Când un profesor de română are în față un copil cu talent literar, cu deschidere către lectură și către studiu, îl privește cu emoție și cu speranță. Vede, poate, viitorul filolog. Când un profesor de română are în preajmă aproape 200 de copii, cei mai
aleși dintre toți în ale literaturii, atunci stările se amplifică de tot atâtea ori.
Cam asta e atmosfera la o Națională.
Am scris la începutul săptămânii trecute despre
deschiderea Olimpiadei Naționale de Limbă și Literatură Română și îmi propusesem să-mi scriu ”la cald” impresiile, dar ritmul nebun al evenimentelor și volumul de muncă m-au ținut departe de această intenție.
Azi m-am reconectat emoțional la acest eveniment, având răgazul (deh! prima zi de vacanță!) să parcurg Revista Olimpiadei Naționale, numită orgolios, dar inspirat
In media res. Revista reflectă conștiincios evenimentele primelor zile, anume sosirea participanților și festivitatea de deschidere, atmosfera de dinainte și de după cele două probe ale concursului, conține componența Comisiei Centrale, interviuri cu unii dintre membrii acesteia, interviuri ”amuzante” cu olimpicii, versuri ale unor elevi, dar și scurte prezentări ale liceelor constănțene și un grupaj de fotografii cu locuri reprezentative pentru Constanța, surprinse
ieri și
azi.
Revista, însumând 24 de pagini într-o formă grafică deosebită, a fost realizată în doar trei zile, de duminică până marți, așa încât miercuri, la festivitatea de premiere, fiecare participant a primit un exemplar.
Dacă le-aș numi aici pe cele două profesoare (de la CN ”Mircea cel Bătrân” din Constanța) care au coordonat realizarea acestei publicații (și pe elevii dumnealor) ar fi un pic nedrept față de restul colegilor noștri din Constanța (ale căror nume nu le știu), care au făcut foarte plăcută oprirea noastră pentru câteva zile la malul mării.
Ceea ce nu reiese din revista prezentată (și nici nu avea cum!) este modul subiectiv, propriu fiecăruia, profesor sau elev, în care a trăit evenimentul. Pentru mine, frumusețea, munca și emoția au început cu o săptămână înainte, când am început selecția textelor și formularea itemilor pentru proba orală (am evaluat la proba B, examinarea orală). Apoi a urmat partea cu adevărat spectaculoasă: evaluarea olimpicilor. Discursurile au fost, majoritatea, excepționale, pentru că elevii despre care vorbim sunt iubitori de lectură, iubitori de literatură, dornici să comunice și să (se) exprime - lucruri previzibile, doar am avut în față ”spuma țării la malul mării...” (cum metaforic începe Revista Olimpiadei).
Dar la altceva mă refeream când spuneam
spectaculos. Anume la spectacolul graiurilor, coborând dulce, abia trădat, din Moldova, lin și așezat din Ardeal, iute, când nu te aștepți, ca-n Oltenia, hotărât și sfătos din Banat, mândru și drept din Muntenia, unduios și adânc din Maramureșul cel îndepărtat, toate unite prin știința de carte. Și în toată hora aceasta minunată, am văzut, discret, în spatele fiecărui pas, în spatele fiecărei fraze,
Profesorul - cel fără de care mersul pe valuri, în picioare, al adolescenților pe mare, ar fi stângaci.
Minunat început al revistei - prin cuvinte ale poetului necuvintelo
r (pe care le găsesc potrivite pentru acest final)- arătând privilegiul dintotdeauna al dascălului - acela de a fi martorul maturizării unei generații:
... şi îi contemplu ca la o debarcare.