marți, 5 iulie 2011

Bancuri despre bac

(De dragul polisemiei...)

Ce s-a dat la bac?
Foaia goală...

Ce a căzut la bac?
...Cerul pe noi...

Ce a picat la bac?
Tot liceul...

luni, 4 iulie 2011

Să stăm de poveşti (Poveste cu Bacalaur)

A fost odată ca niciodată ... (că de n-ar fi, noi aici nici n-am povesti).
Povestea asta este despre Bacalaur şi despre cum trebuie el învins în fiecare an, vara, în luptă dreaptă, de către junii patriei, pentru ca aceştia să-şi poată continua drumul spre univergrădini care mai de care (de stat sau particulare).
Şi vedeţi voi, de un timp, cu cât flăcăii şi fetele capătă mai multe puncte în lupta cu Bacalaurul, cu atât ei au mai multe cărări şi mai netede spre cele mai cunoscute univergrădini ale ţării şi chiar de pe tărâmuri mai îndepărtate. Aşa că eroii noştri, în fiecare an alţii, şi-au inventat obiecte magice (nepermise): ceasuri cu memorie, rame de ochelari şi pixuri aşijderea, telefoane şi cipuri. Ce să mai vorbim de cărţi, care apar ca prin farmec prin bănci (doar sunt obiecte magice, nu?), chiar în timpul luptei cu Bacalaurul, şi dispar tot ca prin farmec când se anunţă în control vreo zână, vreun zmeu sau  vreo Sfânta Vineri.
Bacalaurul s-a lăsat păcălit, ani de zile, dresat cu obiecte magice irezistibile, înghiţite, uneori forţat, săracul de el, chiar de nişte sfinte vineri care s-au plictisit să rămână sfinte.
Trist e că Bacalaurul nostru (care, pe vremuri, pe drept cuvânt, era numit Examen de Maturitate) a devenit obez şi bolnav, neputincios şi speriat, şi, cu puterile neajutate, a îngenunchiat resemnat...
Până într-o zi, când Cineva (să-i spunem cu literă mare, că e şi el cineva) a adus în fiecare cămăruţă câte un ochi magic (montat în tavan) prin care să poată vedea dacă lupta cu Bacalaurul e dreaptă.
Ei, şi-acum deznodământul: În încăperile păzite de ochiul magic, Bacalaurul a prins curaj şi luptă dreaptă să fie! 60% dintre flăcăi şi fete au fost învinşi, după cum spune povestea. Restul, mai puţini, ce-i drept, au învins Bacalaurul, spre încântarea adevăratelor sfinte vineri (e imposibil să nu le fi întâlnit în călătoria de 4 ani prin liceu - persoanele alea care te povăţuiau şi te învăţau ... Asta am adăugat de dragul mitologiei româneşti ...).
Acesta este un pamflet. Orice asemănare cu personaje reale e pur întâmplătoare ...

vineri, 1 iulie 2011

Bacalaureat

Am încheiat corectarea şi pentru bacalaureat 2011, notele sunt trecute cu roşu pe teze, de la 1 la 10.
Deşi ştiu că aşteptaţi perle rare sau  măcar perle obişnuite, nu acesta e subiectul de azi. Astăzi veţi avea parte de mărturisirile unui corector la limba şi literatura română. 
Pentru cei care nu ştiu, zilele astea sunt întotdeauna un tur de forţă pentru profesor. 
Corectarea celor 120 de teze care mi-au revenit a început luni, când am lucrat câteva ore, suficient pentru a memora şi subiectele şi baremul de corectare. Marţi, însă, am corectat continuu aproape 11 ore. La primele 20-30 de teze, te simţi cumva deranjat, dar şi neputincios, când "opera de artă" a candidatului nu însumează mai mult de 1-2 pagini. Sunt teze fără subiectul III (cel cu redactarea eseului pe o temă literară). După încă vreo 10-20 de teze, urmează un soi de resemnare - asta e! nu pot fi toţi de 10 la română (din păcate, nici măcar de 5). Apoi îţi spui că pur şi simplu ţine elevul cu tine - de ce să citească bietul profesor pagini întregi, mai bine să nu le mai scriem. 
Miercuri am încheiat "sesiunea" cu trecerea notelor cu roşu pe teze, de la 1 la 10. Pentru că, da, sunt şi teze foarte bune. Pagini întregi cu rezolvări impecabile, texte argumentative excepţional alcătuite şi gândite, eseuri care trădează ceasuri întregi de studiu şi, încântător uneori, maturitatea scrisului. Acestea fac adevărata bucurie a corectorului. Credeţi-mă pe cuvânt.
În sala de lucru, ne amuzăm (şi ne întristăm), într-adevăr, când un alt profesor corector întrerupe tăcerea adâncă şi concentrată a celorlalţi pentru a citi o perlă şi presupun că vă închipuiaţi oricum că se întâmplă aşa. Ce nu ştiţi şi nu aveţi cum să vă imaginaţi este bucuria de a găsi teze bune şi foarte bune. E chiar un fel de mândrie  - colega, puteţi întrerupe, vă rog,  un pic corectura să citiţi măcar pagina asta, e remarcabilă... Deşi nu corectezi tezele propriiilor elevi, te bucuri pur şi simplu că, în ciuda listelor de perle pe care presa le vinde pe la ştiri, în realitate, mai există şi copii care învaţă. 
Cu sau fără subiectul III, cu sau fără texte argumentative, minunaţi, luminaţi sau nu, examenul e încheiat, intrăm în vacanţă.
Vorba stimabilei madam Georgescu: "Uf! am scăpat! Am dat şi bacaloriatul ăsta."