duminică, 28 aprilie 2013

La mulţi ani! de Florii


Să ne iubim ca florile - Nichita Stănescu
Să ne iubim ca florile
în noi înşine.
Să creştem pe ramura
vie a cuvântului.
Eu sunt A
petala strigării
tu eşti U
friguroasă floare.

Să ne iubim ca florile
în noi înşine
ca litere singure
în interiorul cuvântului.
O, tu, cuvântule,
sex şi matrice
din care se naşte
întreg viitorul.

Să ne iubim ca florile
în noi înşine
în voi înşivă
în ei înşişi,
ca florile, numai ca florile,
florile dalbe
flori de măr.

vineri, 26 aprilie 2013

Prima mea carte didactică

Luna aceasta a apărut, la Editura Trend, prima mea carte didactică, un proiect la care am lucrat (4 săptămâni) cu colega mea, prof. Veronica Hoitan.

Este vorba despre o culegere de 50 de teste construite după modelul MECTS pentru Testarea Naţională, urmate de bareme de evaluare și de notare și de sugestii de rezolvare. Cartea mai conţine: modelul propus de MECTS și baremul de evaluare și notare şi două rezolvări complete ale modelului MECTS, realizate de elevi de clasa a VIII-a. La finalul cărţii există o schemă de recapitulare, care grupează conținuturile programei pentru Testarea Naţională sub câteva titluri așezate pe verticală, pentru a ușura efortul de sistematizare a cunoștințelor. Conţinuturile sunt corelate cu variantele care conțin cerințe prin rezolvarea cărora se lămuresc sau se consolidează cunoștințele legate de fiecare dintre conținuturi.
Iată coperta 1, a cărei ilustraţie a fost realizată de Laurenţiu Baltă:




Ce revelaţii am avut sau ce mi s-a revelat, lucrând la acest proiect: 
- selectarea textelor (literare şi nonliterare) a fost o bucurie, mai ales corelarea lor tematică în cadrul aceluiaşi test  (lucru care nu reprezintă o condiţie a construirii unui test, dar face lectura testului interesantă şi atractivă pentru elev);
- munca în sine a fost extrem de firească (în teorie, orice profesor ar putea realiza o culegere de teste);
- am cunoscut persoane deosebite, prin profesionalism: editoarea Cristina Stroescu şi autoarea de cărţi didactice pentru ciclul primar, Alexandrina Dumitru.
În plus, am câştigat o prietenă, pe Veronica.  



duminică, 21 aprilie 2013

Simularea examenelor naţionale

De mâine începe în Bucureşti săptămâna destinată simulării examenelor naţionale de sfârşit de ciclu.

Elevii de clasa a XII-a vor susţine următoarele probe:
  • luni, 22 aprilie - simularea probei la alegere a profilului şi specializării, adică proba E)c);
  • miercuri, 24 aprilie - simularea probei de limba şi literatura română, adică proba E)a);
  • vineri, 26 aprilie - simularea probei obligatorii a profilului, adică proba E)b).
Elevii de clasa a VIII-a vor susţine următoarele probe:
  • miercuri, 24 aprilie - simularea probei de limba şi literatura română;
  • vineri, 26 aprilie - simularea probei de matematică. 
Simulările vor respecta metodologiile de organizare şi desfăşurare a examenelor naţionale, Bacalaureat şi Testare Naţională. Pe scurt şi pe înţelesul tuturor: distribuirea elevilor în săli, subiecte unice la nivel de municipiu, foi de examen, lucrări secretizate, corectare în condiţii de examen, afişarea rezultatelor. 
Ştiu de la prima simulare organizată că efortul şcolilor este enorm: logistica specifică unui examen naţional, orarul şcolilor modificat pentru o săptămână, corectare, asistenţe etc. 
La limba şi literatura română, la această simulare întră toată materia din programa de bacalaureat. 

Succes!

joi, 18 aprilie 2013

Ce să nu faci când fiul tău are invitați. Ghid pentru părinți cool

Sunt situații când copilul tău trebuie să-și invite colegii. Da, acasă. E și casa lui, nu-i altar, unde n-ai voie să râzi, să strigi, să asculți muzică (și acestea sunt verbe dintre cele ”nevinovate”). Înainte de a-i spune fiului tău că e prea mare deranjul să vină cu colegii acasă, amintește-ți că nu poți controla alternativa (cu tot ce ar putea presupune).

În fine, să presupunem că fiul tău vine acasă cu colegi sau cu prieteni și să presupunem că poate chiar ai vrea, în adâncul sufletului tău, să fii considerat de colegii fiului tău adolescent un părinte, dacă nu cool, măcar ok.

Așadar:
- Nu sta ”pe capul” copilului tău și al invitaților săi mai mult de câteva minute. Este suficient să saluți și să te arăți cumva interesat (dar nu prea interesat!) de proiectul/programul/tema etc. pentru care-ți onorează cu prezența locuința.
- Oricât de tare te-ar năpădi nostalgiile tinereții, nu te apuca să-ți povestești memoriile. Cu siguranță musafirii fiului tău nu sunt interesați de ceaiurile sau de discotecile la care te duceai în timpul liceului. Dacă observi că vor să stea de vorbă cu tine, provoacă-i să povestească ei despre distracțiile lor la modă.
- Nu arunca priviri crâncene sau nemulțumite dacă prietenii fiului tău au tunsori ciudate, piercinguri sau tatuaje. Nu așa îți vei convinge copilul să nu-și tatueze inițialele iubitei sau semnul păcii pe braț.
- Nu adresa întrebări indiscrete musafirilor copilului tău. Dacă vrei să verifici cât de educogen este mediul din care provin, ce meserii au părinții lor sau cât de supravegheați sunt, în niciun caz nu vei afla toate acestea în holul de doi metri pătrați al apartamentului tău, în timp ce proaspeții musafiri se descalță cu grijă, că afară plouă (... vezi? ai aflat deja că sunt binecrescuți!).
- Nu te panica dacă prietenii fiului nu stau chiar aliniați, ca la ora de sport. Ia partea bună - sâmbăta asta nu mai ștergi parchetul.
- Nu căuta cu lupa defectele fetei despre care fiul tău vorbește tot timpul. O cunoști, în sfârșit. Și ce dacă râde prea tare? Și ce dacă are unghii date cu ojă neagră? Așa e cool. Și ce dacă fiul tău se străduiește prea mult să-i facă pe plac? Lasă-l să aibă propriile experiențe și să facă singur alegeri. (Ceea ce ați avut de spus pe tema asta, probabil că i-ați tot spus.)
- Nu-ți critica fiul în fața colegilor sau al prietenilor săi veniți în vizită, dar nici nu-l lăuda. Ai atâtea alte ocazii să fii sever sau, dimpotrivă,  drăgăstos cu copilul tău, fără martori de care el se jenează. Încearcă să vezi în ”puiul” tău adolescentul cu personalitate care a devenit.
- Nu povesti lucruri ”amuzante” din copilăria lui. Ceea ce ție ți se pare amuzant, pentru el poate fi jenant spus de față cu colegii.

Dacă ești deja un părinte cool, poate ne spui și nouă cum reușești.

miercuri, 17 aprilie 2013

Feedback la postarea ”Olimpiada Națională. Impresii”


Bună ziua!

Aş vrea să vă spun (cu întârziere, însă) cât de mult m-a încântat articolul/ postarea – nu știu care termen este cel potrivit, nu prea am experienta in spatiul virtual - despre faza naţională a Olimpiadei. Să ajung la acel nivel a fost visul meu încă din clasa a V-a. Cine s-ar fi gândit că voi avea parte de această bucurie chiar în ceasul ... al XII- lea?
A mă afla printre atâţia colegi inteligenţi şi talentaţi a fost, la început, copleşitor pentru mine. [...] 
Cândva, mă întreba tatăl meu cel pragmatic: "Cum e profesorul tău de română? Vă învaţă doar literatură sau vă pregăteşte şi pentru viaţă?"  În orice alt context, întrebarea ar fi avut, poate, sens. În acest caz, însă...
Cine crede că limba română e despre limba română sau despre orice altceva, greşeşte. Indiferent dacă vorbim despre gramatică sau despre literatură, totul e ...viaţă. Gramatica, uneori numită, pe drept sau nu, "matematica Limbii Române", este indispensabilă comunicării scrise şi orale, un adevărat filtru al conştiinţei şi al logicii, un instrument esenţial. În legătură cu analogia gramatică - matematică - deşi amândouă îmbunătăţesc logica, prefer oricând analiza unei fraze problemelor de matematică (de care am "scăpat"în clasa a XI-a).
Cât despre literatură- cred că am ajuns în punctul în care viaţa imită arta. Uneori, personajele îmi par mai vii decât multe persoane din realitatea contingentă. Aplicând acestei concepţii dihotomia realitate-ficţiune, se ajunge, deseori, în puncte moarte. Cred, totuşi, că Ilie Moromete (pe care, sincer, îl ador) trăieşte mai mult decât un om pentru care tragedia supremă e faptul că a pierdut/câştigat Steaua.  
Limba Română este viaţă şi, la Olimpiadă, am văzut viaţa sclipind în ochii tuturor oamenilor extraordinari pe care i-am întâlnit.(elevi şi profesori) Niciodată nu m-am simţit mai vie. [...]
Toată experienţa este, pentru mine, un motiv de bucurie, o mare onoare şi o confirmare a faptului că limba română este pasiunea mea şi că o voi trăi toată viaţa.
Ştiu că v-am mai spus, dar a însemnat foarte mult pentru mine faptul că v-aţi amintit de ziua mea. Faptul că v-am cunoscut mi-a confirmat părerea că profesorii de română (excepţiile întăresc regula) se numără printre cei mai empatici, inteligenţi, interesanţi şi ingenioşi oameni. Mi-a plăcut mult şi analogia cu Nichita- cred că totul se leagă de el. Îl consider (şi nu o spun din patriotism) cel mai bun poet din toate timpurile, iar faptul că îi pot citi opera în limba lui, care este şi a mea, mă face mai fericită decât orice altceva. Este...dumnezeiesc.

Cu drag şi stimă,
E. M. 

sâmbătă, 13 aprilie 2013

Amintiri din Sala Oglinzilor

Un articol de ieri din (autor - UN Cristian, în  Observator Cultural) mi-a amintit de un eveniment pe care l-am ratat în favoarea altuia. Este vorba despre ultima întâlnire oficială  în Sala Oglinzilor, înainte ca Uniunea Scriitorilor din România să-și mute sediul din Casa Monteoru (de pe Calea Victoriei).

Am avut onoarea (și interesul) să particip în ultimii doi-trei ani, alături de elevii mei, la proiecte USR, gândite pentru a aduce mai aproape de liceeni literatura contemporană și, desigur, pe autorii contemporani: proiectul Ora de română (despre care am scris aici și aici) și proiectul Turneu de lectura prin licee (vezi aici și aici).
Proiectului Ora de română s-a desfășurat  în Sala Oglinzilor, unde s-au ținut câteva lecții ”altfel” de către câțiva profesori din licee bucureștene.
Am avut, așadar, privilegiul să țin o oră de română în acest loc încărcat de istorie literară. Invitatul meu a fost poetul Mircea Dinescu, iar în sală au fost peste 100 de elevi (și câțiva colegi, profesori de română). Am scris, la vremea respectivă despre această experiență, acum vreau, de fapt, să vă arăt câteva imagini cu Sala Oglinzilor. Ignorați personajele care apar în fotografii (dacă puteți), observați locul, pentru că, așa cum spune UN Cristian, poate doar cărțile de memorii și documentarul Sala Oglinzilor (regia Marian Baciu) să mai readucă în atenție povestea de peste 50 de ani a relației literaturii române cu această clădire.








joi, 11 aprilie 2013

Să stăm de snoave

Pentru cine nu știe sau a uitat, snoava este o mică povestire cu conținut anecdotic, de origine populară, o istorioară hazlie, care, de regulă satirizează un defect sau o slăbiciune.
Iată un exemplu de snoavă:


                  PREŢUL UNEI CĂCIULI

Se-ntâlnesc doi pe drum.
     Măi !... se miră unul, da' bună căciulă ai, măi, că mi-ar trebui şi mie una.
    Păi, cam aşa, răspunde celălalt.

    Dar un lucru, cam de când o ai ?
     De la iarmaroc; n-am prea purtat-o că, dă, lucrul bun nu se poartă-n toate zilele.

    Fireşte, dar cât te ţine, măi ?
    Drept să-ţi spun că nu ştiu, că tocmai când o cumpă­ram, cojocarul mânca dindos, dar ce-are-a face, cred că plăteşte multe parale.
(”Snoava populară românească”, Editura Minerva, 1989, pag. 553)



Înțeleg că ironia se face la adresa hoției.
Mai înțeleg și falsul reper spațial din al doilea grup de replici - cel mai probabil, ”de la iarmaroc” este un reper temporal, având în vedere întrebarea clară a celui curios: cam de când o ai ?, dar și că pulsul satului era dat de târgul organizat la date fixe peste an, iarmarocul adică.
Ultimele două replici dezvăluie poanta acestei snoave - căciula este ”cumpărată” în absența cojocarului, deci meteahna vizată ar fi hoția.
Cum, însă, curiosul primește la o întrebare scurtă (dar cât te ţine ?) un răspuns ”justificat”, care trădează iuțeala de mână, dar și mândria că s-a căpătuit cu o căciulă care plăteşte multe parale, înclin să cred că povestașul anonim cunoștea înțelesul proverbului Prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul. 
Și nu pot să nu observ subtilitatea poantei.




miercuri, 10 aprilie 2013

Amenințare


3. Hotelul aproape gol - e începutul lui aprilie și suntem la mare.
Dar tocmai pentru că e începutul lui aprilie (deci e Săptămâna ”Școala altfel”), vine un grup de copii (cam de clasa I) și ... se plângea cineva, cumva, că e prea liniște? 

2. Picimea umblă, de regulă, încolonată. N-ai ce să reproșezi, doar că nu-i o coloană obișnuită. Imaginați-vă o sfoară, trasă de învățătoarea dibace după ea peste tot. Dacă învățătoarea se grăbește, sfoara se grăbește și ea. Dacă se oprește, la fel. Și, indiferent dacă sfoara este sau nu în mișcare, din ea ies mâini și picioare care se smucesc, firicele de glas se învolbură unele peste altele și învăluie sfoara ca un abur, tot timpul. 

1. Pe scări, e greu să menții sfoara. La coborâre, mă refer. Din întâmplare, eu urc, deci am vizibilitate perfectă asupra picimii dezlănțuite. E momentul când personajul meu colectiv, cu tot cu zumzet, lasă prim-planul unui puști, coborând în fugă câte două scări deodată. După el, un altul, roșu la față și vizibil furios, încercând să-l prindă pe primul, mai mult sare, decât coboară. 

0. Când ajung în dreptul meu, descopăr mărul discordiei.  De fapt, aud (sacadat din cauza efortului coborârii în alergare): Mă însor cu sora ta! Mă însor cu sora ta! 

marți, 9 aprilie 2013

Olimpiada Națională. Impresii

Când un profesor de română are în față un copil cu talent literar, cu deschidere către lectură și către studiu, îl privește cu emoție și cu speranță. Vede, poate, viitorul filolog. Când un profesor de română are în preajmă aproape 200 de copii, cei mai aleși dintre toți în ale literaturii, atunci stările se amplifică de tot atâtea ori.
Cam asta e atmosfera la o Națională.

Am scris la începutul săptămânii trecute despre deschiderea Olimpiadei Naționale de Limbă și Literatură Română și îmi propusesem să-mi scriu ”la cald” impresiile, dar ritmul nebun al evenimentelor și volumul de muncă m-au ținut departe de această intenție.
Azi m-am reconectat emoțional la acest eveniment, având răgazul (deh! prima zi de vacanță!) să parcurg Revista Olimpiadei Naționale, numită orgolios, dar inspirat In media res. Revista reflectă  conștiincios evenimentele primelor zile, anume sosirea participanților și festivitatea de deschidere, atmosfera de dinainte și de după cele două probe ale concursului, conține componența Comisiei Centrale, interviuri cu unii dintre membrii acesteia, interviuri ”amuzante” cu olimpicii, versuri ale unor elevi, dar și scurte prezentări ale liceelor constănțene și un grupaj de fotografii cu locuri reprezentative pentru Constanța, surprinse ieri și azi. 
Revista, însumând 24 de pagini într-o formă grafică deosebită, a fost realizată în doar trei zile, de duminică până marți, așa încât miercuri, la festivitatea de premiere, fiecare participant a primit un exemplar.
Dacă le-aș numi aici pe cele două profesoare (de la CN ”Mircea cel Bătrân” din Constanța) care au coordonat realizarea acestei publicații (și pe elevii dumnealor) ar fi un pic nedrept față de restul colegilor noștri din Constanța (ale căror nume nu le știu), care au făcut foarte plăcută oprirea noastră pentru câteva zile la malul mării.

Ceea ce nu reiese din revista prezentată (și nici nu avea cum!) este modul subiectiv, propriu fiecăruia, profesor sau elev, în care a trăit evenimentul.  Pentru mine, frumusețea, munca și emoția au început cu o săptămână înainte, când am început selecția textelor și formularea itemilor pentru proba orală (am evaluat la proba B, examinarea orală). Apoi a urmat partea cu adevărat spectaculoasă: evaluarea olimpicilor. Discursurile au fost, majoritatea, excepționale, pentru că elevii despre care vorbim sunt iubitori de lectură, iubitori de literatură, dornici să comunice și să (se) exprime - lucruri previzibile, doar am avut în față ”spuma țării la malul mării...” (cum metaforic începe Revista Olimpiadei).
Dar la altceva mă refeream când spuneam spectaculos. Anume la spectacolul graiurilor, coborând dulce, abia trădat, din Moldova, lin și așezat din Ardeal, iute, când nu te aștepți, ca-n Oltenia, hotărât și sfătos din Banat, mândru și drept din Muntenia, unduios și adânc din Maramureșul cel îndepărtat, toate unite prin știința de carte. Și în toată hora aceasta minunată, am văzut, discret, în spatele fiecărui pas, în spatele fiecărei fraze, Profesorul - cel fără de care mersul pe valuri, în picioare, al adolescenților pe mare, ar fi stângaci. 

Minunat început al revistei - prin cuvinte ale poetului necuvintelor (pe care le găsesc potrivite pentru acest final)- arătând privilegiul dintotdeauna al dascălului - acela de a fi martorul maturizării unei generații:
... şi îi contemplu ca la o debarcare.


luni, 1 aprilie 2013

Olimpiada Națională de Limbă și Literatură Română


Zilele acestea se desfășoară la Constanța Olimpiada Națională de Limbă și Literatură Română, nivel liceal,  unde mă aflu în calitate de membru în Comisia Centrală.
Aseară, în aula Universității Ovidius din Constanța, a avut loc Festivitatea de deschidere a Olimpiadei.
Au susținut discursuri în deschiderea Olimpiadei Naționale de Limbă și Literatură Română, în ordine: prof. dr. Răducu Popescu - Inspector General Școlar Constanța; prof. Stelian Fedorca - Secretar de Stat pentru învățământul preunuversitar; lector. dr. Anca Petrache - Inspector Școlar General MEN; conf. dr. Mihaela Fulea - Decanul Facultății de Litere, Universitatea Ovidius Constanța.
După deschiderea oficială a olimpiadei, a urmat un program artistic, susținut de elevi din Constanța (după ore de călătorie,  ne-am bucurat de candoarea serbării școlare).
Totul este organizat impecabil de către colegii din Constanța. 
Olimpicii (aproape 200 de participanți din toată țara)  susțin în cadrul Olimpiadei două probe individuale, o lucrare scrisă și un examen oral.
Astăzi s-au desfășurat proba scrisă și proba orală (doar a elevilor de clasa a XII-a și a celor care trebuie să plece către alte concursuri naționale). Am ascultat (și am evaluat) azi câteva discursuri excepționale.
Mâine se desfășoară proba orală a elevilor de clasele IX-XII.
Succes în continuare!