mele, Cristina Stroescu. 

Coperta 4: "Lucrarea este constituită din patru părţi în care se reflectă mai multe domenii implicate în cercetarea întreprinsă. Definirea şi interpretarea hiponimiei, ca o relaţie semantică puţin şi insuficient descrisă şi exemplificată, ocupă un loc central. Ilustrarea analizei prin termeni medicali a impus precizări privind principii  ale analizei terminologice descriptiv-lingvistice. Întreaga analiză s-a bazat pe definiţiile termenilor medicali din dicţionarele generale, ceea ce a presupus relaţii cu lexicografia şi metalexicografia. Cartea se adresează studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor care studiază lexicul specializat." Prof. univ. dr. Angela Bidu-Vrănceanu 



miercuri, 4 septembrie 2013

Structura anului şcolar 2013-2014

Anul şcolar 2013-2014 începe pe data de 1 septembrie 2013, se încheie pe data de 31 august 2014 şi se structurează pe două semestre, după cum urmează:


Semestrul I              

Cursuri – luni, 16 septembrie 2013 – vineri, 20 decembrie 2013

În perioada 2 - 10 noiembrie 2013,  clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă. 

Vacanţa de iarnă – sâmbătă, 21 decembrie 2013 – duminică, 5 ianuarie 2014

Cursuri – luni, 6 ianuarie 2014 – vineri, 31 ianuarie 2014

Vacanţa intersemestrială - sâmbătă, 1 februarie 2014 - duminică, 9 februarie 2014

Semestrul al II-lea              

Cursuri – luni, 10 februarie 2014 – vineri, 11 aprilie 2014

Vacanţa de primăvară – sâmbătă, 12 aprilie 2014 –  marți, 22 aprilie 2014

Cursuri – miercuri, 23 aprilie 2014 – vineri, 20 iunie 2014

Vacanţa de varăsâmbătă, 21 iunie 2014 – duminică, 14 septembrie 2014


În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri.Săptămâna 7–11 aprilie 2014 din semestrul al doilea este săptămână dedicată activităților extracurriculare și extrașcolare, în cadrul programului numit „Şcoala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, având un orar specific.


Atenţie!
Cursurile claselor terminale  de liceu se încheie în data de 30 mai 2014. 
Cursurile claselor a VIII-a se încheie în data de 13 iunie 2014.




(Extras din ORDINUL MINISTRULUI privind structura anului şcolar 2013 – 2014)