sâmbătă, 12 septembrie 2015

Noua structură a anului şcolar 2015-2016


Anul şcolar 2015-2016 începe pe data de 1 septembrie 2015, se încheie pe data de 31 august 2016 şi se structurează pe două semestre, după cum urmează:



Semestrul I
Cursuri – luni, 14 septembrie 2015 – vineri, 18 decembrie 2015
În perioada 31 octombrie - 8 noiembrie 2015, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.
Vacanţa de iarnă – sâmbătă, 19 decembrie 2015 – duminică, 10 ianuarie 2016
Cursuri – luni, 11 ianuarie 2016 – vineri, 5 februarie 2016
Vacanţa intersemestrială – sâmbătă, 6 februarie 2016 – duminică, 14 februarie 2016


Semestrul al II-lea
Cursuri - luni, 15 februarie 2016 - vineri, 22 aprilie 2016
Vacanţa de primăvară - sâmbătă, 23 aprilie 2016 - marţi, 3 mai 2016
Cursuri - miercuri, 4 mai 2016 - vineri, 24 iunie 2016

Vacanţa de vară - sâmbătă, 25 iunie 2016 - duminică, 11 septembrie 2016." 



În zilele libere prevăzute de lege, precum și în ziua de marți, 3 mai 2016, nu se organizează cursuri.

Săptămâna 4–8 aprilie 2016 din semestrul al doilea este săptămână dedicată activităților extracurriculare și extrașcolare, în cadrul programului numit „Şcoala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, având un orar specific.


Atenţie!
Cursurile claselor terminale  de liceu se încheie în data de 3 iunie 2016. 
Cursurile claselor a VIII-a se încheie în data de 10 iunie 2016.



Extras din Ordinul nr. 5079/2015 pentru modificarea Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 4.496/2015 privind structura anului şcolar 2015-2016
sursa foto: http://e-planse.ro/scoala.html




vineri, 4 septembrie 2015

"Numără stelele. O poveste din Copenhaga" de Lois Lowry - roman pentru copii

    "Numără stelele. O poveste din Copenhaga" de Lois Lowry este un roman pentru copii, apărut la Editura ARTHUR, acum câteva luni, în traducerea Alinei Nicoleta Ioan. Am citit-o repede, practic pe nerăsuflate - o carte scrisă cu o sensibilitate răvăşitoare, dar şi cu luciditate, în aceeaşi măsură, o carte despre demnitate şi despre prietenie, despre speranţă şi despre suferinţă, o carte pentru copii şi pentru oameni mari, o carte cu copii şi cu oameni mari, în care lumile se amestecă.
     Ne aflăm în Danemarca anului 1943, sub ocupaţie nazistă. Annemarie, fetiţă daneză de 10 ani, 
şi Ellen, prietena sa evreică, trăiesc în Copenhaga, unde lipsurile de tot felul, tensiunile, frica, "relocarea" evreilor, foametea, comportamentul rece, implacabil şi agresiv al soldaţilor germani, restricţiile absurde - toate acestea sunt realităţi care desfac rupând, bucată cu bucată, frumuseţea inocentă a vârstei celor două eroine. Singură, Kirsti, sora mai mică a Annemariei rămâne cumva în afara ororii, trăind în lumea basmelor. 
    În fascinaţia şi în emoţia basmelor va găsi şi Annemarie puterea şi curajul de a înfrunta pericolul şi teama. Fetiţa e nevoită să parcurgă un drum prin pădure, când încă zorii zilei nu se iviseră, pentru a duce unchiului său pachetul salvator pentru fuga în siguranţă a familiilor de evrei (printre ele şi familia prietenei sale, Ellen, desigur) din Danemarca către Suedia. Secvenţa e printre preferatele mele, întrucât e relevantă pentru modul în care se îmbină două lumi: lumea basmelor, ca refugiu şi ca sursă de curaj, şi lumea reală, ale cărei agresiuni trebuie, dacă nu anihilate, măcar depăşite. O redau aici, e scrisă superb: 

Nu mai avea mult de mers şi începuse să se lumineze. Alerga aproape la fel de repede cum alergase la şcoală, la întrecerea de vineri. Aproa­pe la fel de repede cum alergase pe trotuar în Copenhaga, în ziua în care o oprise soldatul strigând Halte.
 Annemarie relua în minte povestea. „Deodată, mergând prin pădure, Scufiţa-Roşie auzi un sunet. Auzi un foşnet venind din tufişuri."
„Un lup", ar fi zis Kirsti, tremurând de încântare, dar şi de frică. „Ştiu că e un lup!"
Annemarie încerca întotdeauna să lungească partea asta de poveste, să crească suspansul şi s-o facă pe Kirsti să tremure de nerăbdare.
„Nu ştia ce e. Se opri pe cărare şi ascultă. Ceva o urmărea din tufişuri. Scufiţa-Roşie era foarte, foarte, foarte speriată."
Aici s-ar fi oprit, ar fi tăcut pentru o clipă şi ar fi observat cum Kirsti, întinsă lângă ea, îşi ţine respiraţia.
„Apoi", ar relua Annemarie, pe un ton jos şi plin de groază, „auzi un mârâit".
Annemarie se opri brusc şi rămase nemişcată. În faţă se vedea o cotitură. Ştia că dacă trece de ea, va vedea marea. Ar lăsa pădurea în spate, iar în faţă ar avea portul, docul şi nenumăratele bărci ale pescarilor. În curând, locul va deveni zgomotos - motoarele bărcilor, strigătele pesca­rilor, vaietele pescăruşilor.
Dar ea auzise altceva. Auzise tufişurile din faţă foşnind. Auzise paşi. Auzise şi un mârâit, şi era sigură că nu-şi imaginase.
Făcuse cu prudenţă un pas în faţă. Şi încă unul. Se apropie de cotitură, dar zgomotele încă se auzeau.
Apoi apărură în faţa ei. Patru soldati înarmaţi. Cu ei, ţinuţi strâns în lesă, erau şi doi câini mari.



      "Numără stelele. O poveste din Copenhaga" de Lois Lowry este cartea care îi poate arăta unui copil ce înseamnă cu adevărat grija faţă de cei apropiaţi şi responsabilitatea,  îl poate învăţa că trebuie să îi pese cu adevărat de ceea ce se întâmplă cu oamenii de lângă el, că prietenia adevărată învinge bariere de orice fel. 
      Sunt absolut convinsă că cititorii copii o vor iubi pe Annemarie, eroina cărţii, o fetiţă din Danemarca, ţara care a dat universalităţii basmele lui H. C. Andersen. Prin ea autoarea aduce lecţia că lumea nu e întotdeauna un basm cu prinţi şi cu prinţese, că, din păcate, lumea poate fi uneori "foarte rece, foarte mare şi neîndurătoare".
     
     Şi încă un citat, care deschide posibile semnificaţii ale titlului:
      
      Cuvintele pe care le auzea nu-i era cunoscute, dar încercă să asculte, să înteleagă, să uite de război şi de nazişti, încercă să nu plângă şi să rămână curajoasă. Draperiile negre se mişcau în bătaia brizei. Ştia că în spatele ferestrei, sus, se află cerul înţesat de stele. Cum ar putea cineva să numere toate stelele? Sunt mult prea multe. Cerul e prea mare.
       Ellen spusese că mamei sale îi era frică de ocean, că i se părea foarte rece şi foarte mare.
     „Aşa e şi cerul", se gândea Annemarie. „Aşa e întreaga lume: foarte rece, foarte mare. Şi neîndurătoare."











Idei pentru 15 Ianuarie la școală