Manualele școlare: adevăr sau provocare?

Care sunt punctele forte ale literaturii romane studiate in manualele scolare?

Ce e perimat in programa actuala?

Răspuns la ancheta revistei Luceafărul de dimineaţă

Îmi vine în minte următoarea situație: pe un anumit post TV, se difuzează un interviu, o știre sau un reportaj (sau nici nu contează ce altă formă jurnalistică) despre scriitorul X. Există două extreme în ceea ce privește reacția elevului, a doua zi, la ora de română: 1) elevul a urmărit știrea/interviul etc. și a reținut că a văzut la televizor un nene nu prea bătrân, care parcă zicea că scrie cărți; 2) elevul îți comunică entuziasmat că a urmărit o știre (păcat că nu a fost difuzat tot interviul! dar poate vor reveni cu un reportaj!) despre scriitorul X și despre lansarea ultimului volum al său.

E utopic să ne dorim al doilea mod de reacție? Nicidecum. Avem profesorul, avem elevul și, desigur, avem manualul. (Ecuația e rezolvată, în măsura în care nu apar alte necunoscute, privitoare factori obiectivi în raport cu bunele intenții ale profesorului).

Din perspectiva unei astfel de situații (care probează integrarea culturală a individului), cred că un mare plus al manualelor îl reprezintă studiul unor autori pe care elevul îi poate vedea în presă, la știri, cu ocazia lansărilor de carte, literatura devenind în felul acesta parte a existenței cotidiene, apropiate elevului. Alcătuite conform viziunii actualelor programe școlare de limba și literatură română (care dau elevilor șansa de a fi contemporani cu literatura vremurilor în care cresc și se formează), manualele școlare își propun să formeze cititori reali, dacă nu sensibili, măcar atenți în ceea ce privește fenomenul literar contemporan. Desigur că nu neglijăm importanța studierii autorilor canonici. Cunoașterea acestora asigură repere solide și obligatorii în formarea unei viziuni de ansamblu asupra valorilor și a evoluției literaturii române (aceasta fiind altă discuție). În fond, indiferent că vorbim despre clasici sau despre contemporani, despre o formă sau alta de discurs, scopul fundamental este același, anume ca elevul să nu respingă niciun text, să fie capabil să recepteze, potrivit propriei sensibilități, a propriei culture, orice tip de lectură.

Reflexul de a citi literatură contemporană se formează în liceu și aș merge mai adânc, începe în gimnaziu. Dacă acest lucru nu se capătă acum, mai târziu, literatura va fi un fenomen paralel individului, care nu va avea repere, nu va avea curaj pentru a exprima propria opinie sau, mai trist, niciun fel de imbold de a citi literatură.

Literatura e, până la urmă, un fenomen-spectacol, care se desfășoară discret sub ochii noștri. Biletul de intrare la vârsta adolescenței poate fi manualul. Elevul trebuie doar învățat să privească și, de ce nu, să aplaude.

              Camelia Săpoiu

                             

(ancheta revistei Luceafărul de dimineaţă)