vineri, 9 septembrie 2011

Tautologii pe marginea piscinei

Îmi plac copiii şi îmi place să fiu profesoară. În timpul anului şcolar, fiindcă vacanţa e vacanţă.
La Balcic m-am odihnit  - soarele, soare, marea, mare şi cine a vizitat Balcicul ştie că e aproape obligatoriu să te resemnezi acomodezi cu statul la plajă pe marginea piscinei. Aşa că iată-mă împărţind zilnic spaţiul din jurul piscinei cu aceiaşi turişti: familii cu/fără copii, copii mici/mari,  persoane singure sau însoţite, bunici cu nepoţi sau fără, iubiţi cu iubite etc., majoritatea români, pe alocuri sârbi, polonezi, ruşi, din câte îmi (ră)sunau pe la urechi pe fondul muzical (80% românesc) asigurat de un barman-dj bulgar. Deşi intru în categoria familie cu copil mare, s-a întâmplat ca într-o după-amiază să lenevesc de una singură pe marginea piscinei. Buuun... În stânga mea, doi tineri, un el şi o ea foarte frumoşi. Foarte liniştiţi. În dreapta, familii cu copii mici. Gălăgioşi. Nu copiii, părinţii. Aflu despre unii că sunt de pe lângă Bacău, ceea ce presupuneam după accent. Unul dintre tătici, cel puţin, de neoprit. Bianca, ţini colacul bini şi dă din picioari! Aşa, tati! apoi lecţia de înot, întreruptă de griji mai mari: Gabi, (adică nevasta) di şi-ai ocupat atâta de multi şi scauni, şi mesi, şi şezlonguri, că doar suntem numa' trei! (răsună pe marginea piscinei, demonstrativ, spiritul civic al moldoveanului). Bianca, aşa, tati, întoarşi-te acuma! ... Şi când simţea omul că toată lumea (pardon! piscina) e a lui, apare pericolul, sub chipul unui puşti de vreo 5-6 ani, care plonjează din viteză în piscină, trezind pe toată lumea din leneveală şi mai ales stricând lecţia de înot a Biancăi (de altfel, un copil adorabil). Şi ca să fie sigur că s-a făcut remarcat, puştiul iese cu viteză din piscină şi, surpriză! aruncă dintr-o găletuşă toată apa, aşa, în semicerc, trezindu-ne pe toţi lenevoşii, mici, mari, tineri, bătrâni etc. Şi pentru ca bucuria să fie deplină, toate replicile stai cuminte, potoleşte-te, joacă-te frumos, fură înţelese doar de noi, lenevoşii, că puştiul, ţipând pe limba lui, adică sârbă, luă jocul de la capăt. Dar cine are spirit civic şi talent de educator? (Dacă mă bănuiţi pe mine, greşiţi, amintiţi-vă, vacanţa e vacanţă!) Moldoveanul deveni pe loc English-moldoveanul: Stop! andărstiend? stop!!! şi concomitent cu strigăturile stop, andărstiend, repetate temeinic, english-moldoveanul se trăgea tot temeinic de o ureche, arătându-i puştiului demonstrativ ce va păţi dacă nu se potoleşte. Dar copilul, tot copil. Înţelese că e de joacă. Şi nu oricum, ci cu nenea ăla agitat de pe marginea piscinei, care se ţine de o ureche. Aşa că sări şi mai vârtos în piscină, şi iar cu apa! iar stop! andărstiend, din ce în ce mai ţipător.
Generozitatea puştiului mă atinse şi pe mine, în leneveala de care vă povesteam, aşa că m-am ridicat şi, fără să caut anume, am prins privirea puştiului. Probabil că în ochii mei s-au adunat în secunda aceea toate reproşurile pe care le-am făcut în toată viaţa mea de dăscăliţă unora sau altora, mai mici sau mai mari, pentru că puştiul mi-a strigat scurt ceva pe sârbeşte (precis un "compliment"), apoi a dat în retragere.
Sunt îndreptăţită, prin urmare, să-mi atribui şi mie o tautologie: profesoara, tot profesoară şi în vacanţă.