joi, 11 aprilie 2013

Să stăm de snoave

Pentru cine nu știe sau a uitat, snoava este o mică povestire cu conținut anecdotic, de origine populară, o istorioară hazlie, care, de regulă satirizează un defect sau o slăbiciune.
Iată un exemplu de snoavă:


                  PREŢUL UNEI CĂCIULI

Se-ntâlnesc doi pe drum.
     Măi !... se miră unul, da' bună căciulă ai, măi, că mi-ar trebui şi mie una.
    Păi, cam aşa, răspunde celălalt.

    Dar un lucru, cam de când o ai ?
     De la iarmaroc; n-am prea purtat-o că, dă, lucrul bun nu se poartă-n toate zilele.

    Fireşte, dar cât te ţine, măi ?
    Drept să-ţi spun că nu ştiu, că tocmai când o cumpă­ram, cojocarul mânca dindos, dar ce-are-a face, cred că plăteşte multe parale.
(”Snoava populară românească”, Editura Minerva, 1989, pag. 553)



Înțeleg că ironia se face la adresa hoției.
Mai înțeleg și falsul reper spațial din al doilea grup de replici - cel mai probabil, ”de la iarmaroc” este un reper temporal, având în vedere întrebarea clară a celui curios: cam de când o ai ?, dar și că pulsul satului era dat de târgul organizat la date fixe peste an, iarmarocul adică.
Ultimele două replici dezvăluie poanta acestei snoave - căciula este ”cumpărată” în absența cojocarului, deci meteahna vizată ar fi hoția.
Cum, însă, curiosul primește la o întrebare scurtă (dar cât te ţine ?) un răspuns ”justificat”, care trădează iuțeala de mână, dar și mândria că s-a căpătuit cu o căciulă care plăteşte multe parale, înclin să cred că povestașul anonim cunoștea înțelesul proverbului Prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul. 
Și nu pot să nu observ subtilitatea poantei.




16 comentarii:

  1. Banc vechi de pe vremea crizei de benzină
    La o stație PECO trage o Dacie și șoferul îl întreabă pe benzinar cât costă o picătură de benzină.
    Benzinarul se fâsticește și nu dă un răspuns clar. Șoferul insistă. Benzinarul se gândește. Șoferul se roagă. Benzinarul zice că-i gratis.
    - Atunci picură-mi și mie vreo 30 de litrii de benzină în rezervor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)))
      Deci, de la snoavă la banc, românul s-a născut ... subtil!

      Ștergere
    2. Aia cu „Atunci spargeți-mi și mie vreo 10 ouă!” o știți? :)

      Ștergere
    3. Eu nu o știu, dar presupun că e tot un fel de păcăleală.

      Ștergere
    4. E la fel. Întreabă cineva cât costă ouăle, i se răspunde că oul întreg costă un leu iar cel spart 50 de bani... :)

      Ștergere

    5. E adaptată la recenta criză. :)))

      Ștergere


  2. Păcală,
    snoavă scrisă de Ion Creangă
    Un negustor, umblând prin mai multe sate şi oraşe, ca să cumpere grâu, păpuşoi şi altele, într-o zi ajunse la un pod şi când era să treacă văzu un om care se odihnea acolo: acesta era Pâcală. Negustorul, voind să afle ceva de la el, ca orice negustor, se apropie de dânsul şi-l întrebă:

    — De unde eşti, măi creştine?
    — Ia din sat de la noi, răspunse Pâcală.
    — Din care sat de la voi?
    — Iaca de acolo, tocmai de sub acel mal, arătând negustorului cu mâna spre un deal.
    — Bine, dar ce sat e acela? Eu nu-l ştiu.
    — Ei! cum să nu-l ştii; e satul nostru, şi eu de acolo vin.
    — Nu aşa, măi prostule. Eu te-ntreb: acel sat pe a cui moşie este şi cum îi botezat?
    — Doamne! da' nu ştii că moşiile sunt boiereşti şi asta-i a cuconului nostru, ce şede la Bucureşti? Iar satu-l botează popa într-o căldăruşă cu apă, cum îi scrie lui în cărţi.

    Negustorul, privindu-l lung, zise în sine: Mă!... aista-i chiar Pâcală.

    — Dar cum te cheamă pe tine?
    — Iaca!... ce mă întreabă. Mă cheamă ca pe oricare: vină-ncoace, ori vin-aici!

    Negustorul începu a-şi face cruce ca de naiba şi iar îl întrebă:

    — Dar cu chemarea împreună cum te mai strigă?
    — Iaca aşa: vino! u! mă! răspunse Pâcală.

    Negustorul începu atunci a râde şi zise: ce prost! Apoi îl mai întrebă:

    — Dar ce bucate se fac acolo la voi?
    — Mai mult terciu cu mămăligă mâncăm, zise Pâcală.
    — Înţelege-mă, prostule! Nu te întreb de bucate ferte.
    — D-apoi de care bucate mă-ntrebi?
    — Te-ntreb dacă s-au făcut la voi grâu, orz şi altele.
    — Da, s-au făcut până la brâu, răspunse Pâcală.
    — Nu te-ntreb de înălţime, că doar n-am nevoie de paie pentru boi, ci aş voi să ştiu ce feliu este la voi grăuntele orzului.
    — Să-ţi spun, dacă nu ştii, zise Pâcală. Grăuntele orzului este lungăreţ, îmbrăcat c-o coajă cam gălbie şi c-o ţapă în vârf.
    — Bine, ştiu de astea; dar spune-mi ce fel se vinde, că aş voi să cumpăr şi eu.
    — De! nu ştii dumnia-ta ce fel? Unul dă grâul ori orzul, şi altul îi dă bani: galbeni, napoleoni ori altăceva.
    — Nu mă-nţeleseşi nici asta; eu te-ntreb: cum se dă?
    — Bre!... Nici asta n-o ştii. Să-ţi spun eu: iei baniţa ori dimerlia şi pui în ea pân-o umpli cu vârf, apoi cu coada lopeţii o razi ş-o torni în sac, pe urmă iarăşi o umpli şi tot asemine faci.
    — Eu nu te-ntreb asta, om fără cap ce eşti!
    — Dar ce fel mă-ntrebi? zise Pâcală.
    — Cu ce preţ se vinde chila ori baniţa; câţi lei?
    — Aşa cum te-nvoieşti; şi câţi lei dai atâta iei.

    Negustorul, supărat, îl mai întrebă:
    — Neghiobi ca tine mai sunt acolo-n sat?
    — U! hu!... este badea Muşat, badea Stan, Neagu, Voicu, Florea, Soare, badea Bran, Coman şi alţii.
    — Ho! mă, destul! Dar cine este mai mare decât toţi la voi în sat?
    — Cine-i mai mare? Badea Chiţu; el este mai nalt decât toţi; e atât de lung, încât mai n-ajungi cu mâna la umărul său.
    — Bre!... proastă lighioaie mai eşti! Nu te-ntreb aşa.

    — Dar cum? zise Pâcală.
    — Eu îţi zic: pe cine ascultaţi voi aici în sat?
    — I! ha! auzi vorbă! Ascultăm pe lăutarul moş Bran; când începe să cânte, tot satul stă cu ochii şi urechile ţintă la el.
    — Nu zic aşa, măi nătărăule! Răspunde-mi odată cum te-ntreb.
    — Ei, cum?
    — Eu te-ntreb de cine aveţi frică aici în sat mai mult.
    — Văleu, maică! Ia, de buhaiul lui moş popa, mare frică mai avem, mămulică. Când vine sara de la păscut, fugim de el care încotro apucăm; că atât e de înfricoşat, de gândeşti că e turbat; când începe să mugească, sparie chiar şi copiii din sat.
    — Mă!... da'! ce namilă de om eşti tu? Nu cumva eşti vrun duh rău, frate cu Mează-noapte sau cu Spaima-pădurei?
    — Ei, Doamne! De ce mă-ntrebi, când mă priveşti? Ce? Nu mă vezi că-s om ca şi dumniata: cu cap, cu ochi, gură, nas, mâni şi cu picioare, mă mişc şi mă uit ca toţi.
    — Aşa te văd şi eu, dar ai minte şi simţire abia ca un dobitoc. Ia spune-mi, zău: aveţi butnari sau dogari în sat la voi?
    — Avem.
    — Na cinci bani, şi du-te să-ţi puie doagele ce-ţi lipsesc.//

    „Prostia din născare leac în lume nu mai are; ea este o uricioasă boală, ce nu se vindecă în şcoale, ba nici în spitale.„

    RăspundețiȘtergere
  3. Un om ducea o vacă la tîrg. Se întîlnește cu Păcală care întreabă:
    - Unde duci boul ăsta?
    - Nu vezi că-i vacă?
    - Dar nu vorbeam cu tine.

    *

    Păcală ducea o vacă de funie. Se întîlnește cu un om din sat care-l întreabă:
    - Unde duci, bre, vaca?
    - O duc la doctor.
    - Dar ce, e bonavă?
    - Nu, dar e-a doctorului.

    *

    Cineva îl întreabă pe Păcală:
    - Cîte oi or fi în turma asta?
    - Stai puțin... Mda... 326 de oi.
    - Cum ai făcut să afli?
    - Am numărat picioarele și am împărțit la patru.

    *

    O doamnă blondă de la oraș vine la un cioban cu un animal în brațe.
    - Ți-ai pierdut mielul. Ce-mi dai că ți l-am adus?
    - Îți dau și doi miei, cucoană, numai lasă-mi cîinele jos.


    De unde se vede că oamenii aveau vaci și oi. Acum nu mai au, au devenit nerentabile. Un om din satul unde-mi petrec vacanța și-a vîndut vaca și, de banii primiți, și-a pus la casa lui dărăpănată ușă „de termopan”. Nu e nicio snoavă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ultima nu e snoavă, dar e cea mai actuală - și poate deveni. Dacă observați, de la snoavă la basm, se pot urmări elemente de antropologie.

      Ștergere
  4. Cea mai bună snoavă de transhumanță ea cea despre culoarea oilor.

    Un orășean întîlnește un cioban cu turma lui și-l întreabă dacă oile dau lapte mult.
    - D-apoi ale albe dau lapte mult și-așa fain! zice ciobanul radios.
    - Aha. Dar alea negre?
    - Ș-ale negre... mîrîie ciobanul, încruntat.
    - Și lînă tunzi de pe ele?
    - Păi cum? Ăle albe dau așa lînă bună și se toarce fain și-i moale.
    - Aha. Dar alea negre n-au?
    - Ba ș-ăle negre, se oțărăște ciobanul, supărat rău.
    - Dar văd că e ceva ciudat cu oile astea... Nu cumva alea albe sînt ale matale?
    - Păi ăle albe-s ale mele toate! zice ciobanul rîzînd fericit.
    - Asta era! Și-alea negre?
    Ciobanul trîntește căciula cu necaz:
    - Ș-ăle negre!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta chiar are subtilități. Nu pare inventată în mediul rural.

      Ștergere
  5. In desert erau doi serpi
    -frate noi suntem veninosi?
    -da,dece?
    -fiindca mi-am muscat limba

    RăspundețiȘtergere