miercuri, 26 decembrie 2012

Ce să nu oferi niciodată drept cadou. Ghid pentru iubitorii de cadouri

Ai primit cadoul dorit? Înseamnă că ai fost cuminte. Înseamnă că unul dintre apropiații tăi a fost atent la dorințele tale sau pur și simplu știe cum se face un cadou. Din păcate, sub deviza "gestul contează", ajung pe post de cadou sub brad (că e de sezon, dar e valabil și pentru cadourile oferite cu alte ocazii) și obiecte care, în loc de bucurie, provoacă doar un mulțumesc de complezență.
Pentru un cadou potrivit există o așa mare gamă de variante, încât ne vom concentra pe ce să NU oferim niciodată drept cadou:

- nu oferi niciodată cărți, pe a căror prima pagină să scrii urări sau dedicații. Cărțile sunt un cadou minunat, dar dedicații, urări și, desigur, autograf va scrie doar autorul respectivei cărți. Tu poți atașa cărții o felicitare pe care să-ți scrii urările sau măcar un cartonaș tip carte de vizită. Și tot despre cărți: alege o carte despre care să știi și tu ceva mai mult decât numele autorului și prețul ...
- nu oferi drept cadou obiecte primite de tine cu diverse ocazii, doar pentru că nu ai ce face cu ele. Dacă pe tine te încurcă micile statuete confecționate din porțelan, plastic, lemn sau eu știu ce alte materiale, de ce ai crede că ar fi un cadou potrivit pentru altcineva ... Le poți dărui cuiva despre care presupui că s-ar bucura, dar nu cu o ocazie anume, ci motivând că ți-ai reamenajat sau redecorat camera.
- nu oferi produse cosmetice sau de igienă personală, dacă persoana căreia îi dai cadoul nu îți este suficient de apropiată. Poți dărui oricând un parfum de calitate - cu un brand cunoscut nu vei da greș, chiar vorbind despre cea mai pretențioasă persoană. Dacă parfumul sau produsul cosmetic este pentru iubita/iubitul tău, nu vei alege orice brand, ci obligatoriu brandul preferat de aceasta/acesta!
- nu cumpăra pentru cadouri eșarfe sau fulare confecționate din materiale sintetice. Chiar și o persoană mai puțin pretențioasă va fi, la un moment dat, iritată (la propriu!) purtând un fular din poliester. Ca principiu general, nu cumperi ceva doar pentru că este ieftin sau pentru că este la promoție.
- nu oferi alimente pe post de cadou. Pune-te în situația că, de ziua ta, ai primi o pungă cu mezeluri, zahăr, ulei și borș Magic. O astfel de surpriză seamănă mai degrabă cu ajutorul social, care poate fi potrivit cu alt prilej.  Desigur că la capitolul alimente ciocolata este întotdeauna o foarte bună alegere. La fel și dulciurile făcute în casă.
- nu dărui cuiva un obiect, crezând că-i vei completa o colecție. Asigură-te mai întâi că ceea ce ai văzut în locuința persoanei este colecția sa și nu a altcuiva din familie. Dacă chiar ai de-a face cu un colecționar, ar trebui să fii atent să nu cumperi o dublură sau o piesă de serie. Poți lua însă, fără să dai greș, un suport sau o cutie de depozitare pentru exponate. 

Sper că ați primit cadouri care v-au luminat chipul. 


Cel mai frumos cadou virtual pe care l-am primit (mulțumesc, M.N.):


(Vi-l dăruiesc, la rândul meu, imagine, poveste și muzică superbe - Călătoria unui om de zăpadă)

marți, 25 decembrie 2012

Ultima scrisoare

Deși e scrisoarea către Moș Crăciun e deja o tradiție a orelor mele de dirigenție, am fost tentată să renunț anul acesta la ea. La final de decembrie, mi-am simțit elevii obosiți, după o perioadă cu multe și variate evaluări. M-au convins câteva priviri întrebătoare și fermitatea cu care au ajuns totuși la mine scrisorile. 
Am ales-o câștigătoare pe cea care transmite cel mai bine momentul: pentru XII A, ULTIMA oră de dirigenție din decembrie, ora cu scrisoarea: 

Dragă Moș Crăciun,
Îți scriu cu același drag ca de fiecare dată. Dacă răutatea oamenilor din jur m-a influențat să-mi pierd credința în tine, pe parcursul anilor de liceu am retrăit clipele minunate în care am așteptat cu nerăbdare un semn de la tine. 
Anul acesta aduce o schimbare majoră  în viața mea, se termină una dintre cele mai frumoase perioade din viața unui om - termin liceul. Va urma o nouă etapă în care responsabilitatea devine mai mare, dar mi-aș dori ca acest lucru să nu fie o scuză pentru a nu te mai aștepta cu nerăbdare și cu drag. 
În cei patru ani de liceu, mi-ai arătat că exiști cu adevărat și că nu uiți niciun copil (cel puțin la ora de dirigenție, când am devenit fiecare dintre noi un mesager al tău). 
Îți spun din suflet că îmi e teamă ... îmi e teamă că obiceiul de a-ți trimite în fiecare an o scrisoare se va pierde  pe parcursul vieții, fiindcă orele de dirigenție cu "tema" de a-i scrie lui moș Crăciun vor rămâne în urmă ... , la fel și anii de liceu ... 
Am trecut de etapa când imi doream jucării, hăinuțe și multe alte lucruri materiale, așa că anul aceta îmi doresc să trăiesc cel mai intens bucuria venirii tale, îmi doresc să nu fie ultimul an în care să îți mărturisesc gândurile mele ... 
Aș mai avea multe de spus, însă las gândurile astea pentru data viitoare, deși știu că data viitoare ora de dirigenție, colegii de liceu, emoția când doamna dirigintă citește scrisoarea "câștigătoare" vor fi doar amintiri ... 
                                                                                                                     Cu drag, Viorica




Cana personalizată primită de la elevii mei,
pictată de artista clasei, Luiza Hașegan


Edițiile anterioare ale concursului aici și aici

duminică, 23 decembrie 2012

Primiți cu colindul?

Primiți cu colindul?
Primesc, zic. Și trei firicele de voce, ieșind dintre fularele răvășite, se împletesc subțirele, niciuna la fel cu cealaltă, preț de vreo trei strofe din "Domn, domn, să 'nălțăm". Două dintre voci se aud ferme, "Și-am venit să colindăm ...", iar posesoarele lor, două fătuci de vreo 7-8 ani, schimbă priviri când cea de-a treia are opinteli, semn că nu și-a repetat destul cântecul. Mă uit la fețele lor nevinovate, "Să vâneze căprioare ...",  și îmi închipui cât o vor apostrofa după, dar nu uit să-mi ascult colindul, "Domn, domn, să 'nălțăm, Domn, domn, să 'nălțăm". 
Reprezentația se termină cam brusc și trei perechi de ochi se ridică nerăbdătoare către mine. Deși am portmoneul în mână, întreb: Ce vreți să vă dau: nuci sau bani?
Bani! zice ferm cea cu opintelile. Ea îi strânge, adaugă tot ea în secunda doi, arătând către una dintre "soliste".
Observ ghiozdănelele roz, nu le-aș vedea umplute cu nuci. Trăistuțele pline cu mere și covrigi au rămas undeva, în copilăria mea.
Plătesc cu drag colinda și spun: La anu' și la mulți ani! Probabil că e o urare de oameni mari, fiindcă cele trei fetițe mă privesc grav și una zice festiv: La anu' și la mulți ani și țț... vouă! 
Solemnitatea din vocea ei face din cuvântul vouă pronume de politețe, iar eu mă bucur că în pragul casei mele a venit colinda, coșulețul cu rafie din cămară mi-a rămas plin cu nuci, afară e zăpadă, vacanța abia începe.
Sper să aveți toți sărbători frumoase, cu belșug și liniște.

Și apropo, primiți cu colindul?

duminică, 16 decembrie 2012

Poem ... fix de iarnă!

Nu e prima dată când ne jucăm de-a haiku. (Poate vă amintiţi de Poem fix ... pentru mama.) Nu-i un joc simplu. Orice poezie cu formă fixă are prin definiție condițiile sale sine qua non. În cazul unui haiku, regulile de bază sunt forma de 17 silabe dispuse în versuri de 5,7,5 silabe, un cuvânt sau o imagine care să exprime anotimpul în care a fost scris și să reflecte o categorie estetică specifică (mai multe despre această specie lirică și despre istoria evoluției sale aici).
Ce exprimă un haiku scris la 17-18 ani, desigur că nu o întreagă filozofie de viață, dar, cu siguranță, stări adevarate, nimic contrafacut - melancolie, dor, tristețe, speranță, singurătate, pasiune.
Pentru toate acestea, împărtășite cuminte în bănci, pe un colț de hârtie, la lumina strălucitoare a zăpezii intrând pe fereastra clasei, le mulțumesc elevilor mei.


Flori îngheţate.
La gura sobei dorul,
Gânduri uitate.             (Ana-Maria, 17 ani)

            *

Cine sunt eu azi ...
O inimă-ngheţată.
Sper să mă topesc.          (Iulia, 17 ani)

           *

De când ai plecat,
Gheaţa anotimpului 
O am pe suflet.               (Francisca, 17 ani)

           *

Fulg de gheaţă gri,
Sufletul meu amorţit
Se topeşte-ncet.            (Bogdan, 17 ani)

           *

Lacrimă rece
Cade din sufletul greu
Şi devine fulg.                (Teodora, 18 ani)

           *

Zăpada cerne
Acum. Alb e sufletul.
Minunăţie!                 (Teodora, 17 ani)

          *

E zăpadă iar.
Lacrimi îngheţate cad
Pe solul firav.             (Ana, 18 ani)

          *

În casă arde
Dorul de moşul cărunt.
Copilărie iar.           (Daniela, 17 ani)

          *

Perdea de floare,
Mângâiere de argint.
Singurătate.            (Silvia, 17 ani)

           *

Aburi din suflet
Se rostogolesc în vid
Alb şi trivial.           (Lucia, 18 ani)

          *

Ţurţuri afară.
Război şi strategie.
Dragoste. Totul.               (Robert, 18 ani)

          *

Şi privesc în gol.
Acum fulgi mari cad uşor.
Amintiri mi-apar.         (Laura, 17 ani)

sâmbătă, 1 decembrie 2012

"Deșteaptă-te, tinere român!"


Imnul meu
Imnul unei țări este considerat un element de identitate naționala. Chiar dacă, după părerea mea, este unul dintre cele mai însuflețite și răsunătoare imnuri naționale, cel puțin din Europa, simt că acest imn nu mă reprezinta decât din punctul de vedere al istoriei. Cu siguranța că primesc fiori reci pe spate și acea însuflețire spirituală când îl aud, însă sentimentul dispare atunci când mă gândesc la părerea pe care ar avea-o Mihai, Ștefan sau Corvin despre societatea românească din ziua de azi. Mă gândesc la ce părere ar avea despre puținii români care au mai rămas în țară, despre conducătorii tării noastre sau chiar despre acest imn. Acest imn care cheamă la libertate și la mândrie naționala, astăzi nu mai reprezintă nimic. Tot ce reprezintă este o pagină pe Wikipedia și acel ”cântecel” ce se aude la evenimentele sportive, confundat adesea cu ”Trei culori”. Cunosc și întâlnesc zi de zi elevi care nu au pic de conștiință istorică, cărora nu le pasă pe ce lume trăiesc și care chiar nu știu să intoneze prima strofă a imnului nostru național. Vorbesc despre elevi, deoarece ei au posibilitatea să învețe și să cunoască, spre deosebire de alți stimabili cetățeni ai țării noastre.
În societatea românească de astăzi totul este superficial și se învârte în jurul banilor, de aceea nu ar trebui să ne mire faptul că tot ce vedem ne face să exclamăm ”Oh, Doamne, în ce țară trăim!”. De ce nu o schimbăm dacă suntem nemulțumiți ? De ce nu încercăm să facem ceva, în loc să ne mutăm și să postăm poze cu noul BMW lângă statuia lui Don Quijote? Pentru că tot ce se lega de țara asta a fost distrus, călcat în picioare, iar tot sângele pur românesc este demult vărsat pe alte meleaguri și, din păcate, nimeni nu o să-i mai învie pe cei trei eroi din imnul lui Mureșan ... (Silviu, 17 ani, XI C)

Imn pentru momente cruciale
Începând din 1848, “Deşteaptă-te române!” a fost un cântec  foarte drag românilor, ȋnsufleţindu-le curaj ȋn momentele cruciale ale istoriei, cum ar fi “Războiul de Independenţă”, Primul şi al Doilea Război Mondial. Într-adevar, acest imn al României inspiră curaj, teama de moarte fiind alungată, iar sentimentul patriotic pe care ȋl trezeşte cântecul este fără cusur. Totuşi, eu nu mă regăsesc atât de mult ȋn versuri, deoarece sunt prea dure, dar asta nu ȋnseamnă că mesajul acestuia nu mă cuprinde sau ȋmi diminuează sentimentele patriotice şi naţionale.
Imnul, pe 22 decembrie 1989, ȋn timpul Revoluţiei, s-a ȋnălţat pe străzi, ȋnsoţind uriaşele mase de oameni, unind ȋntregul popor ȋn sentimentele nobile ale momentului. Aşadar, instituirea sa ca Imn Naţional a venit de la sine, impunându-se generalizat, fără şovăială, sub formidabila presiune a manifestanţilor.
Chiar dacă nu mai suntem implicaţi, ca țară, ȋn lupte, imnul ramâne unul actual şi continuă să ne unească, să ne ofere ȋncrederea de care avem nevoie şi libertatea ȋn care vom crede intotdeauna.
Consider că ȋn momente deosebite, cum ar fi, de exemplu, olimpiadele sportive, când se intonează imnul naţional, cu toţii suntem mai mândri şi mai emoţionaţi la auzul acestuia. Un imn care ne-a purtat triumfător prin momentele grele ale istoriei sau către victoriile acesteia.  (Teodora, 17 ani, XI C)


Deşteaptă-te, tinere român...
Deşteaptă-te, tinere român, din somnul cel de moarte!
Mă regăsesc în esenţa acestor cuvinte, ca şi ceilalţi din generaţia mea. În contextul actual, în care românii sunt denigaţi şi umiliţi, consider că ar trebui ca vocile noastre tinere și entuziaste să se facă auzite.
Acum ori niciodată, vreau să-mi croiesc o altă soartă, mai bună, să fiu mândră că trăiesc şi muncesc în ţara mea.
„Acum ori niciodată, să dăm dovezi la lume /Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman”, demonstrând că suntem inteligenţi, muncitori, că avem putere şi idei pentru a schimba faţa cenuşie a ţării.
Prin luptă și tenacitate, putem fi triumfători, demonstrând ce înseamnă, de fapt, românul şi sângele de român.
„Priviţi măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine, /Româna naţiune, ai voştri strănepoţi”, care vor schimba răul în bine, arătând lumii frumuseţea, inteligenţa, curajul şi bunătatea, moştenite de la voi, înaintaşii noştri.
Sunt unul dintre românii care strigă „Viaţă-n libertate!” (Anca, 17 ani, XI C)


P.S. A fost o simplă temă. (Alcătuiti un eseu liber în care să prezentați în ce măsură vă regăsiți in filonul patriotic al Imnului de Stat.).
       Sau nu a fost?