Amintiri SPIRUtuale - Fum în ora de chimie

Fum în ora de chimie – Lidia Costache
În moleșita oră de chimie, timpul parcă ar fi stat pe loc. Plictiseala domnea peste copiii obosiți, căci zilele de joi sunt mereu cele mai încărcate.
Ascultând cu gândul în altă parte cum profesoara se străduia să ne explice hierogrifele de pe tabla "albă", care de mult nu mai avea aceeași culoare aproape orbitoare de odinioară, un coleg pe nume Luca zice:
         Doamna, miroase a ars!
Simplu și la subiect. Profesoara, care era convinsă  că el doar vroia să se afle în treabă, îi răspunde glumeț:
 –    Taci, codiță – căci Luca are o mică codiță la spate. Nu miroase a nimic!
Chiar dacă păruse o veșnicie, nu a trecut mult până un fum alb cu un miros înțepător și intoxicant începe să iasă chiar din becul care se afla desupra capului lui Luca. Aparent, "codiță" avusese dreptate.
Profesoara decide că ar fi mai bine să stăm în banci și să nu facem mare debandadă pe acest motiv. Atunci, câțiva copii iau inițiativă și o sună pe doamna dirigintă, deoarece noi știm că ne putem baza pe dumneaei să ia decizii potrivite pentru orice situație. Aceasta a sunat, la rândul ei, pe doamna administrator, care ne-a scos din sala de clasă și a chemat câțiva mecanici. Ceea ce m-a cam mirat a fost reacția inițială a profesoarei de chimie într-o asemenea împrejurare: cred eu că un fum care ieșea dintr-un bec neon cu siguranță nu putea fi de bine.
Când ne-am trezit că alarma de fum pornise, toată lumea a chiuit de fericire, crezând că aceasta anunța plecarea de la școală datorită neașteptatului fum.
Spre dezamăgirea noastră, mecanicii au reușit a duce la capăt repararea becului în doar câteva minute, lasând în urmă doar o pată neagră în jurul becului. Și, bine-nțeles, am fost nevoiți să continuăm orele ca și cum nimic nu se întâmplase. Chiar dacă nu am putut "să ne luăm liber de la școală" datorită acestei întâmplări.

A fost una dintre multele experiențe de neuitat din anii de gimnaziu și o poveste bună de zis. 



Acest text este o mică parte din proiectul "Întâmplări SPIRUTUALE", realizat cu și pentru promoția gimnazială 2019 a Colegiului național ”Spiru Haret” din Bucureşti, 
Un mod de a păstra amintirile SPIRUtuale.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Întrebări către Adina Popescu. Niște copii, un păianjen care se crede Spiderman și o lecție de păstrat