luni, 29 august 2011

Călătorie la Balcic

Am revenit în Bucureşti! ...
Vacanţa ( fără laptop!) s-a dus şi iată-mă reîntoarsă în salonul virtual cu punct şi virgulă, aşa că vă invit să stăm "lungiţi pe divanuri" să povestim, (că doar nu ne-am "auzit" de mai bine de o lună ... ). Canicula din Bucureşti ne face dependenţi (încă) de aerul condiţionat, deci suntem departe de "norii de deasupra Iaşului" din povestirea lui Alecsandri.
Să povestim putem, totuşi, "ca între prietini", pe unde am călătorit, întocmai ca "zugravul* francez", care descoperă Balta Albă, puterile ei tămăduitoare, dar mai ales o altă civilizaţie, ale cărei trăsături le recunoaşte atât de diferite în raport cu cele ale propriei lumi.
Am fost pentru prima dată la Balcic. Oricât m-aş strădui, mie nu-mi va ieşi exerciţiul de identitate-alteritate, pentru că Balcicul, deşi geografic bulgăresc, poartă amprenta regalităţii româneşti prin Castelul Reginei Maria, iar memoria lecturilor din adolescenţă face ca această parte a ţărmului Mării Negre să-i aparţină Cellei Serghi. În plus, în Balcic se vorbeşte româneşte, pe alocuri se scrie în româneşte. Şi pentru că majoritatea vizitatorilor/ turiştilor sunt români, toată lumea se poartă româneşte.
Iată de ce, multe dintre imaginile cu care am plecat din Balcic vor deveni oglinda mai clară sau mai deformată a identităţii noastre.
Urmează punct şi virgulă, pentru că voi reveni.


*zugrav (înv.) - pictor