Punct şi virgulă

Atunci când dai elevilor o temă de creativitate se nasc, mai mult sau mai puţin, poveşti, situaţii, personaje. Şi, de multe ori, personajele sunt atât de vii, încât nu-şi mai ies din rol sau noi, cei care le vedem, le uităm acolo în poveste... Frumuseţea cu temele este aceea că ele, chiar dacă se repetă de la un an la altul, elevii sunt alţii, deci poveştile sunt altele. Se întâmpla cam cu zece ani în urmă la o clasă de mate-info şi tema era ca fiecare elev să compună un text publicitar original pentru un produs existent pe piaţă sau pentru unul imaginat. Sigur că urma să evaluez/notez ţinând cont de mijloacele lingvistice de realizare a scopului persuasiv în discursul publicitar, de mijloace audio sau/şi vizuale utilizate etc. Şi, probabil, că au fost teme de toate felurile şi elevi de toate felurile. L-am reţinut, dintre toţi, pe el, un băiat cu o statură masivă care contrasta izbitor cu chipul de copil, aşezat la peste 1,80 m altitudine. Fuseseră, până să-i vină rândul, prezent

Dacă ar trebui să formulezi câteva tipologii specifice anilor de liceu, ai spune, cu siguranţă: Tocilarul, Chiulangiul, Rockerul, Băiatul de bani gata, Poetul etc.,  cu femininele de rigoare. Cam astea îţi vin în minte, nu? Eu cred, totuşi, că se poate mai mult - peisajul licean de azi e mult mai pitoresc: - Băiatul-care-îşi-face-părul-cu-placa   se distinge de departe ("de departe" la propriu şi la figurat) din mulţime (oare de ce?). Nu este niciodată grăbit, pentru că orice mişcare bruscă i-ar deranja bretonul. Are adesea piercing şi este dependent de oglindă. Nu vorbeşte niciodată foarte tare, din contră, rosteşte cuvintele apăsat şi rar ca, de pildă: Îmi-daţi-vo-ie-să-plec?-Mă-simt-rău-am-în-ghi-ţit-di-mi-nea-ţă-fi-xa-tiv. - Diva lasă întotdeauna în urma ei mirosul de parfum scump şi alaiul format din clonele ei (şi admiratorii, pe care nu-i observă, la naiba!). E îmbrăcată doar cu lucruri de firmă, pe care ştie să le poarte aşa încât o observi pe ea, şi nu hainele sau