Vocile absolvenților - proiect radiofonic de Ziua Absolventului

În programul de Ziua Absolventului, am propus un proiect radiofonic cu vocile absolvenților. Timp de trei ore, la interval de 30 de minute, am difuzat prin rețeaua radiofonică a liceului mesajele înregistrate ale unor absolvenți ai Colegiului Național "Spiru Haret" din București. 

Sursa foto: cnshb.ro

Mesajele au umplut holurile și sălile de clase, au surprins, au motivat și au creat punți între ieri și azi. Pentru câteva minute, lecțiile s-au oprit și aerul s-a încărcat de emoție. Las mai jos discursurile transcrise, iar în curând, pe site-ul școlii, vor fi și înregistrările,  să le putem reasculta de câte ori dorim să ne reamintim care e rostul.

Mulțumim, cu emoție, absolvenților (pentru mesaje, dar și pentru permisiunea de a le face publice aici și pe site-ul școlii): 
💜Filip Lucian Iorga, istoric, cadru didactic universitar, 2001
💜Adelaida Perjoiu, actriță, 2005
💜Andreea Iacomiță, regizor de teatru, 2005
💜Andrei Dumitrescu, istoric, masterand, 2016
💜Cătălin Apătean, avocat, 2017
💜Petru Gânj, student, 2019

Am colaborat pentru realizarea proiectului cu colegii mei, Angelica Turculeț (lb. română) și Dragoș Drăgan (informatică) și cu elevii Alexia Tomeci (12G), Paul Ioan (12G) și Andrei Răzvan Anciu Lăpădatu (12G), cărora le mulțumesc. 
   

***
Stimate doamne profesoare și stimați domni profesori ai Colegiului Național "Spiru Haret" din Bucuresti, dragi eleve și dragi elevi de la Spiru, 

Mă bucur tare mult să putem sărbători astăzi împreună Ziua Liceului și spiritul spirist. Mă numesc Filip Lucian Iorga, sunt absolvent al promotiei 2001. A trecut deja ceva timp de atunci, sunt istoric, lector universitar la Facultatea de Litere a Universitatii din București și expert în cadrul Institutului Cultural român. 
Pentru mine, Spiru Haret a fost unul dintre breaking news-urile vieții mele. Perioada de liceu m-a influențat, m-a format și cred că mi-a deschis perspective fabuloase. E un mare privilegiu și, în același timp, ne obligă faptul că aparținem unei comunități din care au făcut parte Mircea Eliade, Constantin Noica, Nicolae Steinhardt, Alexandru Paleologu și atâtea alte personalități ale societății românești. Eu vă doresc ca și de acum înainte să onorați această moștenire și în același timp să vă bucurați de faptul că sunteți spiriști, că faceți parte din această familie și îmi doresc să aud cât mai multe breaking news-uri pozitive provocate de spiriști, pentru că, nu-i așa?, noi, spiriștii, suntem cei mai buni!
La mulți ani și o zi frumoasă în continuare!
(Filip Lucian Iorga)


***
Salut, 
Sunt Adelaida Perjoiu. Sunt actriță și sunt absolventă a Colegiului National "Spiru Haret" și spun asta cu foarte mare bucurie pentru că anii petrecuți în acest liceu pentru mine au fost extrem de importanți din toate punctele de vedere, însă mai ales din punctul de vedere al pasiunii pentru teatru. În acest liceu am descoperit pasiunea pentru teatru și în acest liceu am descoperit gustul prieteniei și bucuria de a fi liber, de a pune întrebări, de a căuta și de a găsi răspunsuri și nu pot decât să vă doresc și vouă să trăiți acești ani cu atât de multă bucurie, încât, peste ani și ani,  când va trebui să înregistrați voi înșivă aceste mesaje, să o faceți dintr-o singură dublă și cu entuziasm și cu bucurie pentru că ați trăit acești ani!
La mulți ani!

(Adelaida Perjoiu)


***
Bună!
Numele meu este Andreea Iacomiță, am terminat Spiru în 2005 și sunt regizor de teatru. 
Viața de licean, atunci când o trăiești, nu înseamnă mare lucru, dar când o privești cu ochii de adult îți dai seama că atunci au început toate, uneori mai bune, alteori mai rele și depinde de tine să-ți creezi un nou început liber și ideal. Din perspectiva mea de astăzi, de artist, pot spune că Spiru a fost locul unde mi-am creat, datorită unor întâlniri norocoase, un început la care mă întorc mereu atunci când pierd șina drumului pe care l-am ales. 
Fiți curajoși și, ca să citez un înțelept care mi-a fost profesor în Spiru, mult curaj în a-ți asuma defectele, fără a renunța la ele dacă ele slujesc visele tale!
Visați frumos pentru o lume mai frumoasă!
(Andreea Iacomiță)


***
Mă numesc Andrei Dumitrescu. Am absolvit acum șase ani, în 2016, la clasa de filologie. Între timp, am devenit istoric al Evului Mediu, specializat în arta și literatura de limba greaca a Imperiului Bizantin și în ramificațiile acestora în culturile slavone. Acum sunt la Viena în anul terminal de master la departamentul de Studii Medievale la Central European University si totodată în toiul aplicațiilor pentru doctorat. 
Nu știu unde mă voi afla la anul pe vremea asta. Poate tot în Austria, poate într-un loc și mai îndepărtat. Știu sigur însă că în ziua de 12 Decembrie îmi voi aminti că am absolvit Spiru. Este un sentiment straniu,  care îmbină bucuria unora dintre cele mai frumoase amintiri cu nostalgia pentru acea perioadă. Când umblam pe holurile clădirii vechi unde aveam clasa, nu mă puteam gândi decât la fascinanta lume care urma să mi se deschidă odată ce urma sa ies, cum ar fi zis profesoara mea de filosofie, din sera liceului. Îmi imaginam cum o să învăț greacă veche, cum o să cercetez istoria și arta Bizanțului și cum o să public studii. Acum, că am învățat greaca, ba chiar și slavona, am fost cooptat în tot felul de proiecte de cercetare și am avut oportunitatea să-mi public ideile, în locuri uneori copleșitor de serioase, nu mă văd decât înapoi la ora de româna, în superba învălmășeala a clasei mele și la pregătirile pentru olimpiadă, cum mă străduiam să spun lucruri mai mari decât puteau exprima cuvintele mele, sau, dimpotrivă, împachetam idei simple în ambalaje retorice inutil de sofisticate, ori cum așteptam cu înfrigurare corecturile eseurilor mele pe care le rescriam și de cinci-șase ori, cu mari bombăneli, evident. Toate astea m-au împins spre drumul pe care sunt acum, m-au format ca intelectual și ca om, m-au învățat să-mi pun întrebări, să fiu curios, critic, dar să și primesc critici, chiar să le caut și să nu mă tem de provocări. Pentru asta le voi fi mereu recunoscător profesorilor și colegilor mei care mi au oferit una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea și repere majore. 
De Ziua Absolventului vă îndemn să profitați, să vă bucurați și să fiți mândri de faptul că sunteți spiriști, iar Colegiului nostru îi spun “Vivat! Crescat! Floreat!”
(Andrei Dumitrescu)


 ***
La mulți ani frumoși în această zi specială pentru fiecare elev al Colegiului Național "Spiru Haret"!
Transmit salutări calde fiecăruia dintre voi și, de asemenea, profesorilor care vă ghidează drumul în această perioadă frumoasă. 
Numele meu este Apătean Cătălin, fac parte din promoția 2017 de absolvenți ai Spiru, am fost Președintele Consiliului Elevilor în perioada 2016-2017, iar in prezent sunt avocat la cea mai distinsă casă de avocatură din România. 
Nu dau aceste detalii din lipsa de modestie, ci pentru a va arăta cât de mult te poate forma și unde te poate aduce acest colegiu ai cărui elevi sunteți. 
Sunt generații întregi care au adus și apoi au păstrat Spiru în topul învățământului din România. Această moștenire, uneori grea, reprezintă legătura care ne unește peste ani și ani, iar în această zi ne aducem aminte cu drag de un loc care ne-a fost și vă este ca o a doua casă. 
Spiru Haret e însă un loc care a demonstrat că poți face performanță doar prin încurajarea inițiativei în fiecare dintre elevii săi, așa că vă încurajez și eu să vă explorați hobby-urile, să fiți ambițioși, să fiți curioși, să fiți insistenți, să nu uitați că aveți un întreg corp profesoral acolo care vă va susține în aceste demersuri să vă găsiți locul în oricare din activitățile extracuriculare existente sau pe care le veți dezvolta voi.
Am fost elev 8 ani în locul în care învățați voi acum și vă spun că e foarte important să vă bucurați maxim de aceste momente, de acest loc, de care să simțiți ca aparțineți cu adevărat, pentru că o faceți. 
Am simțit mereu că Spiru e mai mult decât un loc în care veniți la ore, Spiru e locul în care, dacă există voință, se va găsi și putință. 
Asa că fiți curajoși, îndrăzniți mai mult și țineți minte că, dacă ii lăsați, profii voștri vă pot deveni cei mai buni prieteni. 
La mulți ani vouă, la mulți ani Spiru Haret!
(Cătălin Apătean)


***
Bun găsit tuturor, astăzi, de Ziua Absolventului!
Mă numesc Petru Gânj și sunt absolvent al Colegiului Național "Spiru Haret" din București, promoția 2019
Așadar, nu de mult am fost și eu exact ca voi. Licean, plin de viață și energie, cu un bagajambiții și visuri mari. Acum, sunt pe punctul de a îndeplini visurile lui Petru cel mic din liceu, pentru că anul acesta voi termina studiile la una dintre cele mai bune facultăti de arhitectura din Marea Britanie!
Cred ca ați aștepta de la mine să vă spun să petreceți cât mai mult, să vă bucurați cât mai mult de timpul liber. Și da, ar trebui să faceți asta, dar ... și să vă construiți viitorul. Voi acum deveniți mici meșteri ai propriilor voastre vieți. Lucrurile pe care le învățați și le faceți acum vor determina unde veți ajunge în 5, 10, 20 de ani. 
Voi nu învățați limba și literatura română doar pentru a ști cât de trist a fost Bacovia. Nu. Voi învățați să exprimați, să faceți argumente cu sens, să folosiți cuvintele în moduri inteligente. La matematică nu învățați doar formule. Învățați o mentalitate structurată. Vă creați o capacitate de a întoarce o problemă pe toate fețele, până găsiți soluția. La fizicăbiologie și chimie învățati cum funcționează lumea. Cum funcționează corpul fiecăruia. Cum funcționează totul din jur. 
Nu treceți prin liceu doar cu gândul de a toci, de a lua notă mare și apoi de a uita automat. Realizați că învățați să gândiți, să creați. Învățați să trăiti. 
Dragi profesori, am un mesaj și pentru dumneavoastră. Predați elevilor ca și cum ar fi copiii voștri și îndrumați-i pe drumul maturizării, pentru că, efectiv, ei sunt cei care vor schimba lumea, iar inima elevului este în mâinile profesorului. Aveti grijă de ea.
Închei cu o urare din inimă! O inimă de care s-au îngrijit profesorii mei. La mulți ani, Spiru Haret! 

(Petru Gânj)



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Întrebări către Adina Popescu. Niște copii, un păianjen care se crede Spiderman și o lecție de păstrat