Punct şi virgulă

Clasa a VII-a A, ora de română. Lecţia despre procedee de legare a secvenţelor narative. "Hanu Ancuţei" de Mihail Sadoveanu ne-a prilejuit în prima oră un joc de rol, pentru a înţelege uşor şi bine naraţiunea în ramă. Apoi a venit ca un cadou neaşteptat "Bâtrânul din lună" de Grace Lin. Scriu pe tablă data: 11.12.2013. Mă întreb ce iese dacă pui la un loc copii isteţi şi frumoşi de clasa a VII-a,  lecţia despre naraţiunea în ramă şi despre procedeul inserţiei şi data de ...  11.12.'13! I 11, 12, 13 ...        Cândva trăia o familie săracă alcătuită din trei membri. Jack şi părinţii săi munceau de dimineaţă până seara. Singurul lucru care făcea această familie fericită erau poveştile spuse de tatăl lui Jack, în fiecare seară:         - Tată, ce poveste ne vei spune şi astăzi?         - Astăzi vreau să vă spun povestea 11, 12, 13 .          - 11, 12, 13 ? Nu este un titlu cam ciudat?         - După ce vei auzi povestea, nu o să ţi se mai pară aş

Le păstrez strânse frumos, rânduite cu grijă, venite la mine, într-un fel sau altul, din cufărul bunicii. Fiecare, roşu, galben sau albastru, are o poveste a ei. Vi le arăt, în semn de "La mulţi ani!" de 1 Decembrie. Aveţi azi ceva mai frumos în dulap?

"O tipologizare vag parodică" a profesorilor de limba română (inspirată de eseul lui Nicolae Manolescu - "Cinci tipuri de critici" ). Mai multe pe   http://revistacultura.ro/blog/2013/11/cinci-profesori-in-cinci-feluri-de-lectura/ Trebuia să reproduc. Mi-a plăcut prea mult! P.S. Pentru colegi: în care vă regăsiţi? Cosmin Borza - "Cinci profesori în cinci feluri de lectură" , în revistacultura.ro Doctorul-preuniversitar: Cum dovedește și numele, el e un ins paradoxal. Locul său nu-i în preuniversitar – și-o spune adesea. Fiind un universitar închipuit și, bineînțeles, fără noroc, îl urăște pe lectorul X (fiul profesorului Y), o bârfește pe asistenta A (amanta/soția conferențiarului B), îl batjocorește pe seminaristul H (lingușitorul decanului J). Titlul de „doctor” pare sortit să fie însemnat doar pe adeverințele școlare, așa încât frustrarea îi decide și lecturile. El nu poate parcurge bibliografia școlară clasică. Adeseori, plasează, prin s

Într-un magazin de haine, o tânără cu un băieţel de 4-5 ani.  Mămica cea tânără ia umeraş după umeraş şi tot aşa. Copilul ţine o trotinetă de coarne şi, pentru că nu are voie să se mişte de lângă umeraşe şi deci nu se poate plimba cu trotineta, învârte coarnele pe loc, smucindu-le. Căluţul nărăvaş se împotriveşte, dar nici copilul nu se lasă! Bluzele de mătase, indubitabil, nu se lasă nici ele. Tânăra le vede pe toate, apoi reia această operaţiune dificilă.  În fine, copilul prinde cu putere hăţurile şi, cu toată puterea lui, trage spre stânga, apoi spre dreapta. Căluţul se va supune ... În tot timpul acesta, tânăra mămică trebuie să decidă: un 34 sau un 36, mătase albă sau mătase crem. E inevitabil: bluzele trebuie probate ...  Un zgomot scurt vine de după cercul cu umeraşe. Mama înhaţă bluzele şi din doi paşi ajunge lângă copil. Băiatul ţine coarnele trotinetei într-o mână şi cu cealaltă mână arată timid către restul jucăriei sale, căzut sub cercul de (bluze de) mătase. Căluţul să

       În toamna asta frumoasă, cu văzduhul  - un bulgăre de chihlimbar , cum ar spune Poeta, e uşor să scriu despre întâlnirea mea cu chihlimbarul de Marea Baltică, chiar la el acasă.        În prima zi când am ajuns în Lituania, l-am căutat din priviri şi nu m-a dezamăgit. Centrul istoric din Vilnius , cu clădiri vechi bine conservate şi cu pavaj la fel de vechi, pare anume întocmit să pună în valoare aurul mărilor. Spre începutul străzilor, tarabe generoase poartă povara caldă a zeci de forme şi de înşiruiri, de la care nu-ţi poţi desprinde privirile. Aici chihlimbarul aşteaptă siluit pe suport de carton sau plastic sau prins în ace. Aşteaptă şi umple privirile cu căldură. Mai spre inima centrului vechi, încep vitrinele, unde chihlimbarul încasetat în metale preţioase e mai trufaş, mai rar, mai vechi.       Oricum ar fi, înşirat dichisit pe mese în lumina zilei, aproape de mâna curioasă a trecătorului, sau ferecat în vitrine de cristal, chihlimbarul înseamnă căldură şi lumină, pov

Cât am stat în Lituania, în cele cinci zile , am mâncat, desigur, în cea mai mare parte mâncare cu specific lituanian. Poate ştiţi că bucătăria lituaniană e bazată pe carne (porc, pui, peşte), pe cartofi, pe crudităţi, iar piesa de rezistenţă la o masă lituaniană o reprezintă brânza. Nu brânzeturile, ci brânza proaspătă pregătită în foarte multe feluri. Din câte am observat, se prepară, cu mici excepţii, mâncăruri grele, gustoase fierbinţi - mai mult ca sigur clima a influenţat gastronomia locală. Vă prezint câteva feluri lituaniene, într-un top al preferinţelor mele: 1. Acest fel de mâncare, cu nume imposibil de pronunţat şi de reţinut, este compus dintr-o supă , însoţită de nişte colţunaşi, să le zic într-un fel. Supa, fără nimic solid în ea - nici legume fierte, nici carne, nici paste, se consumă fierbinte, direct din bolul cu mânere sau cu lingura şi este obţinută prin fierberea cărnii de vită şi de pui, cu condimente şi sare. Colţunaşii erau făcuţi dintr-un aluat, cev

Cronica mea la romanul "Revoluţia borfaşilor" de Cristian Meleşteu a apărut  în revista    Luceafărul de dimineaţă , numărul 9/ 2013 . Redau şi aici textul acestei cronici. Î n lumina florilor de mucigai                                       Am citit romanul “Revoluţia borfaşilor” al lui Cristian Meleşteu  (apărut recent la Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2013) dintr-o suflare, imediat ce autorul mi l-a trimis prin email. O poveste care te prinde. O poveste despre supravieţuire, despre pariul cu viaţa, un pariu al cărui martor este un Dumnezeu indiferent sau absent, despre hazard, o poveste cu referire la perioada postdecembristă , ai cărei eroi vin din lumea cerşetorilor, a hoţilor de rând, a prostituatelor şi a interlopilor, o lume despre care, notează Radu Aldulescu, nu s-a mai scris cu atâta elocinţă poate de la „Groapa” lui Eugen Barbu. Periferia populată de personaje specifice, scenele naturaliste, onomastica, argoul personajelor, faptele expuse ca-ntr-un repo

     Am vorbit despre şcolile din Lituania şi dacă nu am spus nimic despre elevi şi despre profesori nu înseamnă că nu am observat diverse lucruri, ci doar că nu au mai "încăput" în postarea trecută.       Impresia generală am mai formulat-o: lituanienii sunt oameni care au o extraordinară grijă de a valoriza ceea ce au, mândri de ceea ce sunt, fără să încerce să pară altceva decât sunt. În plus, sunt extraordinar de ospitalieri, de calzi şi de emotivi.      Primirea pe care ne-au făcut-o, cu cântecele lor, cu dansuri tradiţionale, dar şi cu un salut scris în româneşte şi cu un cântec tot în limba noastră, au fost de natură să arate, dacă mai exista vreun dubiu, că vizita noastră a fost resimţită ca un eveniment foarte special.          Am văzut şi câteva activităţi şi, presupun eu, că au încercat să ne arate ce au mai bun în şcoala lor, de la clasa cea mai mică, până la elevii din ultimul an de liceu. Copiii cei mici au părut foarte dezinvolţi, spre deosebi

      În Lituania am vizitat trei şcoli, toate din mediul rural, două şcoli de masă şi una vocaţională, mai precis o şcoală de arte (la ei învăţământul vocaţional se face după ore, cu foarte puţini elevi)       Sistemul de învăţământ preuniversitar din Lituania presupune tot trei cicluri, adică primar, gimnazial şi liceal. Din câte mi s-a explicat, între gimnaziu şi liceu se dă un examen, mai mult de formă, nu cu miza de la noi, adică e o evaluare şi atât, rezultatele nu devin un mod de ierarhizare pentru admiterea la liceu, pentru faptul că şcolile lor au toate cele trei cicluri, iar elevul le parcurge pe toate într-un loc. Cele două şcoli pe care le-am văzut se asemănau, aşa că voi vorbi la modul general. Mi-au plăcut foarte multe lucruri, dar am observat şi minusurile. Le voi prezenta, după cum mi le amintesc.    Peste tot în Lituania (atât cât am văzut) se simte cultul pentru lemn, pentru obiectele făcute manual din lemn sau pentru obiecte făcute manual, în general. Nici şc

15 septembrie este începutul şcolii româneşti prin tradiţie, dar astăzi voi scrie despre altă semnificaţie a acestei zile. Pe 15 septembrie 1961 s-a născut Carmen Bunaciu, sportiva cu care a început performanţa în nataţia românească. Dincolo de performanţele de nivel european şi mondial pentru care Carmen Bunaciu este eroul nostru naţional, ea este unică prin calităţile sale profund umane. De la cursurile de înot ale fiicei mele (în urmă cu câţiva ani, la baza sportivă de la Dinamo) mi-au rămas în minte răbdarea şi priceperea sa cu copiii, bunăvoinţa arătată adulţilor (care-şi aşteptau micii înotători), zâmbetul său niciodată fals, modestia şi disponibilitatea ei extraordinară de a-şi face prieteni. Şi am mai reţinut ceva: o secvenţă pe care o păstrez în memoria afectivă, conştientă de privilegiul că am întâlnit-o pe această mare sportivă. De regulă, ea coordona din capătul bazinului exerciţiile copiilor, în apă cu micii elevi fiind asistenţii ei. S-a petrecut apoi ceva: Carmen Bu

Ce știam eu despre Lituania până să ajung (acum mai bine de trei luni)  în această țară erau lucruri destul de generale: că este una dintre țările baltice, fostă ţară comunistă, situarea în nordul Europei,  transmisiile în direct de la Vilnius în momentul ”12 points” la Eurovision și, desigur, chihlimbarul de Marea Baltică. Am ajuns în Lituania datorită ultimei întâlniri de lucru a Proiectului Comenius Regio ”City as a learning place -  where learning is an adventure” (în cadrul căruia am realizat câteva activități despre care voi vorbi altădată) și cele cinci zile petrecute în această țară săptămâna trecută mi-au adus foarte multe în plus, amănunte, imagini, impresii (care stau în drafts de o grămadă de timp), pe care le voi împărtăși cititorilor mei, mai ales că o țară baltică nu reprezintă o destinație de top când îţi aranjezi vacanţa (cel puţin în cercul meu de cunoştinţe şi de prieteni). Iată câteva locuri/ lucruri văzute, impresii şi ponturi (în caz că mergeţi în Lituania). V

În sfârşit mi-am publicat teza de doctorat!  Lucrarea, cu titlul   Hiponimia în terminologia medicală. Modalităţi de abordare în semantică şi lexicografie ,  a apărut la EDITURA TREND,  în condiţii grafice de excepţie, lucru pentru care îi mulţumesc editoarei mele, Cristina Stroescu.  Coperta 4: "Lucrarea este constituită din patru părţi în care se reflectă mai multe domenii implicate în cercetarea întreprinsă. Definirea şi interpretarea hiponimiei , ca o relaţie semantică puţin şi insuficient descrisă şi exemplificată, ocupă un loc central. Ilustrarea analizei prin termeni medicali a impus precizări privind principii  ale analizei terminologice descriptiv-lingvistice. Întreaga analiză s-a bazat pe definiţiile termenilor medicali din dicţionarele generale, ceea ce a presupus relaţii cu lexicografia şi metalexicografia. Cartea se adresează studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor care studiază lexicul specializat."  Prof. univ. dr. Angela Bidu-Vrănceanu 

Anul şcolar 2013-2014 începe pe data de 1 septembrie 2013, se încheie pe data de 31 august 2014 şi se structurează pe două semestre, după cum urmează: Semestrul I                Cursuri – luni, 16 septembrie 2013 – vineri, 20 decembrie 2013 În perioada 2 - 10 noiembrie 2013,   clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.  Vacanţa de iarnă – sâmbătă, 21 decembrie 2013 – duminică, 5 ianuarie 2014 Cursuri – luni, 6 ianuarie 2014 – vineri, 31 ianuarie 2014 Vacanţa intersemestrială - sâmbătă, 1 februarie 2014 - duminică, 9 februarie 2014 Semestrul al II-lea               Cursuri – luni, 10 februarie 2014 – vineri, 11 aprilie 2014 Vacanţa de primăvară – sâmbătă, 12 aprilie 2014 –  marți, 22 aprilie 2014 Cursuri – miercuri, 23 aprilie 2014 – vineri, 20 iunie 2014 Vacanţa de vară – sâmbătă, 21 iunie 2014 – duminică, 14 septembrie 2014 În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri. Săptămâna 7–11 a