|
vineri, 30 decembrie 2022
Mâncare bavareză. Top după gustul personal
miercuri, 14 decembrie 2022
Vocile absolvenților - proiect radiofonic de Ziua Absolventului
Sursa foto: cnshb.ro |
Mesajele au umplut holurile și sălile de clase, au surprins, au motivat și au creat punți între ieri și azi. Pentru câteva minute, lecțiile s-au oprit și aerul s-a încărcat de emoție. Las mai jos discursurile transcrise, iar în curând, pe site-ul școlii, vor fi și înregistrările, să le putem reasculta de câte ori dorim să ne reamintim care e rostul.
Mulțumim, cu emoție, absolvenților (pentru mesaje, dar și pentru permisiunea de a le face publice aici și pe site-ul școlii):
***
Stimate doamne profesoare și stimați domni profesori ai Colegiului Național "Spiru Haret" din Bucuresti, dragi eleve și dragi elevi de la Spiru,
La mulți ani și o zi frumoasă în continuare!
Salut,
La mulți ani!
(Adelaida Perjoiu)
***
Bună!
***
Mă numesc Andrei Dumitrescu. Am absolvit acum șase ani, în 2016, la clasa de filologie. Între timp, am devenit istoric al Evului Mediu, specializat în arta și literatura de limba greaca a Imperiului Bizantin și în ramificațiile acestora în culturile slavone. Acum sunt la Viena în anul terminal de master la departamentul de Studii Medievale la Central European University si totodată în toiul aplicațiilor pentru doctorat.
(Andrei Dumitrescu)
***
La mulți ani frumoși în această zi specială pentru fiecare elev al Colegiului Național "Spiru Haret"!
Numele meu este Apătean Cătălin, fac parte din promoția 2017 de absolvenți ai Spiru, am fost Președintele Consiliului Elevilor în perioada 2016-2017, iar in prezent sunt avocat la cea mai distinsă casă de avocatură din România.
Nu dau aceste detalii din lipsa de modestie, ci pentru a va arăta cât de mult te poate forma și unde te poate aduce acest colegiu ai cărui elevi sunteți.
Sunt generații întregi care au adus și apoi au păstrat Spiru în topul învățământului din România. Această moștenire, uneori grea, reprezintă legătura care ne unește peste ani și ani, iar în această zi ne aducem aminte cu drag de un loc care ne-a fost și vă este ca o a doua casă.
Spiru Haret e însă un loc care a demonstrat că poți face performanță doar prin încurajarea inițiativei în fiecare dintre elevii săi, așa că vă încurajez și eu să vă explorați hobby-urile, să fiți ambițioși, să fiți curioși, să fiți insistenți, să nu uitați că aveți un întreg corp profesoral acolo care vă va susține în aceste demersuri să vă găsiți locul în oricare din activitățile extracuriculare existente sau pe care le veți dezvolta voi.
Am fost elev 8 ani în locul în care învățați voi acum și vă spun că e foarte important să vă bucurați maxim de aceste momente, de acest loc, de care să simțiți ca aparțineți cu adevărat, pentru că o faceți.
Am simțit mereu că Spiru e mai mult decât un loc în care veniți la ore, Spiru e locul în care, dacă există voință, se va găsi și putință.
***
Bun găsit tuturor, astăzi, de Ziua Absolventului!
Mă numesc Petru Gânj și sunt absolvent al Colegiului Național "Spiru Haret" din București, promoția 2019.
Așadar, nu de mult am fost și eu exact ca voi. Licean, plin de viață și energie, cu un bagaj: ambiții și visuri mari. Acum, sunt pe punctul de a îndeplini visurile lui Petru cel mic din liceu, pentru că anul acesta voi termina studiile la una dintre cele mai bune facultăti de arhitectura din Marea Britanie!
Cred ca ați aștepta de la mine să vă spun să petreceți cât mai mult, să vă bucurați cât mai mult de timpul liber. Și da, ar trebui să faceți asta, dar ... și să vă construiți viitorul. Voi acum deveniți mici meșteri ai propriilor voastre vieți. Lucrurile pe care le învățați și le faceți acum vor determina unde veți ajunge în 5, 10, 20 de ani.
Voi nu învățați limba și literatura română doar pentru a ști cât de trist a fost Bacovia. Nu. Voi învățați să exprimați, să faceți argumente cu sens, să folosiți cuvintele în moduri inteligente. La matematică nu învățați doar formule. Învățați o mentalitate structurată. Vă creați o capacitate de a întoarce o problemă pe toate fețele, până găsiți soluția. La fizică, biologie și chimie învățati cum funcționează lumea. Cum funcționează corpul fiecăruia. Cum funcționează totul din jur.
Nu treceți prin liceu doar cu gândul de a toci, de a lua notă mare și apoi de a uita automat. Realizați că învățați să gândiți, să creați. Învățați să trăiti.
Dragi profesori, am un mesaj și pentru dumneavoastră. Predați elevilor ca și cum ar fi copiii voștri și îndrumați-i pe drumul maturizării, pentru că, efectiv, ei sunt cei care vor schimba lumea, iar inima elevului este în mâinile profesorului. Aveti grijă de ea.
Închei cu o urare din inimă! O inimă de care s-au îngrijit profesorii mei. La mulți ani, Spiru Haret!
(Petru Gânj)
luni, 12 decembrie 2022
Despre Ziua Absolventului la CNSHB
luni, 28 noiembrie 2022
Idei pentru decembrie la școală ☃️❄️☃️
luni, 3 octombrie 2022
Proiectul PEN România la Centenar La CNSHB
marți, 2 august 2022
Profesori-autori: Adina Cotorobai - "Sanatoriul"
Când am invitat-o să facă parte din „lista” mea pentru volumul 5 din Prof de română, (Editura casa de pariuri literare, 2019), Adina Cotorobai mi-a trimis o proză cu subiect școlar („Joc fără miză”), dar care, scrisă dintr-o perspectivă obiectivă etc., nu corespundea scopului seriei „Prof de română”.
Am primit în schimb o povestire excepțională: „O jumătate de măr”, în care Adina Cotorobai a pus „vocea” fetei din primul său roman (debutul său ca scriitoare), „Privind peste umăr” (2018).
Pentru cine nu știe, Adina Cotorobai este profesoară pensionară de limba și literatura română din Cluj și scriitoare. Am citit, la apariție, romanul său de debut, o narațiune densă și captivantă despre familie, destin, devenire, cu evidente note memorialistice. Personajul central – „fata” (duioșie, farmec și putere pune scriitoarea în acest personaj) – apare în atât de multe ipostaze – fata-copil, fata-profesoară, fata-soție, fata-mamă („fata-babă”, mă completează, cu umor, autoarea într-o conversație din 2019), care, puse la un loc, compun istoria mică, personală, ce se amestecă cu istoria mare a anilor de comunism din România.
Recent, am primit, cu autograf, volumul de proză scurtă al Adinei Cotorobai, „Sanatoriul”, abia apărut la Editura Limes. M-am bucurat să găsesc în noua carte „Joc fără miză”, proza lăsată în așteptare de autoare și pe care o citisem cu ceva timp în urmă. Este a treia în volum dintr-un total de șapte proze, care aduc în fața cititorului povești de viață diverse: evenimente cotidiene, destine, relații de familie, lumea școlii, a spitalelor, dar mai ales lumi interioare, ale căror nuanțe, optimiste sau întunecate, nesigure sau clare, luminoase sau ascunse sub umbre adânci, autoarea le dezvăluie de fiecare altfel.
În prima povestire, „Sanatoriul”, cea care dă titlul cărții, notația auctorială, generoasă în detalii, e concurată de vocea personajului principal – o pacientă (Otilia) într-un spital de boli nervoase. Se compune în felul acesta povestea unei femei, din secvențe – frânturi de amintiri, flashbackuri care încearcă să se așeze în ordine în mintea răvășită a pacientei, apoi prin efort conștient, uriaș. Foarte interesant cum autoarea sugerează, stilistic, drumul greu spre însănătoșire: treptat, pasajele de stil indirect liber care sondează trăirile personajului sunt înlocuite cu secvențe de monolog interior care dezvăluie gânduri din ce în ce mai clare și mai coerente. Mai mult, revenirea la realitate a pacientei (care o perioadă lungă, în sanatoriu, pare un caz pierdut) devine o experiență senzorială: pe măsură ce simțurile (începând cu mirosul cafelei), parcă exacerbate, se trezesc, femeia își recapătă luciditatea minții. Sunt multe pasaje, inteligent plasate în climax, redăm aici un fragment, lesne de înțeles că suntem aici aproape de finalul poveștii: „ [...] Otilia se bucură să regăsească gesturi și gusturi simple, ca cel al pastei de dinți, care-i mângâie, cerul gurii și gingiile, senzația de alunecare a săpunului pe pielea udă a mâinii sau mirosul lui proaspăt. Impresia de bine se amplifică la atingerea prosopului moale și femeia ridică ochii, întâlnindu-și imaginea în oglinda pătată de deasupra chiuvetei. Încearcă să se abordeze cu îngăduință și liniște. Greu, fața care-o privea din oglindă era atât de departe de imaginea pe care o păstra despre sine [...].” (pag. 50)
Un alt episod „senzorial” e plin de duioșie, proustian prin mecanismul reîntoarcerii în trecut: „[...]Ține apăsat, zise asistenta, presând locul înțepat cu un tampon de vată îmbibat în spirt. Mirosul înțepător îi aducea Otiliei aminte de copilărie, de julituri, de căzături și zâmbi. Pentru ea, acest miros era echivalent cu cel de curățenie. Mama spăla geamurile cu spirt și le lustruia cu foi rupte din „Scânteia”, la care erau și ei abonați ca tot omul, iar tata își turna spirt în palmă și-și dădea pe față după ce se rădea.”. (pag. 39).
Volumul se închide simetric, cu o povestire („Dilemă”) în care fiecare dintre personaje e captiv în propria lume și lumile acestea compun „sanatoriul de afară”: Carmina este o fată care suferă de o variantă de autism, mama sa e prinsă în chingile prejudecăților, mai preocupată să mențină aparențele sociale decât să ia decizii corecte și morale pentru fiica sa și pentru copilul făcut de aceasta „dintr-o greșeală” cu un tânăr cu probleme asemănătoare, tatăl Carminei nu are niciun cuvânt de spus „în sânul fericitului mariaj”, iar bunicii paterni ai nou-născutului au propria închisoare, cea a sărăciei.
La fel ca în romanul de debut, și aici tema școlii e bine reprezentată, prin proza „Joc fără miză” – un lanț al slăbiciunilor modern, care surprinde multe tare ale învățământului postdecembrist, moștenite, unele, din comunism, sancționate sever de autoare: „După cum se vede, gândi profa de română cu amărăciune, formula PCR, adică pile, cunoștințe, relații, care le otrăvise zilele în perioada „Iepocii de aur”, fie-i țărâna ușoară, nu murise odată cu cei care-o cultivaseră, ci se îngrășase, înflorise și risca să se întindă ca o pecingine asupra noucâștigatei și fragilei lor democrații”. (pag. 86).
Cartea se încheie cu câteva pagini (incluse în ultima proză) de reflecții amar-ironice legate de legile și de mersul lumii, ca și când povestea Carminei a fost doar pretextul pentru un discurs cu scop etic, necruțător cu haosul „sanatoriului de afară”.
Adina Cotorobai scrie cu ochi exersați să observe și mai ales cu bucuria și cu înțelepciunea celui care a privit și continuă să privească lumea asta mare compusă din oameni de toate vârstele și de toate soiurile.
... Să ne ascuțim, așadar, simțurile (ca Otilia) și să facem din realitatea noastră un loc dacă nu mai bun, măcar normal.
Sanatoriul de Adina Cotorobai
Editura: Limes
Anul apariției: 2022
Nr. de pagini: 152
Coperta 1: Virgil Cotorobai
ISBN: 978-606-799-560-2
vineri, 8 iulie 2022
Tocănița de cartofi și tratarea diferențiată
În perioada liceului, la cantină, exista o mașinărie de curățat cartofi.
Erau anii ’80 înainte de Revoluție și noi aveam în cămin o mașinărie de curățat cartofi. Nu văzusem vreodată așa ceva și nici n-am mai văzut de atunci: un cilindru înalt cam cât un om obișnuit (fac precizarea asta, fiindcă cine a făcut Pedagogicul în Buzău în anii aceia știe că bucătăreasa șefă, o doamnă argintul-viu, în vârstă, cu ochelari groși, cu părul scurt, foarte des și zbârlit și gata să sară la orice, de unde și porecla Cotoi, era mică-mică de înălțime). Acel cilindru, sprijinit pe patru picioare metalice (în imaginația mea aceste picioare capătă labe de leu), primea în pântecul lui cartofii, cu coajă cu tot, în cantitate industrială. Printr-o țeavă fixă, conectată la o sursă, intra apa și niște roți cu zimți (am presupus eu că sunt roți cu zimți – nimeni nu le-a văzut cu adevărat) învârteau cartofii necurățați. Printr-o altă țeavă se scurgea apa murdară, la început, apoi din ce în ce mai îngroșată cu fărâmițe din ceea ce fusese cândva coaja fiecărui cartof pe care soarta îl aruncase în mastodont.
În timpul acestui proces, zgomotul era înfiorător și mă întreb și astăzi dacă roțile cu zimți (cel puțin cele din imaginația mea) puteau fi unse, șlefuite sau pur și simplu schimbate! Dacă se depășea o anumită cantitate de cartofi, cilindrul uriaș începea efectiv să o ia la vale și se smucea din toate încheieturile, care – apropo – erau destul de șubrede, așa încât din loc în loc țâșnea apa. Mă speria îngrozitor această mașinărie în funcțiune, fiindcă aveam impresia că în orice moment metalul acela ros de timp poate exploda, dar avea respectul meu, fiindcă rezista eroic, în schimbul unei vopseluri de culoarea muștarului, cu care era cadorisită în fiecare toamnă.
La final, Doamna Cotoi (și numai ea) oprea mașinăria, închidea sursa de apă, apoi deschidea o ușiță de la baza cilindrului, iar noi, norocoasele de serviciu la bucătărie în ziua cu pricina, stăteam și păzeam un lighean imens de metal, în care cădeau cartofii, să nu care cumva să zboare vreunul pe de lături. Cu-ră-țați! Toți la fel! Ieșeau din bătălie fără pic de coajă, își păstrau forma, dar suprafața lor devenea aspră, râcâită și numai bună de tăiat în patru pentru mâncărică, posibil să fi fost tocăniță. Cei mai norocoși cartofi, câțiva, erau tăiați „pai” și însăși Doamna Cotoi făcea două porții de cartofi prăjiți pentru cele mai norocoase ființe: fetele de serviciu.
***
De ce nu se făceau cartofi prăjiți pentru tot căminul? Ei, partea asta a poveștii îmi dă voie să exersez alegoria. Să tratezi diferențiat cartofii înseamnă timp și mai ales tratament special pentru fiecare: mai întâi controlezi dacă există „bube” rămase, care trebuie înlăturate cu grijă, să nu strici cartoful, apoi - într-un fel tai un cartof micuț în comparație cu felul în care tai un cartof mare, în așa fel încât în farfurie să fie toți cartofii prăjiți demni de o masă bună. Să nu dai la o parte niciun ... pai. Trebuie timp, răbdare, migală, pricepere.
Cum spuneam, partea asta e o alegorie. Restul e poveste adevărată.
duminică, 19 iunie 2022
Succes, XIID! Drumul abia începe
Pentru că mâine începe examenul de bacalaureat, mă gândesc la clasa mea de a douăsprezecea de anul acesta: XIID - științe naturale, diriginte - prof. Steliana Șerban.
Spuneam la "Ultimul clopoțel" că e greu să câștigi o clasă de partea materiei tale, în condițiile în care "îi iei" într-a unsprezecea și mai e și pandemie. Cu ei am putut construi totul firesc! A fost clasa cu "ferestrele" deschise, toate, în online și mai apoi.
Pentru ei las aici un gând, cu încrederea că vor fi, pe mai departe, dincolo de "bac", aceeași oameni buni pe care i-am cunoscut în cei doi ani, cât le-am fost profesoară.
Mai jos, cuvântul lor de bun-rămas rostit și scris de Chira, din partea întregului XIID pentru profa lor de română din ultimii doi ani de liceu.
25 Mai 2022
Română
Eram în clasa a unsprezecea când ați pășit întâia oară în clasa noastră. Eram curioși și ușor speriați, căci nu mai pătrunseserăm până atunci în nemărginita cetate a literaturii și a istoriei limbii române. Dar ați devenit călăuza noastră, ne-ați îndrumat și ne-ați încurajat la fiecare pas. Ați știut când să ne lăudați pentru răspunsurile bune și pentru efortul depus, dar și când să ne dojeniți și să ne motivați să ne depășim limitele.
Întotdeauna ne-ați încurajat să fim creativi, să ne valorificăm cunoștințele și imaginația și să punem o fărâmă din noi înșine în tot ceea ce facem.
Metodele de predare au fost inedite, căci ați încercat întotdeauna să ne oferiți diversitate, să ne captatți atenția și să avem parte de lecții interactive. Bineînțeles că printre eseuri și subiecte de BAC s-au strecurat și sfaturi valoroase, dar și momente unice pe care le vom retrăi cu dor în amintire.
Vă mulțumim pentru tot ceea ce ați făcut pentru noi, pentru că ne-ați învățat să avem încredere în propriile forțe, pentru că ne-ați oferit libertatea de a ne exprima și ați depășit acest înveliș al relației elev-profesor cu intenția de a ne cunoaște cu adevărat.
De la concursuri școlare, la cercuri precum cel de lingvistică sau de lectură, la „Caietele SPIRUtuale” sau voluntariate, v-ați dedicat întru totul meseriei de profesor, pe care ați transformat-o în pasiune, fapt ce se răsfrânge fericit asupra noastră, a elevilor.
Am aduna mii de petale,
Într-un buchet le-am transforma,
Într-un mănunchi le-am aranja,
De mulțumiri de visuri și de stele.
Cu panglică de borangic l-am prinde
Din sufletele noastre cusută;
Buchetul nicicând să se rupă
sâmbătă, 16 aprilie 2022
Lupta cu praful
-
Conținut retras temporar
-
Modelul de eseu motivațional actualizat poate fi găsit aici: http://cameliasapoiu.blogspot.com/2018/07/model-de-eseu-motivat...
-
Recentul subiect de antrenament pentru examenul de evaluare națională mi-a amintit cât de frumoase sunt textele Adinei Popescu. Pentru cin...