Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2012

Ce să nu oferi niciodată drept cadou. Ghid pentru iubitorii de cadouri

Ai primit cadoul dorit?  Înseamnă că ai fost cuminte . Înseamnă că unul dintre apropiații tăi a fost atent la dorințele tale sau pur și simplu știe cum se face un cadou. Din păcate, sub deviza "gestul contează", ajung pe post de cadou sub brad (că e de sezon, dar e valabil și pentru cadourile oferite cu alte ocazii) și obiecte care, în loc de bucurie, provoacă doar un mulțumesc de complezență. Pentru un cadou potrivit există o așa mare gamă de variante, încât ne vom concentra pe ce să NU oferim niciodată drept cadou: - nu oferi niciodată cărți, pe a căror prima pagină să scrii urări sau dedicații. Cărțile sunt un cadou minunat , dar dedicații, urări și, desigur, autograf va scrie doar autorul respectivei cărți. Tu poți atașa cărții o felicitare pe care să-ți scrii urările sau măcar un cartonaș tip carte de vizită. Și tot despre cărți: alege o carte despre care să știi și tu ceva mai mult decât numele autorului și prețul ... - nu oferi drept cadou obiecte primite de tine

Ultima scrisoare

Deși e scrisoarea către Moș Crăciun e deja o tradiție a orelor mele de dirigenție , am fost tentată să renunț anul acesta la ea. La final de decembrie, mi-am simțit elevii obosiți, după o perioadă cu multe și variate evaluări. M-au convins câteva priviri întrebătoare și fermitatea cu care au ajuns totuși la mine scrisorile.  Am ales-o câștigătoare pe cea care transmite cel mai bine momentul: pentru XII A, ULTIMA oră de dirigenție din decembrie, ora cu scrisoarea:  Dragă Moș Crăciun, Îți scriu cu același drag ca de fiecare dată. Dacă răutatea oamenilor din jur m-a influențat să-mi pierd credința în tine, pe parcursul anilor de liceu am retrăit clipele minunate în care am așteptat cu nerăbdare un semn de la tine.  Anul acesta aduce o schimbare majoră  în viața mea, se termină una dintre cele mai frumoase perioade din viața unui om - termin liceul. Va urma o nouă etapă în care responsabilitatea devine mai mare, dar mi-aș dori ca acest lucru să nu fie o scuză pentru a nu te mai aș

Primiți cu colindul?

Primiți cu colindul? Primesc , zic. Și trei firicele de voce, ieșind dintre fularele răvășite, se împletesc subțirele, niciuna la fel cu cealaltă, preț de vreo trei strofe din "Domn, domn, să 'nălțăm" . Două dintre voci se aud ferme,  "Și-am venit să colindăm ...",  iar posesoarele lor, două fătuci de vreo 7-8 ani, schimbă priviri când cea de-a treia are opinteli, semn că nu și-a repetat destul cântecul. Mă uit la fețele lor nevinovate, "Să vâneze căprioare ..." ,  și îmi închipui cât o vor apostrofa după, dar nu uit să-mi ascult colindul,  "Domn, domn, să 'nălțăm,  Domn, domn, să 'nălțăm ".  Reprezentația se termină cam brusc și trei perechi de ochi se ridică nerăbdătoare către mine. Deși am portmoneul în mână, întreb: Ce vreți să vă dau: nuci sau bani? Bani! zice ferm cea cu opintelile. Ea îi strânge , adaugă tot ea în secunda doi, arătând către una dintre "soliste". Observ ghiozdănelele roz, nu le-aș vedea umplute cu

Poem ... fix de iarnă!

Nu e prima dată când ne jucăm de-a haiku. (Poate vă amintiţi de Poem fix ... pentru mama .) Nu-i un joc simplu. Orice poezie cu formă fixă are prin definiție condițiile sale sine qua non. În cazul unui haiku, regulile de bază sunt forma de 17 silabe dispuse în versuri de 5,7,5 silabe, un cuvânt sau o imagine care să exprime anotimpul în care a fost scris și să reflecte o categorie estetică specifică (mai multe despre această specie lirică și despre istoria evoluției sale aici ). Ce exprimă un haiku scris la 17-18 ani, desigur că nu o întreagă filozofie de viață, dar, cu siguranță, stări adevarate, nimic contrafacut - melancolie, dor, tristețe, speranță, singurătate, pasiune. Pentru toate acestea, împărtășite cuminte în bănci, pe un colț de hârtie, la lumina strălucitoare a zăpezii intrând pe fereastra clasei, le mulțumesc elevilor mei. Flori îngheţate. La gura sobei dorul, Gânduri uitate.             (Ana-Maria, 17 ani)             * Cine sunt eu azi ... O inimă-ngheţată.

"Deșteaptă-te, tinere român!"

Imnul meu Imnul unei țări este considerat un element de identitate naționala.  Chiar dacă, după părerea mea, este unul dintre cele mai însuflețite și răsunătoare imnuri naționale, cel puțin din Europa, simt că  acest imn  nu mă reprezinta decât din punctul de vedere al istoriei. Cu siguranța că primesc fiori reci pe spate și acea însuflețire spirituală când îl aud, însă sentimentul dispare atunci când mă gândesc la părerea pe care ar avea-o Mihai, Ștefan sau Corvin despre societatea românească din ziua de azi. Mă gândesc la ce părere ar avea despre puținii români care au mai rămas în țară, despre conducătorii tării noastre sau chiar despre acest imn. Acest imn care cheamă la libertate și la mândrie naționala, astăzi nu mai reprezintă nimic. Tot ce reprezintă este o pagină pe Wikipedia și acel ”cântecel” ce se aude la evenimentele sportive, confundat adesea cu ”Trei culori”. Cunosc și întâlnesc zi de zi elevi care nu au pic de conștiință istorică, cărora nu le pasă pe ce lume trăies

"Dvs. personal, literar, teatral și omenește, ce NU vă place la I. L. Caragiale?"

  Răspuns la ancheta revistei  Luceafărul de dimineaţă Când mi s-a adresat întrebarea-pretext, primul meu gând a fost către tema şcolii reflectată în schiţele lui Caragiale. S-a afirmat că talentul lui Caragiale stă în forţa de observaţie a moravurilor din lumea-lume (V. Fanache, 2002). Şcoala, ca instituţie, cu tot ce va fi presupunând, nu scapă nici ea liniilor pronunţate ale caricaturii ... scurte a lui Caragiale. Realităţile din şcoala de acum o sută şi un pic de ani, satirizate în multe dintre schiţele lui Caragiale, îşi potrivesc subtil datele cu ceea ce se petrece azi în şcoala românească. Şi acest lucru nu-mi place la Caragiale! Promovarea fără merit a unui examen, caricaturizarea metodelor de predare şi a criteriilor de evaluare a elevilor, falsa încredere a profesorului în potenţialul elevilor, caricaturizarea rezultatelor educaţiei, încercarea de corupere a  examinatorilor, lipsa de respect pentru dascăli, birocraţia în administraţia şcolilor, toate aces

Kinder-flash

Maria, 9 ani (clasa a IV-a), urmărindu-și sora de clasa a V-a cum își face tema la română, cu familia lexicală: joc, a juca, jucător, jucărie etc., zice: Știu și eu un cuvânt! COJOC! Sergiu, clasa a V-a, la un joc de potrivire a unor sufixe la cuvântul de bază potrivit pentru a forma un nou cuvânt: Eu cred că aș potrivi ... chior cu ... -ist , chiorist , nu merge, ... cu -os , chioros, chioros ... nu merge, ... cu -oi ... chioroi ! Da! CHIOROI!  Anda, clasa a V-a: muncitorime , da, derivat, seamănă cu  mâncărime , deci MUNCITORIME e o boală de piele! 

Fata cu cercei de fildeș (in memoriam MARILENA DOBRE)

Presa a tot difuzat săptămâna aceasta o știre despre "o tragedie în lumea muzicii ușoare românești" . Este vorba despre dispariția, la 43 de ani, într-o clinică din New York, a Marilenei Dobre, originară din Buzău, o voce cunoscută în peisajul muzicii pop de la sfârșitul anilor '80 și începutul anilor '90. Stabilită de foarte mulți ani în America și neexistând decât foarte puține înregistrări/filmări din spectacolele ei la care publicul să aibă acces, Marilena Dobre a rămas, din păcate,  puțin cunoscută publicului larg actual din România. Pentru noi, promoția 1987 de la Liceul Pedagogic "Spiru C. Haret" din Buzău, Marilena Dobre nu a fost doar o voce, ci a fost colega noastră de clasă în cei patru ani de liceu . I-am plâns dispariția și am evocat-o în discreție vorbind între noi, cele câteva colege de clasă care ținem legătura în mod constant. Nu am putut să nu remarcăm modul brutal în care presa preia o informație și ține cu tot dinadinsul să facă o ști

Să punem la punct virgula!

Gata! Nu se mai poate! M-am hotărât să vorbesc despre asta! Nu mai pot sta nepăsătoare în fața atâtor adresări cărora le lipsește ... VIRGULA. La clasă, am spus de o mie de ori, de câte ori am avut prilejul: VOCATIVUL SE DESPARTE PRIN VIRGULĂ DE RESTUL ENUNȚULUI! De la romantici ( Cobori în jos, luceafăr blând , / Alunecând pe-o rază)  la moderniști  ( Cartea mea-i, fiule, o treaptă ), de la basm ( Râzi tu, râzi, Harap-Alb ) la nuvelă ( Credeai c-am murit, neică?) sau roman (Ce treabă ai tu, sărăntocule, ai?) , nimic nu a fost suficient de convingător ca tortul lui Dumi. Când Dumi a împlinit 18 (anul trecut, adică în a XI-a), l-am sărbătorit în clasă (de ce, e altă poveste, asupra căreia Dumi are drepturi de autor, deci nu o spunem). Tortul avea tradiționala urare La mulți ani , urmată de numele sărbătoritului, dar afurisita de virgulă se nămolise pe undeva prin ciocolată și nu se mai vedea, oricât ne-am uitat după ea, deși, mergând cu Lari să comandăm tortul, i-am atras atenția

Miniaturi de Halloween

Mi-am deschis acest blog în seara de Halloween, acum doi ani, cu o postare inspirată de felul cum a trebuit să-mi adaptez lecţia la situaţia dovliliaco-vampirpăienjenoasă creată de elevii mei, atunci în clasa a X-a. Sunt multe poveşti care se întâmplă zilnic în meseria mea şi acela a fost momentul când am hotărât că trebuie scrise măcar unele dintre ele. Astăzi, la clasele mari (a XI-a și a XII-a), nimic nu anunța sărbătoarea de import. La clasa a VI-a însă, copiii cuminți și frumoși dispăruseră cu totul. În locul lor, arătări mai mult sau mai puțin mitologice s-au străduit să țină pasul cu ora de română. Le-am temperat entuziasmul,  eu sunt vrăjitoare, eu sunt o avocată zombie, eu sunt pisică, eu sunt zână, eu sunt vampir ... , fiindcă aveam ceva mult mai românesc de făcut, adică tipuri de regionalisme, așa că lubenița și barabulele ne-au readus la realitate. Dovleacul de pe catedră, însă, ar fi putut și el spune, ca în Orhan Pamuk, nu e u sunt câine* , ci eu sunt dovleacul. Aș

O replică de reţinut

Am văzut aseară comedia  Voiajul domnului Perrichon de Eugen Labiche, la Bvlandra, în regia lui Dinu Cernescu. Sala plină, deşi premiera acestui spectacol a avut loc în 2010, public de toate vârstele, prestaţia actorilor - excelentă, scenografia de asemenea. Am reţinut o replică a unui personaj secundar, susţinând evoluţia unui conflict secundar. Să rezum (nu întreaga comedie, ci doar o scenă): aflat într-un voiaj în Elveţia, domnul Perrichon, un negustor zgârcit şi orgolios, scrie în cartea de oaspeţi : " Ce mic se vede omul de pe mareea ... ", în loc de " marea ". Greşeala de ortografie (care devine, indirect, motiv de duel) este amendată în aceeaşi carte de oaspeţi de către comandantul Mathieu, care, mai târziu, reîntors în Franţa, îşi justifică gestul: "Pentru mine, zice el, limba maternă este ca o doamnă de familie bună, care mi-e apropiată şi pe care o respect. De aceea, când o găsesc departe de casă, sar să o apăr când cineva îi şifonează rochia.&qu

Penibil sau amuzant?

Povesteam deunăzi că am văzut într-un hipermarket, la rând, un om cu cu un pufuleţ  agăţat de sacou, pe spate. Preocupată de probleme lingvistice iscate de ciudatul substantiv care denumeşte produsul acela din mălai, care, constatam, poate trăi bine mersi pe spinarea omului, am lăsat în umbră exerciţiul de a-mi imagina posibilele probleme psiho-sociologice pe care le va fi putut provoca pufuleţul plimbat bietului om, la oră de vârf prin hipermarket şi prin mall. Cum s-o fi simţit când a constatat că a dus toată ziua în spinare mălăiosul rucsac, el ştie, noi doar putem să presupunem: a luat situaţia fie penibilă, fie amuzantă. Într-o zi de vară, am plecat în grabă de acasă. Fusta turcoaz, deci îmi iau în grabă turcoaze, din mers, repede, să nu-mi uit telefonul, o privire de ansamblu în oglindă, înainte să ies, să nu-mi uit nici cartela de metrou, parcă e în buzunarul celeilalte poşete, totuşi mi-am uitat telefonul, să-l iau, o să am nevoie, în fine ies din casă, noroc că merg repede,

Diferenţă de vârstă

Se prea poate ca o diferenţă de doi ani între un bărbat şi o femeie în (de)favoarea ei să fie nesemnificativă de pe la 20 de ani încolo. Când vorbim însă despre o domnişoară de 14 ani şi un puşti de 12 ani, credeţi-mă, diferenţa de vârstă se cunoaşte. Ea nu poate să adopte decât un ton zeflemitor, de la înălţimea celor 1,70 m pe care puştiul de clasa a VI-a încă nu îi are. La noi în clasă , zice ea, ignorându-l total pe puşti, în fiecare bancă sunt cupluri. Aşa ne-am aşezat în bănci anul acesta, doar cupluri. Şi am început asta încă de anul trecut.  Apoi îi aruncă ironic puştiului, sigură că-l reduce total la tăcere: Ei, ia spune, eşti cuplat?  Răspunsul vine instantaneu: Sunt cuplat din clasa a II-a! Aşa cum spuneam, diferenţa de vârstă ...

Pentru amatorii de perle

Am arătat cândva amatorilor de perle de ... cultură câteva rarităţi , dar şi ceva mai comun . Prin natura atribuţiilor profesorului corector în atâtea comitete şi comiţii , am iarăşi o colecţie serioasă, recentă, deja ordonată în categorii: Stilul "ghiveci": "Ion" de Ion Luca Caragiale; incipitul debutează cu plecarea lui Ion la Bucureşti  pentru a urma facultatea;  Ion era un flăcău orfan de la ţară, care merge la Bucureşti să se facă doctor, apoi se întoarce şi se ocupă de pământ.  Limba noastră-i o comoară, dar noi n-am descoperit-o încă: rolul cratimei este de a eredita un sunet; versul conţine un epitit; în urma cratimei, se produce omiterea cuvintei "ă"; Ion suferă din cauza neputinului de a renunţa la dragoste; pe Ion îl conduce dragostea arabă faţă de pământ; la fel de puternică era şi iubirea faţă de o femeie vorubilă care să ştie să învaţă foarte bine; drumul dintre sate de la o fată la alta va fi drumul pirzanii; Chestiuni

A merge la un film în mall e banal pentru elevii mei

Probabil că aţi văzut (o dată, de două, de cinci ori) Închisoarea îngerilor  ( The Shawshank Redemption , 1994, 7 nominalizări la Oscar - 1995, 2 nominalizări la Globul de aur, 1995). Eu l-am vizionat a treia sau a patra oară, vineri dimineaţa, de Ziua Profesorului, alături de elevii cărora le sunt dirigintă (XII A), în şcoală. De ce nu am văzut un film la mall? ...  pentru că a merge la un film în mall e ceva absolut banal pentru elevii mei, dar a vedea un film în clasă, proiectat pe tabla albă, mare, abia asta este altceva. Aşa că ne-am aşezat comod (cât se poate într-o bancă), am ronţăit covrigi (nu îngraşă!), am comentat (nu te poţi abţine, când acţiunea filmului e dublată de un plan al simbolurilor) şi, cel mai important, am stat trei ore împreună, fără grija catalogului, eu şi 20 şi ceva de elevi, care puteau să stea acasă sau să-şi facă alt program la fel de bine. Aşa că  Închisoarea îngerilor,  o ecranizare după nuvela lui  Stephen King ,  Rita Hayworth and Shawshank Redempti

Dacă tot e azi Ziua Profesorului ...

Colegilor mei de oriunde şi de oricând "... Pentru că povesteaţi ore întregi romane unor copii      ce ar fi vrut să sune de ieşire tocmai a doua zi ..."  (Florian Pittiş recitând  poezia "Limba şi literatura română" de Niculae Alexandru West)

Ce să nu-i spui niciodată copilului tău. Ghid pentru părinţi (ne)obosiţi

- Nu-i spune niciodată copilului tău că e slab, prost, urât ... Copilul tău e tot ce ai putut face tu mai bun pe lume. Dacă tu nu-i spui că vezi în el partea frumoasă şi puternică, atunci nici el nu va şti că nu e prost, slab, urât. - Nu-i spune nici că e singurul frumos şi deştept din univers. E bine să-i spui zilnic cât e de frumos şi de deştept, dar aminteşte-i că mai sunt şi alţi feţi-frumoşi-cu-stea-în-frunte. Va dori, cel mai probabil, să se autodepăşească. - Nu-i spune că nu poate , chiar dacă adultul din tine vede aceasta. Spune-i nu poţi acum ! Apoi ajută-l cu răbdare SĂ POATĂ. - Nu-i spune n-ai voie să ... , dacă tu faci în faţa lui lucrul interzis. Mai bine îţi recunoşti greşelile sau slăbiciunile - dacă ai, îi prezinţi avantaje şi mai ales dezavantaje - dacă sunt. Apoi îl înveţi să decidă singur. - Nu-i spune niciodată că X poate şi el nu. Aminteşte-i ce poate el (chiar dacă sunt lucruri mici) şi spune-i că pentru tine sunt importante tocmai acele lucruri. Va avea înc

Vecina de sus

Clasa a VI-a, exerciţii de gramatică. (Toată lumea lucrează din greu.) Cer un exemplu de propoziţie în care să existe un atribut adverbial. Vine un răspuns ca o săgeată (ca să nu apară altul mai iute): Vecina de sus face gălăgie . Scriem pe tablă exemplul şi ne pregătim de analiză gramaticală. (Toată lumea e concentrată.) În liniştea clasei, o voce îşi varsă năduful: ... Şi a mea la fel ... !

Omul cu pufuleţ

Azi, într-un hipermarket, la rând la una dintre case, un domn tânăr, îmbrăcat impecabil (genul pedant), avea pe spatele sacoului de la costum, în partea stângă, sus ... un pufuleţ. Primul lucru care mi-a venit în minte a fost (cred că e previzibil .... sau nu?) dacă substantivul pufuleţi  are singular. Ce căuta un pufuleţ pe sacoul impecabil al domnului respectiv a fost al doilea lucru care mi-a trecut prin minte. Să le luăm la rând. Prima chestiune. DEX-ul (DEX '98)  şi DEXI înregistrează forma de singular PUFULEŢ pentru sensul referitor la planta cu această denumire, iar pentru ceea ce presupun că mâncase domnul pedant sau folosise pe post de pernă, cele două dicţionare indică utilizarea la plural a acestui substantiv, adică PUFULEŢI. Totuşi, domnul avea doar una bucată PUFULEŢ pe sacou şi nici de-al naibii pufuleţul nu voia să cadă. M-a salvat DOOM-ul care indică forma PUFULEŢ ca fiind corectă şi pentru a desemna planta, dar şi pentru a denumi una bucată produs alimentar tub

Strop - top!

De aseară plouă continuu în Bucureşti, deci să fim în ton cu decorul şi să luăm un strop de colo, unul de colo ... (şi eventual să facem un top !): "Afară-i toamnă, frunză-mprăştiată, Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri; Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată."   (Mihai Eminescu - Sonet ) " Plouă, plouă, plouă, Vreme de beţie Şi s-asculţi pustiul, Ce melancolie! Plouă, plouă, plouă ..."      (George Bacovia - Rar ) " În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână Un bătrân şi o bătrână -  Două jucării stricate -  Merg ţinându-se de mână ... "   (Ion Minulescu - Acuarelă ) De-o săptămâna ţine-ntruna ploaia, - şi-mi pică-n pat, de  sus,  din bagdadie... O noapte încă de-ar mai fi  să  ţie Nu m-aş mira să-mi cază-n cap odaia.    (George Topârceanu - Sonete pluvioase ) " Ploua infernal,  Şi noi ne iubeam prin mansarde. Prin cerul ferestrei, oval, norii curgeau în luna lui M

Flash-metrou

Ce faceţi când mergeţi cu metroul? Azi, pe parcursul a două staţii de metrou, un el aşezat în faţa mea nu-şi putea reţine zâmbetul. De câte ori ridicam privirea către el, zâmbea din toată fiinţa lui, cu toată faţa şi mai ales cu ochii, nişte ochi albaştri superbi. (Nu contează că ronţăia continuu nişte sticksuri, din care, din când în când, îi mai picau şi pe hanorac bucăţele-bucăţele.) Luminile, piuiturile telefonului meu de la şters mesaje, nu ştiu ce putea fi atât de captivant pentru el, că, de câte ori i-am prins privirea, m-a răsplătit cu acelaşi zâmbet. Greşit! Nu cu acelaşi zâmbet, ci de fiecare dată cu un zâmbet şi mai deschis, iar înainte să mă apropii de Unirii, mi s-a părut că râde de-a binelea şi că începe şi să-mi facă semne cu mâinile. M-am gândit că nu e potrivit să-i fac şi eu cu mâna, dar recunosc că i-am zâmbit înapoi. (Lângă mine, un domn e amuzat de scenă. Pe diagonală, o doamnă mai în vârstă pare să mă invidieze.)   Înainte să cobor, am apucat să văd cum, printre

Listă de dorinţe

Mâine începe anul şcolar pentru elevi. Pentru cei ca mine, de multe ori, sintagmele "la anul", "la sfârşitul anului", "anul acesta" etc. nu sunt referiri la anul calendaristic, ci, indiferent de context, că vorbim de activitatea profesională sau de viaţa personală, ele au în vedere anul şcolar. Prin urmare, având în vedere că pentru mine mâine începe anul, am voie să fac o listă de dorinţe, că doar e noaptea de trecere dintre ani: - îmi doresc ca toţi cei 27 de elevi de la XII A (de la A la T), cărora le sunt şi dirigintă, să aibă puterea şi ambiţia să se concentreze anul acesta asupra lucrurilor cu adevărat importante, să fie mai buni, mai prietenoşi, mai serioşi în tot ce fac; - îmi doresc ca "portughezii" de la XII D, clasă pe care încă nu o cunosc, să accepte fie ţinuţi de mână anul acesta şi să meargă în ritmul meu; - îmi doresc ca XI C-ul să iubească literatura universală (materie nouă) şi să iubească literatura română mai mult decât de

13 cu ghinion?

Azi, 13, vorbim despre superstiţii. Nu despre cele din seria dacă îţi trece calea o pisică îţi merge rău , la fel dacă te întorci din drum , ci despre ceva foarte particularizat: superstiţii, să le zicem, şcolăreşti (că dacă le zicem "copilăreşti" putem fi acuzaţi de idei preconcepute). Conform celei mai utilizate surse de explicare a sensurilor unui cuvânt (adică DEX , dar eu vă recomand şi DEXI ), superstiţia este o prejudecată care decurge din credinţa în spirite bune şi rele, în farmece şi vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice sau în alte rămăşiţe ale animismului şi ale magiei. Dincolo de informaţia (destul de rigidă uneori) lexicografică, trebuie să recunoaştem că noi, profanii, inventăm superstiţii de fiecare dată când suntem speriaţi sau disperaţi. De fapt, cu cât suntem mai speriaţi sau mai disperaţi (sau mai neştiutori), cu atât mai repede înzestrăm niscaiva obiecte cu puteri speciale sau virăm trei paşi stânga/dreapta sau înainte/înapoi, după caz, mai

Ce să nu spui niciodată după sfertul academic. Ghid întârziat pentru întârziaţi

Se ştie că punctualiatatea este apanajul unui rege.  ...  Cum nu toţi sunt de viţă nobilă, veţi zice, a întârzia, cel puţin în limita sfertului academic , e absolut scuzabil, nu? Ei, bine sfertul academic , înţeles ca scuză universală pentru orice tip şi orice durată a întârzierii, este o invenţie neaoşă, atât de românească, încât conţine sine qua non şi înţelesul lui  lasă că se poate şi aşa/lasă că merge şi aşa   (tot atât de românesc). La universităţile din Vest, sfertul academic este, de fapt, condiţia punctualităţii, adică acel sfert de oră rezervat pentru ca studentul să nu întârzie nici măcar un minut la curs. (Poţi citi mai multe aici .) Apariţia expresiei sfert academic se datorează excesului de zel al discipolilor lui Platon, care veneau cu un sfert de oră  mai devreme la Academie (instituţie înfiinţată de Platon, mai multe aici ) pentru a dezbate, înainte de începerea cursurilor, lucrurile predate anterior de profesorul lor. Dar să ne întoarcem în zilele noastre, mai

România-i pitorească!

Trebuie să înţelegeţi, boieri dumneavoastră, că a avea o profesiune cum e cea de dascăl înseamnă foarte multe lucruri, care se adună şi se adună, bune sau rele, şi de care profesorul nu se îndură să se piardă (şi le tot poaaaartă după el ...), aşa că uneori le arată şi altora, cu voia dumneavoastră ... Când părintele unui elev te întreabă ce i s-ar potrivi fiicei sale să facă după liceu, adică îţi cere să-i ajuţi copilul în orientarea profesională , asta e un lucru serios. Când părintele se mai şi recomandă sunt şi eu tot profesoară , devine un lucru şi mai serios. Deci, iată ce avem: - una bucată elevă de nota 10 (cu mici excepţii), la modul cel mai serios. (Până aici datele problemei ne ajută...) - una bucată mamă, foarte preocupată de soarta fiicei (... şi asta ne ajută). - eleva nu iese niciodată din cuvântul mamei  (... asta ajută?) - mama elevei se recomandă  sunt şi eu tot profesoară  (până aici e un film frumos, nu? vom schimba opinii, poate chiar filologice. Avertismen

Dinspre bancă spre catedră

PROFESORUL ... ... este un om care îi învaţă pe copii ce e bine şi ce e rău.  (Florin, 11 ani) ... este un om deştept care te bate la cap cu temele şi care scrie pe tablă bla, bla, bla ... (Andreea, 11 ani) ... este o persoană cu care te vezi aproape în fiecare zi la şcoală. Uneori îl iubeşti, când îţi dă un zece, dar alteori te enervezi pe el, când îţi dă o notă mică. (Nora, 12 ani) ... este cea mai rea fiinţă (te pune să scrii până te dor mâinile şi te ţine în clasă până faci pe tine). Totuşi unele profesoare sunt bune. (Dani, 11 ani) ... în cazul unor copii, profesorii sunt cei mai buni prieteni. (Iulia, 11 ani) ... este un bărbat sau o femeie care învaţă copiii ori din iubire, ori pentru bani şi care sunt zăpăciţi de Ministerul Învăţământului. (Andrei 12 ani) ... este un cuvânt ce defineşte un om care stă la catedră şi care dă temele alea nenorocite, făcând cea mai mare greşeală. (Ana, 12 ani) ... este un om căruia, de la 30 de ani în sus, când cheleşte, nu-i mai

Colegi de gimnaziu

Livia e o doamnă sofisticată, care nu-şi arată vârsta. Noi, însă, ştim că terminat Politehnica în '95 (acum ştiţi şi voi). Are o mică afacere, soţ, copil şi simţul umorului. Eram la concert la Holograf , povesteşte ea. Când, deodată, un domn, de fapt, un nene, îmi face semn agitat cu mâinile amândouă şi înoată prin mulţime către mine. "Bună, Livia! Ce bine-mi pare că te văd!" Zâmbea atât de încântat, iar eu mă gândeam de unde îl cunosc, fiindcă sigur îl ştiam de undeva. Aaaa, sunteţi tatăl lui Tănase, a fost în a VII-a cu mine, aşa-i? (Aici Livia se opreşte din povestit, fiindcă o apucă râsul.) "Nu , povesteşte Livia în continuare, nu sunt tatăl lui Tănase, sunt chiar Tănase !!!" Făcusem gafa, cum s-o mai îndrept? Toate amabilităţile de după, cu Tănase, nu i-au şters supărarea de pe faţă. Dar asta nu e tot. Am episodul 2 cu Tănase. Ies în parc, ieri, cu fiică-mea. Când, la topogane, Tănase cu copilul. Mă vede şi, după cum m-a salutat de jovial, am zis buuuun, m

23 august, în alb şi negru

Nu e pentru nostalgici, ci aşa, doar ca să marcăm evenimentul. Pentru că am făcut liceul în alt oraş, am fost "scutită" de la a participa la defilarea de 23 August şi de la manifestaţiile de la stadion, în cinstea partidului şi a conducătorului iubit.  Din prima zi din vacanţa de vară, deportam către locurile natale toţi cei 100 şi ceva de elevi strânşi din 4-5 judeţe la Liceul Pedagogic din Buzău. Ne întorceam toţi abia pe 14 septembrie şi, pentru că eram atât de puţini în liceu (de nu puteam alcătui nici măcar un P din sigla PCR pe stadion), Partidul Comunist Român, sucursala, filiala, organizaţia sau ce naiba era, din Buzău, se lipsea de noi. Aşa că, în oraşul meu, eram spectator de 23 August. Vedeam defilarea de pe margine, în plină caniculă. În faţa Palatului Judeţean se amenajau tribunele pentru comuniştii-şefi, adică secretarii de partid, tribune înalte, ca să poată oferi vizibilitate asupra a ceea ce ei numeau omagiu adus partidului şi conducătorului iubit . Nu mă

Nunta mecanică a Ninei

Ştie toată lumea cum e la plajă. Stai întins la soare, citeşti sau asculţi muzică, vorbeşti la telefon, te prăjeşti când pe o parte, când pe alta, meditezi (asta nu-i obligatoriu), bei ceva, priveşti marea - în zare, dacă eşti romantic, la mal, dacă ai copil mic. Discuţi, dacă ai cu cine. Sau asculţi. Nu pentru că vrei, ci pentru că între atâţia grăitori de vorbe slave şi  nemţeşti, singurii români ocupă şezlonguri alăturate. Fată, la două nunţi am fost în vara asta ...   La Mona cu Relu şi la Nina, fată, o ştii, verişoara lu' iubi. E, nunta lu' Nina a fost la Bucureşti, fată ... Ei, cum a fost ... A fost o nuntă ... mecanică. Cum să spun, a fost aşa, cu o muzică de i-am zis lu' iubi că-mi vine să scot io telefonu' ...  Şi lumea, fată, dansa, da' doar atâta ... Iar naşa, fată, naşa n-a venit deloc pe la mese, parcă eram la o terasă, cu iubi, cu voi ... Prea mecanică nunta lu' Nina. Fată, i-am zis lu' iubi că dacă e s-o facem nunta la Bucureşti, io vreau, da

Cine ... ce reclamă

RECLAMA ... ... este atunci când promovezi un obiect abia apărut. (Daria, 12 ani) ... este un filmuleţ prin care oamenii îi păcălesc pe cei creduli. (11 ani) ... este atunci când cei de la televiziune ne scurtează nouă filmele cu chestii inutile. (Lucy, 12 ani) ... este ceva menit să-ţi fure ochii ca să cumperi. (Robert, 12 ani) ... sunt minciunile de la TV, ca să ne convingă să cumpărăm alimente cu E-uri sau obiecte care se defectează. (Andrei, 12 ani) ... este un lucru care mai mereu te hipnotizează şi te face dependent, ca atunci când vezi acel lucru să te bage în boală. (Cristina, 12 ani) ... este lucrul care te enervează, întrerupându-ţi emisiunea. În timpul reclamelor, oamenii se duc să facă, de exemplu,  treaba mare. (Mihai, 11 ani) ... este un cuvânt şmecher, deoarece când se scade preţul unui obiect, se dublează preţul transportului. (Cristi, 11 ani) ... este felul prin care patronii îşi fac vânzări la nu ştiu ce robot, care, când îl iei, ţi se dezasamblează.

”Dacă nu Eminescu, atunci cine? ...”

(Întâmplări la bacalaureat) Cu ani în urmă (de fapt, câțiva, când proba orală de română de la bac era chiar de limba și literatura română - nu de competențe lingvistice ... !!!, iar profesorii evaluau elevi din alte licee, iar asta sună precum   pe când plopul făcea mere și răchita micșunele ... ), am ajuns ca profesor examinator într-un oarecare liceu din București. Luna lui cuptor își făcea și pe atunci treaba, dar noi, profesoarele din comisie, eram de neînfrânt. Adunaserăm, eu și cealaltă profesoară, toată răbdarea din lume se ne-ajungă zi de vară până-n seară ... Și iată că la miezul zilei, intră în sala de examen un june - bronz de salon și gel, mușchi, tricou lucios cu firma la vedere, păr decolorat în șuvițe, iar mersul ... cum să vă spun ... Păi, junele pășea atât de artistic, nu ca pe catwalk, ci, așa, plutind ușor pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, de la ușă, cu buletinul într-o mână și cu un pix cu gel în cealaltă (iarăși gelul, laitmotiv, la naiba!) ... O ușoară

Între naivitate și pragmatism ...

SĂRUTUL  ... ... este lucrul cel mai romantic, pe care, mai nou, îl aplică și piticii de grădiniță. (Teodora, 12 ani) ... este prima parte care determină iubirea și cuplul, dar după aia sunt banii, mașina, casa ... (Robert, 12 ani) ... este atingerea buzelor între un băiat și o fată, care le arată iubirea unuia față de celălalt de îți vine să dai la rațe. (Andrei, 12 ani) ... este atunci când îți arăți afecțiunea față de un băiat sau fată sau doar vrei să-i furi banii pe nesimțite. (Andu, 12 ani) ... este atunci când ești lovit, iar mama vine să te drăgălășească ”puiu' mami” și după aia fuge un sărut cu ruj care te virusează și mai rău. (Ana, 12 ani) ...  sensul bun (al cuvântului ”sărut”): atunci când stai cu vârful picioarelor spre pat; sensul rău: atunci când stai cu vârful picioarelor către ușă.  (Cristi, 11 ani) ... este partea principală în viața oamenilor, deoarece este unul din modurile de a-și exprima dragostea. (Andreea, 12 ani) ... este lucrul pe care

Bacul și erudiția paremiologică

Pe fondul evenimentelor social-politice actuale, bacul  plânge de necaz că nu mai face audiența de anul trecut. Chiar și așa, nemaifiind cireașa de pe tortúrile știrilor de la orele de vârf, bacalaurul   face victime și anul acesta. Se pare că procentele triste ale bacalaureatului 2011, atât de ”promovate” de mass-media românească acum un an (și verificabile pe edu.ro ), vor fi reeditate săptămâna aceasta. Rămâne de văzut cât de asemănător. Dincolo de statistici și de știri mai mult sau mai puțin tendențioase, mergând spre fondul problemei, realitatea este una foarte tristă: după 12 ani de școală, la finalul liceului, pentru tinerii noștri (pentru un procent îngrijorător din numărul lor), deprinderile de exprimare corectă, un minimum de cunoștințe, baza unei culturi generale sunt considerate accesorii inutile și nedorite. Proverbul Ai carte, ai parte , în care înțelepciunea populară face referire la privilegiile pe care le oferă învățătura, a ajuns să fie o emblemă nedorită, răstălmă

Cum se vede parlamentul la 12 ani

PARLAMENTUL ...  ... este locul unde se iau decizii importante, de obicei cam proaste . (Teodora, 12 ani) ... este un loc unde oamenii se strâng și discută chestii plicticoase . (Robi, 12 ani) ... este locul de unde președinții ne controlează și unde se fac planurile de a frauda alegerile . (Mihai, 11 ani) ... este un loc se adună toți oamenii din politică, dau legi și, dacă nu le convine ceva, încep să se certe și după aceea apar la toate posturile TV ... (Nora, 12 ani) ... este un loc imens, cu oameni leneși, care cred că pot face orice - așa e - și care se distrează pe seama noastră . (Ana, 12 ani). ... este ca o luptă medievală, în care nu există săbii, ci pixuri și rigle . (Cristi, 11 ani) ... este locul unde oamenii mari le dau ordine oamenilor mici . (Cristina, 12 ani) ... este o instituție în care vicepreședinți și președinți beau o bere și discută despre țară. (Andrei, 12 ani) ... este o instituție de stat în care toată ziua se doarme și cu oameni inutili împ

După 25 de ani ... Cronică de suflet

Pentru Dani Petrescu, colega mea de bancă şi prietenă de o viaţă, şi pentru Marilena Dobre, care, aflate la Kiev, respectiv la New York, nu au putut ajunge la întâlnirea Promoţiei 1987, Liceul Pedagogic "Spiru C. Haret" Buzău, la 25 de ani de la absolvire. Sper, dragile mele, să pot reda pentru voi ceva din atmosfera zilei de 16 iunie.  Mărturisesc că atunci când am citit  După 20 de ani de Alexandre Dumas tatăl, în adolescenţă, am avut o strângere de inimă: muschetarii îmbătrâniseră. Aşezaţi la casele lor  castelele lor, cu nume noi, cei patru muschetari, ajunşi în plinătatea vârstei, şi-au continuat, însă, aventurile ... Acum, aflându-mă la venerabila vârstă de 25 de ani de la terminarea liceului, văd aventurile din   Cei trei muschetari doar ca pe o perioadă de bildung obligatorie pentru devenirea din următorul roman . Şi mai văd în  După 20 de ani,  că muschetarii nu sunt nicidecum bătrâni, ci doar maturi, împliniţi şi plini de farmec. (Aici ar fi loc de discuţia că

Ce să faci în ultima ta zi de liceu. Ghid pentru absolvenţi visători

- Să te uiţi la poze din liceu. Caută-le în calculator, le ai în my stuff, pe undeva, inclusiv pe cele dintr-a IX-a, când te-au considerat toţi ciudat(ă) că vrei poze cu clasa şi cu Diriga. ... Ce atâta grabă? Visezi ... Suntem abia în semestrul al II-lea din clasa a IX-a ...  - Să îţi pui un cover  cu tine şi colegii tăi cu cea mai actuală poza - bal, absolvire, ultimul clopoţel, ultima oră de dirigenţie etc. Cred totuşi că de la bal. A fost de vis. - Să te priveşti în oglindă.  Sunt ochii mei aceia care mă privesc?   (Oooops! Asta-i o replică din  Iona .) Reluăm. Să te vezi în oglindă. Sunt eu acesta care am crescut atât? - Să îţi faci ordine pe birou, în cameră, în gânduri.  Carnetul de note, în sertarul ăsta, îl ţin ca amintire, ... caietele de mate, pe birou, de luni, lucrez cât pot de mult,  ... notiţele astea se aruncă,  .... amintirile, se păstrează ...  - Să te bucuri. Ai cunoscut oameni deosebiţi, persoanele acelea care veneau la oră cu un fel de caiet imens cartonat,