Autoportret de adolescent - SEBI

Fiecare copil și fiecare om este propriul lui stăpân. Toți oamenii se inspiră după modelele pe care și le aleg singuri. Tot ei își iau singuri deciziile. Așa sunt și eu. Și eu mereu împrumut din comportamentul părinților mei, modelele mele cele mai importante. 

În fiecare zi încerc să iau din blândețea mamei, din lumina ochilor ei, care văd adevărul, iar tăria de caracter a tatălui meu încerc să o fac și tăria mea.

Altfel, sunt doar un adolescent care, ce să vezi, e mereu pus pe șotii și pe glume, e mereu neatent și cu gura până la urechi. Însă sunt mereu atent la detalii. La aspectul meu, la părul meu, la orice e legat de mine. Mai puțin partea cu scrisul frumos. Niciodată nu reușesc să scriu frumos.

Însă în ciuda acestui fapt, am mereu note bune, lucru care cred eu că arată totuși dedicarea mea în ceea ce privește școala și nimic mai mult. Nu pot spune că iubesc școala din adâncul inimii mele, cum nu pot spune că iubesc fotbalul. Dar îmi plac ambele și mereu încerc să fac cât de bine pot lucrurile legate de ele. Nu sunt cea mai sportivă persoană, aspectul meu masiv putând confirma acest lucru, însă îmi place să mă numesc pufos. Nici slab nici gras, ci pufos.

Deși sunt departe de a fi perfecțiunea în persoană, mă suport așa cum sunt și mă bucur de viața mea, veselă sau mohorâtă, oricum ar fi ea.

(Diaconu Sebastian)

Acest text este o mică parte din proiectul "Întâmplări SPIRUTUALE", realizat cu și pentru promoția gimnazială 2019 a Colegiului național ”Spiru Haret” din Bucureşti, 

Un mod de a păstra amintirile SPIRUtuale.