Amintiri SPIRUtuale - Cum am cântat la pian

Cum am cântat la pian – Elena Grigorescu

Mulțimea de copii și de profesori din jur mă face și mai agitată. Nu pot să fiu atentă nici la colindele care se cântă și nici la discuțiile colegilor. Mă joc cu ciucurii vișinii ai iei mele și privesc în jur. Nimeni nu m-a observat în aglomerație, dar în curând, când o să mă așez în fața pianului, toți ochii vor fi pe mine.

Acum o săptămână, doamna dirigintă mi-a propus să cânt o piesă la serbarea de Crăciun a școlii, iar eu am acceptat aproape imediat, neștiind câtă lume o să fie prezentă. Așa că iată-mă! Bulversată de toți oamenii din jur, aproape nu observ că pianina electrică a școlii este mult mai mică decât un pian obișnuit, iar piesa mea se întinde pe mai multe octave. Ce o să fac?! Mă opresc din cântat în mijlocul melodiei?!

Deodată, doamna dirigintă îmi face semn și îmi anunță numele. Emoționată, mă așez pe micul scaun de piele și încep să cânt. Mă las purtată de melodie și reușesc să uit de lumea din jur. Mai aud câteva șoapte disipate pe lângă sunetul clapelor. Mă concentrez să nu greșesc și sunt atentă la fiecare notă. Realizez că în curând trebuie să închei piesa. Mă panichez și iau mâinile de pe clape. Mă ridic de pe scaun, fac o plecăciune stângace și țâșnesc înapoi între colegele mele.

Răsuflu ușurată. Serbarea continuă, iar eu mă alătur corului de copii ce cântă colinde. Chiar dacă am avut foarte multe emoții să cânt în fața colegilor, totul a ieșit cu bine până la urmă.

Acest text este o mică parte din proiectul "Întâmplări SPIRUTUALE", realizat cu și pentru promoția gimnazială 2019 a Colegiului național ”Spiru Haret” din Bucureşti, 

Un mod de a păstra amintirile SPIRUtuale.