L-am primit luni, de peste mări și țări, și ieri m-am lăudat la școală de câte ori am avut ocazia.
Ai auzit de mouse care scanează? îmi întreb colegul de informatică, care mă privește un pic suspicios, un pic curios. Arată ca un mouse obișnuit, explic eu, doar că are pe talpă o fereastră prin care scanează suprafața pe care îl plimbi. Colega de informatică m-a interogat serios, așa că a trebuit să dau detalii (mai mult sau mai puțin) tehnice: că pe ecranul laptopului vezi imaginea scanată, din care apoi, ai opțiunea să decupezi ce sau cât vrei și, în plus, poți să salvezi documentul în ce program vrei, inclusiv în Word.
Cu colegii de română discuția a fost mult mai nuanțată, că de! filologii și partea tehnică - mai răruț, dar dacă e vorba de ... vorbe, apoi ăștia suntem. Așa că aria limbă și comunicare, mai precis catedra de limba română a trecut de la încântarea colegei și a colegului meu - gen câte texte literare poți prelua pentru teste - la propunerea celui din urmă - e incredibil ce poate face! da' crezi că dacă-l plimb aici, într-o parte, văd ceva, că mă cam doare ficatul.
În fine, abia am așteptat ca la XII A (clasa mea la dirigenție), să povestesc despre minunea intrată în viața mea. Inițial am simțit cu fiecare privire mai directă sau mai pe sub sprâncene cum se clatină credibilitatea mea consolidată timp de patru ani. Când au înțeles că nu fabulez, au devenit atât de atenți la ce spun, cum n-au fost elevii mei nici când le-am citit notele de la simulare. Și în timp ce eu dădeam detalii, la cererea publicului, în a doua bancă Pascal (ghiciți de ce e poreclit așa) își dădea palme.
Nu pot să nu-mi amintesc că am scris sute de definiții, literă cu literă, semn cu semn, cu ani în urmă când îmi scriam teza de doctorat și când DEXonline nu se inventase. Iar recent, am scris o grămadă de pagini - fragmente din literatura română și universală pentru o carte didactică.
Mulțumesc,