luni, 26 martie 2012

Când destinatarul e o zână

Lecţia cu Scrisoarea nu s-a terminat aşa. Acela a fost abia începutul. Evident că am propus un exerciţiu de alcătuire a unei scrisori. Modelele de scrisori din manualul de clasa a V-a (Ion Creangă către Mihai Eminescu pentru scrisoarea amicală, Fanny Rebreanu către Liviu Rebreanu pentru scrisoarea de felicitare), deşi minunate, m-au determinat să aleg un exerciţiu un pic mai apropiat (prin mesaj) de  lumea copiilor de 10-11 ani.
Aşa că am pus împreună data şi localitatea, în dreapta sus, apoi, tot împreună, formula de adresare, în centru, ca un titlu, cu virgulă (că doar e o structură în vocativ).  
Scrisorile de mulţumire au ieşit cam aşa:

Bucureşti, martie 2012 
                     Dragă Zână Măseluţă,
Îţi mulţumesc că vii în fiecare seară şi ne verifici pernele. 
Îţi mulţumesc, de asemenea, că vii tiptil la mine în cameră, bagi uşor mâna sub pernă, iei dintele şi pui 10 lei în loc. 
Apropo, îmi cade un dinte!
                                                                                        Cu drag, Cristi (11 ani)



Bucureşti, martie 2012 
                     Dragă Zână Măseluţă,
Când aveam 7 ani, mi-a căzut primul dinte de lapte. Era preferatul meu.
La culcare, am pus dintele într-un şerveţel şi apoi sub pernă. Aşteptam cu nerăbdare dimineaţa zilei următoare. Când m-am trezit, am găsit 10 lei sub pernă. Eram mândru de mine. 
Din păcate, mie mi-au crescut toţi dinţii strâmb. De aceea, acum port aparat dentar. 
                                                                                         Cu drag, David (11 ani)



Bucureşti, martie 2012 
                     Dragă Zână Măseluţă,
Astăzi mi-a căzut încă un dinte.
Tata a încercat din răsputeri să îl scoată, dar, pe la prânz, după ce am mâncat, a căzut în supă. 
Te aştept cu nerăbdare.
                                                                           Mulţi pupici, Andreea D. (11 ani)



Bucureşti, martie 2012 
                     Dragă Zână Măseluţă,
Să ştii că te admir pentru câte măseluţe ai purtat în sac. 
Când eram mic, te visam noaptea că vii să îmi iei dinţişorii. Acum mi se mişcă ultimul dinte. 
Te aştept pentru ultimul bănuţ de la tine şi pentru ultimul meu dinte. Cel mai mare. De fapt, este o adevărată măsea. 
                                                                              Cu drag, Robert (12 ani)




joi, 22 martie 2012

Cu drag, de la cine-ştie-de-unde

Mi se întâmplă uneori, ca un dar venit cine-ştie-de-unde, să mă distrez pur şi simplu îm timpul lecţiei.
De curând, am predat la clasa a V-a Scrisoarea. Cu tot dichisul: convenţii de alcătuire a scrisorii, apoi tipuri de scrisori: scrisoarea familială, scrisoarea de dragoste, scrisoarea amicală. După aceste trei exemplificări, mă opresc şi zic: mai cunoaşteţi şi alt tip de scrisoare? În clasă, genul acela de linişte când auzi cum lucrează minţile (pe cuvânt, că auzi). Prima mână ridicată, ca o săgeată: Scrisoarea duşmănească! zice mândru puştiul de 11 ani. Dau să zic că nu există categoria scrisoare duşmănească, dar nu apuc să explic ce şi cum, că vine argumentul: Scrisoarea duşmănească se trimite de la duşman la duşman. ... Sau de la duşman la amic. 
Scrisoare vecinească! vine instantaneu alt răspuns, însoţit de explicaţie, de la vecin la vecin. Explic din nou că nu ... , dar altă mână nerăbdătoare, alt răspuns, pe ton , cum altfel, decât maiestuos: Scrisoare regească! De la rege la rege! Şi pentru că mă pregătesc să deschid gura iar că nu ..., puştiul aduce alt argument: sau de la rege la supus. 
În fond, dacă există scrisoare amicală, de ce n-ar exista şi scrisoare duşmănească?
Apropo, ce tipuri de scrisori mai ştiţi?

joi, 8 martie 2012

Ce să nu-i spui unei fete de ziua ei. Ghid pentru băieţi, de ziua fetelor

- Nu-i spune că e drăguţă. Dacă nu-i poţi spune că e frumoasă, mai bine nu-i spune nimic. Drăguţă = 0 (adică zero).
- Nu-i spune că seamănă cu ... , pentru că o fată vrea să fie unică. Da' tu poţi să rişti şi să-i spui că seamănă cu Angelina Jolie, de exemplu, şi ea va constata: ori eşti mincinos, ori eşti chior.
- Nu-i spune că s-a îngrăşat. Asta înseamnă că o  vezi ca pe un cozonăcel. Nici că a slăbit - se va subînţelege că arăta înainte ca un cozonăcel.
- Nu folosi diminutive. Diminutivele nu mai sunt acceptate de la Eminescu, încoace ("... şi minciuni cu-a ta guriţă"). Nu-i spune nici măcar că-i cumperi o băuturică  ( nu eşti Setilă al lui Creangă. )
- Nu-i spune că nu-ţi plac treburile casnice. Atenţie! Orice fată visează nu un prinţ pe un cal alb, ci un băiat de casă cu aspiratorul într-o mână şi coşul de cumpărături în cealaltă.
- Nu-i spune că-ţi plac tipele blonde, brunete, cu ochi verzi etc. Dacă un singur semnalment nu se potriveşte cu ce ai în faţă, devii duşmanul ei pe viaţă. În cele mai nefericite cazuri, vei afla că are şi ea un prototip (cu muşchi, unghii date cu lac, mers artistic etc). În realitate.

N-ai cuvintele la tine şi eşti disperat să impresionezi colega, amica, vecina, iubita prietenului, sora colegului, o fată din metrou, alta din mall etc., mai bine taci.
Las-o pe ea să vorbească. Ea ştie întotdeauna ce să spună.

La mulţi ani, fetelor!

marți, 6 martie 2012

"Stiloul care pune 10" revine

Azi am "reeditat" ora de anul trecut, cea în care elevii de clasa a X-a (de anul trecut) au compus fabule.  Deci, cum spuneam, după ce i-am "cercetat" pe Grigore Alexandrescu, pe La Fontaine, dar şi pe străbunicul Esop, am pus la încercare "înţelepciunea" elevilor din clasa a X-a de anul acesta. Iată câteva "producţii":

Şopârla lăudăroasă (Silviu, 16 ani)
Odată o şopârlă s-a lăudat prin savană
C-ar fi mare amazoană.
"Voi ştiţi cine sunt eu?
Eu sunt fiu de Dumnezeu. 
Mă aflu pe acest pământ
Chiar din timpul cel mai crunt,
Din specia mea reptiliană, eu sunt cel mai de ferit, 
Cine s-a îndoit de asta, de îndată a pierit!"
Crocodilul, auzind acestea,
Vru să afle chiar el vestea.
În savană a ajuns,
Înţelept, pe gânduri pus:
"Crocodili, aligatori, veniţi cu mine acum
Să punem lăudăroasa şopârlă pe drum!"

Când şopârla a văzut
În ce belea a căzut,
S-a speriat atât de tare,
C-a căzut de pe picioare:
"O, Doamne, cine m-a pus
Să mă cred cel mai sus-pus?
Reptilienii toţi acum
O să mă pună pe drum.
Am fost cel mai curajos
Şi-acum plec cu capu-n jos."

De te crezi cine nu eşti,
Doar belele o să găseşti.

Creionul, ascuţitoarea şi stiloul (Laura, 16 ani)
Într-o zi, un creion mai îngâmfat, 
Unui stilou i s-a adresat,
Spunând că-i cel mai folosit, 
De oamenii ce scriu grăbit.
Stiloul, supărat,
A tăcut şi a plecat.
Mândru că a câştigat,
Creionul drept şef s-a dat,
Şi când a fost mai neatent,
Ascuţitoarea l-a tăiat niţel. 
Vezi, tu, când eşti încrezut, 
Mai bine taci şi ştii ce ai de făcut!
Deci nu fii încrezut, 
Că o să ai de pierdut!

Crocodilul şi şopârla (Bianca, 16 ani)
Odată, şopârla supărată, 
Tristă şi enervată,
De-o frunză s-a împiedicat
Şi jos ea a picat.
Crocodilul, când o vede, 
Râde de nu se mai vede,
Dar apoi
El cade în noroi.
Şopârla, încă supărată,
Se înveseleşte îndată.
Să ştie orişicine:
Cine râde la urmă, râde mai bine. 


 P.S. Le-am recitit pe cele de anul trecut şi mi s-au părut (un pic) mai inspirate. Da' poate oi fi subiectivă ...