Manualele școlare: adevăr sau provocare?




Care sunt punctele forte ale literaturii romane studiate in manualele scolare?
Ce e perimat in programa actuala?

Răspuns la ancheta revistei Luceafărul de dimineaţă


Îmi vine în minte următoarea situație: pe un anumit post TV, se difuzează un interviu, o știre sau un reportaj (sau nici nu contează ce altă formă jurnalistică) despre scriitorul X. Există două extreme în ceea ce privește reacția elevului, a doua zi, la ora de română: 1) elevul a urmărit știrea/interviul etc. și a reținut că a văzut la televizor un nene nu prea bătrân, care parcă zicea că scrie cărți; 2) elevul îți comunică entuziasmat că a urmărit o știre (păcat că nu a fost difuzat tot interviul! dar poate vor reveni cu un reportaj!) despre scriitorul X și despre lansarea ultimului volum al său.

E utopic să ne dorim al doilea mod de reacție? Nicidecum. Avem profesorul, avem elevul și, desigur, avem manualul. (Ecuația e rezolvată, în măsura în care nu apar alte necunoscute, privitoare factori obiectivi în raport cu bunele intenții ale profesorului).

Din perspectiva unei astfel de situații (care probează integrarea culturală a individului), cred că un mare plus al manualelor îl reprezintă studiul unor autori pe care elevul îi poate vedea în presă, la știri, cu ocazia lansărilor de carte, literatura devenind în felul acesta parte a existenței cotidiene, apropiate elevului. Alcătuite conform viziunii actualelor programe școlare de limba și literatură română (care dau elevilor șansa de a fi contemporani cu literatura vremurilor în care cresc și se formează), manualele școlare își propun să formeze cititori reali, dacă nu sensibili, măcar atenți în ceea ce privește fenomenul literar contemporan. Desigur că nu neglijăm importanța studierii autorilor canonici. Cunoașterea acestora asigură repere solide și obligatorii în formarea unei viziuni de ansamblu asupra valorilor și a evoluției literaturii române (aceasta fiind altă discuție). În fond, indiferent că vorbim despre clasici sau despre contemporani, despre o formă sau alta de discurs, scopul fundamental este același, anume ca elevul să nu respingă niciun text, să fie capabil să recepteze, potrivit propriei sensibilități, a propriei culture, orice tip de lectură.

Reflexul de a citi literatură contemporană se formează în liceu și aș merge mai adânc, începe în gimnaziu. Dacă acest lucru nu se capătă acum, mai târziu, literatura va fi un fenomen paralel individului, care nu va avea repere, nu va avea curaj pentru a exprima propria opinie sau, mai trist, niciun fel de imbold de a citi literatură.

Literatura e, până la urmă, un fenomen-spectacol, care se desfășoară discret sub ochii noștri. Biletul de intrare la vârsta adolescenței poate fi manualul. Elevul trebuie doar învățat să privească și, de ce nu, să aplaude.

              Camelia Săpoiu
                             

Comentarii

  1. Subscriu ideilor. Ma dau exemplu pe mine insumi, la actiunea Dinescu.

    Inainte de a participa la acea reuniune in cadrul programului "ora de romana" eu aveam cunostinte despre persoana domnului Mircea Dinescu, dar nu in virtutea literaturii sale(nu inseamna ca nu stiam ca el este si scriitor). Il cunosteam ca om de televiziune, ca disident anti-comunist, satirist (revista "Plai cu Boi").

    Dupa respectiva actiune(si evident si inainte, in virtutea pregatirii participarii la actiune), am inceput sa devin interesat de litaratura domniei sale.

    Personal am gasit explicatia pentru interes in faptul ca am avut ocazia sa-l intalnesc pe scriitor in carne si oase, la numai cativa metri distanta, si l-am putut auzi comentand propriile sale poezii in persoana.

    Daca intalnesti persoana, capeti sentimentul ca literatura scrisa de respectiva persoana ti-e mai aproape, mai accesibila.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exemplul e foarte bun.
      Și mă bucur că ți-a rămas în memorie (în memoria afectivă, sper) "ora de română" ținută în Sala Oglinzilor (în urmă cu doi ani).

      Ștergere
  2. Scrii atat de interesant ... ar trebui sa scrii carti, daca inca nu o faci ...
    :) Numai bine!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Întrebări către Adina Popescu. Niște copii, un păianjen care se crede Spiderman și o lecție de păstrat