Treceți la conținutul principal

Şcolile din Lituania

      În Lituania am vizitat trei şcoli, toate din mediul rural, două şcoli de masă şi una vocaţională, mai precis o şcoală de arte (la ei învăţământul vocaţional se face după ore, cu foarte puţini elevi)
      Sistemul de învăţământ preuniversitar din Lituania presupune tot trei cicluri, adică primar, gimnazial şi liceal. Din câte mi s-a explicat, între gimnaziu şi liceu se dă un examen, mai mult de formă, nu cu miza de la noi, adică e o evaluare şi atât, rezultatele nu devin un mod de ierarhizare pentru admiterea la liceu, pentru faptul că şcolile lor au toate cele trei cicluri, iar elevul le parcurge pe toate într-un loc.
Cele două şcoli pe care le-am văzut se asemănau, aşa că voi vorbi la modul general.

Mi-au plăcut foarte multe lucruri, dar am observat şi minusurile. Le voi prezenta, după cum mi le amintesc.
   Peste tot în Lituania (atât cât am văzut) se simte cultul pentru lemn, pentru obiectele făcute manual din lemn sau pentru obiecte făcute manual, în general. Nici şcolile nu fac excepţie. Pe pereţii holurilor, în curtea şcolii, în clase, pe uşi şi pe ferestre erau expuse obiecte confecţionate de către elevi. Mai simple sau mai complicate. Am fotografiat câteva, dar erau mult mai multe şi mult mai variate. 
    O colegă lituaniană mi-a explicat că modul în care sunt expuse aceste lucruri reprezintă un criteriu important în evaluarea şcolilor. (Ştiu că şi în România sunt astfel de lucruri, dar, la modul general, cred că la noi încă se simte o rigiditate în felul cum ne amenajăm sălile de clasă.)
     De fapt, cred că este vorba şi despre mentalitate, în general, fiindcă acelaşi gen de obiecte se regăsesc şi în locuinţele oamenilor de la sat. Casele păstrează tot felul de ornamente din lemn, iar la geamuri sunt perdele lucrate manual, în general. (Nu pot să nu remarc faptul că în satele româneşti actuale "moda" presupune perdele turceşti neapărat!)  


     Lituania este o ţară foarte verde şi foarte curată. Ştiu că pentru verdeaţă îi ajută clima, dar, în plus, se simte respectul pentru fiecare peticuţ de iarbă. Curtea şcolii e verde, inclusiv terenul de sport. Trotoarul apare doar atât cât e nevoie, iar asta se întâmplă peste tot, nu doar în şcoală. 


 

   



         Şcolile au clădiri în genul celor construite şi la noi în vremea comunismului, doar că în cele două văzute de mine  mobilierul, uşile (unele) şi podeaua sunt tot de atunci, singurul loc cu mobilier complet nou şi modern fiind cancelaria. Nu vă grăbiţi încă să trageţi o concluzie. Se vede în fotografie că renovarea şcolilor a început: tâmplăria (s-a dus aici cultul pentru lemn) şi geamurile, încălzirea termică sunt noi nouţe. Dar acestea sunt lucruri obişnuite. 
Altceva m-a uimit, anume faptul că şcolile acestea de la ţară aveau grupuri sanitare cu apă curentă, vechi, într-adevăr, dar erau. De altfel dacă ar fi fost noi şi moderne, s-ar fi înţeles că sunt o achiziţie recentă în şcoală. În plus, la şcolile lor de la ţară au cantină! Aici copiii mănâncă masa principală, care se plăteşte în funcţie de veniturile părinţilor. Nu am înţeles însă dacă această treabă e finanţată de primărie, dar înclin să cred că da, fiindcă la modul general, la ei, primăriile alocă fonduri importante educaţiei. 

Mi-a mai plăcut ceva, nu am cea mai relevantă fotografie însă. În fiecare clasă există un colţ de recreere, unde copiii se joacă sau îşi fac de lucru cu ceva: cei mici au jucării, undeva era un calculator, altundeva un covoraş cu jucării, un casetofon, un colţ cu cărţi, altul cu căni şi cu ceai. O alternativă la alegatul pe holuri sau o provocare la socializare informală. 


     În fine, cred că toate acestea ar trebui raportate la şcolile din mediul rural de la noi. Nu ştiu cât de bine am conturat realitatea şcolii lituaniene, fiindcă am văzut puţin. Presupun însă că peste tot există aceleaşi locuri  fără urmă de opulenţă (eufemistic vorbind). Dar ceea am văzut mi-a lăsat impresia efortului că se vrea o schimbare, cine nu vrea ... Oricum, un lucru e sigur: lituanienii sunt mândri de ceea ce sunt, sunt oameni fără o urmă de falsitate şi cu o dorinţă extraordinară de a păstra şi de a valoriza ceea ce au. 



Comentarii

  1. Din cate vad nici la ei nu se poarta uniformele. Si-mi place ca au dozator de apa in clasa.Nu se putea si la noi sa fie asa in scolile fara retea de apa? parca e mai igienic si mai sigur decat apa de la pompa sau fantana din curtea scolii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. S-a nimerit o poză cu copii fără, dar de fapt au uniformă.
      Şi eu cred că mici lucruri de amenajare sau de confort se pot face şi la noi.

      Ștergere
  2. Prietenii mei din Basarabia mi-au povestit ca pe vremea urss fiecare scoala avea cantina proprie, unde toti elevii si profesorii luau pranzul, destul de indestulat si gustos.
    Si inca un aspect: se investea foarte mult in invatamant si cultura. Se organizau schimburi culturale dese intre scoli din republici diferite, traditiile populare erau la mare cinste in scoli.
    Babutele acelea prezente la Eurovision nu au fost o exceptie din ceea ce se intampla pe fostul teritoriu sovietic.
    Din pacate, pe langa cultura si invatamant oamenii mai au nevoie si de libertate, iar pretul obtinerii ei a dus la saracie.
    Totusi, e remarcabil faptul ca in Lituania inca se mai pastreaza cate ceva bun din fosta organizare a invatamantului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact cum spuneţi, se simte sărăcia şi există încă reminiscenţe din vechiul regim. Am identificat chiar şi ceva nostalgii pe ici pe colo ...

      Regret că nu aţi lăsat o semnătură odată comentariul. Mi-a făcut mare plăcere să-l citesc.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Model de eseu motivaţional pentru înscrierea la ASE 2018

      Zilele acestea am fost întrebată de multe persoane cum se face un eseu motivaţional pentru înscrierea la Academia de Studii Economice.       Mai jos voi prezenta o  structură de eseu motivaţional, realizată conform normelor cerute de ASE (pe care le găsiţi  aici ). Atrag atenţia că e recomandabilă personalizarea acestui "tipar". Eliminaţi din redactarea voastră cifrele care marchează paragrafele - eu am folosit numerotarea pentru a fi mai uşor de urmărit subpunctele cerute de ASE în realizarea acestui document.          Iată modelul:  ESEU  MOTIVAŢIONAL 1.  Mă numesc ......................  şi sunt absolvent(ă) a Liceului .... / Colegiului Naţional ......... din ........... Reputaţia Academiei de Studii Economice şi calitatea învăţământului de aici m-au determinat să-mi prezint intenţia de a deveni studenta/studentul acestei instituţii de învăţământ superior.  2.  Am aflat de oferta educationala a Academiei de Studii Economice de pe site-ul facultăţii,

Întrebări către Adina Popescu. Niște copii, un păianjen care se crede Spiderman și o lecție de păstrat

  Recentul subiect de antrenament pentru examenul de evaluare națională mi-a amintit cât de frumoase sunt textele Adinei Popescu. Pentru cine nu știe, textul 1 din subiect, cel literar, este un fragment din „Aventuri de pe Calea Moșilor” – adecvat vârstei și tematicii V-VIII. Ca să nu mai vorbim despre alte aspecte pe care le adună fragmentul ales: colegialitate, prietenie, dorința de a lucra în echipă, plus aspecte care țin de interculturalitate, dacă ne referim la „caracterele” diferite din text: o fetiță e realistă, alta organizată etc.  Faină alegere. În fine, să trec la subiect (la subiectul postării  J ). Cu clasa a VI-a la care predau am citit în semestrul I două texte de Adina Popescu: „Un păianjen care se crede Spiderman” și   „Aventurile lui Spiderman în grădină”. Cu gândul că elevii mei pun întrebări, i-am scris atunci Adinei Popescu pentru că nu știam nimic despre texte: dacă au continuare, dacă fac parte din vreun volum. Când le-am comunicat elevilor mei că îi pot scrie