luni, 17 iunie 2019

Autoportret de adolescent - IOANA


Îmi place să cred că sunt o persoană specială, dar nu e chiar așa. De când a apărut sora mea pe lume, toate cunoștințele îmi spun că am fost un bebeluș mai simpatic ca ea. Firește că îmi place să cred asta. Da, poate am fost un bebeluș haios, dar am crescut și m-am schimbat mult. Am dobândit și calități, și defecte.  
Sunt aproape cea mai mică de vârstă din clasa mea. M-am născut cu un an mai târziu față de restul colegilor. Înainte mă enerva la culme acest lucru, dar cu timpul m-am obișnuit și chiar a început să-mi placă să fiu mai ”tânără” decât ei.  Sunt o persoană destul de modestă, de cele mai multe ori, dar nu mă deranjedază să mă mai laud din când în când cu anumite trăsături fizice și morale pe care cred că le am mai mult din partea tatălui (așa zic rudele). Am un chip luminos pe care poți obseva o inocență aparte. Urăsc să fiu supărată, deși în clasa a VIII-a am fost mai abătută din pricina examenului pe care urmează să îl dau peste zece zile. Am doi obrăjori pufoși în care poți observa cu ușurință două gropițe (îmi plac mult, mă fac și mai drăguță). Ochii sunt o corcitură, unul de la mama, căprui, iar altul de la tata, verde. Sinceră să fiu îmi place mai mult cel verde, se potrivește mai bine cu părul de un șaten-deschis. Da, cred că mi-am descris destul înfățișarea …
Sper că și prietenii mei mă plac așa cum sunt, altfel n-am mai fi prieteni, nu? Oricum eu mă plac așa cum sunt, și cu bune și cu rele, iar cred că asta e cel mai important.
Aa, și dacă aș putea să îmi spun ceva mie din viitor, mi-aș spune să fiu mai încrezătoare.

(Oprea Ioana Maria)




Acest text este o mică parte din proiectul "Întâmplări SPIRUTUALE", realizat cu și pentru promoția gimnazială 2019 a Colegiului național ”Spiru Haret” din Bucureşti, 
Un mod de a păstra amintirile SPIRUtuale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu