vineri, 19 iunie 2015

Amintiri din ora de română. "... am râs, uneori am si plâns"

Dacă cineva m-ar întreba peste 30 de ani ce îmi amintesc din gimnaziu, aş răspunde că mi-aș aminti de ora de română. Orele de română au fost precum cascade de cunoştinţe.
Dintre toate celelalte ore, ora de română iese cel mai mult in evidență, deoarece doamna profesoară nu numai că ne preda excelent, ci se purta precum o a doua mamă cu noi. O mamă te laudă şi te dojeneşte, pentru că te iubeşte. Ne cunostea pe fiecare dintre noi si întotdeauna ne sfătuia, ne făcea morală şi ne încuraja cu cele mai dulci vorbe când realizam ceva.
Împreună cu doamna profesoară Camelia Săpoiu am râs, uneori am si plâns, dar toate acestea sunt emotii constructive pentru viitor. [...]
Doamna profesoară de română și-a pus amprenta asupra cunoștințelor, a comportamentului şi  a amintirilor noastre.
                   Christian Sonntag



Acest text este o mică parte din proiectul "Ora de română", realizat cu şi pentru elevii clasei a VIII-a A, de la Liceul Teoretic "Eugen Lovinescu" din Bucureşti, acum absolvenţi ai ciclului gimnazial. 

Un mod de a rămâne conectaţi la ORA DE ROMÂNĂ.


Amintiri din ora de română. "Când a început o melodie..."

Nu îmi vine să cred că deja am ajuns la sfârşitul anilor de gimnaziu. Cu greu îmi vine să mă despart de colegi şi de profesori.
Cele mai multe ore le-am avut cu doamna profesoară de română, chiar şi de şapte ori pe săptămână, incluzând orele în plus, de pregătire. Ţin minte cum ne punea să scriem, iar când observa că ne dureau mâinile ne făcea într-un mod plăcut să râdem. Îmi aduc aminte şi de zilele în care ne explica lucruri de dirigenţie sau poate chiar lucruri pe care le vorbim cu părinţii.
Într-o oră ne-a pus să scoatem figuri de stil, sinonime, antonime, expresii şi locuţiuni dintr-un text pe care ni l-a dat să-l ascultăm. Am avut o frumoasă şi neaşteptată surpriză când a început o melodie de-a lui Smiley. După ce am terminat exerciţiile şi le-am verificat, am mai cântat o dată, dar cu versurile în faţă.
Nu voi uita niciodată aceste ore minunate de română. 




Acest text este o mică parte din proiectul "Ora de română", realizat cu şi pentru elevii clasei a VIII-a A, de la Liceul Teoretic "Eugen Lovinescu" din Bucureşti, acum absolvenţi ai ciclului gimnazial. 

Un mod de a rămâne conectaţi la ORA DE ROMÂNĂ.

Amintiri din ora de română. "Uitarea nu se va așterne prea ușor"

Îmi amintesc și acum prima oră de română din gimnaziu.
Eram foarte speriată și mă gândeam că nu voi putea face față cerințelor prea mari. Nici nota de la primul test nu prea m-a ajutat să depășesc această teamă. Abia după câteva ore, am început să mă liniștesc și chiar să îndrăgesc această disciplină.
O mare contribuție a avut-o doamna profesoară. Nu știu cum reușea, dar ne făcea să zâmbim chiar și în momentele grele. O glumă la adresa unui coleg, un comentariu haios sau chiar o scurtă depănare de amintiri erau clipele pe care le așteptam cu nerăbdare, în aceste ore. În clasa a VIII-a, simtind că avem și mai mare nevoie de ele, momentele s-au îndesit. Ba chiar au apărut printre nuvele, balade și romane și lecțiile de viață: cum să ne purtăm, cum să avem grijă de noi și multe alte lucruri utile în viață. Nici temele nu mi se mai păreau grele în clasa a VIII-a. Trebuie să recunosc că, uneori, mai comentam atunci când aveam teme multe și trebuia să îmi petrec o bună parte din timp la masa de lucru. Portofolii, transcrieri, fișe de lectură, teste … La ce îmi foloseau oare? Acum înțeleg că toate aceste lucruri mă ajutau, fără să îmi dau seama, să mă pregătesc mai ușor pentru examenul ce mă așteaptă.
Mai avem doar câteva ore de limba română, până ce anul școlar se va încheia și deja încep să le duc dorul. Mi-aș dori să avem parte fiecare dintre noi de astfel de ore de română și de un astfel de profesor, în orice liceu vom merge. Dar, nu se știe niciodată ….
Un lucru este clar. Uitarea nu se va așterne prea ușor peste aceste clipe frumoase petrecute împreună.




Acest text este o mică parte din proiectul "Ora de română", realizat cu şi pentru elevii clasei a VIII-a A, de la Liceul Teoretic "Eugen Lovinescu" din Bucureşti, acum absolvenţi ai ciclului gimnazial. 

Un mod de a rămâne conectaţi la ORA DE ROMÂNĂ.

Amintiri din ora de română. "Am învăţat de dragul doamnei profesoare"

Am meditat care dintre materiile de la şcoală ar putea fi ora preferată pentru mine. De fiecare dată când mă gândesc la ora de română, îmi stârnesc o mie şi una de amintiri.
Eu nu sunt as la limba română, dar am învăţat de dragul doamnei profesoare care şi-a pus tot sufletul pentru a ne învăţa cât mai bine materia de fiecare dată.
Am simţit-o aproape pe doamna, de noi toţi. Chiar dacă dumneaei a fost foarte exigentă cu noi şi ne-a certat de fiecare dată când am greşit, chiar şi o virgulă, pentru mine aceste lucruri au fost făcute să întărească şi mai mult legătura cu doamna profesoară. Tot ce m-a învăţat o să mă ajute în viitor.  Mi-a atras atenţia oră de oră, nu m-am plictisit la oră şi minutele se scurgeau întotdeauna într-un ritm alert. Îmi place cum explică şi înţeleg aproape tot din ceea ce doamna profesoară doreşte să ne transmită.
Când vor trece anii, îmi voi aminti de orele de română cu drag şi de doamna profesoară, care pentru mine a fost profesoara preferată.
Îi mulţumesc doamnei pentru toată răbdarea pe care a vut-o cu mine şi cu colegii mei.



Acest text este o mică parte din proiectul "Ora de română", realizat cu şi pentru elevii clasei a VIII-a A, de la Liceul Teoretic "Eugen Lovinescu" din Bucureşti, acum absolvenţi ai ciclului gimnazial. 

Un mod de a rămâne conectaţi la ORA DE ROMÂNĂ.

Amintiri din ora de română. "Un test neanunţat"

Atâtea amintiri frumoase avem din ora de română, încât nu am timp să le înşir pe toate. Seriozitatea era la ordinea zilei, dar la fel şi glumele.
Depinde foarte mult şi de profesor, nu poţi să îţi iei “angajamentul glumelor” cu toţi profesorii. Spre încântarea noastră, la noi era balanţa perfectă. Seriozitate şi destindere.
Acum să revenim la amintiri. Din multiplele pe care le avem, una chiar mi-a rămas bine tipărită în minte. Era mult aşteptata săptămâna altfel, noi nu eram aşa măricei, clasa a V-a, primul nostru an cu dumneaei. Destul de curioşi, am aflat că în ziua respectivă facem o salată de fructe! Urmată de texte publicitare adecvate produsului! Bineînţeles că toţi am fost încântaţi de această activitate haioasă şi delicioasă.
O altă amintire a fost de 1 aprilie în clasa a VI-a, dacă nu mă înşel. Fix în acea zi, doamna profesoară ne-a spus că dăm un test neanunţat. Cu toţii am fost luaţi prin surprindere. Aceasta ne dicta cerinţa, iar noi scriam cuvânt cu cuvânt. La un moment dat, ne-am oprit din scris, deoarece cealaltă jumătate a cerinţei suna ceva de genul: “Iar aceasta a fost o farsă”. Evident că râsetele au început să izbucnească în clasă, dar şi starea de uşurare.
Ţin minte că în clasa a V-a când am avut prima ora cu doamna de română, şi cea mai specială, ne-a servit cu bomboane în formă de gărgăriţe.  A fost un mod foarte bun de a ne arăta că nu avem de ce să ne temem şi că are gânduri paşnice. Adevărul e că s-a supărat pe noi de-a lungul anilor, dar shh,  numai noi ştim aceste amănunte.
Chiar o să ne fie dor de această doamnă minunată! Poate avem ocazia ca în viitor să o avem profesoară la liceu şi să adunăm, cel puţin unii dintre noi, amintiri noi.


Acest text este o mică parte din proiectul "Ora de română", realizat cu şi pentru elevii clasei a VIII-a A, de la Liceul Teoretic "Eugen Lovinescu" din Bucureşti, acum absolvenţi ai ciclului gimnazial. 

Un mod de a rămâne conectaţi la ORA DE ROMÂNĂ.

Amintiri din ora de română. "Păpuşi matrioşca"

Nu o să uit niciodată orele de română în care distracţia se îmbina cu învăţatul. Acele ore petrecute cu doamna profesoară au făcut ca şcoala să pară mai uşoară.
Am multe amintiri legate de ora de română. Încă mai am întipărită în minte imaginea doamnei profesoare stând în faţa clasei şi explicându-ne povestirea în ramă cu ajutorul unor păpuşi matrioşca. Lecţia cu pronumele nu ar fi fost niciodată mai uşoară fără întrebarea specifică nouă, clasei noastre, din categoria “inside jokes”: "Cui? Lui!''. Dar să nu uit că în afară de distracţia pe care am avut-o, lecţiile acestor patru ani de gimnaziu au fost mai uşoare datorită doamnei profesoare de română.
Amintirile cu dumneaei strigând catalogul tare şi clar o să fie greu de uitat, căci sufletul nu imi permite să le uit. Orele de romana au fost cele mai frumoase ore din gimnaziu datorită doamnei profesoare şi a lecţiilor (uneori) amuzante, dar şi educative.





Acest text este o mică parte din proiectul "Ora de română", realizat cu şi pentru elevii clasei a VIII-a A, de la Liceul Teoretic "Eugen Lovinescu" din Bucureşti, acum absolvenţi ai ciclului gimnazial. 

Un mod de a rămâne conectaţi la ORA DE ROMÂNĂ.

Amintiri din ora de română. "Caracterizarea lui Caţavencu"

Nu cred că o să uit vreodată întâmplările petrecute la ora de română. Orele de română au fost printre cele mai amuzante, dar şi cele mai grele.
Cu vreo două săptămani înainte de banchetul din a opta, vineri, mă duc frumos la şcoală. Intru în clasă şi îmi pregătesc caietele şi cărţile pentru prima oră, româna. Nu după mult timp, vine şi doamna noastră profesoară. Verificăm tema, ne predă, apoi pe la jumătatea orei ne zice: "Copii,astăzi veţi face trei ore de română." Până şi acum parcă văd cum eu şi colegii mei ne luăm de cap şi oftăm. Toate cele trei ore ne predă, noi scriind la foc continuu. După cele trei ore, terminăm şi comedia, şi sursele comicului, şi caracterizarea lui Caţavencu, dar şi noi ieşim tot "terminaţi" …




Acest text este o mică parte din proiectul "Ora de română", realizat cu şi pentru elevii clasei a VIII-a A, de la Liceul Teoretic "Eugen Lovinescu" din Bucureşti, acum absolvenţi ai ciclului gimnazial. 

Un mod de a rămâne conectaţi la ORA DE ROMÂNĂ.

Amintiri din ora de română. "Simbolul anilor de gimnaziu"

Unele amintiri ni se șterg din suflet imediat, altele ne rămân în suflet toată viața … Îmi amintesc și acum cu emoție prima zi din clasa a V-a.
Era acea zi din septembrie în care simţeam că pot să dorm la nesfârşit … Exact! Era 15 septembrie. În acea dimineaţă , am simţit toată nostalgia pământului coborându-se asupra mea. Eram nerăbdător să-mi revăd colegii şi să întâlnesc noii profesori. În acea zi am întâlnit o profesoară foarte bună pe care o simţeam a fi favorita tuturor. Acum , când mai sunt puţine zile până la terminarea clasei a VIII-a, încă am aceeaşi impresie despre profesoara de română. 
În toţi aceşti patru ani, ora de română a fost cea mai frumoasă dintre toate orele. Doamna profesoară ne-a făcut să învăţăm cu drag această materie la care avem un examen foarte important.
În sufletul meu simt că despărţirea de profesoara de română este cel mai dureros rămas bun, aceasta rămânând pentru mine simbolul anilor de gimnaziu.





Acest text este o mică parte din proiectul "Ora de română", realizat cu şi pentru elevii clasei a VIII-a A, de la Liceul Teoretic "Eugen Lovinescu" din Bucureşti, acum absolvenţi ai ciclului gimnazial. 

Un mod de a rămâne conectaţi la ORA DE ROMÂNĂ.

Amintiri din ora de română. "Primul zece ..."

Ora de română ...  probabil cea mai frumoasă și îndrăgită oră, pentru mine. Doamna profesor de română a reușit să mă facă să îndrăgesc atât de mult ora dumneaei, încât nu am avut nicio absență.
Nu voi uita niciodată prima teză, care a venit odată și cu primul zece ... , prima temă pe care ne-a dat-o doamna profesor, primul test ... . Cele mai frumoase amintiri le-am trăit în ora de română.
Ca să îți placă atât de mult o materie, trebuie să și muncești. Probabil că niciun profesor nu ne-a dat atât de multe teme, câte ne-a dat doamna profesor, dar  - zic eu – a meritat efortul.
Voi încerca să păstrez în suflet toate amintirile din ora de română și, când închid ochii, să le trăiesc din nou.  




Acest text este o mică parte din proiectul "Ora de română", realizat cu şi pentru elevii clasei a VIII-a A, de la Liceul Teoretic "Eugen Lovinescu" din Bucureşti, acum absolvenţi ai ciclului gimnazial. 

Un mod de a rămâne conectaţi la ORA DE ROMÂNĂ.

Amintiri din ora de română. "Respect nemărginit pentru ora de română"

Timp de patru ani am fost căliţi de doamna profesoară şi pregătiţi ca nişte elevi de elită pentru Evaluarea Naţională la limba şi literatura română.
În fiecare oră, doamna profesoară ne-a împărtăşit din experienţa dumneaei, dar ne-a arătat şi o exigenţă.
Chiar dacă am fost certat sistematic aproape în fiecare oră, mi-am dat seama mai târziu că doamna profesoară nu îmi vrea răul, ci voia să scoată un om din mine.
O să am întotdeauna un respect nemărginit pentru ora de română, dar mai ales pentru doamna profesoară, fără de care ora de română nu ar mai fi avut farmecul ei.




Acest text este o mică parte din proiectul "Ora de română", realizat cu şi pentru elevii clasei a VIII-a A, de la Liceul Teoretic "Eugen Lovinescu" din Bucureşti, acum absolvenţi ai ciclului gimnazial. 

Un mod de a rămâne conectaţi la ORA DE ROMÂNĂ.

Amintiri din ora de română. "... să mulţumesc din toată inima!"


Anii gimnaziali vor fi întotdeauna o amintire frumoasă sau mai puţin frumoasă, în diferite etape. [...]
Tot ce pot să fac acum este să mulţumesc din toată inima că anii mei de gimnaziu se vor termina frumos datorită persoanelor pe care le-am întâlnit aici, în Lovinescu, şi să le fiu recunoscătoare profesoarelor de română şi de fizică, deoarece nu mai aştept în silă aceste ore.
Din contră, zâmbetul profesoarei de română cu care îşi face mereu simţită prezenţa, alături de încurajările şi de complimentele la adresa noastră, a tuturor, m-au făcut să-mi schimb radical părerea despre ora de limba şi de literatura română şi despre şcoală, în general.






 Acest text este o mică parte din proiectul "Ora de română", realizat cu şi pentru elevii clasei a VIII-a A, de la Liceul Teoretic "Eugen Lovinescu" din Bucureşti, acum absolvenţi ai ciclului gimnazial. 

Un mod de a rămâne conectaţi la ORA DE ROMÂNĂ.

joi, 18 iunie 2015

Amintiri din ora de română. "Orele în care privesc cum lucrurile se leagă între ele"

Orele de română au fost o constantă în cei patru ani de gimanziu prin care am trecut. Ore minunate, ce mi se vor întipări în minte pentru mult timp de acum încolo.
Îmi amintesc cu plăcere de toate orele ţinute de doamna de română (chiar şi de cele la care dumneaei doar a asistat, trebuind să inspecteze alte profesoare).  Nu pot uita orele pline de emoţii în care am fost ascultată, în care am dat tezele, lucrările – şi pot simţi şi acum acele emoţii.
Îmi aduc aminte şi de zilele în care am luat note mari şi am fost lăudată, pentru că acestea mi-au demonstrat că pot şi că trebuie să nu mă las din a înţelege tainele limbii române.
Tot cu mare plăcere îmi amintesc şi de momentele în care doamna profesoară ne-a servit cu bomboane, cum ar fi de Ziua Copilului – acestea, chiar nicio şansă să le uit!
Orele de română au fost şi vor fi orele în care mi se deschid ochii, în care privesc cum lucrurile se leagă între ele.





Acest text este o mică parte din proiectul "Ora de română", realizat cu şi pentru elevii clasei a VIII-a A, de la Liceul Teoretic "Eugen Lovinescu" din Bucureşti, acum absolvenţi ai ciclului gimnazial. 

Un mod de a rămâne conectaţi la ORA DE ROMÂNĂ.

Amintiri din ora de română. "... dar mai ales … AM ÎNVĂŢAT!"

Ora de română … singura oră în care într-adevăr învăţam ceva şi la care, bineînţeles, îmi face plăcere să particip zi de zi, cu toate că nu sunt prea activă. Eu prefer să mă retrag şi să privesc ce se întâmplă în jurul meu, aşa sunt eu.
În ora de română am râs, ne-am distrat, dar mai ales … AM ÎNVĂŢAT. Nu cred că a fost vreun moment în care să vin acasă cu lecţia neînvăţată din clasă. Ce e drept, cu timpul mai uit, dar ceea ce este important este că Dumnezeu ne-a adus o profesoară pe care sa o putem simţi aproape, să ne simtim bine în prezenţa ei şi, totodată, să învăţăm ceva de la ea şi nu vorbesc numai despre lecţiile pentru scoală. 
Ora de română pentru mine a fost o oră pe care cu siguranţă nu o voi uita, deoarece s-a întipărit în mintea mea prin atmosfera plăcută în care se desfăşura. Din toată inima vă spun că mi-aş dori şi la liceu ca orele să fie precum aceasta … sau măcar jumătate, tot ar fi de ajuns !





Acest text este o mică parte din proiectul "Ora de română", realizat cu şi pentru elevii clasei a VIII-a A, de la Liceul Teoretic "Eugen Lovinescu" din Bucureşti, acum absolvenţi ai ciclului gimnazial. 

Un mod de a rămâne conectaţi la ORA DE ROMÂNĂ.

Amintiri din ora de română. "Gărgăriţele de ciocolată"

Îmi amintesc și acum de momentul în care ne-am întâlnit pentru prima data cu doamna profesoară, care avea să ne îndrume timp de patru ani, dându-ne lecții de viață și motivându-ne să învăţăm.
Primul lucru care îmi vine în minte este momentul în care doamna profesoară ne-a adus bomboane în prima oră din clasa a V-a. După testul predictiv, în care într-o compunere trebuia să integrăm, printre altele, cuvântul “gărgăriţă”, au apărut “gărgăriţele” de ciocolată! De atunci, fiecare oră de română și fiecare vorbă bună ne-au făcut să învățăm pentru a trece cu bine de probele de foc. Îmi amintesc acum fiecare glumă spusă în ora de română, fiecare clipă frumoasă, căldura și sprijinul acordat de către doamna profesoară.
Niciodată nu voi uita cât de norocoși am fost să avem o profesoară atât de determinată. Chiar dacă sfârșitul gimnaziului este aproape și sunt tristă că trebuie să mă despart de colegi și de profesori, voi pleca cu sufletul împăcat că am avut alături de noi unul dintre cei mai buni dascăli. Toate aceste momente fericite vor rămâne etern în sufletul meu și îmi voi aminti cu drag de orele de română.
Vă multumim că ne-aţi fost alături timp de patru ani!






Acest text este o mică parte din proiectul "Ora de română", realizat cu şi pentru elevii clasei a VIII-a A, de la Liceul Teoretic "Eugen Lovinescu" din Bucureşti, acum absolvenţi ai ciclului gimnazial. 

Un mod de a rămâne conectaţi la ORA DE ROMÂNĂ.

Amintiri din ora de română. "...Poate chiar cea mai frumoasă oră!"

Ora de română... una dintre cele mai frumoase, poate chiar cea mai frumoasă oră!
Amintirile sunt nenumărate... gafe, bâlbe, replici de neuitat! Toate acestea au declanşat hohote de râs, dar ne-au şi emoţionat... Nu putem nega însă că au fost şi momente mai neplăcute, cum ar fi lucrările, tezele sau ascultările care ne-au dat destul de multe emoţii, greu de stăpânit.
Însă nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără doamna profesoară de română, care ne-a călăuzit paşii în cel mai frumos mod timp de patru ani! Dumneaei ne-a învăţat tot ce se putea legat de limba română, iar pe deasupra ne-a dat o mulţime de sfaturi pe care le voi ţine minte toată viaţa. Ne-a ajutat când am avut o problemă, indiferent de faptul că nu ţinea de română şi pot spune că este într-adevăr o femeie extraordinară, care ne-a fost ca o a doua mamă!
Îmi pare extrem de rău că trebuie să ne despărţim acum şi, mărturisesc că am scris această compunere cu lacrimi în ochi! Nu o voi uita niciodată pe doamna profesoara şi orele de română din generală!





Acest text este o mică parte din proiectul "Ora de română", realizat cu şi pentru elevii clasei a VIII-a A, de la Liceul Teoretic "Eugen Lovinescu" din Bucureşti, acum absolvenţi ai ciclului gimnazial. 

Un mod de a rămâne conectaţi la ORA DE ROMÂNĂ.

luni, 15 iunie 2015

Amintiri din ora de română. "... Aşa cum trebuie să facă un profesor"

Cu cât drag îmi amintesc de ora de română! Încă ţin bine minte că în clasa a V-a doamna profesoară ne-a întâmpinat cu un coşuleţ de gărgăriţe de ciocolată – un gest de afecţiune care pe mine m-a făcut să îmi dau seama că dumneaei este una dintre cele mai darnice persoane şi cu un suflet atât de mare şi bun, încât nu voi mai avea o profesoară astfel.  Atunci când dădeam teste şi eram toţi emoţionaţi, ea, cu zâmbetul ei şi cu felul ei de a fi, ne-a făcut să uităm de emoţii şi ne-a dat încredere, aşa cum trebuie să facă un profesor, trecând cu bine peste tot. Aşa au trecut patru ani grei, dar frumoşi.
Acum , după aceşti ani, trebuie să ne luăm rămas bun, deoarece fiecare o va lua pe drumul lui, iar eu îi mulţumesc doamnei profesoare că a avut grijă de noi şi ne-a călăuzit.





Acest text este o mică parte din proiectul "Ora de română", realizat cu şi pentru elevii clasei a VIII-a A, de la Liceul Teoretic "Eugen Lovinescu" din Bucureşti, acum absolvenţi ai ciclului gimnazial. 

Un mod de a rămâne conectaţi la ORA DE ROMÂNĂ.

Amintiri din ora de română. "În această zi depănăm amintiri..."




Astăzi este ultima oră de română împreună: 10.06.2015
Stau in aceeași bancă, aceeași ca și în prima oră de română din clasa a V-a. Doamna profesoară stă la catedră. În fața noastră, a tuturor. Toți se uită la mentorul nostru, sorbindu-l din priviri.
În această zi depănăm amintiri. În această zi ne aducem aminte de toate momentele și de toate amintirile construite împreună. Toți își amintesc de fiecare dintre clipele frumoase petrecute la ora de română: concursurile și olimpiadele câștigate, notele mari primite la teze și teste, filmele vizioante împreună în "Școala Altfel", glumele făcute de doamna profesoara și de noi. Amintirile triste au fost așa puține, încât nici nu ne mai reamintim de ele.
Ne va fi dor de orele de română din gimnaziu!
Ne va lipsi doamna profesoară!




Acest text este o mică parte din proiectul "Ora de română", realizat cu şi pentru elevii clasei a VIII-a A, de la Liceul Teoretic "Eugen Lovinescu" din Bucureşti, acum absolvenţi ai ciclului gimnazial. 
Un mod de a rămâne conectaţi la ORA DE ROMÂNĂ.

Amintiri din ora de română. "Am fost prinşi sub o aripă bună"


Unul dintre puţinele lucruri din şcoala generală de care îmi voi aduce aminte cu drag este ora de română. Mereu distractivă, mereu obositoare, dar mereu captivantă. Deşi româna nu mi-a captat niciodată o atenţie deosebită, doamna profesoara a ştiut să desfaşoare ora într-un mod fascinant. Ne-a fost ca o mamă şi ne-a îndrumat. Încă din clasa a V-a, orele de română au fost epuizante. Teme peste teme, teste peste teste. Nimic privitor la aceste ore de română nu a fost usor, dar a fost pentru binele nostru. Din fericire, fiecare oră a avut farmecul ei. Multumită unei profesoare de excepţie, ne-am dezvoltat şi pe plan personal. Am învăţat ce e bine şi ce e rău. Am fost prinşi sub o aripă bună. Am fost pregătiţi pentru viitor.
Îmi vor lipsi mult orele de română, însă am învăţat că nu mergem decât înainte.
Orice revenire este, probabil, o iluzie.




Acest text este o mică parte din proiectul "Ora de română", realizat cu şi pentru elevii clasei a VIII-a A, de la Liceul Teoretic "Eugen Lovinescu" din Bucureşti, acum absolvenţi ai ciclului gimnazial. 
Un mod de a rămâne conectaţi la ORA DE ROMÂNĂ. 

vineri, 12 iunie 2015

Final de clasa a VIII-a, "adolescenţi pe mare" ...

Blogul meu s-a animat azi cu 25 de autoportrete.
Autoportrete de adolescent.
La ora la care eu scriu aceste rânduri, cei 25 de adolescenţi sunt în drum spre şcoala lor, Liceul Teoretic "Eugen Lovinescu" din Bucureşti, locul unde cei mai mulţi dintre ei şi-au petrecut mai mult din jumătate din viaţă, clasele I-VIII.
Le-am fost profesoară de limba şi literatura română în cei patru ani de gimanziu. I-am văzut citind, scriind, i-am văzut emoţionându-se, i-am văzut învăţând, temându-se sau, dimpotrivă, prinzând curaj.
I-am ţinut de mână, arătându-le drumul.
I-am văzut crescând.
I-am văzut învăţând mersul pe valuri, în picioare. 
Acum mi-i imaginez mergând cu emoţie către şcoala lor, acolo unde peste mai puţin de o oră, vom avea împreună ULTIMA ORĂ DE ROMÂNĂ din viaţa de gimnaziu.
Îi voi întâmpina cu poezie, fiindcă "Adolescenţi pe mare" nu a căpătat nicicând pentru mine mai profunde şi mai uimitoare înţelesuri ca azi.
Îi voi întâmpina, ca de fiecare dată, cu sufletul, pe toţi şi pe fiecare în parte, adolescenţi pe mare, Cristi, David, Ali, Iulia, Teo, Andreea Ş, Ilinca, Andu, Robi, Nora, Florina, Ana, Mihai, Silvia Valerică, Cristina, Andrei, Robert, Dumi, Daria, Cristiana, Daniel, Dani, Lucy, Lucian.



Deci, ultima oră de română, Să înceapă ...


Această mare e acoperită de adolescenţi
care învaţă mersul pe valuri, în picioare,
mai rezemându-se cu braţul, de curenţi, 
mai sprijinindu-se de-o rază ţeapănă de soare.
Eu stau pe plaja-ntinsă tăiată-n unghi perfect
şi îi contemplu ca la o debarcare.
O flotă infinită de yole. Şi aştept
un pas greşit să văd, sau o alunecare
măcar pân'la genunchi în valul diafan
sunând sub lenta lor înaintare.
Dar ei sunt zvelţi şi calmi, şi simultan
au şi deprins să meargă pe valuri, în picioare.

             (Nichita Stănescu –
                              Adolescenţi pe mare )


Autoportret de adolescent. Andu

Trecând prin fața oglinzii am observat ceva.
Era o siluetă înaltă si slabă. M-am întors să mă uit mai bine. E un băiat înalt cu picioare lungi, dar sigure în mişcări. Palmele nu i s-au încleştat nicio secundă cât îl priveam, probabil e o fire prietenoasă şi nu are nimic de împărțit cu nimeni. Ochii îi sunt albaştri precum marea în zilele însorite, iar privirea caldă precum soarele din acele zile. Vocea îi e groasă si e foarte sigur pe ceea ce spune, arătând că e bine informat în multe domenii.
Dacă stau bine să mă gândesc... seamănă izbitor de mult cu mine.
Aş putea zice că sunt el....                                   

Autoportret de adolescent. Ilinca

Aproape am terminat clasa a VIII-a şi trăsăturile mele fizice şi morale s-au schimbat în ultimul an.
Deşi sunt o fire timidă când întâlnesc oameni noi, după o perioadă nu prea lungă devin o prietenă în care toţi îşi pot pune încrederea.
Sunt o fată înaltă, deşi nu atât cât mi-aş dori eu. Ochii mei sunt verzi ( … în ciuda proverbului “Ochii verzi niciodată să nu-i crezi”) şi am părul lung (iar aproape în fiecare zi am parte de persoane care îmi spun să îl tai, dar cu toţii ştiu că nu voi face asta prea curând).
Cât despre ce îmi place cel mai mult să fac, cuvântul reprezentativ este “tenis”. Practic acest sport superb de la vârsta de opt ani şi până acum nu m-am oprit din performanţă.

Sper că sunt o persoană destul de norocoasă să aibă în jurul ei oameni deosebiţi.   

Autoportret de adolescent. Mihai

Unii oameni spun că persoana în care poţi avea cea mai multă încredere eşti chiar tu însuţi. De aceea am decis să îmi creez autoportretul.
Eu sunt Mihai, un adolescent ambiţios, visător şi poate chiar puţin nebun, însă nu mă deranjează acest lucru, deoarece, dacă nu faci prostii când eşti mic, nu ai de ce să râzi când vei fi bătrân.
Am ochii albaştri. Fetele îmi spun că am nişte ochi superbi, de un albastru fermecător, însă eu, când mă uit în oglindă, îi văd doar albaştri. De asemenea, multă lume îmi spune că părul meu blond îmi completează imaginea angelică, dar eu nu mă văd decât un băiat obişnuit.
Sunt un băiat visător, întrucât doresc să intru la unul dintre cele mai bune colegii, dar sunt şi un băiat ambiţios, deoarece sunt sigur că voi intra. În viaţă trăiesc după propria mea regulă: Omul care aleargă pentru a-şi împlini visele este un om nebun, însă omul care nu visează este un om pierdut.

Mă simt foarte bine în pielea mea şi nu mi-aş dori nici măcar o clipă să fiu altă persoană. 

Autoportret de adolescent. Ana

Mă uit în oglindă și mă minunez cât am crescut, cât am evoluat sau chiar cât m-am dezvoltat de când eram mică.
Părul, din culoarea lui de blond deschis, s-a închis până și la cele mai ascunse fire. Ochii albaștri s-au transformat într-un verde de smarald, ca și cum s-au prefăcut în pietre scumpe. Acum nu mai am șapte ani, când toată lumea îmi spunea să mă bucur de anii pe care îi am, de vârsta aceea frumoasă. În prezent am paisprezece ani, numărul s-a dublat. Rochițele cu buline și pantofiorii roșii de lac s-au preschimbat în haine de adolescent, cu blugi negri sau rupți și tricouri scurte. Când eram mică, eram credulă, ca și acum. Am devenit mai puternică, mai încrezătoare, mai iubitoare, dar tot așa de sensibilă și de fricoasă am rămas.

Îmi e dor de Ana cea veche …                                                  

Autoportret de adolescent. Silvia

Numele meu este Silvia, am 14 ani, deși arăt de 16 și mă comport ca de 5.
Nu îmi place să mă laud, dar sunt o persoană alături de care nu te-ai putea plictisi niciodată. Personalitatea mea este una foarte complicată, astăzi râd, mâine plâng. Câteodată o iau razna și râd fără a mă putea opri, însă chiar și cel mai mic gest urât care vine din partea persoanelor la care ţin îmi poate strica întreaga zi, aducându-mă la lacrimi, oricât de frumoasă ar fi fost până atunci. Uneori nu-mi dau seama ce fac și de consecințele faptelor mele, nebăgând de seamă că îi pot răni pe cei din jur. Cu toate astea, tot ei sunt cei nevoiți să îmi ceară scuze pentru că orgoliul meu este foarte mare. Nu suport plictiseala, iar oriunde merg transform atmosfera, din una monotonă în una plăcută și veselă. Unele persoane mă cataloghează ca fiind o "proastă", deoarece nu fac diferența dintre o glumă și ceva serios. În unele cazuri au dreptate, pentru că nu mereu este momentul să râd, însă altfel nu mă simt bine. O zi fară râs e o zi pierdută. Nu sunt dușmănoasă defel, mereu mi-a plăcut să mă înțeleg bine cu toată lumea, chiar dacă restul nu a avut aceeași întenție.

Ar mai fi fost multe de spus, dar în caz că aș mai fi continuat nu s-ar fi terminat nici mâine această compunere.                           

Autoportret de adolescent. Valeriu

Sunt o fire foarte cuminte, cu capul pe umeri şi privesc cu ochii deschişi. Scopul meu în viaţă este să ajung undeva foarte departe, unde alţii nu au putut.
Îmi place foarte mult să gătesc, să fac anumite preparate şi încerc să fac reţete noi.
Cel mai mult îmi place să călătoresc cu familia mea, în diferite ţări, inclusiv în ţara noastră.
Cel mai important în viaţă este să nu ne dăm bătuţi şi să nu spunem “nu pot”. Asta înseamnă să fii învingător şi să te depăşeşti pe tine însuţi.

Sper că v-am plăcut!                                           

Autoportret de adolescent. Cristiana

Am ajuns deja la finalul clasei a opta, iar când mă văd în oglindă parcă sunt altă persoană.
Părul ondulat precum valurile mării, şaten şi lung îmi alunecă peste umerii mei mici. Ochii verzi ca smaraldul încep să fie în centrul atenţiei.
Buzele roşiatice şi pistruii de pe nas îmi completează faţa, altfel ar fi prea goală.
M-am împăcat cu gândul că nu sunt prea înalta, dar gândesc aproape matur. Culorile vesele ale hainelor mă fac să par mai mică de 14 ani, dar nu e important.
Ceea ce contează este faptul că am dus la capăt opt ani de şcoală şi am învăţat.
Nu cred că sunt chiar pregătită pentru examen, ci mai trebuie să repet,
dar ştiu că am învăţat fiecare detaliu la timpul lui.
Nici nu îmi dau seama cum au trecut anii aşa repede.
Parcă ieri eram în clasa I ...                                            

Autoportret de adolescent. Ali

Anii de adolescenţă sunt cei mai frumoşi ani, dar cu venirea acestora apar şi unele probleme: cu ce să ne îmbrăcăm, dacă arătăm bine, dar această perioadă are şi părţile ei bune: prieteniile care nu se uită niciodată, momentele amuzante cu prietenii….
Sunt o persoană care iubeşte această parte din viaţa mea. Deşi încă mă port copilăreşte, acest lucru nu mă afectează în “munca” de a fi adolescent. Îmi place să petrec mult timp care mă face să zâmbesc. Nu uit să şi învaţ, deoarece acest lucru este pe primul loc în viaţa mea, a oricărui adolescent.
Cu venirea acestei perioade a adolescenţei, m-am schimbat radical. Parcă acum viaţa e mai roz, pentru că am prietenii de vârsta mea care mă ajută să trec peste orice problemă.
Voi păstra adânc în inimă şi în ochii mei căprui amintirile frumoase ale acestei perioade, care vor dăinui în mine toată viaţa.                                                   

Autoportret de adolescent. Andreea

Îmi amintesc și acum prima zi de școală… Cu două codițe castanii și două pampoane albe ce îmi luminau fața , am pășit emoționată în curtea școlii. Ochii căprui și sclipitori priveau curioși, dar și speriați în jur.
Acum în clasa a VIII-a , fizicul, dar și caracterul meu sunt schimbate. Fata speriată de ceea ce se întâmplă în jurul ei s-a transformat într-o adolescentă degajată, mai sigură pe ea. Anii de gimnaziu au contribuit mult la formarea mea . Ei m-au ajutat să capăt încredere în mine și să nu îmi mai fie teamă de orice. Deși ochii și-au păstrat aceeași culoare, iar părul și-a schimbat puțin nuanța, eu totuși mă simt o altă persoană. Sunt mai veselă, mai deschisă și înconjurată de mulți prieteni. Dansul, pe care îl practic de la vârsta de șase ani, m-a ajutat și el să mă formez. M-a făcut să fiu mai grațioasă, dar și mai echilibrată și mai resposabilă. Atunci când dansez simt că sunt eu cea cu adevărat. Sunt relaxată și plină de viață. Îmi place să călătoresc și să fiu înconjurată de cei dragi. Iubesc vacanțele de vară pentru că îmi oferă timp suficient pentru a face lucrurile care îmi fac plăcere.

Sunt mândră de mine și de tot ceea ce am realizat până acum.     

Autoportret de adolescent. Robi

Eu sunt un adolescent care face pollo de doi ani. Acest sport îmi dezvoltă orice muşchi.
Sunt un copil timid şi, când mă apuc de un lucru, nu mă  las până nu îl termin.
Când sunt în timpul liber, îmi place să ies cu prietenii afară, să fac magie cu cărţi. Îmi plac excursiile şi îmi place să desenez.

Sunt un adolescent plin de încredere şi cu speranţe. Vara aceasta vreau să-mi fac cât mai mulţi prieteni şi să am încredere în mine, să intru la un liceu cât mai bun.    

Autoportret de adolescent. Iulia

Adolescența mi se pare cea mai frumoasă perioadă din viață. Este perioada distracției, dar și a învățatului, a momentelor frumoase, dar și a problemelor.
Pot spune că m-am schimbat foarte mult în ultimul timp. Am început să trec de la atitudinea de copil răutăcios și răsfățat, la o atitudine mai calmă, mai blândă. Mi se spune că și aspectul fizic mi s-a schimbat considerabil. Buclele mele aurii s-au transformat în plete negre ca tăciunele. Singura sclipire a copilăriei rămâne cea din ochii mei verzi-căprui.
Cred că ar trebui să ne bucurăm de adolescență cât mai avem timp, chiar dacă implică multe greutăți.

Timpul zboară repede, la fel ca viața noastră …              

Autoportret de adolescent. Nora

Adolescenţii. Ce sunt de fapt ei?. Nu îi poţi numi adulţi, dar nici copii. După mine, timpul adolescenţei este atunci când te descoperi pe ţine însuţi. Când ai învăţat destule din tainele copilăriei şi când eşti gata să înveţi şi mai multe din timpul care vine.
Ce exemplu mai bun de portret de adolescent pot da, decât pe al meu. Deşi sunt în floarea vârstei, 15 ani, sunt destul de copilăroasă, dar matură, deşteaptă, totuşi nu destul, experimentată, dar nu îndeajuns de trecută prin viaţă.
Caracterul meu este unul simplu, la fel ca gusturile mele. Îmi place să ajut pe cine pot, să ofer sfaturi, să previn înainte de greşelile pe care chiar eu le-am săvârşit.  Din păcate sau fericire, la anii mei am trecut prin multe perioade, ba mai frumoase, ba mai triste.
Ca orice alt adolescent pot fi recunoscută prin comportamentul spontan şi prin entuziasmul pe care îl arăt faţă de multe lucruri. Acum să trecem la aspectul fizic. Poţi recunoaşte un adolescent după trăsăturile neatinse de trecerea efemeră a timpului chiar foarte uşor sau după acneea ce îi dă bătăi de cap. La aspect nu am nimic special, dar sunt multumită de felul în care arăt. Destul de înaltă, păr mediu, ochi frumoşi, breton. Recunosc, aş vrea să schimb câteva lucruri la mine, dar cel mai e bine e să rămâi împăcat cu tine pentru că eşti perfect aşa cum te-a lăsat Dumnezeu.

Perioada adolescenţei este cea mai tare cu putinţă. Sper să nu treacă aşa repede pe cât se zice.

Autoportret de adolescent. Lucy

Modestie... Acest cuvânt simt că redă o mare parte din mine, fiind principala mea trăsătură morală. Câteva cuvinte îmi redau exteriorul, precum păr negru ca abanosul, ochi căprui strălucitori, înaltă, nas mic, față rotundă, construindu-mi portretul fizic. Inteligența pot spune cu siguranță că se regăsește în mine, conturându-mi caracterul. Delicatețea pe care o poartă trupul meu se observă usor, precum și bunătatea sufletească pe care îmi place să o arăt de câte ori mi se oferă ocazia.
Literalmente am o fire personalizată si îmi place să fiu unică, mergând pe principiul: "Valoarea este rezultatul fructuos al efortului, nu al speranţei".