Amintiri SPIRUtuale - Poveste de București

Poveste de București – Irina Alexe

Era începutul lui decembrie când, pe lângă toate olimpiadele, doamna profesoară ne-a prezentat în clasă un proiect destul de amplu, din punct de vedere al participanților, "Poveste de București", în colaborare cu Asociația Povestașii.  Școala noastră se angajase să scrie un capitol dintr-o carte la care au contribuit alte nouă unități de învățământ și care urma să fie publicată. În total, 30 de elevi de clasa a VI-a și a VII-a din Spiru trebuiau să scrie o scurtă povestire despre doi copii, Mihai și Călin de treisprezece, respectiv unsprezece ani.

Cartea se voia a fi un fel de istorie a Bucureștiului scrisă altfel. Cei doi copii făceau o plimbare prin oraș și din loc in loc li se deschide o fereastră prin care călătoresc în timp. Noi trebuia să îi "plimbăm" prin zona Colțea. Prima dată, nu m-a fascinat proiectul, mai ales că mi s-a părut ciudată abordarea celorlalți copii – din altă școală - care începuseră povestea: deși cele două personaje aveau vârsta noastră de atunci, ele vorbeau ca și cum ar fi avut nouă ani.

Acasă, m-am tot gândit dacă să particip sau nu, mai ales că pe marea majoritate a subiectelor istorice de povestit, cum ar fi cutremurul din 1802, cu tot ce se întâmplase atunci în centrul Bucureștiului, le epuizaseră deja colegii mei, după lungi discuții cu doamna dirigintă. 

La un moment dat, văd pe laptopul mamei descrierea unui proiect care urma să aibă loc în vreo șapte luni de atunci, la Teatrul Odeon, unde lucrează. Cu ocazia centenarului Marii Uniri se instala un tunel prin care puteai "să călătorești în timp", mai exact, se proiectau evenimente istorice din cei 100 de ani ai existenței României Mari. M-am gândit că o călătorie în timp nu înseamnă neapărat în trecut, poate fi și în viitor.         

 Vorbind cu mama, mi-a mai dat o idee: să îi duc pe cei doi copii în 1918, la prima premieră din București (care a avut loc la Teatrul Odeon) de după Primul Război Mondial. Așa că m-am hotărât să le fac pe ambele. Călătoria în viitor a fost mai ușor de redat. În schimb, pentru cea din trecut a trebuit să scot din arhiva teatrului, și să „cercetez”, o carte în care perioada interbelică a întregului București era destul de bine descrisă. 

Deși am stat ceva timp să mă documentez, am reușit să termin și să trimit către doamna dirigintă  povestea chiar în ultima noapte, pentru a putea fi integrată în capitolul ”spirist” al cărții. Munca mea și a celorlalți colegi nu a fost zadarnică, întrucât școala noastră a primit premiul al II-lea.

Volumul ”Poveste de București” stă acum în biblioteca mea. Și sunt coautor al acestei cărți, alături de o parte dintre colegii mei. 

Acest text este o mică parte din proiectul "Întâmplări SPIRUTUALE", realizat cu și pentru promoția gimnazială 2019 a Colegiului național ”Spiru Haret” din Bucureşti, 

Un mod de a păstra amintirile SPIRUtuale.