marți, 18 iunie 2019

Întâmplări SPIRUtuale - un nou proiect CNSHB


În urmă cu vreo lună am cerut elevilor mei de clasa a VIII-a să scrie, în clasă, două compuneri: una numită ”Autoportret” și o alta, o întâmplare trăită din anii de gimnaziu. 

Așa s-a născut proiectul numit ”Întâmplări SPIRUtuale”, care a luat forma unei reviste (supliment literar al revistei Mlădița*) - cadoul meu (ca dirigintă) pentru clasa a VIII-a, la încheierea ciclului gimnazial. A ieșit un tablou viu, necenzurat, al celor patru ani, cu texte autentice, scrise divers: cu nostalgie sau cu umor, cu bucurie sau cu tristețe. 



Dar să spunem și povestea fotografiei de pe coperta 1 și a cuvântului inventat din titlul revistei.

La fiecare început de an școlar, în cei patru ani de gimnaziu, am realizat împreună – elevi și diriginte – panoul clasei. În clasa a V-a, tema pe care le-am propus-o copiilor a fost ”Ce înseamnă paradisul?”. Central, pe panou, un citat din Borges, începea așa: Îmi imaginez paradisul ca pe un fel de bibliotecă ... Panoul a fost atunci despre locurile dragi – și nu lipsea dintre ele școala, despre familie și despre o lume mai bună. În clasa a VI-a panoul nostru a fost despre frici și curaj. Doi copaci – al fricii (mai mic) și al curajului (semeț) au căpătat frunze care numeau spaime ascunse, dar și îndrăzneli. Clasa a VII-a a început cu panoul hobby-urilor mai vechi sau mai noi. Am avut atunci mingi, cărți, o balerină, biciclete, telefoane, culori, multe culori, mici benzi desenate, eroi din filme și cărți.
Panoul din clasa a VIII-a este cel de pe copertă. Cine sunt? Ce voi deveni? – întrebări la care elevii mei au răspuns prin desen. Două simboluri se repetă cu insistență: sigla liceului și abrevierea CNSHB.

Așa că acest proiect ne va aminti cine suntem și ce am trăit în cei patru ani, în 64 de texte autentice, care arată că aici, în CNSHB, nu sunt întâmplări obișnuite, ci sunt întâmplări SPIRUtuale.

Succes, clasa a VIII-a! 
Sper ca drumul să vă ducă spre alte întâmplări SPIRUtuale!

Până atunci gândul meu vă va însoți, dragii mei, Sebi, Ștefan, Horia, Auraș, Gabi, Theia, Rareș, Andu, David P., Diana, Alex, Eric, David L., Luca, Briana, Șerban, Maria V., Irina, Ancuța, Ioana, Lidia, Ana, Elena, Amalia, Denisa, Țuchi, Andrei O., Tudor, Andrei G., Maria M., Teodora, Adina.

14 iunie 2019
Prof. Diriginte, Camelia SĂPOIU


Din cuprins:
Din prietenie – Andrei Aldea
O carte cu autograf – Denisa Alexandru
Poveste de București – Irina Alexe
Salata de fructe – Diana Balmuș
Emoții în ora de română  –  Briana Berbec
Tricouri de ziua mamei – Ana Maria Braikoff
Bradul nostru de Crăciun – Ștefan Carapetru
Fum în ora de chimie – Lidia Costache
Un deznodământ neașteptat – Sebastian Diaconu
Prima notă peste 9,50 la română – Alexandru Drăguleasa
În curtea din spate – Eric Gangă
Urmărirea – Andrei Ghiață
Cum am cântat la pian – Elena Grigorescu
,,Vorbele urâte lasă urme” – Gabriela Ioniță
Corigența la istorie – David Lakkis
,,Nu regret nimic!” – Theia Mirodot
Lecția de călărie – Anca Marica
Cealaltă lecție – Maria Mușat
Excursia la Rânca – Amalia Nichifor
Ultima oră de dirigenție – Ioana Oprea  
La film cu clasa – Tudor Oprea
Telefonul – Rareș Panait
O albină numită Bob – David Pisică
Amintiri dintr-o zi demarți  – Aurelia Popescu
Note de 10, oameni de 10 – Horia Popescu
Prima compunere – Luca Popescu
Schimbarea - Adina Rădulescu
Lecția cu o gutuie - Theodora Maria Țuchiu



*Pentru cine nu știe, Mlădița este o revistă (tip caleidoscop) a Colegiului Național ”Spiru Haret” din București pentru clasele V-VIII. 



Aminitiri SPIRUtuale - Fata cu ochii de un negru intens

Fata cu ochii de un negru intens – Maria Voicu
Este 22 octombrie, o zi de toamnă. Astăzi, la prima oră, cea de română, am de prezentat un proiect despre poezia „Izvorul noptii" de Lucian Blaga împreună cu o colegă.
Odată ajunsă la școală, îmi dau jos ghiozdanul și mă așez emoționată  în bancă. Coechipiera mea, Maria, mă așteaptă deja de mult timp. În jurul meu, colegii, cu care mă cunosc de deja patru ani, își pregătesc și ei lucrările. Scot proiectul din rucsac, punându-l pe masă. Eu m-am ocupat de partea grafică, iar partenera mea de partea scrisă. Deodată, ușa se deschide și profesoara de română intră în sală. Maria ridică mâna, gata să prezinte. „Suntem primele?!" exclam eu panicată ."Eu nu mi-am făcut niciun discurs  încă..." Gândul îmi este întrerupt de doamna profesoară ce zice: „Sigur, veniți în fața clasei.”
Îi arunc colegei o privire panicată, iar ea îmi răspunde zâmbind, parcă spunând că totul va fi bine. Ne așezăm în fața clasei și fixăm proiectul pe tablă. După ce Maria termină prezentarea, vine și rândul meu să vorbesc. Singurul lucru pe care îl pot descrie este fata desenată pe planșă, ai cărei ochi sunt de-un negru intens, motivul central al poeziei, și a cărei față este acoperită de un voal, semnificând misterul. Atunci îmi iau inima în dinți, făcând un pas mai în față:  
– Acum vă voi povesti despre felul în care am realizat desenul ...
Momentul prezentării mele se termină la fel de repede cum a început – mi se pare mie – , însă nu atât de rău cum m-am așteptat. Deși clasa nu a fost prea interesată, profesoarei, în schimb, i-a plăcut, spunând că este un proiect reușit și o prezentare pe măsură.
Chiar dacă mi-a fost frică la început, am reușit să îmi înving fricile și timiditatea și să prezint proiectul, care, în final, se pare că a fost foarte bun.








Acest text este o mică parte din proiectul "Întâmplări SPIRUTUALE", realizat cu și pentru promoția gimnazială 2019 a Colegiului național ”Spiru Haret” din Bucureşti, 
Un mod de a păstra amintirile SPIRUtuale.

Amintiri SPIRUtuale - Cerul de deasupra Teatrului Odeon

Cerul de deasupra Teatrului Odeon –Teodora Ududec
În Săptămâna Altfel, anul trecut, am avut ocazia de a merge, alături de întreaga clasă și de doamna dirigintă la teatrul Odeon, unde se aniversa Centenarul. 
După ce am admirat holul somptuos, am încercat să scanăm digital tablourile, cu ajutorul unei aplicaţii, care din păcate nu a mers, așa că am fost conduși prin teatru. Întâi am văzut Sala Studio, care era foarte diferită faţă de una obișnuită, fiind mai întunecată și având un aspect aproape industrial. Aici i-am ascultat pe câţiva actori, care au rostit niște cuvinte despre această zi specială și ce înseamnă ea pentru cariera lor. Cea de-a doua în care am fost conduși a fost Sala Majestic. Am fost foarte surprinsă de dimensiunile sale impresionante, dar și de eleganţa cu care era decorată, începând cu scaunele și încheind cu cortina. Am văzut inclusiv mașinăriile din spatele cortinei. 
La final, am primit baloane pe care am scris un gând despre această zi. Apoi ne-a fost anunţat faptul că evenimentul care se va petrece are loc foarte rar și că aceasta ar putea fi pentru noi o ocazie unică. Ce putea fi? Ne-am îndreptat cu toţii privirile spre tavan. Cuvintele nu pot exprima ce am simţit atunci când am văzut cum tavanul a început să se deschidă, ajungând până la jumătate, și am văzut cerul!!! Baloanele au plecat atunci spre cer, cu gândurile noastre. Am aplaudat încântaţi, iar cei mai mulți dintre noi (inclusiv eu) au filmat tot.
Cu siguranţă când voi reveni aici pentru a viziona un spectacol voi ști secrete pe care nu multă lume le cunosc: cum arată teatrul în spatele cortinei. Și mai ales cum se vede cerul privit dintr-un fotoliu elegant, dintr-o sală veche de 100 de ani.





Acest text este o mică parte din proiectul "Întâmplări SPIRUTUALE", realizat cu și pentru promoția gimnazială 2019 a Colegiului național ”Spiru Haret” din Bucureşti, 
Un mod de a păstra amintirile SPIRUtuale.

Amintiri SPIRUtuale - Lecția cu o gutuie

  Theodora Maria Țuchiu
 Încă îmi aduc aminte cu emoții de orele din clasa a V-a. Colegii noi, profesorii noi, chiar și școala nouă sunt lucruri copleșitoare pentru un copil de unsprezece ani. Însă, în ora de limba și literatura română, parcă totul devenea magic când doamna dirigintă ne împărtășea informații noi.
Ora a început ca una obișnuită, a intrat doamna profesoară în clasă, punctuală ca întotdeauna, ne-am ridicat cu toții în picioare, ne-am salutat și ora a început. Am fost rugați să deschidem manualele la pagina treizeci, parcă, unde am găsit o poezie despre toamnă, la lecția despre raportul dintre realitate și ficțiune în literatură. Un singur cuvânt parcă mi-a atras atenția, acela fiind ,,gutui”. Dintr-odată, doamna profesoară scoate din poșetă, ce să crezi? O gutuie! Ne-a invitat să o privim (are gust dulce! a exclamat un coleg) și să spunem versul din poezie care descrie cel mai bine acest fruct al toamnei. Apoi am creat și  noi versuri, compunând o poezie a clasei.
Apoi doamna dirigintă a feliat gutuia delicat, punând bucățelele de fruct pe o farfurie de sticlă. Cu toții eram fascinați de modul în care ora noastră de română se desfășura. Chiar înainte să se sune de pauză, doamna profesoară ne-a împărțit fiecăruia bucăți de gutuie, parcă mai gustoase ca niciodată.
Când clopoțelul a anunțat pauza, am ieșit pe  holul școlii, unde am discutat despre cât de bună a fost gutuia și cât de interesantă a fost ora de română. Tot clopoțelul ne-a chemat înapoi în clasă, după pauza bine meritată. După română aveam desen, dar nu mi-a stat gândul la tablouri cu portrete, ci doar la cele care întruchipau gutui...







Acest text este o mică parte din proiectul "Întâmplări SPIRUTUALE", realizat cu și pentru promoția gimnazială 2019 a Colegiului național ”Spiru Haret” din Bucureşti, 
Un mod de a păstra amintirile SPIRUtuale.

Întâmplări SPIRUtuale - Schimbarea

Schimbarea - Adina Rădulescu
Ȋmi voi aminti ȋntotdeauna prima săptămȃnă ȋn noua mea şcoală. Mai ȋntȃi, ȋnainte să ȋnceapă noul an şcolar, a trebuit să mă obişnuiesc cu ideea că voi ȋnvăţa ȋntr-un liceu, nu ȋntr-o şcoală generală.
Apoi, mi-am ȋntȃlnit colegii noi şi diriginta. Ȋnceputul a fost mai dificil, pentru că nu m-am obişnuit din prima. Ȋnsă, după un timp, nu mai părea totul atȃt de diferit. Pȃna să mă obişnuiesc complet am trecut prin mai multe lucruri, mutări ȋn bănci diferite, să ȋmi fie reţinut numele şi eu să le reţin pe ale celorlalţi, iar ȋn final      m-am simţit bine, de parcă fusesem mereu ȋn aceasta clasă.

Ȋn curȃnd voi trece din nou prin asta, odată ce ȋncepe clasa a IX-a, dar acum cred şi sper că va fi altfel, pentru că va fi o clasă nou formată în liceu.






Acest text este o mică parte din proiectul "Întâmplări SPIRUTUALE", realizat cu și pentru promoția gimnazială 2019 a Colegiului național ”Spiru Haret” din Bucureşti, 
Un mod de a păstra amintirile SPIRUtuale.

Amintiri SPIRUtuale - Prima compunere

Prima compunere – Luca Popescu
Prima zi din clasa a V-a. Cu fiecare secundă ce trecea, deveneam tot mai anxios. Stăteam în bancă țeapăn și atent la colegii mei cei noi. O doamna zâmbitoare a intrat în clasă, citindu-ne cu privirea. Dumneaei ne-a explicat anumite diferențe care vor fi între clasele primare și gimnaziu. După acest discurs care a reușit să mă mai liniștească, doamna zâmbitoare a anunțat că dumneaei urma să ne fie dirigintă și profesoară de limba și literatura română. 
–  Ca primă activitate la ora de română, vom face o compunere creativă.
Am înghețat, dar ușor, ușor am reușit să fac o compunere despre cât uram temele care să respecte la limită minimul de cuvinte. Eram speriat că s-ar putea că doamna dirigintă să se supere pe mine și că există riscul de a fi categorisit drept leneș. Deodată, îmi aud compunerea citită în totalitate.
–  Cine a scris compunerea această? întrebă doamna dirigintă.

Fără tragere de inima am recunoscut că este a mea. Doamna dirigintă a spus că este o compunere foarte bună  Am răsuflat ușurat știind că i-a plăcut și de atunci depun mai mult efort în scrisul compunerilor, pentru a mă asigura că îi plac doamnei diriginte.







Acest text este o mică parte din proiectul "Întâmplări SPIRUTUALE", realizat cu și pentru promoția gimnazială 2019 a Colegiului național ”Spiru Haret” din Bucureşti, 
Un mod de a păstra amintirile SPIRUtuale.

Amintiri SPIRUtuale - Note de 10, oameni de 10

Note de 10, oameni de 10 – Horia Popescu
Gimnaziul pentru mine a fost o mare experiență de maturizare. Atât din punct de vedere fizic, cât și moral, am venit copil și am ieșit adolescent. Lăsând însă la o parte aceste aspecte, cele mai bune amintiri le am alături de cel ce mi-a devenit ca un frate. 
Prima dată când l-am întâlnit pe Ștefan, eu nu știam că el va deveni cel mai bun prieten pe care l-am avut vreodată. Alături de el, am trecut prin multe momente pline de bucurie, dar și de tristețe. Când nu luam o notă pe care mi-o doream – el mă făcea să văd partea bună, ajutându-mă să trec peste momentul greu. Chiar și când am suferit din dragoste, tot el a fost acolo să mă ajute – credeți-mă, nu e ușor să vezi fata de care îți place fugind de tine... Și totuși el m-a sprijinit.
Au fost și momente bune alături de Ștefan. Nu voi uita niciodată certurile prostești care se terminau mereu cu râsete. Nu voi uita glumele și farsele pe care le făceam în excursii, sau chiar la școală. Îmi aduc aminte de unica „tabără” organizată de doamna dirigintă – n-am dormit în noaptea aceea (în principal din cauza mea, el voia să doarmă). Nu voi uita nici cum repetam împreună pentru teste, unul știind mai bine ca celălalt.
Fie că vom intra la același liceu sau nu, eu știu un lucru. Ștefan îmi va rămâne prieten pentru tot restul vieții, nu doar prin faptul că este prima persoană în care am avut încredere vreodată, dar și prin amintirile unice pe care le am alături de el. Să sperăm că alte amintiri frumoase vor veni și în viitor. 
*
Și fiindcă veni vorba de amintiri ...
... Este prima oră din această săptămână. Luni dimineața avem limba română, cu doamna dirigintă. Toată clasa pare puțin somnoroasă după weekend, dar se simte o tensiune deosebită, deoarece nu știi niciodată cine va fi ascultat. 
Doamna dirigintă intră în clasă. Tăcerea se lasă în timp ce ne ridicăm în picioare. Ne face semn să stăm jos, iar apoi, ca de obicei, spune niște lucruri administrative, după care își începe ora:
         Să vedem pe cine ascult, spune dumneaei înfricoșător de liniștită. 
Clasa încremenește, în timp ce ochii doamnei diriginte scanează clasa. Privirea i se oprește asupra mea și îmi dau imediat seama că ceva nu prea bun va urma – n-am învățat nimic. Ies la tablă și îmi aștept cerințele de lucru. Prima parte este de teorie – în mod surprinzător știu tot. Urmează partea practică. Parcă simt privirile colegilor și ale doamnei diriginte ațintite asupra mea. Rezolv cu atenție toate exercițiile, iar apoi o las pe doamna dirigintă să verifice. Se uită zâmbind către mine și spune:
         Zece! Treci la loc. 
Puțin încordat mă duc la locul meu. Ora continuă cu predarea lecției noi. Pe mine, însă, nu mă preocupă.
Acum mă gândesc la ceva: întotdeauna, de fapt, am plecat cu lecția la română învățată din clasă.   




Acest text este o mică parte din proiectul "Întâmplări SPIRUTUALE", realizat cu și pentru promoția gimnazială 2019 a Colegiului național ”Spiru Haret” din Bucureşti, 
Un mod de a păstra amintirile SPIRUtuale.

Amintiri SPIRUtuale - Amintiri dintr-o zi de marți

Amintiri dintr-o zi de marți  – Aurelia Popescu
Este marți dimineață. Cât de dimineață? Ora șapte și treizeci de minute, ca să fiu exactă. Ora de română tocmai a început.
Astăzi am o groază de emoții: luni am lipsit din cauza unor examene la școala de muzică. Am înțeles cu o noapte înainte că nu am primit temă, dar aparent, nu este chiar așa. Doamna profesoară nu ne-a dat o temă scrisă, ci doar de învățat poezia Lacul” de Mihai Eminescu. Tot ce am învățat eu din ea sunt prima și ultima strofă. A doua este cam bâlbâită, iar a treia este un dezastru. Cât de mult poți să înveți într-un sfert de oră la șapte dimineața?
În mintea mea, strofele poeziei se amestecă împreună cu gânduri precum:”Sper să nu mă asculte!” sau „Dacă mă ascultă iau doi din start”. Din păcate, sorții nu țin cu mine azi, iar doamna profesoară decide să ne asculte pe rând, pe fiecare la câte o strofă.
Încep să transpir. Deschid repede cartea la pagina cu poezia și încerc să o repet, dar nu pot să rețin nimic! Rândul meu se apropie extrem de repede. Toată lumea de până acum recită impecabil, nici măcar un cuvânt nu este greșit! Colega mea de bancă se ridică și spune a doua strofă. Asta înseamnă că eu va trebui să o recit pe a treia... O, nu!
Mă înalț din poziția mea și mă uit fix la doamna profesoară. Vocea îmi tremură puțin, iar versurile ies ușor din gura mea, cu doar două greșeli într-un vers.
         Următorul! spune dumneaei, arătând spre colegul din spatele meu.
Respir ușurată. Am scăpat!
Un zâmbet se furișează pe buzele mele. Ar trebui să întreb mai multă lume ce temă avem data viitoare când voi lipsi. Nu vreau să mai repet experiența aceasta. Mai ales la ora șapte și treizeci de minute dimineața!
*
Altă zi de marți. Doamna profesoară de fizică ne-a invitat s-o însoțim la o activitate legată de importanța femeilor în domeniul IT. Așa că uite-mă cu două dintre prietenele mele la sala HUB, așteptând ca prezentarea să înceapă.
Invitatele intră. Se așează ușor pe scaunele rezervate dumnealor și se uită la noi, elevii din Spiru, mai ales la liceenii care erau mult mai mulți decât elevii de gimnaziu. Doamna profesoară le introduce pe invitate: două vin de la Lenovo, o alta din partea Microsoft, iar ultima din partea unui grup universitar. Toate păreau să fie entuziasmate să vorbească despre ce le pasionează: lucrul în domeniul IT.
Întâlnirea decurge fără probleme, doamnele împărtășind niște amintiri destul de intersante din viața lor. Spre exemplu, invitata din partea Microsoft a fost elevă în liceul nostru. Eu, curioasă ca de obicei, vreau să le pun câteva întrebări. Mai ales că laptopul meu este de la Lenovo.
Și... mă bag în seamă cu faptul că eu pot edita videouri... Păi, m-am gândit că pot primi intership ca și Peter Parker în filmele Marvel. Încep să realizez că nu a fost o idee așa de bună, încep să transpir..., iar doamna de fizică vine în ajutorul meu! Tot timpul salvează situația cu un zâmbet pe buze. Vorbind cu invitatele, aflu că, de fapt, erau foarte interesate de ce fac eu. Și chiar se oferă să mă invite la sediul Lenovo.
Zâmbind, le mulțumesc și ies din sală. În curând va trebui să încep meditațiile la mate, dar până atunci voi alerga voioasă pe trotuar. Cine știa că editatul mă va ajuta vreodată așa?
           






Acest text este o mică parte din proiectul "Întâmplări SPIRUTUALE", realizat cu și pentru promoția gimnazială 2019 a Colegiului național ”Spiru Haret” din Bucureşti, 
Un mod de a păstra amintirile SPIRUtuale.

Amintiri SPIRUtuale - O albină numită Bob

– David Pisică
Urmează să vă spun o poveste destul de importantă pentru mine.
Într-o zi însorită de primăvară, prin martie, eram la ora de română, atent ca întotdeauna și clar nu vorbeam cu colegul de bancă. În acea oră am văzut ceva ... înfricoșător. Fetele încep să țipe..., oamenii se panichează și se ascund sub bănci ... Intrase o albină în clasă.  
După câteva minute de haos, decid să fac un gest eroic în ochii colegilor, anume să încerc sa scot albina din clasă. Am deschis geamul mare al clasei și, de la o distanta sigură, cu un caiet (nu era de română,      liniștiți-vă) am încercat să forțez albina să iasă. După ce fac câteva mișcări anapoda din mâini, albinuța noastră înțelege, în sfârșit, că trebuie să iasă din clasă. A fost o singura problemă... După ce a ieșit, eu, deșteptul care sunt, m-am grăbit să închid geamul pentru a bloca creatura din a mai intra... Albina era însă între geam și perete. Da... Nu a supraviețuit. A căzut pe pervaz și clasa s-a liniștit, într-un bun sfârșit.  
Mergeam cu pieptul în față, mândru de ceea ce am făcut. La pauză era timpul să ne luam adio de la albinuță, numai că îmi era milă să o arunc la gunoi. Merita mai mult. Și ea avea o familie (presupun), așa că am luat un pahar de suc pe care îl aveam în dulap din nu știu ce motiv și am pus albina acolo. Am botezat-o Bob 2 (numele Bob luat de la rățușca mea norocoasa de cauciuc), iar acum locuiește în dulăpiorul meu.





Acest text este o mică parte din proiectul "Întâmplări SPIRUTUALE", realizat cu și pentru promoția gimnazială 2019 a Colegiului național ”Spiru Haret” din Bucureşti, 
Un mod de a păstra amintirile SPIRUtuale.

Amintiri SPIRUtuale - Telefonul

Telefonul – Rareș Panait
Am multe amintiri din gimnaziu începând cu ziua în care s-au afişat rezultatele la examenul pentru clasa a V-a, cu prima zi de şcoală alături de noii colegi, cu diriginta noastră şi cu ceilalţi profesori şi bineînţeles cu ultima zi de şcoală.
Am făcut lucruri foarte bune în cei patru ani, dar ca orice băiat şi elev de gimnaziu am mai jucat şi un fotbal în curte cu băieţii şi am mai făcut şi câte o boacănă de care să îmi amintesc. 
În clasa a VIII-a, în semestrul al doilea, i-am spart telefonul colegei mele Gabriela, evident din greşeală.
S-a întâmplat  într-o clasa la etaj. Colegul meu, Andrei Oprea, îi pusese telefonul Gabrielei desupra uşii pe toc, ca o formă de glumă să nu îl găsescă.
 Eu l-am luat de acolo cu gândul să i-l dau, dar pe moment m-am răzgândit  şi l-am pus la loc, idee şi moment nefericit ales pentru că telefonul a căzut şi i s-a spart ecranul.
Am spus părinţilor acasă ceea ce s-a întâmplat, iar ei, crezându-mă că a fost doar un incident produs din joacă şi fără  intenţie, s-au hotărât să îi cumpere  Gabrielei un telefon  nou,  eu folosind telefonul ei vechi ca răsplată a gestului făcut.   
Bineînţeles că nu am scăpat de o lecţie din partea alor mei despre responsabilitatea gesturilor pe care le facem şi despre cum să neîndreptăm greşelile.
Am învăţat din această păţanie că orice acţiune are şi o reacţiune şi că este bine în viaţă să îţi asumi acţiunile şi să răspunzi pentru ele.  






Acest text este o mică parte din proiectul "Întâmplări SPIRUTUALE", realizat cu și pentru promoția gimnazială 2019 a Colegiului național ”Spiru Haret” din Bucureşti, 
Un mod de a păstra amintirile SPIRUtuale.

Amintiri SPIRUtuale - La film cu clasa

La film cu clasa – Tudor Oprea
Eram în Săptămâna Altfel din clasa a VII-a. Doamna dirigintă ne-a propus să mergem la cinematograf să vedem filmul făcut după cartea ”Minunea” de R. J. Palacio. Timpul era scurt și era nevoie de rezervări. Doamna dirigintă ne-a rugat pe mine și pe Eric să facem asta. Am rezervat de pe telefon locuri pentru toată clasa și i-am anunțat pe colegi cât costă biletul.
Ajunși la Cinema City, doamna dirigintă ne-a dat banii de bilete, iar eu cu Eric am mers la casa de bilete. După ce am cumpărat toate biletele, am așteptat cu toții pe canapele, să se facă ora de începere. Când să intrăm, noi continuăm cu organizarea, numărăm colegii și dăm fiecăruia biletul de intrare. Apoi, în sală, i-am ajutat să își găsească locurile.
Doamna dirigintă a spus că ne-am descurcat excelent cu organizarea.
Am fost foarte bucuros că am ajutat și mai ales că doamna dirigintă a avut încredere în noi, iar filmul a fost super.





Acest text este o mică parte din proiectul "Întâmplări SPIRUTUALE", realizat cu și pentru promoția gimnazială 2019 a Colegiului național ”Spiru Haret” din Bucureşti, 
Un mod de a păstra amintirile SPIRUtuale.

Amintiri SPIRUtuale - Ultima oră de dirigenție

 Ultima oră de dirigenție – Ioana Oprea  
Ah, ultima zi din clasa a VII-a și din acești frumoși patru ani, care au trecut mai repede decât credeam. Azi vom avea ‘’Ultimul clopoțel’’, pe care noi l-am numit ”Ultima oră de dirigenție”. 
Chiar dacă încă nu a început, toată lumea e emoționată (foarte emoționată). Eu am pregătit discursul pentru doamna dirigintă. De când am ajuns, n-am făcut altceva decât să îl citesc de mii de ori ca să fiu sigură că nu mă voi bâlbâi. Vreau să iasă perfect.
Festivitatea a început. Sunt mult mai mulți profesori decât credeam că vor fi. Asta îmi dă și mai multe emoții. Nu știu de ce, dar eu mi-am imaginat că româna va avea discursul la urmă și mă gândeam că nu va trebui să încep eu activitatea. Ei bine, totul mi se aranjează în minte când doamna dirigintă spune că primul discurs va fi cel pentru română. Încep să îl spun, când după doar cinci cuvinte mă  pufnește plânsul. Încep să tremur. Nu cred că am mai tremurat atât de tare niciodată în viața mea. Mi-ar fi plăcut să nu citesc discursul de pe foaia pe care o am în mână, dar sunt așa emoționată încât nu pot să spun nici măcar un cuvânt fără să mă bâlbâi. Toată sala are emoții, unii dintre noi arătându-le, alții mai puțin. Termin de spus micul meu discurs de rămas bun. Cred că a ieșit bine, emoțiile celor din sală confirmându-mi asta. Cel mai mult îmi doresc să îi fi plăcut doamnei diriginte cuvintele mele. Le scriu și aici, fiindcă așa ne vom putea aminti de anii de ultima oră de dirigenție:


Dragă doamnă dirigintă,


Ne aflăm acum la sfârșitul clasei a VIII-a și parcă ieri intram pentru prima dată pe poarta școlii, cu un ghiozdan și câteva vorbe de încurajare de la părinți, la fel de emoționați ca și noi.
De când ne-am cunoscut, ne-ați transmis neîncetat ceea ce știți și ceea ce sunteți. […] Cel mai frumos lucru despre cunoaștere este că poți împărtăși oricui fără să îți fie teamă că o vei pierde, iar acest lucru a fost confirmat de toate momentele în care am plecat cu toții mai bogați în cunoștinte decât am venit.
Vă mulțumim că ați preferat să ne ascultați și să vorbiți cu noi, luându-vă timp din ore, din pauze și chiar din timpul liber pentru a vă asigura că suntem bine. […]

Ne vom aminti cu drag tot ceea ce ne-ați spus și tot ceea ce ne-ați învățat, înțelegând în sfârșit că în tot timpul acesta, când poate nu am fost atenți sau poate am fost plictisiți, sub grija dumneavoastră am crescut, ne-am maturizat și am învățat. 
Ne veți lipsi enorm!   






Acest text este o mică parte din proiectul "Întâmplări SPIRUTUALE", realizat cu și pentru promoția gimnazială 2019 a Colegiului național ”Spiru Haret” din Bucureşti, 
Un mod de a păstra amintirile SPIRUtuale.

Amintiri SPIRUtuale - ,,Primiți cu Plugușorul?”

,,Primiți cu Plugușorul?” – Andrei Oprea
Clasa a V-a. Se apropiau sărbătorile de iarnă și vacanța. Doamna dirigintă s-a gândit că ar fi frumos să facem un moment artistic de Ziua Școlii, în holul liceului. 
Clasa noastră trebuia să spună un plugușor care conținea versuri personalizate pentru fiecare profesor. Versurile erau scurte și frumoase. Toți ne-am îmbrăcat frumos, în haine populare. Toată lumea a avut un text, fiecare a avut ”momentul” lui. Eu am urat doamnei de matematică: Pentru profa de la mate/ O urare-n baza şapte/ La mulţi ani cu sănătate!/ Mai puţină geometrie/ Şi mai multă bucurie! / Mânaţi, măi!/Hăi! Hăi!
Mai multe clase au avut momente pregătite, dar al nostru a fost cel mai frumos și cel mai original. În holul liceului se crease o atmosferă de nedescris.

Aceasta este una dintre cele mai frumoase amintiri pe care le am împreună cu clasa mea din gimnaziu.  








Acest text este o mică parte din proiectul "Întâmplări SPIRUTUALE", realizat cu și pentru promoția gimnazială 2019 a Colegiului național ”Spiru Haret” din Bucureşti, 
Un mod de a păstra amintirile SPIRUtuale.

Amintiri SPIRUtuale - Excursia la Rânca

Excursia la Rânca – Amalia Nichifor
Cel mai frumos moment din gimnaziu a fost în clasa a VIII-a, în excursia de la Rânca, în care am avut ocazia să petrec mult timp cu colegii mei și cu doamna dirigintă.  
În prima noastră seară, imediat după cină, ne-am retras mai devreme în camera mea, eu împreună cu colegele de cameră și cu înca doi băieți. Era o atmosferă deosebită, cu toții râdeam, vorbeam vrute și nevrute, în timp ce ascultam muzică. La un moment dat, ne-a venit în minte un joc tipic copilăresc: să ne imităm profesorii. Aveam propria noastră recuzită: cuvertura aurie de la pat și cearceaful alb, curat. Erau perfecte pentru a reprezenta îmbrăcămintea doamnelor profesoare.  
Deodată auzim o bătaie în ușă.
         O fi vreun coleg, zice unul dintre băieți, îndreptându-se spre ușă.
Dar ce să vezi? Era chiar doamna dirigintă.
Am primit-o cu drag în camera noastră dezordonată și am invitat-o să ia parte la micul nostru moment de actorie, ca spectator. Atmosfera a devenit mai dinamică atunci când a sosit timpul să o întruchipăm ... chiar pe doamna dirigintă. David a făcut onorurile și pot să recunosc că a fost un moment reușit. Pentru a ne amuza și mai tare și pentru a adăuga un strop de realitate în scurta noastră interpretare, doamna profesoară i-a împrumutat ochelarii dumneaei colegului. A fost, cred, una dintre cele mai amuzante amintiri din acea seară.
Această excursie a fost un prilej de a îmi cunoaște mai bine colegii, dar și pe doamna dirigintă. Am petrecut cu toții timp împreună, indiferent de grupurile în care eram obișnuiți să stăm la școală, ne-am amuzat pe seama multor lucruri și am descoperit ce aveam în comun.  










Acest text este o mică parte din proiectul "Întâmplări SPIRUTUALE", realizat cu și pentru promoția gimnazială 2019 a Colegiului național ”Spiru Haret” din Bucureşti, 
Un mod de a păstra amintirile SPIRUtuale.

Idei pentru 15 Ianuarie la școală