Miniaturi de Halloween
![Imagine](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjZzdHEoe5kZ-eBXjSV1LLK9w-sgx8Su0Xg-PGIoeox5ds7eA9exrpQzgLGy8frfXPIlwh3r4C5j_RAw7rVJqbLMBLGnhq-1kq8QX0DpguP6zigLt89y3lISPsldPyDVodFlamXD2q58jI/s320/395021_385284478216609_1334228814_n.jpg)
Mi-am deschis acest blog în seara de Halloween, acum doi ani, cu o postare inspirată de felul cum a trebuit să-mi adaptez lecţia la situaţia dovliliaco-vampirpăienjenoasă creată de elevii mei, atunci în clasa a X-a. Sunt multe poveşti care se întâmplă zilnic în meseria mea şi acela a fost momentul când am hotărât că trebuie scrise măcar unele dintre ele. Astăzi, la clasele mari (a XI-a și a XII-a), nimic nu anunța sărbătoarea de import. La clasa a VI-a însă, copiii cuminți și frumoși dispăruseră cu totul. În locul lor, arătări mai mult sau mai puțin mitologice s-au străduit să țină pasul cu ora de română. Le-am temperat entuziasmul, eu sunt vrăjitoare, eu sunt o avocată zombie, eu sunt pisică, eu sunt zână, eu sunt vampir ... , fiindcă aveam ceva mult mai românesc de făcut, adică tipuri de regionalisme, așa că lubenița și barabulele ne-au readus la realitate. Dovleacul de pe catedră, însă, ar fi putut și el spune, ca în Orhan Pamuk, nu e u sunt câine* , ci eu sunt dovleacul. Aș