marți, 18 ianuarie 2011

Povestea menestrelului

Dacă limba română ar plânge ori de câte ori o ciuntim, o sluţim, o jignim (etc., pentru că pot continua cu o groază de verbe cu conotaţii asemănătoare, dar las doar atât, că aţi prins ideea), atunci poate ni s-ar face milă de ea şi am fi mai atenţi la ce "emitem".
Sigur că lingvistul din mine acceptă (înregistrează şi analizează) că un vorbitor de limba română, cu patru clase primare, va spune boliclinică (în loc de policlinică) sau incuibator (în loc de incubator). Fenomenul se cheamă etimologie populară (vezi DSL sau întreabă-mă)  şi, din păcate, acest tip de greşeală  de exprimare se produce şi pe la case (clase, am vrut să spun) mai mari.
Aşa se face că mă aflu în posesia unei colecţii de perle (nu mă invidiaţi!)...de cultură, adunate bob cu bob, cu fiecare teză, examen, verificare:

  1.  Locul III: Demimurg (în loc de Demiurg). (Şi-uite-aşa săracul Platon, cu filosofia lui cu tot - via Eminescu - dă emoţii sărăcuţului candidat la bac, care, când e corectat, sărăcuţul de el,  se apără: Aşa scria la mine în caiet...)
  2.  Locul II: incapabilitate (în loc de incapacitate). (Păi dacă derivăm "incapacitate", de ce să nu derivăm şi "incapabilitate"? Oooops! Incapabilitate nu există în DEX, nici în DEXI, în schimb există incapacitatea unora...)
  3. Locul I:  măiestrel (în loc de menestrel). ( De departe, locul I şi, bonus, o poveste. A fost odată, în Evul Mediu, un poet-muzicant ambulant care cânta şi recita versuri cu măiestrie, acompaniindu-se cu un instrument. El se numea menestrel. Într-o zi, (mai precis, într-o zi cu teză), jucându-se de-a Demimurgul, cineva a avut incapabilitatea să-l numească măiestrel...)
Tare aş vrea să pun punct aici. E prima oară de când vă povestesc când mi se strânge sufletul pentru că trebuie să pun punct şi virgulă

vineri, 7 ianuarie 2011

Ion, Ioana, Ionuţ ...

Sigur că după ce îţi trec prin mână (sau prin suflet) zeci de elevi, în minte îţi rămâne fiecare cu altceva. Despre unii îmi amintesc în ce bancă stăteau, cu ce coleg, de la alţii rămân nume, caligrafii, chipuri, frânturi de biografie.
Pe Ioana nu am cum să nu mi-o amintesc: extrem de deşteaptă, foarte hotărâtă, ochi creionaţi intens cu negru, uşor în genul rock, hanorace H&M, privire inteligentă, scris frumos. În plus, apelativul sub care era cunoscută, o prescurtare de la numele ei de familie, coincidea cu felul în care şi eu eram strigată uneori pe vremea când eram elevă de liceu (o derivare de la numele meu de atunci).
Şi asta nu e tot. O întâmplare anume trebuie povestită: la ultima oră de română din clasa a XII-a, Ioana a venit la catedră, privindu-mă solemn, cu carneţelul de note deschis. Vă rog să-mi treceţi în carneţel ultima notă. Luase un 10 binemeritat la ultima lucrare pentru un eseu superb construit.  Şi, în timp ce colegii ei de clasă simţeau cum se desprind, oficial, de "anii de liceu cu emoţii la română", Ioana întinse cuminte carneţelul. Când l-am luat să-i trec zecele, am văzut cum în carnetul ei de elev singura notă trecută în cei patru ani era un 7 (deh, primele lucrări...), tot la română, datat clasa a IX-a.
Atunci am înţeles cum Ioana crescuse, cum Ioana îşi încăpuse devenirea între cele două note la română.
Nu ştiu exact ce a făcut după liceu, dar ştiu sigur că era de 10, orice ar fi decis să facă.
La mulţi ani, Ioana!
La mulţi ani, Ion, Ionuţ, Ionela...!

sâmbătă, 1 ianuarie 2011

La anu' şi la mulţi ani!

Primiţi cu Pluguşorul? Tradiţia spune  că de Anul Nou în curţile gospodarilor trebuie să intre cetele de flăcăi cu Pluguşorul, cu urări de belşug şi sănătate.
Sigur că povestea lui bădica Traian, netrunchiată, strigată de flăcăi în costume populare, cu buhai, clopoţei şi bice, mai poate fi auzită doar prin satele de munte, acolo unde duminica încă sătenii ies la slujbă în portul românesc, sau la televizor sau poate în vreo postare pe youtobe.
Aşa că iertat să ne fie că cei 9 de la XA au avut doar trei clopoţei (unul era chiar vechi, autentic), costumele fie olteneşti, fie moldoveneşti, fie munteneşti (dar veritabile), iar Pluguşorul, ....Pluguşorul un pic, un pic de tot adaptat (în numele caracterului colectiv, tradiţional şi anonim al creaţiilor folclorice), aşa încât să poată capta atenţia câtorva zeci de profesori şi mai (mai ales) a câtorva zeci de elevi (a căror euforie în pragul vacanţei de iarnă acoperea frânturile de discuţie ale dascălilor).
Vocile - 5 băieţi şi 4 fete - au dat viaţă preţ de câteva strofe poveştii străvechi: Aho, aho, copii şi fraţi, /Staţi puţin şi nu mânaţi,/ lângă boi v-alăturaţi/ Şi cuvântul mi-ascultaţi./S-a sculat mai an / Bădica Traian....(în sală e încă murmur). Apoi o voce hotărâtă de fată anunţă alt Pluguşor: Chiar dacă sună altfel/ Vă zicem din sufleţel! /Şi cu inima curată/ Cum v-am zis şi altădată! Ia mai mânaţi măi, flăcăi, / Şi sunaţi din zurgălăi! Hăi! Hăi!  (în sală e linişte, dintr-o dată!).
În fine, urările devin concrete: Pentru dragii profesori/ Avem doar urări cu spor/ Tezele să corecteze/ Absenţe să motiveze/ Să nu se mai enerveze! (cu asta am făcut câţiva elevi fericiţi!).
Apoi particularizate (şi, credeţi-mă, exerciţiul de creaţie colectivă a fost foarte distractiv: păstrând metrica populară şi schimbând câmpul lexical, în funcţie de profesor/ disciplină, un anacolut ici, colo, scuze! Şi la asta adăugând că "românul s-a născut poet"...): Pentru doamna directoare/ Îi dorim un an cu soare/ Să aibă sponsorizare/ Să facă liceul floare! (voci de aprobare); Pentru profa de engleză/ Note mari să pună-teză/ Merry Christmas îi dorim/ Sănătoşi să ne găsim! ( din nou voci de aprobare); Pentru doamna de latină / Un an cu multă lumină, / Îi promitem să-nvăţăm,/ Declinări să repetăm! (vocile aprobatoare au îngheţat?); Pentru proful de la mate/ O urare-n baza şapte/ La mulţi ani cu sănătate!/ Mai puţină geometrie/ Şi mai multă bucurie! ( public încântat, aşa poezie mai zicem şi noi, cei cu teză la mate); Pentru profa de la sport/ Care-i campioană-n tot/ Multă mişcare şi spor/ Pentru anul viitor! (feedback de aprobare până la sfârşit); Pentru profa de chimie / O formulă cum se ştie /De urări de sănătate/ Note bune şi de toate!; Şi la info sănvăţăm/ Pagini WEB să proiectăm/ În Pascal noi să lucrăm/ Şi note mari să luăm! Şi la anul cu mult spor/ Pe lângă calculatoooor!
Desigur, nu am uitat nicio disciplină de studiu (sunt multe! deci nu e loc aici). Pentru română (pentru mine, adică), versuri compuse de cei 9, în secret, deci nu le-am reţinut. Le-am auzit atunci, la serbare, prima dată, şi spuse în cor, cu bucurie în voci şi în priviri şi îmi e suficient să păstrez atât.
La final, peste auditoriu, o ploaie de grâu curat (de-adevăratelea!) sincronizată cu urarea rostită hotărât, adevărat, atemporal, pentru că asta chiar e o poveste cu copii de 16 ani din Bucureşti, îmbrăcaţi în costume populare: Şi la anu' să trăiţi/ Să vă găsim înfloriţi / Ca merii / Ca perii/ În mijlocul verii! / Ca toamna cea bogată/ De toate-ndestulată....La anu' şi la mulţi ani!


Notă: Prima variantă a Pluguşorului a fost compusă cu acel XII H (genial) şi refăcută acum, după 4 ani cu actuala clasă.