Verde stop!

Pentru că toate problemele din învățământul românesc s-au terminat, hai să ne ocupăm și de ceva cu adevărat important: pixul cu pastă roșie!

Tradiționala notă pusă cu roșu va deveni în câțiva ani amintire. Poveștile vor începe cu A fost odată ca niciodată, pe când notele se puneau cu roșu pe teze ... Sau, mai mult, poveștile vor fi despre pixul cu roșu: A fost odată ca niciodată un pix roșu, care dobora o pagină-ntreagă dintr-o lovitură! Și în urma lui, mulți elevi stresați rămâneau ... 

Conform psihologilor-de-nu-știu-unde, roșul e o culoare agresivă, care provoacă angoasă și stres elevilor, în timp ce verdele e o culoare mult mai optimistă (așa zice aici). Psihologii români au preluat ideea (așa zice, de data asta, aici). Iată cum explică un psiholog necesitatea schimbării lui roșu cu verde:
„Copilul asociază greșit rosu, am greșit, vai cum corectez. Verdele, îi putem transmite același mesaj, am greșit, dar într-o manieră constructivă și să vedem partea bună a greșelii. Hai să îndreptăm cu ceva.” (citat extras de aici) 
Nu-i așa că este o explicație convingătoare? Și pe mine m-a convins  ... să pun mâna pe pixul roșu. Dar mi-e că stresez psihologul ... 

Hai să vedem și partea "vătămată", desigur cu voia elevilor a căror dirigintă sunt (XII A).
(Vă avertizez că urmează replici cu simțul umorului! A se viziona doar cu acordul persoanelor care nu se sperie când văd roșu înaintea ochilor!)

• 
  

  
  

  
  

  Andy   nu, nu, vreau sa vad rosu pe lucrare, asa imi dovedeste ca  profesorul,  in timp ce corecta 
  lucrarea tarziu in noapte... a varsat sange

  2 hours ago · Unlike · 2

  
  

  Ana    :))) bagam verde...a corectat pana i s-a facut greata:-S

  about an hour ago · Unlike · 2

  
  

  
  

  
  

  Ștefan     cea mai mare aberatie pe care am auzit-o de cand sunt la scoala.

  about an hour ago · Unlike · 1

  
  

  
  

  
  

  Alex     Dar cu sărmanii daltoniști cum rămâne? Pe ei nu-i bagă nimeni în seamă?!?

  
  

  about an hour ago · Unlike · 1

  
  

  
  

  Lary     Nu stiam de ce ma  intristam cand luam o nota mica ....culoarea era de vina:)

  about an hour ago · Unlike · 2

  
  

  
  

  
  

  
  

  
  

  
  

  

  
  

  Pixuri cu roșu, posibile piese de muzeu

  
  

  
  

  
  

  În loc de concluzie: 

  Alex    Ideea e  admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire ...

  about an hour ago · Unlike · 1

  
  

Manualele școlare: adevăr sau provocare?

Care sunt punctele forte ale literaturii romane studiate in manualele scolare?

Ce e perimat in programa actuala?

Răspuns la ancheta revistei Luceafărul de dimineaţă

Îmi vine în minte următoarea situație: pe un anumit post TV, se difuzează un interviu, o știre sau un reportaj (sau nici nu contează ce altă formă jurnalistică) despre scriitorul X. Există două extreme în ceea ce privește reacția elevului, a doua zi, la ora de română: 1) elevul a urmărit știrea/interviul etc. și a reținut că a văzut la televizor un nene nu prea bătrân, care parcă zicea că scrie cărți; 2) elevul îți comunică entuziasmat că a urmărit o știre (păcat că nu a fost difuzat tot interviul! dar poate vor reveni cu un reportaj!) despre scriitorul X și despre lansarea ultimului volum al său.

E utopic să ne dorim al doilea mod de reacție? Nicidecum. Avem profesorul, avem elevul și, desigur, avem manualul. (Ecuația e rezolvată, în măsura în care nu apar alte necunoscute, privitoare factori obiectivi în raport cu bunele intenții ale profesorului).

Din perspectiva unei astfel de situații (care probează integrarea culturală a individului), cred că un mare plus al manualelor îl reprezintă studiul unor autori pe care elevul îi poate vedea în presă, la știri, cu ocazia lansărilor de carte, literatura devenind în felul acesta parte a existenței cotidiene, apropiate elevului. Alcătuite conform viziunii actualelor programe școlare de limba și literatură română (care dau elevilor șansa de a fi contemporani cu literatura vremurilor în care cresc și se formează), manualele școlare își propun să formeze cititori reali, dacă nu sensibili, măcar atenți în ceea ce privește fenomenul literar contemporan. Desigur că nu neglijăm importanța studierii autorilor canonici. Cunoașterea acestora asigură repere solide și obligatorii în formarea unei viziuni de ansamblu asupra valorilor și a evoluției literaturii române (aceasta fiind altă discuție). În fond, indiferent că vorbim despre clasici sau despre contemporani, despre o formă sau alta de discurs, scopul fundamental este același, anume ca elevul să nu respingă niciun text, să fie capabil să recepteze, potrivit propriei sensibilități, a propriei culture, orice tip de lectură.

Reflexul de a citi literatură contemporană se formează în liceu și aș merge mai adânc, începe în gimnaziu. Dacă acest lucru nu se capătă acum, mai târziu, literatura va fi un fenomen paralel individului, care nu va avea repere, nu va avea curaj pentru a exprima propria opinie sau, mai trist, niciun fel de imbold de a citi literatură.

Literatura e, până la urmă, un fenomen-spectacol, care se desfășoară discret sub ochii noștri. Biletul de intrare la vârsta adolescenței poate fi manualul. Elevul trebuie doar învățat să privească și, de ce nu, să aplaude.

              Camelia Săpoiu

                             

(ancheta revistei Luceafărul de dimineaţă)

Smiley, avem româna!

Știți expresia aceea a feței unui copil căruia îi faci o bucurie mare și neașteptată și el nu-și poate opri un zâmbet maaaare, mare de tot? Și te privește și râde și cu ochii?

Azi am avut la ora de opțional (XI C) douăzeci și ceva de fețe zâmbitoare.
Ei, nu de la începutul orei, fiindcă întâi am verificat tema (o aplicație pe un catren arghezian dedicat poetului național, având în vedere că săptămâna trecută a fost cea cu 15 ianuarie).
Apoi le-am anunțat, așa, didactic ce urmează: Vom face o audiție și, în timpul acesteia, veți nota pe caiete: un cuvânt care are omonim, o pereche de sinonime, una de antonime, un cuvânt polisemantic utilizat cu două sensuri ... (deja s-a umplut un sfert de pagină cu cerințe ... :( ... uffff!)  Notați, de asemenea, una-două expresii/locuțiuni pe care le auziți. ... (un oarecare interes manifestat pentru audiția anunțată deja dă semne de agonie). Fiți atenți și la nivelul stilistic al textului: vreau să notați o metaforă, o enumerație, un epitet, o repetiție ... etc.  (interesul pentru anunțata audiție zace turtit sub pagina deja plină cu cerințe - pagină A4, nu cred că mai are cineva chef să asculte altceva decât soneria de ieșire în pauză).

În fine, pregătită toată lumea de ascultat și de scris?

Și-acum să vă cânt o piesă din LA, 

la, la, la, la .........................

Smiley, pe buuuune?  (cred că Teo a reacționat). Ceeeee? (Iulia, în același timp cu Teo). Vocea lui Smiley la noi în clasă (mulțumim, Said, pentru boxe), iar elevii mei, toți, la unison, cele mai frumoase chipuri, adică fețele smiley!  Adică acelea cu un zâmbet maaaare, mare de tot.
Muzica lor, exercițiile mele.
Bonus, am lucrat apoi și pe registre stilistice  (cu textul în față, fișe pregătite).
Tema, ... aveți răbdare până data viitoare.

Tipologii 14-18 (III)

Lumea se mișcă, lucrurile se schimbă, tipologii noi se conturează în peisajul licean (nu că ar fi expirat cele deja prezentate, adică  Băiatul-care-îşi-face-părul-cu-placa, Diva, Cel-care-îşi-petrece-timpul-sub-scară sau Atoateştiutoarea, Sclipitoarea, Cel-care-trăieşte-pentru-telefonul-său. ).
Să vedem ce mai găsim pe holurile liceului:
Cel-născut-pentru-like-uri are și varianta feminină. Este persoana cu cei mai mulți prieteni. De ordinul miilor. Virtuali, desigur. Dacă-l vezi supărat, nu te îngrijora, înseamnă că au trecut două minute fără o notificare pe FB. Nu e nevoie să vorbești prea multe cu el. De fapt, nu trebuie să vorbești deloc. Dă un like.
Împăciuitorul nu contrazice niciodată pe nimeni. Ascultă cu răbdare tot ce are de spus X despre Y, apoi Y despre X. Nu-l judecați greșit - el nu va spune niciodată lui X ce a spus Y despre el, nici lui Y ce  a spus X. De fapt, el spune, de regulă lucruri pacifiste, de genul: știi ceva, X, lasă-l pe Y, treacă de la tine, nu-i mai bine să ne vedem toți la majoratul tău să stăm la un pahar ... de vorbă? Ați înțeles, lui Y îi spune la fel.
Prietena-ta-forever e acolo oricând ai ceva pe suflet. Are răbdare să asculte toate amănuntele, are sfaturi de dat gratis, îți trimite un mesaj sweet exact când ai nevoie și nu-i nimic că te-ai certat cu iubita, fiindcă va merge ea cu tine la party-ul ăla și veți arăta trăsnet. Dezinteresat. Deja vrei s-o identifici, nu? Stai liniștit, nu trebuie să faci nimic. Te găsește ea. Doar dacă ești cel mai cool băiat din clasă.


Puteți (re)citi Tipologii 14-18 și Tipologii 14-18 (II).

Pe câte dintre ele le-ai crezut adevărate

Astăzi dărâmăm niște false "mituri".
Dacă ai crezut cu tărie că de asemenea, de fapt, un pic, într-adevăr sau din afara se scriu împreunat (sau dacă nu toate, măcar unele dintre ele), atunci acest articol ți se adresează. Dacă nu, sună un prieten, dar nu pe oricare, ci pe acela care le scrie legat, adică greșit.
Mi se întâmplă, spre stupoarea mea, ca atunci când corectez în lucrarea/tema unui elev una dintre greșelile despre care vom vorbi mai jos, acesta să exclame involuntar (nu pentru a se scuza, ci pur și simplu pentru a-și exprima surprinderea, de unde stupoarea mea, cum spuneam): Asta e cumva o schimbare odată cu noul DOOM ???
Pe scurt, pe principiul "unde-s doi puterea crește", că de vreun principiu ortografic nu poate fi vorba, în topul celor mai lipite două cuvinte se află următoarele "producții":
                              deasemenea          
                              defapt
                              umpic                       
                              întradevăr
                              dinafara
Nu vă zoriți memoria vizuală să le înregistreze, decât așa (corectate, adică):
                             deasemenea    de asemenea                           
                              defapt    de fapt
                              umpic    un pic
                              întradevăr   într-adevăr
                              dinafara     din afara
Știu ce ar întreba unii dintre voi acum și vă răspund:
 - Nu s-au scris niciodată împreunat.
 - Scrierea lor separată nu e reglată prin DOOM, Ediția a II-a, ci așa s-au scris ele ... din naștere, fiind locuțiuni adverbiale (de asemenea, de fapt, un pic, într-adevăr) sau locuțiuni prepoziționale (din afara).
Cazul lui un pic este cel mai trist: nu doar că mulți îl scriu împreunat, ci și schimbă consoana n cu m, că doar  înainte de p și b în interiorul uni cuvânt se scrie întotdeauna m !!! Ca și când ar exista în limba română cuvântul umpic !!!!!

De fapt, sper să se schimbe măcar un pic câte ceva prin această postare, fiindcă aceste greșeli au, într-adevăr, o frecvență mare. De asemenea, știu că cei din afara acestor "confuzii"  nu le vor crede mituri, nici măcar false.

La mulți ani, Nora Iuga!

Nu aveam cum să nu-mi amintesc de ziua Norei Iuga, fiindcă mi s-a întipărit în minte fraza cu care te întâmpină scriitoarea pe blogul său: "Sunt născută pe 4 și 4 e un scaun."
Am avut privilegiul să o întâlnesc pe Nora Iuga în urmă cu doi ani, în cadrul „Orei de română”, proiect intern al USR de promovare a scriitorilor români contemporani în rândul liceenilor. Am revăzut-o apoi la Prima Gală a Poeziei Contemporane, în noiembrie 2011. 

La "Ora de română" cu Nora Iuga, am auzit cea mai autentică prezentare a avangardei româneşti, făcută de poeta suprarealistă, care şi-a amintit (nu fără emoţie) de grupul „oniricilor”şi de debutul său în volum („Vina nu e a mea”, 1968).

„Dacă nu vă place o carte, nu o abandonaţi de la primele pagini. Continuaţi să citiţi, pentru că înţelesul din spatele neînţelesului e întotdeauna mai adânc.”  - S-a vrut un sfat şi l-am receptat ca atare, dar am simţit în el toată puterea, toată înţeleciunea, toată frumuseţea Norei Iuga. "Poezia trebuie simţită, nu înţeleasă.", spune poeta care ştie atât de bine că omul e frumos şi efemer, iar poezia, tocmai prin dezgolirea ei de carne, e sortită să deschidă eterne şi nebănuite porţi: „carnea care ne face mai frumoşi / îşi naşte-n celule pământul / doar litera lăsată pe masă / e o cochilie goală / un cerc deschis / spre alt cerc” ( "Litera lăsată pe masă", vol. "Spitalul manechinelor", 1998). 

Iată și un fragment în proză din care reiese crezul scriitoricesc al Norei Iuga: 
"Îmi închipui că romanele nu se pot scrie numai cu inspirație, ba mai mult, unele cărți mă fac să cred că proza nici nu are nevoie de așa ceva. Se poate face proză și din inteligență, poezia are nevoie de instinct. Subconștientul e mai inteligent decât inteligența. Eu cred că instincul e mai aproape de obișnuințele noastre vechi, mă gândesc la o ereditate colectivă. Poezia e un fel de ancestralitate care continuă să existe în noi. E eterna reîntoarcere. e un fel de culcuș al instinctului. Ne ține aproape de origini. Fac acum o comparație riscată. Nu vezi că toate curentele de avangardă, toate experimentele s-au rupt de ceea ce este de fapt poezia, se întorc chiar împotriva ei. În ultima vreme rațiunea artistului duce o luptă cu metafizica , cu cosmicul, cu originile, cu  marile mistere de care cei vechi erau mai aproape în timp și spirit. Poezia începe să semene tot mai mult cu proza. Îți dai seama că pierdem esențialul. Și nu se poate face nimic împotriva curentului. e neliniștitor."
(Fragment din romanul scriitoarei Nora Iuga - Sexagenara și tânărul, Editura Polirom, 2004, pg. 33)

La mulți ani, Nora Iuga!

Pentru început de an

De vorbă cu iarna

                                           de Ion Minulescu

M-am întâlnit cu Iarna la Predeal...
Era-mbrăcată ca şi-acum un an,
Cu aceeaşi albă rochie de bal,
Păstrată vara sus, pe Caraiman...

Călătoream spre ţara unde cresc
Smochine, portocale şi lămâi...
Eram într-un compartiment de clasa I,
Cu geamul mat, pietrificat de ger,
Şi canapeaua roşie de pluş,
Sub care fredona-n calorifer,
Sensibil ca o coardă sub arcuş,
Un vag susur de samovar rusesc...

Şi-am coborât în gară, pe peron,
Să schimb cu Iarna câteva cuvinte...
Venea din Nord,
Venea din Rosmersholm -
Din patria lui Ibsen şi Björnson,
De-acolo unde,-n loc de soare
Şi căldură,
Înfriguraţii cer... Literatură...
Şi m-a convins c-acolo-i mult mai bine
Decât în ţara unde cresc smochine,
Curmale, portocale şi lămâi,
Şi din compartimentul meu de clasa I
M-am coborât ca un copil cuminte
Şi m-am întors cu Iarna-n Bucureşti...

O! Tu, sfătuitoarea mea de azi-nainte,
Ce mare eşti,
Ce bună eşti,
Ce caldă eşti!...

La mulți ani! 

Să aveți un an bun, 

cu toate realizările pe care le doriți!