joi, 8 martie 2018

Roboțișoare. De-ale lunii martie la Colegiul Național ”Spiru Haret” București


Începutul săptămânii a fost la noi cu holul central animat ca de sărbătoare: echipa de robotică a liceului, Robo Sapiens, a organizat un târg cu ocazia Mărțișorului.
Cum se obișnuiește: dulciuri de casă făcute cu tehnică, , irezistibil, ceai cald, bomboane.

Și mai ales mărțișoare: brățări cu fir roșu-roșu și subțire, cât să țină o plăcuță delicată de plastic pe care scrie SPIRU, brelocuri cu sigla spiristă și cu (neapărat de ținut minte) anul: 1913!,  roboței roșii, prietenoși (eu am ”împrietenit” unul cu clasa a VII-a, ca breloc pentru cheița de biblioteca clasei), brățări cu piulițe (arată foarte bine!).

Și pentru că toate minunile astea au fost făcute manual și la imprimanta 3D de membrii cercului Robo Sapiens, să le zicem roboțișoare!   😊

Și să le mulțumim spiriștilor:                                      
Cristiana Tache-9A
Izabela Tache-9A
Ali Ada Karina 10B
Cone Costina-9A
Danilov Alexandra-9A                              
Zlotea Alin-10B
Robert Calinoiu-10B
Moga David-10B
Cristian Romeghe-10B
Ana Maria Palalaie-10B
Alexandru Postu-10B
Dragomir Octavian-10B
Vlad Popescu-10B
Tiberiu Popescu-10B
Greceanu Matei-10B
Andreea Bărgăoanu -11H

Și coordonatorului cercului Robo Sapiens:
Prof. Petronia Dumitrescu


 








miercuri, 7 martie 2018

Suntem ceea ce citim! - Proiect CNSHB pentru Lecturiada elevilor 2018

Proiectul nostru pentru Lecturiada elevilor 2018 - se numește SUNTEM CEEA CE CITIM! și a fost realizat cu clasa a VII-a, Colegiul Național ”Spiru Haret” București. 
Ce am făcut noi, de fapt, a fost să continuăm amenajarea clasei. Mai precis, să ”etichetăm” dulăpioarele ... mai altfel. Așa că avem diversitate: cărți mici și mari, cărți noi și vechi, personaje misterioase, personaje prietenoase, curajoase, înțelepte, care numără stele, personaje în lumea minunilor. 
O lume întreagă, uimitoare, la noi în clasă. 


P.S. Pe pagina Lecturiadei am făcut, spontan, o prezentare - special pentru pentru colegii mei, profii de română :
... Se iau în primire 33 de copii, 
se lasă loc fiecăruia (pe ușița unui dulăpior),
se lasă loc fiecăruia (în programul personal),
se lasă loc fiecăruia (în minte și în suflet)

să aducă o carte, un personaj, un citat, o poveste, un autor.
Toți, dar absolut toți, zice-vor:
De ce nu ați pus pur și simplu etichete?