Amintiri SPIRUtuale - Din prietenie

Din prietenie – Andrei Aldea
Acum câteva luni am fost într-o excursie de două zile cu colegii și cu doamna dirigintă, la Rânca. Drumul a fost foarte distractiv, deoarece diriga ne-a lăsat să punem orice melodie am vrut la boxa lui Pisică.
Când am ajuns, am hotărât cu Dan (adică Pisică) să stăm împreună în cameră. Pe seară, după cină, m-am dus să stau cu diriginta și alți colegi de vorbă, iar el a stat cu alți copii, de la clasa a VII-a, din altă școală. După ore și ore de distracție, ne-am dus toți la somn, fiecare în camera sa. 
Stăteam în cameră și ascultam muzică, când Lakkis a venit și ne-a zis că vrea să stea și el cu noi. Spunea că Rareș doarme tun, nici nu mai respiră, așa că l-am lăsat să doarmă cu noi în cameră. Nu prea am reușit să dormim, deoarece eram trei într-un pat ce nu era destul de mare pentru noi, dar ne-am distrat, fiindcă am râs toată noaptea!

A fost o întâmplare foarte distractivă și ne-am împrietenit toți trei! Recunosc că Rareș a fost și el câștigat: a avut o cameră întreagă pentru el, cu un pat mareeee ... 








Acest text este o mică parte din proiectul "Întâmplări SPIRUTUALE", realizat cu și pentru promoția gimnazială 2019 a Colegiului național ”Spiru Haret” din Bucureşti, 
Un mod de a păstra amintirile SPIRUtuale.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Întrebări către Adina Popescu. Niște copii, un păianjen care se crede Spiderman și o lecție de păstrat