luni, 1 martie 2021

Întrebări către Adina Popescu. Niște copii, un păianjen care se crede Spiderman și o lecție de păstrat

 Recentul subiect de antrenament pentru examenul de evaluare națională mi-a amintit cât de frumoase sunt textele Adinei Popescu. Pentru cine nu știe, textul 1 din subiect, cel literar, este un fragment din „Aventuri de pe Calea Moșilor” – adecvat vârstei și tematicii V-VIII. Ca să nu mai vorbim despre alte aspecte pe care le adună fragmentul ales: colegialitate, prietenie, dorința de a lucra în echipă, plus aspecte care țin de interculturalitate, dacă ne referim la „caracterele” diferite din text: o fetiță e realistă, alta organizată etc.  Faină alegere.

În fine, să trec la subiect (la subiectul postării J). Cu clasa a VI-a la care predau am citit în semestrul I două texte de Adina Popescu: „Un păianjen care se crede Spiderman” și  „Aventurile lui Spiderman în grădină”. Cu gândul că elevii mei pun întrebări, i-am scris atunci Adinei Popescu pentru că nu știam nimic despre texte: dacă au continuare, dacă fac parte din vreun volum. Când le-am comunicat elevilor mei că îi pot scrie autoarei (ideea Adinei Popescu, de fapt), reacția a fost de mare, mare uimire: să îi scrie autoarei???? autoarea va răspunde???? citește scriitoarea atâtea mesaje????? 

G-Classroomul nostru păstrează la loc sigur tot ce facem. Așa că scot acum din cufărul ăsta virtual, plin de comori (s-au strâns multe și încă mai e loc!) dialogul dintre scriitoarea Adina Popescu și copiii din clasa a VI-a de la Colegiul Național „Spiru Haret” din București. 

De fapt, vă ofer și dumneavoastră, măcar pentru ziua asta frumoasă de început de martie, un păianjen care se crede Spiderman, niște gânduri în vârstă de 12 ani și un scriitor care a coborât din fotografia din manual, drept la noi în clasă! 

... Era toamnă când ne-am scris, dar ce primăvară!!!! 
Mulțumim, Adina Popescu!  
 



ȘTEFAN A.: Până la urmă s-a mai împrietenit păianjenul cu alți păianjeni în afara de cel mai mare? S-au jucat de-a Cavalerii Mesei Rotunde? Micul păianjen este pentru mine un păianjen foarte deștept...
ADINA POPESCU: Dragă Ștefan, poți să continui tu povestea dacă ți-a plăcut și să-l împrietenești cu oricine vrei tu... ține doar de imaginație J
 
ANASTASIA: V-ați gândit să scrieți o carte după cele 2 texte?  Îmi place cum v-ați gândit să personificați micul păianjen, ca spre exemplu să știe să citească. Face textul mai interesant și mai amuzant! A fost o plăcere să îl citesc! (Eu, profa, am decis să las așa mesajele, cu repetiții, cu mici greșeli de redactare, cu mici stângăcii de exprimare J )
ADINA POPESCU: Mă bucur că ți-au plăcut cele două povestioare. Nu m-am gîndit să scriu o carte pornind de la ele, doar din cauza faptului că am alte cărți de terminat înainte.
 
AMALIA: Cum v-a venit ideea pentru textele ,,Un păianjen care se crede Spiderman" și ,,Aventurile lui Spiderman în grădina" ? Mi se par două texte foarte interesante, pline de imaginație și inspirație.
ADINA POPESCU: Amalia, ideea nu mi-a venit doar mie, au fost două povestiri scrise la sugestia autorilor manualului vostru de limba română. Am avut și cîteva cerințe de îndeplinit, povestea să fie scrisă din perspectiva păianjenului, acțiunea să fie plasată la început de an școlar, una dintre temele principale să fie legate de familie etc. Pentru mine a fost un fel de „temă” ca la voi, la școală, a trebuit să rescriu primul text de cîteva ori ca să corespundă cerințelor.  
 
MARIA DINU:  Ii este frică și ei de păianjeni? Cărtile menționate în primul text sunt cărți care i-au placut ei sau sunt pur și simplu cărti pentru copii cunoscute? (Aici, „EA” este autoarea ...) Textele mi s-au părut foarte creative și simpatice, potrivite pentru un manual. Chiar dacă eu prefer de obicei cărți cu aventură și acțiune, mi-au placut foarte mult si mi-au adus un zambet larg pe buze amintindu-mi de reacțiile prietenei mele la vederea păianjenilor. Nota 10! :)
ADINA POPESCU: Nu, nu mi-e frică deloc de păianjeni, mai ales dacă sînt foarte mici. Nu-mi plac insectele, urăsc gîndacii de bucătărie, de exemplu, dar păianjenii mi se par inofensivi – își văd de plasa lor, într-un colț, solitari, nu fac rău nimănui, eventual mai prind și muște. Odată, chiar „am crescut” un mic păianjen în baie, l-am urmărit timp de cîteva zile fără să-l alung sau să-l omor. La un moment dat, a dispărut.
„Alice în Țara Minunilor” este una dintre cărțile mele preferate pentru că se poate citi la orice vîrstă și tot nu te plictisești de ea. Mulțumesc pentru nota 10 J   
 
SORANA DARIA: Mi-a plăcut foarte mult când păianjenul își găsește o familie la final, chiar dacă membrii acesteia nu sunt înrudiți.
ADINA POPESCU: Da, Sorana, uneori se poate întîmpla așa și în viață, alături de prieteni buni te poți simți ca într-o familie...      
 
ŞTEFAN BERCARU: De ce unele fragmente sunt scrise la persoana a III-a și altele la persoana a I-a? Eu cred ca textele ar fi mai usor de înțeles daca ar fi scrise la aceeasi persoana. (Poate i-am chinuit prea mult cu narator, narațiune ... J ) Eu cred că textul este minunat mai ales datorita suspansului provocat de încheiere.
ADINA POPESCU: Textul pentru manual trebuia să fie scris la persoana I, adică vocea să fie cea a păianjenului – a fost una dintre cerințele pe care le-am primit de la autorii manualelor. La al doilea text, n-a mai trebuit să respect această cerință. Mi se pare important și pentru cititor cine spune povestea, dacă o spune chiar păianjenul, de pildă, personajul e mai aproape de voi, e ca un prieten care vă spune o poveste. 
 
TUDOR: Cum ți-a venit ideea de păianjen ca personaj principal, de ce nu o libelulă sau altă insectă? (Scuze pentru pers. a II-a, singular. ...  Dar am optat pentru autenticitate!) Păianjenul mi se pare un personaj perfect, e amuzant și în acelasi timp are o poveste tristă!!
ADINA POPESCU: Mulțumesc. Așa cum am zis, a fost o sugestie din partea autorilor manualului. De-a lungul timpului, am mai scris povești cu insecte, cu o gărăgăriță, de pildă, dar și povești cu obiecte însufletițe - o poveste care mi-e dragă este cea cu hainele dintr-un dulap care vor să-și aleagă un primar al dulapului.
 
ANA CATALINA: De ce este personajul principal un paianjen și nu altă viețuitoare? De ce fluturii sunt asemănați cu balerini? Mi-a placut nelămurirea buburuzelor în legatura cu acrobatiile făcute de păianjen.
ADINA POPESCU: Păianjenul nu a fost alegerea mea, a fost sugestia autorilor manualului. Cred că fluturii se aseamănă cu balerinii pentru că sînt grațioși și de multe ori cînd zboară ni se pare că dansează prin aer.

ALINA MARIA: Cum v-ați imagina un alt final pentru textul "Aventurile lui Spiderman în grădină"? Finalul textului "Aventurile lui Spiderman în grădină" mi-a plăcut foarte mult, deoarece în ciuda faptului că păianjenul nu crede că își va găsi vreodată o familie, în ultimul fragment exact asta se întâmplă și îl ia puțin prin surprindere pe păianjen.
ADINA POPESCU: Alina, nu m-am gîndit la un alt final. Asta a fost și intenția mea, ca autoare – să-i găsesc păiajenului o familie „de împrumut” și un loc al lui în lume. Adică să fie cu happy end J  

CLAUDIU ȘTEFAN: Există o continuare a textelor, iar, dacă nu, veți scrie una? Eu cred că la final se potrivea mai bine ca paianjenul să-și întâlnească familia.
ADINA POPESCU: Claudiu, nu cred că voi scrie o continuare pentru că am alte proiecte de terminat.
 
IULIA: Păianjenul cel mic mai avea și alt nume in afara de SpiderKid? Textul mi s-a parut foarte original si creativ.
ADINA POPESCU: Mulțumesc. Nu are alt nume.
 
BIANCA ELENA: Prima mea întrebare este legată de Spiderman. Este acesta bunicul lui Spiderkid? Dacă da, atunci cum de nu l-a cunoscut micul păianjen pâna acum? Iar a doua întrebare este ce se întâmplă cu albina. Ajunge și ea la un spectacol de-al micului păianjen?
Personajul meu preferat este micul păianjen, deoarece acesta își păstrează speranța, indiferent de situație și este în continuare încrezător. Iar, într-un final, tot răul se preschimbă în bine și Spiderkid își îndeplinește visul.
ADINA POPESCU: Da, ai dreptate, micul păianjen e destul de optimist și nu se descurajează ușor. Spiderman nu e bunicul lui Sipderkid, păianjenul cel mic doar își imaginează că ar putea să fie un mare acrobat ca Spiderman. Albina ajunge la spectacol J
 
LUCA: În final, păianjenul se angajează? Mi-a plăcut foarte mult modul în care gândește păianjenul care se crede Spiderman, adică el încearcă să comunice prin cuvinte și este conștiincios (???? Cum ziceam, atentic J ) de situația Mariei și a familiei sale.
ADINA POPESCU: Cred că se va angaja și își va găsi un rost al lui în grădină. Însă se va gîndi mereu la Maria ca la o prietenă.
 
ERIC: Cât a durat să scrieți poveștile?
ADINA POPESCU Destul de mult, mai ales prima, pe care a trebuit să o rescriu de cîteva ori ca să corespundă unor cerințe. Nu știu cît să-ți zic în total... cîteva zile?
 
MARIA TEODORA: De ce ați pus la titlul textului narativ "Aventurile lui Spiderman în grădină" numele "Spiderman" în loc de "Spiderkid", având în vedere că păianjenul are un nume nou la sfârșitul textului?
Din textul narativ "Aventurile lui Spiderman în grădină", personajul meu preferat este fluturele, deoarece acesta este singura insectă care îi acordă atenție păianjenului. Fară ajutorul fluturelui prietenos, Spiderkid nu ar fi existat.
ADINA POPESCU Pentru că la începutul poveștii el nu știa că se va numi Spiderkid și nu am vrut să divulg acest nume sau să creez confuzie printre cititori. Da, fluturele e prietenos și comunicativ.
 
IRINA CATINCA: Ce s-a întâmplat cu părinții păianjenului? Păianjenul a mai regăsit-o pe Maria? Mie mi s-a părut foarte interesant și comic personajul păianjenului, deoarece acesta se crede Spiderman și nu înțelege foarte bine lumea din jurul lui.
ADINA POPESCU: Irina, putem spune că păianjenul e mai visător, își imaginează tot felul de lucruri, îi place să citească și să afle lucruri noi... de aceea, poate să pare cumva desprins de lumea din jur, însă nu înseamnă neapărat că nu o înțelege. Cred că are mai debragă o problemă de adaptare pentru că la început e foarte singur. Nu cred că se reîntîlnește cu Maria. Cît despre părinții lui, cine știe? Poate vor face o reuniune de familie în grădină. J 
 

DELIA MARIA: V-a plăcut să redactați textul la pers.I sau la pers. a III-a?
Mi-a plăcut finalul poveștii, deoarece a fost unul fericit care a dus la umplerea celui mai mare gol sufletesc pe care îl avea paianjenul, și anume faptul ca și-a găsit o familie.
ADINA POPESCU: Îmi place foarte mult să scriu la persoana I pentru că pot intra mai ușor în pielea unui personaj și în acest fel mă simt mai aproape de cititori. Însă sînt și dezavantaje, anumite povești nu pot fi scrise decît la persoana a III-a, pentru ca autorul să reușească să creeze un univers mai complex.
 
MARA IOANA: Mi-a placut foarte mult textul deoarece este plin de aventuri și nu știi ce se va întampla în continuare !
ADINA POPESCU: Mulțumesc, Mara.

 
MATEI: Eu cred ca albina trebuia să fie văzută și ca altceva decât o muncitoare care nu se poate relaxa. (La clasă, Matei a asemănat-o pe albină cu o profă  ...)
ADINA POPESCU: Hahaha.
 
ALESIA: De unde v-ati inspirat pentru a scrie textul? Personajele sunt foarte bine integrate in povestire! O poveste pentru toate varstele!
ADINA POPESCU: Mulțumesc. Nu m-am inspirat de undeva anume.  
 
MARIA S: Eu aș vrea să o intreb pe Adina Popescu de ce a ales să faca un text despre un păianjen și nu despre o furnică, spre exemplu?
Mie mi se pare că spiderkid este destul de copilăros, deoarece acesta vrea să se joace de-a Cavalerii Mesei Rotunde împreună cu impresarul.
ADINA POPESCU: Am și o poveste cu furnici, din păcate nu a fost publicată încă într-o carte. Îmi place să scriu povești cu obiecte însufletițe sau cu făpturi mici care trăiesc într-un univers din ăsta de buzunar. Mi se pare că inventez o întreagă lume, foarte aproape de noi.
 
SOFIA: Opinia mea despre impresar este că, deși a vazut pe cineva care avea un talent minunat la acrobații și că avea numele la fel ca al lui, nu l-a alungat de frică să nu devină păianjenul mai bun ca el. Ba mai mult, l-a și ajutat. Impresarul a dat dovadă de un gest de generozitate.
ADINA POPESCU: Ai dreptate, Sofia.
 
ILINCA: Îmi puteti recomanda o carte scrisă de dumneavoastra? Impresia mea este că păianjenul este tenace și nu se dă bătut orice ar fi, până nu realizează ce își dorește.
ADINA POPESCU Ilinca, ai putea să încerci „Povestiri de pe Calea Moșilor” sau „O istorie secretă a Țării Vampirilor”, volumele I și II.
 
KEVIN: De ce mama Mariei nu a omorat păienjenul și i-a dat drumul pe fereastră? Există superstitii dacă omori paianjenii?
Paianjenul mi-a plăcut pentru că era mic și jucăuș. Îi plăcea să facă fire lungi și să se legene cu ele ca în hamac. La final, m-am bucurat că mama Mariei nu l-a omorat pe micuțul păianjen și i-a dat drumul afară să își caute o familie doar a lui.
ADINA POPESCU: Da, există superstiții legate de păianjeni, din cîte știu eu dacă găsești un păiajnen prin casă înseamnă că vei primi musafiri, de aceea ar fi bine să nu-l omori. Însă nu cred că din această cauza mama Mariei nu a omorît păianjenul, ci pentru că îi era milă de el.... l-a văzut atît de mic și de inofensiv, nu ar fi putut să facă niciun rău nimănui.
 
ARON: Păianjenul mare era ruda cu Spiderman, având în vedere ca trăiau în aceeași curte?
Eu cred ca firea păianjenului era una copilarească, deoarece el voia să se joace mereu asemenea unui copil.
ADINA POPESCU: Aron, nu m-am gîndit dacă sînt rude sau nu, dar e posibil J
 
MARIA BIANCA: Ce reprezintă textele pentru dumneavoastră? Cu ce personaj credeți că vă asemănați cel mai mult?
ADINA POPESCU: Maria, te referi la aceste texte? Am scris multe povești de acest gen de-a lungul timpului, unele au fost publicate, altele nu. Hmm, ce înseamnă pentru mine? Fac parte dintr-un univers paralel, dacă vrei, unde îmi place să evadez din viața de zi cu zi care uneori poate să fie destul de banală. Cred că mă asemăn cu... Alice în Țara Minunilor care și ea evadează într-o altă lume.
 
IOANA T: Păianjenul este foarte curajos și deștept și cred că și alții ar trebui să realizeze cât de norocoși sunt să aibă părinți care ii ajuta. Cum ați reușit să vă gândiți la un text așa frumos doar pentru un manual?
ADINA POPESCU: Hmm... eu n-aș zice „doar pentru un manual”, ci „special pentru un manual” J Pentru că mi se pare foarte important pentru copiii din zilele noastre să descopere în manualele lor de limba și literatura română texte vii, moderne, în care să se regăsească, scrise de autori contemporani cu care uite că pot să și comunice, să le pună întrebări. 
 
 
 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu