sâmbătă, 2 februarie 2013

Ce party reușit, ce copii cuminți!

Colega mea, mamă a unei (superbe) fetițe de 9 ani, mi-a povestit cum, la ziua unui coleg al fiicei ei - o petrecere organizată acasă - distracția principală a copiilor, acoperind 90% din timp, a fost să se joace fiecare pe tableta lui.
Restul de 10% din timpul petrecerii au mâncat, au cântat Mulți ani trăiască, s-au îmbrăcat, încălțat, împachetat cu fularele din dotare și au plecat. Cam asta a fost tot.
Cei doi-trei copii fără tabletă personală și-au petrecut timpul uitându-se la cei cu tabletă și visând că la următoarea lor aniversare vor intra în rândul lumii picimii civilizate și vor primi și ei ceea ce, de fapt, li se cuvine, adică deja banala tabletă.
De ascultat muzică, de dansat, de văzut un film împreună, nici vorbă. Un joc de interior, adecvat vârstei (sunt atâtea!), care să-i facă să socializeze, să se cunoască, să se bucure împreună, să se certe chiar, nici pomeneală!
Concluzia gazdelor, având în vedere că sărbătoritul avea și el tableta lipită de mâini, o fi fost, desigur, ce party reușit, ce copii cuminți! 
Nu-mi dau seama ce e mai trist: să cumperi copilului o "jucărie" care să-i acapareze copilăria și ție, ca părinte, să ți se pară în regulă sau să fii copil și să crești cu ochii, cu gândul, cu toate clipele tale libere și minunate lipite de afurisita de tabletă.





Copilărie adevărată, pentru cunoscători 

37 de comentarii:

  1. Buna dimineata!
    Mi-am propus sa nu mai comentez, doar sa "fur" idei, pentru ca de asimilat din tainele gramaticii e cam tarziu pentru mine! Dar postarea de azi ma face sa intreb: tableta = blog? Glumesc, evident, dar daca analizam...
    O duminica placuta va doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună să vă fie inima!
      Vă atențonez că acesta nu este un blog pe teme gramaticale (sunt doar câteva postări cu asemenea subiect). Apoi, m-ar bucura ca atunci când aveți ceva de spus și timp la dispoziție, să comentați aici, la Pinct și virgulă.
      În fine, nu mi-e clar unde bate întrebarea "tableta = blog?".

      Ștergere
    2. Am vrut sa metaforizez urmatorul aspect: parintii mei si-au trait copilaria si tineretea muncind campul... Nu "vorbesc din carti", le-am vazut fetele, mainile, picioarele, seara... Apoi am participat, alaturi de ei si de fratii mai mari, dar importanta era axata pe scoala, teme si apoi munca, si nu eu am stabilit prioritatile ci ei, parintii! Puteau sa ne tina acolo, alaturi de ei! Eu am vazut primul televizor la varsta de zece ani, copiii mei au crescut cu televizor, diafilm, casetofon, calculator (si eu alaturi de ei). Faptul ca eu am citit marile romane rusesti, frantuzesti si romanesti nu ma mai ajuta cu nimic acum, ma intreaba (ma intreaba ei, angajatorii!) daca stiu corel-draw si html... Copiii copiilor mei au tableta asa cum ai mei aveau carut cu jucarii atarnate deasupra capului, nu cum am avut eu, rochita surorii mai mari si o carpa legata pe post de jucarie...
      Sunt suficiente persoane mature si puternic ancorate in educatia veche (culmea ca o laudam, desi e "comunista"!) care isi petrec majoritatea timplului pe face-book, blog, si mai stiu eu ce! Adica tot in lumea virtuala, lume din care unii chiar traiesc, efectiv (ma refer la programatori, analisti si ce-or mai fi ei). Cand eu am vazut prima data un calculator, la frageda varsta de treizecisicinci de ani, l-am abordat logic, ca pe o masinarie cu panou de comanda; copiii mei se uitau ca la un artefact din basme! Sfatul lectorului? "Lasati copiii sa se joace, asa se apropie de calculator"...
      Cam asta am vrut sa zic, vesnicul conflict intre generatii!
      Cu respect,
      Vasile D.
      Nu am vrut sa spun ca aveti blog didactic, scuzele mele, ci faptul ca aveti un blog de tinuta, de un nivel superior, in care nu ma misc deloc lejer...

      Ștergere
    3. Așa detaliere mai zic!
      Foarte frumoasă și informativ-educativă pentru cititorii mei elevi această călătorie prin "hronicul și cântecul vârstelor"! Vă mulțumesc pentru atâtea mărturisiri.

      Totuși, ce am vrut eu să surprind în postare nu este conflictul dintre generații, ci felul deformat în care unii părinți înțeleg că trebuie să "vegheze" copilăria fiilor și a fiicelor dumnealor. În loc să petreacă timp împreună, în loc să-i ducă în locuri de joacă să alerge, să cunoască alți copii, să împartă o jucărie sau o ciocolată sau un covrig cu alții, preferă să îi țină ocupați cu jucării luxoase, care nu se împart. Copiii aceștia vor fi adulți egoiști, cu probleme de socializare, mulți dintre ei.

      P.S. Componenta fundamentală a blogului meu e chiar cea didactică! ( în sensul că prezint lucruri legate de profesia mea, dar nu neapărat într-o manieră formală)
      Vă mulțumesc pentru apreciere.
      Altfel, faceți-vă lejer - mă onorează să vă găzduiesc intervențiile!

      Ștergere
  2. Camelia,
    Este dur , mult prea dur ce se întâmplă cu ai noștri copii..cam ce spunea maestrul Dorel Vișan despre marile descoperiri-„mașina „ i-a prelungit omului mâinile, apoi corpul, care a devenit uriaș.
    Sufletul i-a rămas mic.
    Este nevoie de un adaos,oamenii trebuie să „umble „ la suflet..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevărat.
      Vai de suflețelul lor ... (la copii mă refer).

      Ștergere
  3. Nu inteleg de ce este atat de criticata tehnologizarea. Copii de care a-ti vorbit in postare vad in tableta exact ceea ce vedeam eu in masinutele cu telecomanda cand eram de varsta lor.

    Si prieteni de ai mei au tablete, si vreau sa va zic ca posibilitatile ei sunt limitate, incomparabile cu cele ale unui calculator (sau laptop). Asadar, copii se vor plictisi destul de repede de ea (exact cum eu m-am plictisit de masina cu telecomanda).


    Ea(tableta) poate fi folosita, chiar ca material didactic, de exemplu cand se preda la geografie despre capitalele Europei, copii cu tableta pot cauta pe internet imagini cu turnul eifel, colosseum, big ben, turnul din Berlin,San Giovanni Laterano, San Piedro, Palatul Buckingham, Santa Maria Maggiore, etc. sunt convins ca ii va ajuta sa memoreze. (am fost martor la o scoala din Grecia la o asemenea activitate didactica, a avut succes, copii au memorat).

    Exact cum a spus mai sus domnul Vasile Dumitru, inventia(si folosirea) tabletei reprezinta doar inca o faza a conflictului dintre generatii, eu personal nu percep conflictul ca fiind ceva negativ, ci ca ceva care poate fi folosit in mod constructiv.



    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vorbim aici despre lucruri diferite.
      Dacă postarea mea ar fi avut ca subiect evoluția jucăriilor, atunci am fi putut corela cu conflictul dintre generații.
      Subiectul meu este, însă, altul, după cum observam și în răspunsul dat domnului Vasile (vezi mai sus).

      Ștergere
  4. Cred că monsiur Vasile se referea la "tableta = blog?", la faptul că vă citește blogul de pe tabletă; astfel dânsul dă valoare unui cerc vicios :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că acest sistem de vot nu ne interesează :), cred că ar fi mai interesant să explicăm (și putem asta greu) de ce unii copii vin la școală cu cunoștințe (strict referitoare la lecția respectivă), pe care profesorul nu le cunoaște. Să fie de vină internetul, profesorul sau copilul?

      Narcis se crede frumos. Sclipirile pe care oglinzile de bronz îi înfățișează părul, trupul, îl fac să creadă, și nu numai pe el, că este frumos. Sigur era așa. Mitul nu minte niciodată, numai imaginația noastră o ia razna. Ori zeița frumuseții, Afrodita, nu suportă acest afront nici măcar din parte unui bărbat (fecior), și-l pedepsește. Felul în care pedepsesc zeii este subtil, Narcis nu trebuie să aibă parte de nici o dragoste consumată, iar această dragoste trebuie să vină numai de la el.

      În fața lacului (sau a fântânii) Narcis își vede chipul, mult mai clar și mai luminos (aici și zeița a participat asupra fenomenului). Narcis se îndrăgostește subit și această dragoste se termină numai cu înecul, cu dorința de absorbire fără niciun prag de conservare, de supraviețuire.

      Tinerii din ziua de azi cunosc totul, eu abia le mai țin piept, oricum sunt un expirat în fața lor, în schimb ceea ce ei nu au și nu vor avea (cum eu n-am avut), este experiența vieții. Este prea mult și fără experiență, prea mult fără nici o opreliște, prea mult fără educație, fără premiu sau pedeapsă, fără anvergură, fără viitor.

      Ștergere
    2. Nup. Dumnealui s-a referit la faptul ca exact cum acei parinti cumpara copiilor lor tablete din dorinta de comfort (tableta babysitter) si copii o folosesc tot din dorinta de comfort (stai pe scaun si te distrezi, in loc sa alergi de exemplu) exact asa folosim noi blogul.

      Imaginati-va ca pentru a purta aceasta discutie ar fi trebuit sa ne intalnim toti, concomitent, intr-o sala si sa discutam; in mod direct am fi socializat. Este insa mai comod pentru noi toti sa discutam pe blog, stand in fata calculatorului (sau a tabletei!). Si totodata elementul temporal nu ne afecteaza discutia (nu trebuie sa fim prezenti concomitent pe blog, intr-o sala reala ar fi trebuit sa fim). Practic noi am facut acelasi lucru ca acei copii si parintii lor : am sacrificat socializarea pe altarul comfortului.

      P.S : NU ma declar sub nicio forma impotriva folosirii blogurilor, ele sunt mijloace de exprimare in absenta carora am socializa cu MULT MAI PUTIN.

      Ștergere
    3. Scorchfield,
      Fermecătoare analogie!
      Bine ați zis că tinerii din ziua de azi cunosc totul și tot atât de bine ați punctat că le lipsește experiența de viață. În absența acesteia, informațiile prea multe și uneori prea agresive în raport cu vârsta, au efectul unei avalanșe. Aici ar putea interveni profesorul, dar și părintele. Dacă copilul are măcar pe unul dintre aceștia alături, ca filtru în fața avalanșei, e norocos.

      Ștergere
    4. Grecu',
      Am înțeles și analogia tabletă-blog, dar tocmai prin ideea de "confort" nu poate fi susținută, cel puțin din perspectiva situației prezentate în postare: adică o aniversare cu copii de 9 ani, care ar trebui să se miște, să țipe, să se contrazică, să alerge etc., nu să stea patru-cinci ore jucându-se, fiecare, singur, pe tableta lui. Aici confortul este doar al părinților, iar dacă este și al copiilor, atunci e grav și trist că la 9 ani un copil preferă jocuri virtuale în locul realității.

      În ce privește socializarea pe bloguri, ai dreptate că e un mod interesant de a face schimb de păreri, cu avantajele pe care le enumeri. Dar să fim serioși, majoritatea celor care trec pe-aici au vieți reale, ceea ce presupune socializare etc.

      Ștergere
  5. Dragul meu grec,
    Dacă cumva te-aș întâlni la vreo ședință cu părinții, te-aș aștepta afară și te-ai pomeni pocnit de mine. De unde violența mea? De la simplu motiv că noi ca părinți începem să ne motivăm pe noi și pe umră pe copii! De unde atâta socializare și respect când nici măcar nu ne cunoaștem. De ce nu-i lăsăm pe profesori (și pe învățători și educatori) să-și facă datoria, cu bune și rele, cu riscurile meseriei. Cu inerentele riscuri ale educației.

    În fața grădiniței, mi-am așteptat fiul acum mulți ani, un părinte își primi copilul mai repede ca mine :) Ceea ce m-a atras la dânsul a fost felul în care a privit foaia de hârtie pe care un desen s-a ivit datorită simplei zvâcniri creative a fiului său. L-a criticat, i-a explicat ca un expert, nu ca un tată, cum se trage linia, cum se colorează...

    Când fiul meu mi-a adus desenul; am închis ochii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Văd multe asemenea situații, cu părinți pentru care orice ar face copilul nu e suficient.
      Consecințele sunt pe termen lung - copilul certat, așa cum spuneți, va fi toată viața lui urmărit de teroarea patului lui Procust.

      Ștergere
    2. {Dacă cumva te-aș întâlni la vreo ședință cu părinții, te-aș aștepta afară și te-ai pomeni pocnit de mine. De unde violența mea? De la simplu motiv că noi ca părinți începem să ne motivăm pe noi și pe umră pe copii}

      Motivul este, cu siguranta, foarte coerent.

      Ștergere
  6. Eu cred că măcar atunci când sunt adunaţi laolată, copii ar trebui să se joace jocuri de grup, active, vesele. Au destul timp singuri în casă care să butoneze tabletele, să socializeze virtual, dar prea puţin timp de joacă împreună.

    RăspundețiȘtergere
  7. Mi se pare o chestiune de dozaj. Copiii pot avea din toate, cu folos. Fiul meu se joacă zilnic în parc cu alți copii, chiar iarna, ceea ce e bine, desenează și pictează împreună cu mine sau cercetăm hărți și enciclopedii, ceea ce iar e bine, vede pe youtube filme din domeniile preferate (cosmogonie, călătorii spațiale) ceea ce e foarte bine și nu adoarme fără lectură (mama lui mai are puterea să-i citească).

    Mă tem numai din momentul în care va merge la școală și va fi pus să tocească sau „să învețe” cum „se” desenează, cum se scrie o poezie și își va pierde și timpul și libertatea.

    La fel și pentru noi: dacă blogul e redus la un număr de minute plăcute, fără a stînjeni scrisul, lectura, instruirea necesară și adulților, viața de familie, e perfect acceptabil.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă înțeleg temerea, dar, pe de altă parte, sunt oameni minunați printre învățători - atâția anonimi truditori cu sufletul. În calitate de părinte responsabil veți căuta, din timp, învățătorul potrivit pentru temperamentul fiului dumneavoastră. Și cu puțin noroc îl veți găsi.

      Ștergere
    2. Învățătoarea mea de la 1-4 era o biată tînără pe care de pe atunci noi, exigenții ei elevi, o găseam cam săracă cu duhul. Dacă azi mi-ar fi studentă n-ar avea nicio șansă să treacă. Nu absolvise studii superioare. Totuși o respectam și și-a avut rolul ei, ca prima „autoritate” extra-familială. Bătea elevii cu linia la palmă, nu pe nedrept, și nimeni nu protesta. Presupun că azi s-a renunțat la asta, atunci părea acceptabil.

      Poate fiul meu va avea noroc de ceva mai bun, deși sînt cam sceptic.

      Ștergere
  8. @Vasile Dumitru

    Aş putea afirma că eu n-am pus mâna pe o armă decât târziu, în armată, deşi visam la asta de mic. Ei bine, pentru că acum îmi permit, copilul meu o să-şi împlinească fantezia asta mult mai repede...

    N-o să fac totuşi afirmaţiile acestea deoarece ar însemna să mint: o dată că n-am făcut armata şi a doua oară că n-am copil. Dar ideea rămâne: tehnologia actuală are şi valenţe negative, mai ales la vârste fragede...

    @Grecu

    De unde ştii "la ce s-a referit dumnealui" şi nici un alt participant la conversaţie n-a realzat cu excepţia ta? Altfel, fiecare vine la această discuţie cu propriul bagaj de cunoştinţe şi experienţă. Dacă am asimilat ceva de aici, pentru mine discuţia este un eveniment fericit. Dar ideea de a asimila ceva dintr-un dialog pierde tot mai mult teren azi, când aproape toţi vor să fie profesori şi nimeni nu doreşte să fie elev... Atunci dialogul se rupe într-o serie de monologuri.

    @Scorchfield

    Nici măcar filmele porno nu mai prezintă pentru mine vreun interes, acum că pot descărca zilnic cu zecile de pe net. Şi da, sunt expert în poziţii erotice. Doar am văzut atâtea filme...

    Foarte frumoasă analogia cu Narcis! :)

    @Camelia

    Erau o petrecere mai selectă? Din ce aţi scris nu reiese, eram curios dacă acel party a fost un fel de Domnul-Goe-Club sau dacă ne aflăm în situaţia că majoritatea copiilor de azi deţin câte o tabletă.

    Îmi zicea cineva zilele trecute că s-a vorbit la ştiri despre băiatul unui cunoscut patron din România. E elev şi are 10 maşini şi un elicopter. Şi mă gândeam la legea compensaţiei... Dumnezeu le-o fi dat bani părinţilor în schimbul puterii de judecată.

    @Horia Gârbea

    Cazul dvs este unul fericit. De altfel aici se şi vede cât de flexibil e cineva în gândire: o persoană rigidă va condamna (sau susţine) aproape necondiţionat un anumit lucru, fără să ţină seama de context. Evident, tehnologia nu e rea în sine, depinde cum o folosim.

    Totuşi, chiar dvs afirmaţi în ultima frază, indirect, că tehnologia (internetul, blogul) în exces poate fi dăunătoare adulţilor. Darămite copiilor?...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună întrebarea.
      În postare nu am spus explicit, dar titlul (vezi jargonul din titlu) face trimitere directă la un anumit tip de familie, cu siguranță nu cu venituri modeste.

      Ștergere
    2. @ Lotus
      Da, orice exces e dăunător, chiar și cel de alcool. :) N-aș vrea însă ca fiul meu să fie abstinent, vegetarian etc. Ci, vorba lui Păstorel, „să știe cum se încarcă o armă și cum se dezbracă o femeie”. L-am învățat cum se trage cu arcul și cu pistolul, de rest o să se descurce singur.

      Pericolul „tabletei” e (și) lipsa socializării. Un paradox: cu cît crește populația lumii, cu atît oamenii se însingurează.

      În privința adulților: o postare pe zi pe blogul propriu sau un comentariu pe un blog de oameni inteligenți, precum acesta, unde nu poți scrie orice și oricum, fie și ca ortografie, ține spiritul treaz.

      P.S.: Ați observat: chestiunea cu î din i nu se pune la „greșeli”, ci e o opțiune personală argumentată și pe blogul propriu.

      Ștergere
  9. Si eu sunt de acord cu ce spune Andreea.
    Cand preferi tehnologia intr-o adunare , la o aniversare, la plimbare, cand te vezi cu prietenii- e o problema din punctul meu de vedere indiferent ca esti copil sau adult

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate!
      Iar la copii e mai grav, fiindcă pierd niște etape pe care nu le mai recuperează.

      Ștergere
  10. la aniversarile din copilaria mea se demola casa. bietul tata ne facea scamatorii, ne spunea glume si ghicitori numai sa mai stam putin potoliti. la aniversarile fiului meu deja era inghesuiala si imbranceala la calculator, erau fascinati de tV-game-uri.Azi nici nu vreau sa ma gandesc...Socializarea se face numai in mediu virtual...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ... iar petrecerile acasă, când părinții sunt prin preajmă, sunt depășite.

      Frumoase amintiri, cu părinții prezenți printre copii!

      Ștergere
  11. Foarte frumos :) mi-a placut filmuletul...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și mie mi-a plăcut. E foarte sugestiv pentru cum se jucau copiii altădată.

      Ștergere
  12. Am doua exemple perfecte di cercul meu de prietene. Copilul uneia dintre ele, cum vine de la scoala, arunca ghiozdanul si direct la computer sa se joace video games. Este complet desconectat de mediu real. Nu vrea sa faca nici un sport sau activitate fizica unde ar putea socializa cu alti copii, e sedentar, s-a ingrasat mult pentru varsta lui. Copilul celeilalte se joaca afara cu alti copii, participa la diverse activitati fizice care-i plac, are prieteni si un mediu social sanatos, nu sta toata ziua cu ochii beliti in monitor sau televizor.

    RăspundețiȘtergere
  13. Reqviem cât mai putem27 februarie 2013, 11:12

    Copiii din Japonia nu au copilărie. Mergeam pe stăzi și mă întrebam unde sunt, nu-i vedeam pe strada, alergând, jucându-se, mergând pe bicicleta, așa cum făceam noi când eram mici. N-au japonezii copii? Greu de crezut, sunt un popor cu o sută douăzeci de milioane. Și atunci? Ceva mai târziu mi-am dat seama că pe copiii din Japonia îi vad fie dimineața devreme, plecând la școla, fie seara târziu, când târăsc spre casă ghiozdanul si cutia cu vioara sau violoncelul. Copiii din Japonia pleacă dimineața la școală, după terminarea orelor rămân în programul after hours, să-si facă temele supravegheați; dupa-amiaza până seara târziu merg la pregatire particulara, toți exerseaza un instrument și învață o limbă straină. Consecinta: îi poți vedea citind reviste de benzi desenate la douăzeci si cinci de ani, nu au simțul umorului, nu au inițiativă, au un coeficient mediu redus de inteligență. Si nu au bucuria copilăriei în ochi.
    Se întâmpla pe la sfârsitul anilor 90. Ce vedem acum în România se petrecea acum treizeci de ani în Japonia. Au dispărut copiii de pe stradă, nu-i mai vedem prin parcuri, nu sunt pe terenuri de sport, stau doar în fața calculatoarelor. Și dacă îi priviți cu atenție au ochii stinși. E mai comod și pentru noi, parinții. Câți dintre dumneavoastra au mai citit seara povești pruncilor înainte de culcare. Câți dintre dumneavoastră s-au mai jucat cu ei, în loc să se debaraseze de obligații, expediindu-i la televizor sau acceptând cu ușurința ca ei sa-și petreaca ore întregi în fața calculatorului. Copiii noștri nu știu să formulze o propoziție, nu mai știu să alerge, nu mai stiu ce sa facă unul în prezența celuilalt, sunt obișnuiți sa cumunice doar dintr-o parte si alta a ecranului. Știți ca în Germania nu există programe pentru copii care să conțină scene de violentă? Știți că în Germania este obiceiul cititului, o dată pe săptămâmnă, cu voce tare, cel păuțin o oră, la care participă toți din casă, inclisiv copiii?
    Sunt părinte, sper să fiu bunic în curând. Aș face un apel către părinți: nu omorâți copilăria copiilor dumneavoastră. Trimiteți-i la joacă. Jucați-vă cu ei, citiți-le povești, făceți-i să viseze, dedicați-vă lor, nu așteptati ca televizorul, școala sau internetul să vă preia sarcinile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact asta se întâmplă: părinții moderni se simt datori să muncească până la epuizare, să câștige cât mai mult (și) pentru a oferi copiilor lor un anumit standard de educație: cursuri de tot felul, tehnologia de ultimă oră. Din păcate, timpul petrecut de părinți cu copiii lor, interacțiunea firească altădată prin lectura de seară, jocuri, plimbări, este zero.

      Mi-a făcut mare plăcere comentariul generos pe care l-ați lăsat. Vă mai aștept.

      Ștergere
  14. Interesant blog, prin urmare observ ca nu putini si-au expus parerea. Cred ca acesti parinti, care le ofera copilului o '' jucarie'' atat de nociva, privind din multe unghiuri, nu numai datorita faptului ca acel copil, posesor de tableta, devine sedentar, neinteresat de tot ceea ce-l inconjoara , preferand sa stea inchis in casa, un copil mecanic, dar si privind sanatatea acestora...s-a dovedit prin studii cat de nocive sunt aceste aparate de care copiii stau lipiti ore insir pe zi. Din dorinta de a tine pasul cu tehnologia in locul tetrix-urilor ,de cu cativa ani inainte, li se face cadou o tableta iar parintii isi limiteaza, cu siguranta, copiii. Putem lua drept model, exemplul dat de doamna Sapoiu , referitor la aceasta petrecere limitata iar copiii care nu aveau o tableta, au fost limitati in a se uita la ceilalti si probabil acasa vor plange cu zilele sa li se cumpere si lor una, lui Mos Craciun ( daca mai cred in el) ii vor cere o tableta ca sa fie in randul prietenilor, ca sa nu rada de ei colegii la scoala, de ziua lor vor vrea o tableta...parintii vor munci cateva zile bune, saptamani sau chiar o luna pentru a le cumpara jucaria dorita...Lego-ul e demodat...aici pe tableta poti construi,desena, colora etc.
    Alina.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se poate presupune că așa se întâmplă. Aspectele pe care surprinzi completează foarte bine postarea.


      Alina, poți opta, când comentezi, pentru a-ți pune numele în loc de Anonim. Adică alegi opțiunea Nume/Adresă URL (unde completezi numele, lăsând gol la Adresă URL), în loc de opțiunea Anonim. În felul acesta îți apare numele deasupra comentariului.

      Ștergere