Amintiri SPIRUtuale - Note de 10, oameni de 10

Note de 10, oameni de 10 – Horia Popescu

Gimnaziul pentru mine a fost o mare experiență de maturizare. Atât din punct de vedere fizic, cât și moral, am venit copil și am ieșit adolescent. Lăsând însă la o parte aceste aspecte, cele mai bune amintiri le am alături de cel ce mi-a devenit ca un frate. 

Prima dată când l-am întâlnit pe Ștefan, eu nu știam că el va deveni cel mai bun prieten pe care l-am avut vreodată. Alături de el, am trecut prin multe momente pline de bucurie, dar și de tristețe. Când nu luam o notă pe care mi-o doream – el mă făcea să văd partea bună, ajutându-mă să trec peste momentul greu. Chiar și când am suferit din dragoste, tot el a fost acolo să mă ajute – credeți-mă, nu e ușor să vezi fata de care îți place fugind de tine... Și totuși el m-a sprijinit.

Au fost și momente bune alături de Ștefan. Nu voi uita niciodată certurile prostești care se terminau mereu cu râsete. Nu voi uita glumele și farsele pe care le făceam în excursii, sau chiar la școală. Îmi aduc aminte de unica „tabără” organizată de doamna dirigintă – n-am dormit în noaptea aceea (în principal din cauza mea, el voia să doarmă). Nu voi uita nici cum repetam împreună pentru teste, unul știind mai bine ca celălalt.

Fie că vom intra la același liceu sau nu, eu știu un lucru. Ștefan îmi va rămâne prieten pentru tot restul vieții, nu doar prin faptul că este prima persoană în care am avut încredere vreodată, dar și prin amintirile unice pe care le am alături de el. Să sperăm că alte amintiri frumoase vor veni și în viitor. 

*

Și fiindcă veni vorba de amintiri ...

... Este prima oră din această săptămână. Luni dimineața avem limba română, cu doamna dirigintă. Toată clasa pare puțin somnoroasă după weekend, dar se simte o tensiune deosebită, deoarece nu știi niciodată cine va fi ascultat. 

Doamna dirigintă intră în clasă. Tăcerea se lasă în timp ce ne ridicăm în picioare. Ne face semn să stăm jos, iar apoi, ca de obicei, spune niște lucruri administrative, după care își începe ora:

–         Să vedem pe cine ascult, spune dumneaei înfricoșător de liniștită. 

Clasa încremenește, în timp ce ochii doamnei diriginte scanează clasa. Privirea i se oprește asupra mea și îmi dau imediat seama că ceva nu prea bun va urma – n-am învățat nimic. Ies la tablă și îmi aștept cerințele de lucru. Prima parte este de teorie – în mod surprinzător știu tot. Urmează partea practică. Parcă simt privirile colegilor și ale doamnei diriginte ațintite asupra mea. Rezolv cu atenție toate exercițiile, iar apoi o las pe doamna dirigintă să verifice. Se uită zâmbind către mine și spune:

–         Zece! Treci la loc. 

Puțin încordat mă duc la locul meu. Ora continuă cu predarea lecției noi. Pe mine, însă, nu mă preocupă.

Acum mă gândesc la ceva: întotdeauna, de fapt, am plecat cu lecția la română învățată din clasă.   

Acest text este o mică parte din proiectul "Întâmplări SPIRUTUALE", realizat cu și pentru promoția gimnazială 2019 a Colegiului național ”Spiru Haret” din Bucureşti, 

Un mod de a păstra amintirile SPIRUtuale.