Autoportret de adolescent - BRIANA
Eu
mă consider o persoană sociabilă și plină de dorința de a-și face oricând
prieteni. Sunt mereu dornică să îi ajut pe alții și rezolv toate problemele pe
care le am. Sunt răbdătoare și îmi iau în serios sarcinile.
Am
părul castaniu, ochii căprui, pielea albă și nu sunt foarte înaltă. Mă apreciez
pentru felul în care mă comport cu ceilalți. Sunt foarte creativă, scriu
povești foarte ușor și îmi place foarte mult să citesc.
Am
făcut gimnastică și acum fac înot, îmi place să mă joc cu alți copii diverse
jocuri, deoarece mă descurc bine la a socializa și la lucrul în echipă.
Pentru
mine este foarte importantă sinceritatea și a fi direct atunci când spui
anumite lucruri, eu fiind o persoană sinceră. Bineînțeles, am defecte, de
exemplu nu sunt foarte directă cu oamenii, chiar dacă eu apreciez acest lucru
la alții. Nu îmi plac anumite sporturi. Uneori vorbesc prea mult și mă supăr
prea repede din lucruri neimportante de multe ori. Nu am tot timpul încredere
în mine, fiind o persoană nesigură. De exemplu, chiar dacă am învățat pentru un
test, tot nu cred că știu suficient de bine ca să iau nota maximă.
Mai
am de lucru la anumite abilități, dar știu că pot fi exact așa cum îmi doresc.
(Berbec Briana-Maria)
Acest text este o mică parte din proiectul "Întâmplări SPIRUTUALE", realizat cu și pentru promoția gimnazială 2019 a Colegiului național ”Spiru Haret” din Bucureşti,
Un mod de a păstra amintirile SPIRUtuale.
Comentarii
Trimiteți un comentariu