Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2011

Povestea menestrelului

Dacă limba română ar plânge ori de câte ori o ciuntim, o sluţim, o jignim (etc., pentru că pot continua cu o groază de verbe cu conotaţii asemănătoare, dar las doar atât, că aţi prins ideea), atunci poate ni s-ar face milă de ea şi am fi mai atenţi la ce "emitem". Sigur că lingvistul din mine acceptă (înregistrează şi analizează) că un vorbitor de limba română, cu patru clase primare, va spune boliclinică  (în loc de policlinică ) sau incuibator (în loc de incubator ). Fenomenul se cheamă etimologie populară (vezi DSL sau întreabă-mă)  şi, din păcate, acest tip de greşeală  de exprimare se produce şi pe la case (clase, am vrut să spun) mai mari. Aşa se face că mă aflu în posesia unei colecţii de perle (nu mă invidiaţi!)...de cultură, adunate bob cu bob, cu fiecare teză, examen, verificare:  Locul III: Demimurg (în loc de Demiurg ). (Şi-uite-aşa săracul Platon, cu filosofia lui cu tot - via Eminescu - dă emoţii sărăcuţului candidat la bac, care, când e corectat, sărăcuţ

Ion, Ioana, Ionuţ ...

Sigur că după ce îţi trec prin mână (sau prin suflet) zeci de elevi, în minte îţi rămâne fiecare cu altceva. Despre unii îmi amintesc în ce bancă stăteau, cu ce coleg, de la alţii rămân nume, caligrafii, chipuri, frânturi de biografie. Pe Ioana nu am cum să nu mi-o amintesc: extrem de deşteaptă, foarte hotărâtă, ochi creionaţi intens cu negru, uşor în genul rock, hanorace H&M, privire inteligentă, scris frumos. În plus, apelativul sub care era cunoscută, o prescurtare de la numele ei de familie, coincidea cu felul în care şi eu eram strigată uneori pe vremea când eram elevă de liceu (o derivare de la numele meu de atunci). Şi asta nu e tot. O întâmplare anume trebuie povestită: la ultima oră de română din clasa a XII-a, Ioana a venit la catedră, privindu-mă solemn, cu carneţelul de note deschis. Vă rog să-mi treceţi în carneţel ultima notă . Luase un 10 binemeritat la ultima lucrare pentru un eseu superb construit.  Şi, în timp ce colegii ei de clasă simţeau cum se desprind, ofic

La anu' şi la mulţi ani!

Primiţi cu Pluguşorul? Tradiţia spune  că de Anul Nou în curţile gospodarilor trebuie să intre cetele de flăcăi cu Pluguşorul, cu urări de belşug şi sănătate. Sigur că povestea lui bădica Traian , netrunchiată, strigată de flăcăi în costume populare, cu buhai, clopoţei şi bice, mai poate fi auzită doar prin satele de munte, acolo unde duminica încă sătenii ies la slujbă în portul românesc, sau la televizor sau poate în vreo postare pe youtobe. Aşa că iertat să ne fie că cei 9 de la XA au avut doar trei clopoţei (unul era chiar vechi, autentic), costumele fie olteneşti, fie moldoveneşti, fie munteneşti (dar veritabile), iar Pluguşorul, ....Pluguşorul un pic, un pic de tot adaptat (în numele caracterului colectiv, tradiţional şi anonim al creaţiilor folclorice), aşa încât să poată capta atenţia câtorva zeci de profesori şi mai (mai ales) a câtorva zeci de elevi (a căror euforie în pragul vacanţei de iarnă acoperea frânturile de discuţie ale dascălilor). Vocile - 5 băieţi şi 4 fete - a