Îl mai ştiţi pe Cocolino?
Atunci când dai elevilor o temă de creativitate se nasc, mai mult sau mai puţin, poveşti, situaţii, personaje. Şi, de multe ori, personajele sunt atât de vii, încât nu-şi mai ies din rol sau noi, cei care le vedem, le uităm acolo în poveste...
Frumuseţea cu temele este aceea că ele, chiar dacă se repetă de la un an la altul, elevii sunt alţii, deci poveştile sunt altele.
Se întâmpla cam cu zece ani în urmă la o clasă de mate-info şi tema era ca fiecare elev să compună un text publicitar original pentru un produs existent pe piaţă sau pentru unul imaginat. Sigur că urma să evaluez/notez ţinând cont de mijloacele lingvistice de realizare a scopului persuasiv în discursul publicitar, de mijloace audio sau/şi vizuale utilizate etc. Şi, probabil, că au fost teme de toate felurile şi elevi de toate felurile.
L-am reţinut, dintre toţi, pe el, un băiat cu o statură masivă care contrasta izbitor cu chipul de copil, aşezat la peste 1,80 m altitudine. Fuseseră, până să-i vină rândul, prezentări care provocaseră unele aplauze, unele zâmbete ironice, altele plictiseală.
A ieşit în faţa clasei, păşind timid, cu un carton de mărimea unei coli A4 lipit de piept. A stat câteva clipe într-o tăcere absolută, dându-ne impresia că pentru ceea ce urma să prezinte avea nevoie de toată concentrarea unui sportiv înainte de o mare confruntare. Apoi, dintr-o dată, solemn, a luat poziţia de drepţi şi a întors cartonul, dezvăluindu-ne nouă, profesor şi elevi, vânători de sensuri polisemantice din text, dornicilor de omofonii, anafore şi de alte subtilităţi ale textului publicitar, deci, cum spuneam, dezvăluindu-ne comoara ascunsă, surpriza muncii lui de o săptămână: o imagine (xerox color) a cunoscutului ursuleţ Cocolino, cu faţa lui gingaşă, cu blăniţa moale care să te îmbie să-ţi clăteşti rufele cu lichidul dătător de parfum şi de confort.
Şi, dintr-o dată, profesor şi elevi, am văzut cum pe corpul foarte înalt al adolescentului stătea uimit, gingaş şi nevinovat acelaşi căpşor de pe carton: cu ochişorii rotunzi, cu obrajii rotunzi, cu urechiuţele rotunde.
A urmat apoi textul, scurt şi convingător: Îl mai ştiţi pe Cocolino? Eu sunt Cocolino!
Şi, profesor şi elevi, l-am crezut. Nu au urmat nici zâmbete ironice, nici plictiseală, nici aplauze, dar a rămas personajul.
Astăzi Cocolino e absolvent de Cibernetică, nu are nici cel mai mic gând să lucreze în publicitate, iar foştii săi colegi, când deapănă amintiri din liceu, întreabă: Îl mai ştiţi pe Cocolino?
Frumuseţea cu temele este aceea că ele, chiar dacă se repetă de la un an la altul, elevii sunt alţii, deci poveştile sunt altele.
Se întâmpla cam cu zece ani în urmă la o clasă de mate-info şi tema era ca fiecare elev să compună un text publicitar original pentru un produs existent pe piaţă sau pentru unul imaginat. Sigur că urma să evaluez/notez ţinând cont de mijloacele lingvistice de realizare a scopului persuasiv în discursul publicitar, de mijloace audio sau/şi vizuale utilizate etc. Şi, probabil, că au fost teme de toate felurile şi elevi de toate felurile.
L-am reţinut, dintre toţi, pe el, un băiat cu o statură masivă care contrasta izbitor cu chipul de copil, aşezat la peste 1,80 m altitudine. Fuseseră, până să-i vină rândul, prezentări care provocaseră unele aplauze, unele zâmbete ironice, altele plictiseală.
A ieşit în faţa clasei, păşind timid, cu un carton de mărimea unei coli A4 lipit de piept. A stat câteva clipe într-o tăcere absolută, dându-ne impresia că pentru ceea ce urma să prezinte avea nevoie de toată concentrarea unui sportiv înainte de o mare confruntare. Apoi, dintr-o dată, solemn, a luat poziţia de drepţi şi a întors cartonul, dezvăluindu-ne nouă, profesor şi elevi, vânători de sensuri polisemantice din text, dornicilor de omofonii, anafore şi de alte subtilităţi ale textului publicitar, deci, cum spuneam, dezvăluindu-ne comoara ascunsă, surpriza muncii lui de o săptămână: o imagine (xerox color) a cunoscutului ursuleţ Cocolino, cu faţa lui gingaşă, cu blăniţa moale care să te îmbie să-ţi clăteşti rufele cu lichidul dătător de parfum şi de confort.
Şi, dintr-o dată, profesor şi elevi, am văzut cum pe corpul foarte înalt al adolescentului stătea uimit, gingaş şi nevinovat acelaşi căpşor de pe carton: cu ochişorii rotunzi, cu obrajii rotunzi, cu urechiuţele rotunde.
A urmat apoi textul, scurt şi convingător: Îl mai ştiţi pe Cocolino? Eu sunt Cocolino!
Şi, profesor şi elevi, l-am crezut. Nu au urmat nici zâmbete ironice, nici plictiseală, nici aplauze, dar a rămas personajul.
Astăzi Cocolino e absolvent de Cibernetică, nu are nici cel mai mic gând să lucreze în publicitate, iar foştii săi colegi, când deapănă amintiri din liceu, întreabă: Îl mai ştiţi pe Cocolino?
Mai vrem !!! In ce tipologie se incadreaza ? :D
RăspundețiȘtergereLasand gluma la o parte, faza cu "Îl mai ştiţi pe Cocolino? Eu sunt Cocolino!" a provocat in randul celor din camera niste rasete cel putin lacrimogene.
Sa stii ca si tu imi inspiri o tipologie, deci fii pe faza, va urma ! :D
RăspundețiȘtergereVersiunea noua din scrisoarea a IIIa (ne-o predati si la clasa ? :D)
RăspundețiȘtergereIata vine-un jeep pe strada ,cu un girofar pe el,
Baiazid statea in dreapta si rosti catre sofer:
"Sper ca Mircea sa ajunga,sa nu-ntarzie din nou!
Ia vezi daca-a tras masina langa gura de metrou"
"N-a venit Maria ta ,zise el privind in jur...
Si mi-a zis ca fix la 12 ,ne vedem langa Carrefour"..
Astepand vreo 5 minute,isi pierdu orice rabdare
Si trimite bodyguarzii sa se uite prin parcare
La un semn(curba la dreapta)se opreste un X5.
Si din el coboara Mircea,in bermude si opinci.
Printre turci porni agale,si privindu-i cu nesat,
Le arata un Sony Vaio care-l tine la subrat.
Agitat,la el in jeep,si-mbracat tot in civil.
Baiazid nu mai rezista,si il suna pe mobil:
"-Tu esti Mircea?"..-"Da-mparate,am uitat sa-ti dau un bip
Dar am stat mult la Rovine,era coada la Agip"..
Nici n-am nimerit din prima,ca nu vin aici prea des ,
Si-am luat-o pe centura,indrumat de GPS
Acum am parcat masina.Unde esti ? ca vin la tine
-Sant la mine in masina,si te vad te-ndrepti spre mine
Si de-ndata ajunse Mircea si urca la turc in jeep.
Si-ncepu sa ii explice ,ca nu vrea cu niciun chip
Sa isi stranga intreaga oaste la Rovine in campii,
Si sa lupte pan·la moarte cu ai turcului spahii
-"Baiazide,sti ca-i criza ,si-acum viata-i foarte grea,
Ma gandeam ca sa ne batem...dar la HEROES in retea.
Sau,in loc ssa cuceresti cu armate al-meu popor,
Nu ai vrea daca ai wirless,sa jucam CONQUIZTADOR?
-Cum cand turcii-mi sunt in vama,si-am venit de la Stambul
Tu nu vrei ca sa ne batem ,ca nu ti se pare cool?
Eu nu-s disperat ca tine ,sa stau nopti intregi pe net,
Eu traiesc in realitate, si nu e niciun secret.
Ca am fost in multe lupte:Varna ,Ialta sau Ouituz
Pai?,eu sant online tot timpul ,nu puteai sa dai un buzz?
"-Mirceeaa!!!Vin c-o intreaga oaste ,iar tu faci misto de noi..,
Maine sant aici cu turcii,si-ti declar de-acum razboi."
-Cum vrei tu,marite rege,eu speram sa ma-ntelegi,
Caci de-ajungem la cutite ,voi nu mai plecati intregi.
N-as vrea sa pun pe YOUTUBE,cu-ai tai morti,videoclipuri,
Nici ca Dunarea sa-nnece spumegand ,a tale jeep-uri,
Dar,,de asta ti-e dorinta ,maine ne vedem la lupta,
SI-ti promit ca pleci de aici ,cel putin c-o mana rupta.
Si zicand acestea Mircea ,il lasa pe Baiazid,
Si trantindu-i portiera ,el pleca la pas grabit
Cand ajunse la masina ,gasi-n geam un mic afis :
-Scuze v-am blocat o roata ,c-ati parcat pe INTERZIS
Si da Mircea multe mailuri,sms-uri,mii de bip-uri,
Ca sa-si stranga toti ostenii,si sa ii indese-n jeep-uri
Demarand in mare tromba,se indreapta spre Rovine,
Dar aici gasira turcii,toti cu pantalonii-n vine
Toti vaitandu-se de moarte ,ghemuiti prin iarba scurta
Rezemati de cate-un ciot ,si tinandu-se de burta
-"Baiazid,hai sa ne batem !!Unde esti,de ce nu vi??"
-Mi-am scos in oras ostenii,si i-am dus la KFC
-Si-am mancat cu poft-aseara ,tot ce ni sa pus pe masa..
Raspunse-ncordat sultanul,dintr-o tufa mai retrasa
-N-am stiut ca la fast-food-uri,nu e bine sa mananci,
Mai ales in Romania,fiindca risti sa pleci pe branci..
Nu mai vreau ca sa ne batem,iarta-ma a fost o farsa.
Da-ne niste triferment,si-o sa facem cale-ntoarsa
SI asa a scapat MIrcea de o lupta la Rovine
Deci se vede pan-la urma ,ca fast-food-ul face bine
Asta-i tot.... Dar fiti voi siguri ,ca ISTORIA o sa zica:
-"Turcii l-au vazut pe Mircea si-au facut pe ei de frica"