Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din decembrie, 2012

Ce să nu oferi niciodată drept cadou. Ghid pentru iubitorii de cadouri

Ai primit cadoul dorit?  Înseamnă că ai fost cuminte . Înseamnă că unul dintre apropiații tăi a fost atent la dorințele tale sau pur și simplu știe cum se face un cadou. Din păcate, sub deviza "gestul contează", ajung pe post de cadou sub brad (că e de sezon, dar e valabil și pentru cadourile oferite cu alte ocazii) și obiecte care, în loc de bucurie, provoacă doar un mulțumesc de complezență. Pentru un cadou potrivit există o așa mare gamă de variante, încât ne vom concentra pe ce să NU oferim niciodată drept cadou: - nu oferi niciodată cărți, pe a căror prima pagină să scrii urări sau dedicații. Cărțile sunt un cadou minunat , dar dedicații, urări și, desigur, autograf va scrie doar autorul respectivei cărți. Tu poți atașa cărții o felicitare pe care să-ți scrii urările sau măcar un cartonaș tip carte de vizită. Și tot despre cărți: alege o carte despre care să știi și tu ceva mai mult decât numele autorului și prețul ... - nu oferi drept cadou obiecte primite de tine

Ultima scrisoare

Deși e scrisoarea către Moș Crăciun e deja o tradiție a orelor mele de dirigenție , am fost tentată să renunț anul acesta la ea. La final de decembrie, mi-am simțit elevii obosiți, după o perioadă cu multe și variate evaluări. M-au convins câteva priviri întrebătoare și fermitatea cu care au ajuns totuși la mine scrisorile.  Am ales-o câștigătoare pe cea care transmite cel mai bine momentul: pentru XII A, ULTIMA oră de dirigenție din decembrie, ora cu scrisoarea:  Dragă Moș Crăciun, Îți scriu cu același drag ca de fiecare dată. Dacă răutatea oamenilor din jur m-a influențat să-mi pierd credința în tine, pe parcursul anilor de liceu am retrăit clipele minunate în care am așteptat cu nerăbdare un semn de la tine.  Anul acesta aduce o schimbare majoră  în viața mea, se termină una dintre cele mai frumoase perioade din viața unui om - termin liceul. Va urma o nouă etapă în care responsabilitatea devine mai mare, dar mi-aș dori ca acest lucru să nu fie o scuză pentru a nu te mai aș

Primiți cu colindul?

Primiți cu colindul? Primesc , zic. Și trei firicele de voce, ieșind dintre fularele răvășite, se împletesc subțirele, niciuna la fel cu cealaltă, preț de vreo trei strofe din "Domn, domn, să 'nălțăm" . Două dintre voci se aud ferme,  "Și-am venit să colindăm ...",  iar posesoarele lor, două fătuci de vreo 7-8 ani, schimbă priviri când cea de-a treia are opinteli, semn că nu și-a repetat destul cântecul. Mă uit la fețele lor nevinovate, "Să vâneze căprioare ..." ,  și îmi închipui cât o vor apostrofa după, dar nu uit să-mi ascult colindul,  "Domn, domn, să 'nălțăm,  Domn, domn, să 'nălțăm ".  Reprezentația se termină cam brusc și trei perechi de ochi se ridică nerăbdătoare către mine. Deși am portmoneul în mână, întreb: Ce vreți să vă dau: nuci sau bani? Bani! zice ferm cea cu opintelile. Ea îi strânge , adaugă tot ea în secunda doi, arătând către una dintre "soliste". Observ ghiozdănelele roz, nu le-aș vedea umplute cu

Poem ... fix de iarnă!

Nu e prima dată când ne jucăm de-a haiku. (Poate vă amintiţi de Poem fix ... pentru mama .) Nu-i un joc simplu. Orice poezie cu formă fixă are prin definiție condițiile sale sine qua non. În cazul unui haiku, regulile de bază sunt forma de 17 silabe dispuse în versuri de 5,7,5 silabe, un cuvânt sau o imagine care să exprime anotimpul în care a fost scris și să reflecte o categorie estetică specifică (mai multe despre această specie lirică și despre istoria evoluției sale aici ). Ce exprimă un haiku scris la 17-18 ani, desigur că nu o întreagă filozofie de viață, dar, cu siguranță, stări adevarate, nimic contrafacut - melancolie, dor, tristețe, speranță, singurătate, pasiune. Pentru toate acestea, împărtășite cuminte în bănci, pe un colț de hârtie, la lumina strălucitoare a zăpezii intrând pe fereastra clasei, le mulțumesc elevilor mei. Flori îngheţate. La gura sobei dorul, Gânduri uitate.             (Ana-Maria, 17 ani)             * Cine sunt eu azi ... O inimă-ngheţată.

"Deșteaptă-te, tinere român!"

Imnul meu Imnul unei țări este considerat un element de identitate naționala.  Chiar dacă, după părerea mea, este unul dintre cele mai însuflețite și răsunătoare imnuri naționale, cel puțin din Europa, simt că  acest imn  nu mă reprezinta decât din punctul de vedere al istoriei. Cu siguranța că primesc fiori reci pe spate și acea însuflețire spirituală când îl aud, însă sentimentul dispare atunci când mă gândesc la părerea pe care ar avea-o Mihai, Ștefan sau Corvin despre societatea românească din ziua de azi. Mă gândesc la ce părere ar avea despre puținii români care au mai rămas în țară, despre conducătorii tării noastre sau chiar despre acest imn. Acest imn care cheamă la libertate și la mândrie naționala, astăzi nu mai reprezintă nimic. Tot ce reprezintă este o pagină pe Wikipedia și acel ”cântecel” ce se aude la evenimentele sportive, confundat adesea cu ”Trei culori”. Cunosc și întâlnesc zi de zi elevi care nu au pic de conștiință istorică, cărora nu le pasă pe ce lume trăies