23 august, în alb şi negru
Nu e pentru nostalgici, ci aşa, doar ca să marcăm evenimentul.
Pentru că am făcut liceul în alt oraş, am fost "scutită" de la a participa la defilarea de 23 August şi de la manifestaţiile de la stadion, în cinstea partidului şi a conducătorului iubit. Din prima zi din vacanţa de vară, deportam către locurile natale toţi cei 100 şi ceva de elevi strânşi din 4-5 judeţe la Liceul Pedagogic din Buzău. Ne întorceam toţi abia pe 14 septembrie şi, pentru că eram atât de puţini în liceu (de nu puteam alcătui nici măcar un P din sigla PCR pe stadion), Partidul Comunist Român, sucursala, filiala, organizaţia sau ce naiba era, din Buzău, se lipsea de noi.
Aşa că, în oraşul meu, eram spectator de 23 August. Vedeam defilarea de pe margine, în plină caniculă. În faţa Palatului Judeţean se amenajau tribunele pentru comuniştii-şefi, adică secretarii de partid, tribune înalte, ca să poată oferi vizibilitate asupra a ceea ce ei numeau omagiu adus partidului şi conducătorului iubit. Nu mă aşezam niciodată vizavi de tribune, deşi aici manifetaţia atingea cotele multilateral dezvoltate. Adevăratul spectacol se vedea, însă, în toată metamorfoza lui, aproape de intersecţia celor două străzi principale ale oraşului, loc de unde se formau coloanele pregătite să defileze. De aici, se aşezau, grupuri-grupuri, lipsiţi de chef, oameni scoşi din producţie, adică armata, spitalul, învăţământul, combinatul şi fabricile. Până ajungeau în aria de vizibilitate a tribunei, stoarse de căldură, grupurile astea, parcă încovoiate de sloganuri, îşi adunau toată bruma de entuziasm şi ceauşescu-pcr ajungea la tribune conform planului.
La televizor, manifestaţiile mai grandioase, adică cele de la Bucureşti, arătau cam aşa:
Dar totul era alb-negru atunci, credeţi-mă. Doar azi poţi vedea culorile. Sau nu ?
Pentru că am făcut liceul în alt oraş, am fost "scutită" de la a participa la defilarea de 23 August şi de la manifestaţiile de la stadion, în cinstea partidului şi a conducătorului iubit. Din prima zi din vacanţa de vară, deportam către locurile natale toţi cei 100 şi ceva de elevi strânşi din 4-5 judeţe la Liceul Pedagogic din Buzău. Ne întorceam toţi abia pe 14 septembrie şi, pentru că eram atât de puţini în liceu (de nu puteam alcătui nici măcar un P din sigla PCR pe stadion), Partidul Comunist Român, sucursala, filiala, organizaţia sau ce naiba era, din Buzău, se lipsea de noi.
Aşa că, în oraşul meu, eram spectator de 23 August. Vedeam defilarea de pe margine, în plină caniculă. În faţa Palatului Judeţean se amenajau tribunele pentru comuniştii-şefi, adică secretarii de partid, tribune înalte, ca să poată oferi vizibilitate asupra a ceea ce ei numeau omagiu adus partidului şi conducătorului iubit. Nu mă aşezam niciodată vizavi de tribune, deşi aici manifetaţia atingea cotele multilateral dezvoltate. Adevăratul spectacol se vedea, însă, în toată metamorfoza lui, aproape de intersecţia celor două străzi principale ale oraşului, loc de unde se formau coloanele pregătite să defileze. De aici, se aşezau, grupuri-grupuri, lipsiţi de chef, oameni scoşi din producţie, adică armata, spitalul, învăţământul, combinatul şi fabricile. Până ajungeau în aria de vizibilitate a tribunei, stoarse de căldură, grupurile astea, parcă încovoiate de sloganuri, îşi adunau toată bruma de entuziasm şi ceauşescu-pcr ajungea la tribune conform planului.
La televizor, manifestaţiile mai grandioase, adică cele de la Bucureşti, arătau cam aşa:
Dar totul era alb-negru atunci, credeţi-mă. Doar azi poţi vedea culorile. Sau nu ?
Fiecare epocă îşi are gradul ei de orbire. Putem vedea culorile comunismului... dar ale noastre?
RăspundețiȘtergereEu zic că se văd. Mai intunecate, da' se văd ...
ȘtergerePai depinde ce televizor aveai.
RăspundețiȘtergereTin minte ca odata au anuntat un fil "color" la bunica , noi aveam TV alb negru, de-ala vechi :))) 0 ora am tot asteptat sa apara imagine color
Nu stiu daca transmiteau manifestatiile astea si color
În tot blocul meu nu avea nimeni televizor color, atunci, înainte de Revoluţie ... :(
Ștergere