duminică, 15 ianuarie 2023

Idei pentru 15 Ianuarie la școală

Pentru 15 Ianuarie –  Ziua lui Mihai Eminescu și Ziua Culturii Naționale – găsiți mai jos câteva sugestii de activități în școală sau la clasă și link-uri utile: 


📚 Expoziție de caligrame - necesită  un pic de pregătire: se citesc poezii de Eminescu, multe, cât de multe, apoi urmează atelierul de caligrame și amenajarea expoziției. Găsiți descrierea activității aici - eu am lucrat cu trei clase de a IX-a:  https://cameliasapoiu.blogspot.com/2016/01/ce-am-facut-pe-15-ianuarie.html


📚 Expoziție de carte – Eminescu. Și această activitate trebuie pregătită înainte cu câteva zile: se caută ediții noi și vechi și se pregătesc prezentările. (Au fost câteva momente foarte

frumoase, duioase unele - ce bine că am scris despre ele - erau clasa a V-a copiii cu care am făcut această activitate): https://cameliasapoiu.blogspot.com/2016/01/ce-am-facut-pe-15-ianuarie.html

📚 Întâlniri cu oameni de cultură: critici literari, scriitori, istorici etc. Dacă aveți asemenea ocazii, întâlniri cu oameni de cultură în școală, la muzee sau case memoriale etc., nu le pierdeți - sunt lecții vii, care nu se uită. Link-ul următor duce către un articol scris de două eleve (acum studente) despre participarea noastră la sărbătorirea Zilei Culturii Naționale și a Zilei lui Mihai Eminescu la Academia Română: 

https://cameliasapoiu.blogspot.com/2017/01/tu-cum-ai-sarbatorit-ziua-lui-eminescu.html4.     


📚 Atelier de catrene. Această activitate, așa cum am ținut-o eu, este potrivită după ce s-a studiat Eminescu. Am pornit de la un brainstorming cu cuvinte care ne apar în minte când spunem Eminescu. Apoi compunem catrene care să conțină 2-3 (sau mai multe) cuvinte dintre cele adunate în iureșul furtunii de idei. Înainte de momentul creativ, am citit catrenul lui Tudor Arghezi - Inscripie pe amfora LUI. Am și comentat un pic - este atât de frumos acest catren!! Îl găsiți aici, în caz că nu aveți versuri de Arghezi la îndemână: https://cameliasapoiu.blogspot.com/2012/01/ziua-lui-eminescu.html


📚 Poezii dedicate lui Eminescu. Am găsit o antologie de zece poezii (dedicate lui Eminescu, realizată de criticul literar Mihai Iovănel. Cred că se poate face o oră foarte interesantă cu acest material, la clasele mari de liceu, unde elevii pot înțelege fenomenul valului de epigoni ai lui Eminescu, contextul epigramei denigratoare a lui Macedonski etc. Link către articol aici: https://www.scena9.ro/article/eminescu-poezii


📚 Audiție - Eminescu recitat. Recunosc că am folosit înregistrările cu actorul Gheorghe Cozorici recitând versuri eminesciene de fiecare dată când am avut lecții despre Eminescu, ca lectură model, nu pe 15 Ianuarie. Dar de ce nu ne-am bucura de Ziua Poetului de niște interpretări excepționale, care, spre norocul nostru, sunt ușor de accesat. Las link către două înregistrări din arhiva TVR: "Luceafărul" și "Scrisoarea III", de M. Eminescu, recitate de actorul Gheorghe Cozorici: 

Luceafărul eminescu recitat de gheorghe cozorici

Scrisoarea III recitată de Gheorghe Cozorici


📚 Vizionarea unor emisiuni despre Eminescu. Există la dispoziția noastră minunate materiale culturale. Las câteva link-uri utile, care se pot utiliza la clasă:

- Filmul "Despre Eminescu", cu text și comentariu de Tudor Vianuimagini document din arhiva de aur a televiziunii române

- "Mic dejun cu un campion", Daniela Zeca Buzura, realizatoarea emisiunii, în dialog cu criticul Alex Ștefănescu, despre Eminescu, emisiune de pe TVR Cultural

- "Lecția de literatură" cu Alex Ștefănescu, emisiune despre poezia "Atât de fragedă" de M. Eminescu, pe Trinitas 


Sper să vă inspire această listă. Dacă aveți și voi adunate astfel astfel de experiențe, mi-ar plăcea să ni le faceți cunoscute.

Zi frumoasă, încărcată de poezie! 




marți, 3 ianuarie 2023

„Cartea curajului și a candorii”, de Ana Iorga și de Filip-Lucian Iorga


A apărut recent la Editura Corint „Cartea curajului și a candorii”, scrisă de Ana Iorga și de Filip-Lucian Iorga. Lansarea a avut loc pe 10 decembrie 2022, la Târgul de carte Gaudeamus, la București (detalii în afiș) și urmează o lansare și la Brașov, pe 20 ianuarie 2023, la Librăria Șt. O. Iosif.  

Condițiile grafice excepționale, supracoperta elegantă și hârtia prețioasă, lucioasă și durabilă, zecile de pagini cu fotografii de epocă fac din acest volum un obiect frumos, de colecție, în cel mai adevărat sens al cuvântului, bun de păstrat sau de dăruit. De altfel, cartea face parte din colecția „Istorie cu blazon”, inițiată și coordonată de istoricul Filip-Lucian Iorga la Editura Corint.    

... Dar adevărata frumusețe o va găsi cititorul în povestea acestei cărți, care va face din obiectul frumos cu pagini lucioase, o carte dragă, de citit și de răsfoit îndelung, poveste asupra căreia autorii ne avertizează:  „Aceasta este povestea lui Radu Mihail, cavaler al Ordinului Mihai Viteazul, militar neînfricat și viitor colonel a cărui insolență i-a înfuriat teribil pe comuniști, și a frumoasei Ana Vasilescu, educatoare în perioada interbelică, Miss Ciuc în 1930 și, din câte se știe și avem toată îndreptățirea să credem, râvnitoare să devină o bună mamă de familie. Poftiți în lumea de acum 100 de ani, în care ei doi se pregăteau pentru viață și, credeți-ne pe cuvânt, o făceau cu mare entuziasm.” (coperta 4)


Cartea reconstituie două destine, care încep cu mai mult de un secol în urmă, ale bunicilor jurnalistei Ana Iorga, ceea ce ne este anunțat printr-un subtitlu cu aer cronicăresc, incitant: "Ce afli despre viață din îndrăznelile bunicului Radu și din caietul secret al bunicii Anei". Este, așadar, o poveste iubire? Sau una de război? Ce își propun, de fapt, autorii prin această carte? Care e miza acestei apariții editoriale?

 

Ei bine, aș începe cu două aspecte aflate în complementaritate.  

Pe de o parte, avem o carte scrisă de doi autori: un istoric și o jurnalistă. Istoricul Filip-Lucian Iorga procedează cu metodă și recompune o epocă prin istoria unei familii: urmărește cu acribie fire genealogice, contextualizează și corelează istoric fapte, evenimente mari sau mici, date precise, observă relațiile economice, dezvoltarea socială, sunt notate nume de instituții publice, cu relevarea rolului în epocă al fiecăreia etc. Totul pleacă de la cercetare extinsă pe mai mult de 10 ani a unor surse diverse, unele rare, multe dintre ele deloc la îndemână: arhive publice, arhive militare, presă interbelică (cea mai veche sursă edită din bibliografia cărții datează din 1924!), anuare ale unor instituții școlare (interbelice și acestea), jurnale etc. La acestea se adaugă Arhiva Ana și Filip-Iorga Mihail, cu documente, fotografii și obiecte devenite istorice. În demersul acesta arheologic, istoricul este dublat – sau mai bine spus însoțit – de jurnalista Ana Iorga. Amănuntul istoric îmbracă forma mai caldă și adecvată oricărui cititor, cea a reportajului-colaj. Etapele din povestea cuplului Radu Mihail și Ana Vasilescu sunt prezentate în capitole distincte, cu titluri cu caracter rezumativ și care, la un loc, aduc sonoritatea acelei alte epoci, în același timp dezvăluind cititorului și o altă logică a structurii cărții, aceea a notelor de bildungsroman, evidente. Primul capitol, de pildă, „Timpul bunei rânduieli”, ascunde exercițiul genealogic în poveștile paralele ale familiilor celor doi protagoniști; „Timpul străduinței”  - cel mai întins capitol ca număr de pagini – prezintă școli de acum 100 de ani – este adevărat, școli vocaționale (liceu militar și școală pedagogică – corespunzătoare studiilor celor doi) – dar relevante pentru sistemul educațional al vremii prin modul de organizare administrativă, prin tipurile de examene, prin programe și discipline de studiu, chiar și sancțiuni, activitățile extrașcolare și cod de conduită etc. Urmează "Timpul strălucirii", apoi "Timpul iubirii" ș.a.m.d.

Suntem înștiințați de autori în „Postfață" că avem de-a face cu „o lucrare de nonficțiune”, dar vocea jurnalistei face, în multe momente, să pară că citim un scenariu de film, cu personaje autentice, puternice, vii: un El și o Ea care supraviețuiesc celor două războaie, trăind fiecare zi a vieții lor sub semnul unor valori precum credința, onoarea, cinstea, iubirea, patriotismul. Lectura fotografiilor (foarte multe - o arhivă bogată de familie) depășește firul jurnalistic, este făcută de un ochi atent de scenarist, care vede detalii și semnificații care recompun cadrele mici și mari ale epocii, derulând pentru cititor filmul sepia al veacului trecut. ... Dar câtă culoare uneori! De altfel, acest aspect, al valorificării surselor iconice, mi-a amintit de o lectură anterioară, prin maniera autoarei de a citi fotografiile de familie și de a integra documentele vremii în firul confesiunii. Este vorba despre volumul de memorialistică al Monicăi Pillat - "Bunicul meu fără mormânt", un extraordinar demers de recuperare a memoriei prin care autoarea reconstituie viața bunicului matern. Drumul memoriei îl începuse mama autoarei, prin cartea sa, "Ofrande", iar fiica îl va continua strălucit. Toate, inclusiv cea de față, sunt cărți necesare, care readuc la viață lumi din care au rămas fragmente disparate, rătăcite, ascunse sau uitate.  

 

Pe de altă parte, istoricul și jurnalista sunt soț și soție, scriu despre bunicii lor și, mai mult, nu se află la prima carte semnată împreună. În 2018, apare, la Editura Vremea, cartea „Marea Unire pentru cei mici”, un mod extraordinar de frumos al autorilor de a celebrCentenarul Marii Uniri, adresându-se generației viitoare. Revenind la „Cartea curajului și a candorii”, autorii au mărturisit în contextul lansării cărții că ideea reconstituirii istoriei de familie e veche, a apărut la scurt timp după ce tinerii Ana și Filip s-au cunoscut. Așadar povestea care se vrea reconstituită, este dublată de o poveste nouă, încă nescrisă, demonstrând în mod fermecător ciclicitatea vieții, așa cum un poet, cândva, onora povestea bunicilor, recunoscând în iubirea prezentă un pattern: "Ca ieri sosi bunica și vii acuma tu,/ Pe urmele berlinei trăsura ta stătu...". (1)

Prefața, primele șapte capitole și Postfața au o voce narativă comună, ceea ce  - ca formulă narativă - este dificil de făcut. Le reușește autorilor de minune - temerea mea fusese să nu se confunde această voce cu pluralul autorului, având în vedere că istoricul și jurnalista sunt, nu mai puțin meritoriu, cercetători, obișnuiți cu textul riguros al istoriei, respectiv al lingvisticii. Nici vorbă de așa ceva! Veți fi fermecați să descoperiți cum simpatia, compasiunea, admirația pentru cei doi bunici, în fiecare dintre etapele vieților acestora, vor trece dincolo de vocea istoricului și a jurnalistei. Acesta este punctul în care intrăm încă din primele pagini într-o carte de familie, prin care se recuperează un spațiu afectiv, nu doar unul istoric - pierdut și recompus nu doar cu efort și căutare, ci și cu multă dragoste și cu mult respect. Sau, mai bine spus, cu mult curaj și cu multă candoare. 


  "Ne-am întrebat serios, înainte să scriem cartea, dacă bunicii Ana și bunicului Radu le-ar fi convenit să povestim despre ei în amănunt, să le transcriem cele câteva scrisori sau să ne băgăm nasul în biografiile, albumele, caietele și actele lor. Pe scurt, în viețile lor." (p.273)


Ultimul capitol din "Cartea curajului și a candorii", "Timpul stăruinței", este singurul unde vocea narativă este a nepoatei Ana. Avem aici în față o mărturisire sensibilă, în care cel mai mult m-a impresionat secvența în care Ana cea mică și Ana de demult se întâlnesc într-un joc inversat: Ana cea mică povestește, Ana cea veche ascultă, o bunică Calyopi (2), pe care nu o are oricine. 


Dacă s-ar face un film artistic după această carte, acesta ar putea să înceapă cu o scenă în care o jurnalistă tânără deschide o cutiuță din care scoate niște cercei vechi cu diamante. În planul doi ar fi o fereastră de unde se vede un apus. Sau ar putea fi o scenă în care jurnalista descoperă un caiet misterios. Chiar așa, despre acest caiet nu am scris nimic. Mai bine citiți ...  E o carte ca un sipet din material prețios, care ascunde comori. 




 


(1) Ion Pillat - " Aci sosi pe vremuri ..." 

(2) referire la versul "Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi" din textul citat sub (1)




Cartea curajului și a candorii de Ana Iorga și Filip-Lucian Iorga

Editura: Corint

Colecția: Istorie cu blazon

Anul apariției: 2022

Nr. de pagini: 344

ISBN: 978-606-088-148-3



Precizare: Acest text este publicat în Observator Cultural, nr. 1144, din 02.02.2023, sub titlul Poveste în culori sepia - Cartea curajului și a candorii. 





vineri, 30 decembrie 2022

Mâncare bavareză. Top după gustul personal



Cât am călătorit în Bavaria, în cele cinci zile (în mini-vacanța de 1 Decembrie), am mâncat în cea mai mare parte mâncare cu specific local, așa cum obișnuim peste tot pe unde ajungem. Nu a fost prima întâlnire cu mâncarea germană la ea acasă, dar a fost prima călătorie iarna în aceste locuri - la târgurile de Crăciun din sudul Germaniei - și mărturisesc că vremea rece m-a făcut îngăduitoare cu mâncărurile grase, atât de obișnuite în gastronomia bavareză.  

Cred că știți deja ce gust are covrigul bavarez, "Bretzel" - poate l-ați și preparat (în cazul acesta - tot respectul, fiindcă știu că sunt mai multe etape în preparare: frământat, fiert, copt). Nu îl voi pune în topul meu, unde nu voi include alimente fast food, ci mâncăruri de bază și deserturi, dar îl lăsăm să facă uvertura prin istoria sa interesantă. Originea sa (și a numelui său) e disputată între Germania și Italia, vorbindu-se de anul 610 ca moment în care a apărut. Istoria sa se leagă de semnificații religioase: se pare că a fost inventat ca răsplată pentru copiii care învățau rugăciunile, forma acestui covrig asemănând-se cu mâine încrucișate pe piept pentru în gestul religios. Mai mult, ingredientele sale (făină și apă) îl făceau un aliment potrivit pentru perioada postului. O ilustrație din secolul al XII-lea ar putea fi prima imagine a unui covrig, ca emblemă a breslelor brutarilor din sudul Germaniei. 
Găsiți bretzel proaspăt peste tot în Germania: în aeroport, pe stradă, în restaurante, în supermarket etc. Mi-am propus de acasă să facem poza aia pe care o face toată lumea, cu doi bretzeli puși pereche, cu tag pe unde eram, dar în telefon mi-a rămas unul singur, început, scuzați🙈. 
Dar măcar e poza autentică. 😅 De altfel, o singură fotografie din postarea aceasta este preluată, am pus sursa. 


Iată și cele câteva feluri de mâncare bavareză, într-un top al preferinţelor mele:

   1. Genunchi de porc. Da, așa cum auziți, partea aia din porc, căreia îi mai spunem și rasol, din care noi facem piftie. Deci ... nu am mâncat nimic mai bun făcut din porc. Carnea se desfăcea de pe os super ușor și se topea efectiv în gură. dar nu asta e partea grozavă, ci faptul că toată bucata pe care o vedeți era învelită într-o crustă crocantă din șorici (am presupus), caramelizat și condimentat (și asta am presupus). Sosul - amestec de dulce, sărat. Se servește cu cartofi făcuți găluște (cel puțin așa am tradus din meniu): un fel de piure cam lipicios, cu ceva griș (iar am presupus), care nu m-a impresionat, dar ce mai conta când gustul "genunchiului de porc" era efectiv demențial. Eu am putut mânca jumătate. E un picior de porc, totuși. 
Noi am comandat acest fel de mâncare la recomandarea fiicei noastre, care, când a auzit că am ajuns la Berăria lui Hitler,  în München, ne-a trimis repede mesaj: "knuckle of porc - neapărat!!"(Cu alte cuvinte, am fost părinți ascultători  😊) 
Acum trebuie să vă spun că experiența completă cuprinde și locul, care, dincolo de istoria scrisă și cea nescrisă, intrată în folclor, este un restaurant în care pot intra concomitent cam ... 2000 de oameni. Este dispus pe două niveluri, noi am găsit loc la parter, dar am nimerit bine, acolo este, se pare, distracția - muzică tradițională nemțească live, hangițe și ospătari îmbrăcați tradițional, obiecte de decor autentice și un furnicar de oameni,  de toate națiile (culmea ironiei!). 
Pun mai jos pagina din meniu (care printr-o minune a rămas în telefon, deși nu am mania pozelor), ca să aveți informații și despre prețuri, mai ales că pentru celelalte feluri de mâncare nu am reținut asemenea detalii, din păcate. Oricum, a fost singurul meniu în engleză. Nemții au meniuri în germană în restaurantele care nu sunt afiliate unui hotel. Apropo de asta, în link-ul de la final găsiți un dicționar german-englez cu denumiri de mâncăruri nemțești. Util. 


1bis.  Ștrudel cu mere. Nu am mâncat ceva atât de bun decât acum câțiva ani, la Viena, la restaurantul din interiorul Palatului Hofburg. Sosul de vanilie foarte fin, frișca naturală, sirop de zmeură, iar ștrudelul dulce-acrișor. Gust perfect! Știu că e prăjitură austriacă, dar e tot din meniul Berăriei lui Hitler, așa că o așez aici, cu 1bis, ca să nu spuneți că trișez. 😁😍



2. Supa bavareză. Supa aceasta a fost recomandarea unei ospătărițe dintr-un restaurant tradițional din centrul orășelului Nördlingen. A precizat că e "hand made" - am înțeles mai apoi că se referea la niște tăieței de casă (ca să le spun într-un fel), uriași, pătrățoși. Foarte gustoasă, condimentată și nu foarte grasă, poate doar cam prea sărată. Ce se vede printre "tăieței" sunt - surprizăăă!!! - bucăți de ... cârnat! 🙈😅 Puteau lipsi, din punctul meu de vedere, dar, deh! suntem în sudul Germaniei, nicio masă fără "Wurst"! (Fac o paranteză, la propriu și la figurat: nicio supă nu mă mai poate surprinde după ce, prin 2015 cred, în Cracovia - ploua - am comandat o supă tradițională poloneză, la asigurarea ospătarului, că e caldă și bună. A venit cu un castron de porțelan fin, alb cu auriu, acoperit, în care mi-a servit un lichid negru-negru, vâscos, din care, scormonind cu lingura, am trezit din dormitare ceva care în alt "context" ar fi putut fi niște apetisanți tăiței de casă. "Contextul" era însă făcut din ficat de pasăre fiert în sânge, cu picături magice de oțet. M-a luat cu friguri, dar nu de la ploaie.)

3. Cârnații bavarezi. Am aflat la fața locului, cum altfel? 😎, că există în Germania cel puțin 400 de tipuri de cârnați. Atât de mulți, că se pun și în supă!! 😱 Lăsând gluma la o parte, Würste sunt super buni și ocupă în topul meu abia poziția 3 nu pentru că nu îmi plac, ci din motivul că i-am tot "degustat" cu alte ocazii și nu mă mai surprind. De altfel, sunt atât de populari în Germania, încât îi găsești în orice sezon, fie ca fast food, puși într-o chiflă, cu sau fără muștar, fie în restaurante, serviți, cu tot dichisul. Totuși, nu vă așteptați la cine știe ce fine dining: în mod tradițional, cârnații vin cu varza fiartă alături (se poate și cu salata de cartofi). Nu vă gândiți la varza românească gătită cu cârnați sau cu rață, întrucât varza din mâncarea tradițională germană este fiartă ușor cu ceva condimente și necolorată. Cârnații, ei, salvează acest tip de mâncare foarte sățios. Sincer, eu am "trădat" aceste fel, pentru un șnițel serios, însoțit neserios de cartofi prăjiți, dar m-am revanșat de câteva ori prin târgurile de Crăciun bavareze, unde sunt zeci de tonete cu fast food. Au fost salvatori cârnații în chiflă, la minus grade afară, luați pe fugă, din mers. Mai ales când ceri "2 Würste" și ți se răspunde în română: "cu sau fără muștar?". 😋

Sursa foto:
https://branchenbuch.portal.muenchen.de/mhp/41069/


4. Desert tradițional. Dacă mă gândeam că îmi vine cheful să scriu despre mâncăruri bavareze, eram mai atentă la fotografii. Am făcut sigur poză (degeaba!) și cu denumirea, și cu ghemul dulce din cocă coaptă. Pe rândul doi de jos, este "ghemul" făcut după rețeta veche de secole, pe care am ales să o degustăm. În timp, rețeta s-a îmbunătățit, pe măsură ce diverse ingrediente au ieșit din bucătăriile bogaților și au devenit populare: glazură de vanilie, ciocolată, caramel etc. În fine, ne-am chinuit doi să mâncăm acest desert și, până "l-am gătat", am tot încercat să înțelegem ce îl face atât de special, încât să ocupe efectiv vitrine întregi într-un orășel medieval, plin de farmec (Rothenburg ob der Tauber). Am convenit că vechimea rețetei, dar și gustul natural, de aliment simplu și curat, cu gust de cocă dulce coaptă, un pic crocantă (cam înecăcioasă, ce-i drept). M-au impresionat aspectul (ghem elaborat, cam cât un pumn) și vechimea. (Nici M., care e muuult mai deschis decât mine la a experimenta mâncăruri noi - incluzând și supa poloneză 😉 -  nu a fost prea încântat de acest desert, dar poate că varietatea deserturilor mâncate vreodată ne-a pervertit gusturile.) 

  
5. Mâncărică cu cartofi și porc. Nu i-am reținut denumirea germană, dar compensez cu o fotografie de toată frumusețea, cu porția întreagă, la un restaurant din Rothenburg ob der Tauber, unde ne-a fost prezentată ca mâncare specifică zonei. O mâncare cu multă grăsime, din nou înțeleg cum clima influențează gastronomia. Bucățile de mușchi de porc păreau fierte în sosul acela roșu și plin de grăsime, la fel și bucățile de kaizer. Dacă adăugăm cartofii îmbibați de ulei, mâncarea cu cartofi și porc merită ultimul loc în topul meu, dar e norocoasă că acesta nu are decât 5 poziții. 😂 Așadar, un (ne)meritat loc 5. 



Nu vă "mândriți" că mâncarea românească e plină de grăsime, că vine ea primăvara cu urzici și salată verde 😂. A, și să nu uit - mostre din mâncarea lituaniană, aici:



Surse:

miercuri, 14 decembrie 2022

Vocile absolvenților - proiect radiofonic de Ziua Absolventului

În programul de Ziua Absolventului, am propus un proiect radiofonic cu vocile absolvenților. Timp de trei ore, la interval de 30 de minute, am difuzat prin rețeaua radiofonică a liceului mesajele înregistrate ale unor absolvenți ai Colegiului Național "Spiru Haret" din București. 

Sursa foto: cnshb.ro

Mesajele au umplut holurile și sălile de clase, au surprins, au motivat și au creat punți între ieri și azi. Pentru câteva minute, lecțiile s-au oprit și aerul s-a încărcat de emoție. Las mai jos discursurile transcrise, iar în curând, pe site-ul școlii, vor fi și înregistrările,  să le putem reasculta de câte ori dorim să ne reamintim care e rostul.

Mulțumim, cu emoție, absolvenților (pentru mesaje, dar și pentru permisiunea de a le face publice aici și pe site-ul școlii): 
💜Filip Lucian Iorga, istoric, cadru didactic universitar, 2001
💜Adelaida Perjoiu, actriță, 2005
💜Andreea Iacomiță, regizor de teatru, 2005
💜Andrei Dumitrescu, istoric, masterand, 2016
💜Cătălin Apătean, avocat, 2017
💜Petru Gânj, student, 2019

Am colaborat pentru realizarea proiectului cu colegii mei, Angelica Turculeț (lb. română) și Dragoș Drăgan (informatică) și cu elevii Alexia Tomeci (12G), Paul Ioan (12G) și Andrei Răzvan Anciu Lăpădatu (12G), cărora le mulțumesc. 
   

***
Stimate doamne profesoare și stimați domni profesori ai Colegiului Național "Spiru Haret" din Bucuresti, dragi eleve și dragi elevi de la Spiru, 

Mă bucur tare mult să putem sărbători astăzi împreună Ziua Liceului și spiritul spirist. Mă numesc Filip Lucian Iorga, sunt absolvent al promotiei 2001. A trecut deja ceva timp de atunci, sunt istoric, lector universitar la Facultatea de Litere a Universitatii din București și expert în cadrul Institutului Cultural român. 
Pentru mine, Spiru Haret a fost unul dintre breaking news-urile vieții mele. Perioada de liceu m-a influențat, m-a format și cred că mi-a deschis perspective fabuloase. E un mare privilegiu și, în același timp, ne obligă faptul că aparținem unei comunități din care au făcut parte Mircea Eliade, Constantin Noica, Nicolae Steinhardt, Alexandru Paleologu și atâtea alte personalități ale societății românești. Eu vă doresc ca și de acum înainte să onorați această moștenire și în același timp să vă bucurați de faptul că sunteți spiriști, că faceți parte din această familie și îmi doresc să aud cât mai multe breaking news-uri pozitive provocate de spiriști, pentru că, nu-i așa?, noi, spiriștii, suntem cei mai buni!
La mulți ani și o zi frumoasă în continuare!
(Filip Lucian Iorga)


***
Salut, 
Sunt Adelaida Perjoiu. Sunt actriță și sunt absolventă a Colegiului National "Spiru Haret" și spun asta cu foarte mare bucurie pentru că anii petrecuți în acest liceu pentru mine au fost extrem de importanți din toate punctele de vedere, însă mai ales din punctul de vedere al pasiunii pentru teatru. În acest liceu am descoperit pasiunea pentru teatru și în acest liceu am descoperit gustul prieteniei și bucuria de a fi liber, de a pune întrebări, de a căuta și de a găsi răspunsuri și nu pot decât să vă doresc și vouă să trăiți acești ani cu atât de multă bucurie, încât, peste ani și ani,  când va trebui să înregistrați voi înșivă aceste mesaje, să o faceți dintr-o singură dublă și cu entuziasm și cu bucurie pentru că ați trăit acești ani!
La mulți ani!

(Adelaida Perjoiu)


***
Bună!
Numele meu este Andreea Iacomiță, am terminat Spiru în 2005 și sunt regizor de teatru. 
Viața de licean, atunci când o trăiești, nu înseamnă mare lucru, dar când o privești cu ochii de adult îți dai seama că atunci au început toate, uneori mai bune, alteori mai rele și depinde de tine să-ți creezi un nou început liber și ideal. Din perspectiva mea de astăzi, de artist, pot spune că Spiru a fost locul unde mi-am creat, datorită unor întâlniri norocoase, un început la care mă întorc mereu atunci când pierd șina drumului pe care l-am ales. 
Fiți curajoși și, ca să citez un înțelept care mi-a fost profesor în Spiru, mult curaj în a-ți asuma defectele, fără a renunța la ele dacă ele slujesc visele tale!
Visați frumos pentru o lume mai frumoasă!
(Andreea Iacomiță)


***
Mă numesc Andrei Dumitrescu. Am absolvit acum șase ani, în 2016, la clasa de filologie. Între timp, am devenit istoric al Evului Mediu, specializat în arta și literatura de limba greaca a Imperiului Bizantin și în ramificațiile acestora în culturile slavone. Acum sunt la Viena în anul terminal de master la departamentul de Studii Medievale la Central European University si totodată în toiul aplicațiilor pentru doctorat. 
Nu știu unde mă voi afla la anul pe vremea asta. Poate tot în Austria, poate într-un loc și mai îndepărtat. Știu sigur însă că în ziua de 12 Decembrie îmi voi aminti că am absolvit Spiru. Este un sentiment straniu,  care îmbină bucuria unora dintre cele mai frumoase amintiri cu nostalgia pentru acea perioadă. Când umblam pe holurile clădirii vechi unde aveam clasa, nu mă puteam gândi decât la fascinanta lume care urma să mi se deschidă odată ce urma sa ies, cum ar fi zis profesoara mea de filosofie, din sera liceului. Îmi imaginam cum o să învăț greacă veche, cum o să cercetez istoria și arta Bizanțului și cum o să public studii. Acum, că am învățat greaca, ba chiar și slavona, am fost cooptat în tot felul de proiecte de cercetare și am avut oportunitatea să-mi public ideile, în locuri uneori copleșitor de serioase, nu mă văd decât înapoi la ora de româna, în superba învălmășeala a clasei mele și la pregătirile pentru olimpiadă, cum mă străduiam să spun lucruri mai mari decât puteau exprima cuvintele mele, sau, dimpotrivă, împachetam idei simple în ambalaje retorice inutil de sofisticate, ori cum așteptam cu înfrigurare corecturile eseurilor mele pe care le rescriam și de cinci-șase ori, cu mari bombăneli, evident. Toate astea m-au împins spre drumul pe care sunt acum, m-au format ca intelectual și ca om, m-au învățat să-mi pun întrebări, să fiu curios, critic, dar să și primesc critici, chiar să le caut și să nu mă tem de provocări. Pentru asta le voi fi mereu recunoscător profesorilor și colegilor mei care mi au oferit una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea și repere majore. 
De Ziua Absolventului vă îndemn să profitați, să vă bucurați și să fiți mândri de faptul că sunteți spiriști, iar Colegiului nostru îi spun “Vivat! Crescat! Floreat!”
(Andrei Dumitrescu)


 ***
La mulți ani frumoși în această zi specială pentru fiecare elev al Colegiului Național "Spiru Haret"!
Transmit salutări calde fiecăruia dintre voi și, de asemenea, profesorilor care vă ghidează drumul în această perioadă frumoasă. 
Numele meu este Apătean Cătălin, fac parte din promoția 2017 de absolvenți ai Spiru, am fost Președintele Consiliului Elevilor în perioada 2016-2017, iar in prezent sunt avocat la cea mai distinsă casă de avocatură din România. 
Nu dau aceste detalii din lipsa de modestie, ci pentru a va arăta cât de mult te poate forma și unde te poate aduce acest colegiu ai cărui elevi sunteți. 
Sunt generații întregi care au adus și apoi au păstrat Spiru în topul învățământului din România. Această moștenire, uneori grea, reprezintă legătura care ne unește peste ani și ani, iar în această zi ne aducem aminte cu drag de un loc care ne-a fost și vă este ca o a doua casă. 
Spiru Haret e însă un loc care a demonstrat că poți face performanță doar prin încurajarea inițiativei în fiecare dintre elevii săi, așa că vă încurajez și eu să vă explorați hobby-urile, să fiți ambițioși, să fiți curioși, să fiți insistenți, să nu uitați că aveți un întreg corp profesoral acolo care vă va susține în aceste demersuri să vă găsiți locul în oricare din activitățile extracuriculare existente sau pe care le veți dezvolta voi.
Am fost elev 8 ani în locul în care învățați voi acum și vă spun că e foarte important să vă bucurați maxim de aceste momente, de acest loc, de care să simțiți ca aparțineți cu adevărat, pentru că o faceți. 
Am simțit mereu că Spiru e mai mult decât un loc în care veniți la ore, Spiru e locul în care, dacă există voință, se va găsi și putință. 
Asa că fiți curajoși, îndrăzniți mai mult și țineți minte că, dacă ii lăsați, profii voștri vă pot deveni cei mai buni prieteni. 
La mulți ani vouă, la mulți ani Spiru Haret!
(Cătălin Apătean)


***
Bun găsit tuturor, astăzi, de Ziua Absolventului!
Mă numesc Petru Gânj și sunt absolvent al Colegiului Național "Spiru Haret" din București, promoția 2019
Așadar, nu de mult am fost și eu exact ca voi. Licean, plin de viață și energie, cu un bagajambiții și visuri mari. Acum, sunt pe punctul de a îndeplini visurile lui Petru cel mic din liceu, pentru că anul acesta voi termina studiile la una dintre cele mai bune facultăti de arhitectura din Marea Britanie!
Cred ca ați aștepta de la mine să vă spun să petreceți cât mai mult, să vă bucurați cât mai mult de timpul liber. Și da, ar trebui să faceți asta, dar ... și să vă construiți viitorul. Voi acum deveniți mici meșteri ai propriilor voastre vieți. Lucrurile pe care le învățați și le faceți acum vor determina unde veți ajunge în 5, 10, 20 de ani. 
Voi nu învățați limba și literatura română doar pentru a ști cât de trist a fost Bacovia. Nu. Voi învățați să exprimați, să faceți argumente cu sens, să folosiți cuvintele în moduri inteligente. La matematică nu învățați doar formule. Învățați o mentalitate structurată. Vă creați o capacitate de a întoarce o problemă pe toate fețele, până găsiți soluția. La fizicăbiologie și chimie învățati cum funcționează lumea. Cum funcționează corpul fiecăruia. Cum funcționează totul din jur. 
Nu treceți prin liceu doar cu gândul de a toci, de a lua notă mare și apoi de a uita automat. Realizați că învățați să gândiți, să creați. Învățați să trăiti. 
Dragi profesori, am un mesaj și pentru dumneavoastră. Predați elevilor ca și cum ar fi copiii voștri și îndrumați-i pe drumul maturizării, pentru că, efectiv, ei sunt cei care vor schimba lumea, iar inima elevului este în mâinile profesorului. Aveti grijă de ea.
Închei cu o urare din inimă! O inimă de care s-au îngrijit profesorii mei. La mulți ani, Spiru Haret! 

(Petru Gânj)



luni, 12 decembrie 2022

Despre Ziua Absolventului la CNSHB


12 Decembrie este, prin tradiție, Ziua Absolventului este la Colegiul Național "Spiru Haret".
Pun aici prima fotografie a zilei cu 12E în fața bradului, îmbrăcați în nuanțe de mov - culoarea liceului (credeți-mă pe cuvânt, în condițiile unei fotografii nu prea clare) și, mai jos, fotografia de la finalul zilei - cu flori în nuanțe de mov, festive, aduse pentru profa de română și pentru profa de matematică de absolvenți din promoția 2019, 12C și 12D. Ce întâlnire frumoasă! Ce tineri minunați au devenit! Câtă bucurie în această reîntâlnire! Între cele două momente, ziua a fost o desfășurare de forțe: activități de o diversitate uimitoare, cu elevi și profesori, cu absolvenți din ani diverși.
Însă cel mai mult mă impresionează întotdeauna participarea profesorilor vechi ai liceului, eleganta prezență a dumnealor și discursurile, care dau acestei zile patina tradiției acestei sărbători a CNSHB.
Am realizat pentru această zi, alături de o echipă tare faină, un proiect radiofonic difuzat în prima parte a zilei și despre care voi scrie în curând.
La mulți ani, Spiru Haret!





Later edit: Am scris despre Vocile absolvenților, cum am promis. 

luni, 28 noiembrie 2022

Idei pentru decembrie la școală ☃️❄️☃️




Mai sunt câteva săptămâni până la vacanța de iarnă și, dacă vreți câteva idei pentru un decembrie special la școală, iată câteva sugestii mai jos. Linkurile duc către descrieri mai ample:   

❄️ Împodobirea bradului de Crăciun cu clasa. Sunt sigură că deja ați stabilit când scoateți globurile și beteala din cutii sau când le confecționați. Noi (12E) am rămas fideli culorilor liceului, dar anul trecut am compensat cu un dress-code de sezon în ziua cu pricina: ne-am îmbrăcat în ștrumfi sau așa ni s-a părut nou, purtând roșu și verde. 😍 ☃️ https://cameliasapoiu.blogspot.com/2021/12/luna-decembrie-este-la-noi-in-scoala-o.html

❄️ Căsuțe de turtă dulce. Ca un făcut, nu am găsit să cumpăr decât trei pachete cu căsuțe, așa că au fost și două trenuri. Oricum, dulci toate! 

❄️ Lectură-cadou. Neapărat aleasă în ton cu sărbătorile și legată cu fundă! Bine, eu am pus sfoară! 😅  ☃️https://cameliasapoiu.blogspot.com/2021/12/o-poveste-cadou-pentru-elevii-mei.html

❄️ Atelier de scriere creativă. Ne-am jucat cândva de-a haiku, dar puteți crea orice vă aduce aproape frumusețea iernii! 

❄️ Versuri în dar pe tablă și dulciuri în brad. Nu-mi mai amintesc ce au apreciat mai mult: dulciurile sau versurile! Știu doar că au mers bine împreună! 😋   

❄️ Serbare școlară: Obiceiuri de iarnă.  Sunt două variante de serbări păstrate pe blog. Cea din primul link a fost o serbare de Ziua Școlii, cu o clasă mică (acum sunt a XII-a acei copii 😇). Al doilea link duce la o postare în care am scris și versurile unui Plugușor adaptat vieții școlare (ce bine că le-am păstrat aici!!!).  

❄️ Decorarea spațului cu mesaje personalizate. Prezentarea din link este cu mesaje puse pe ușa clasei, dar am făcut într-un an, cu altă serie de dirigenție, și alt "model", pe un panou în clasă, din beculețe luminoase. Totul e să fie ... din inimă! 

❄️ Târg de Crăciun cu scop caritabil. Suntem o școală care încurajează și sprijină inițiativele elevilor. Așa se face că în holul central în zilele de dinaintea vacanței se organizează târguri caritabile.    

❄️ Activități de voluntariat. Mi-am amintit de un voluntariat ("Dăruind, vei dobândi!") făcut în decembrie anul trecut, cu elevi și cu părinți, deopotrivă - am păstrat și fotografii. Nu am scris despre acest voluntariat, ci despre un altul. Sper să vă inspire!       

❄️ Felicitare virtuală. Noi am făcut-o "de nevoie" - ai mei erau a X-a și eram în plină pandemie. Cum să ne reunim în jurul aceluiași brad? Mi-a venit ideea salvatoare și a ieșit cel mai frumos brăduț, cu câte o fărâmă din casa fiecăruia dintre noi. 

❄️ Orășelul cu poezie. Acesta e un proiect recent, "inaugurat" anul trecut. Am creat orășelul cu poezie cu o clasă de a IX-a (acum, XE). Am adus un pic de magie (și de poezie) în holul principal al școlii! Fotografiile păstrează imaginile, nu știu dacă se văd beculețele - străzile erau luminate! 😍     

❄️ Scrisoare către Moș Crăciun.  De departe cea mai utilizată dintre toate activitățile! Cam în fiecare an! După Secret Santa vine momentul scrisorii câștigătoare. Se adună: curiozitate, suspans, emoție. Iese frumos și mereu altfel. 

Sper să vă inspire această listă. Dacă aveți și voi adunate astfel astfel de experiențe, mi-ar plăcea să ni le faceți cunoscute.
Decembrie cu bucurie, cu spor și cu inspirație să avem! 


luni, 3 octombrie 2022

Proiectul PEN România la Centenar La CNSHB


Proiectul PEN România la Centenar (inițiator, coordonator - un cristian) a fost și la noi, la Colegiul Național "Spiru Haret", luni, 3 octombrie, cu Sala Noica plină (aproape 90 de elevi) pentru întâlnirea cu Ioana Miron
O prezentare densă și convingătoare făcută de Ioana Miron despre istoria PEN, urmată de o discuție vie despre scriitori români și străini, despre libertatea de exprimare și despre solidaritate în vremuri potrivnice, în care, mai mult ca oricând, „literatura e garanția că barbaria nu va avea niciodată ultimul cuvânt” (Radu Vancu).
Povestea întâlnirii, în imagini, mai jos!






















Idei pentru 15 Ianuarie la școală