Punct şi virgulă

Dacă avem 17-18 ani suntem prea mari pentru a face oameni de zăpadă? Nicidecum. Azi-dimineaţă mi-am scos elevii (XI A-ul) afară, la zăpadă (spre invidia altora), să facem împreună un om de zăpadă. Din câte cunosc eu, Gicu e al doilea Om-de-zăpadă "apărut" vreodată în curtea liceului nostru. Primul  a fost făcut acum doi ani de XII F-ul de atunci, dintr-o glumă a mea (luată în serios), ceva de genul "dacă vreţi să nu vă ascult, să vă găsesc făcând un om de zăpadă în faţa ferestrei clasei voastre". Atunci, văzând entuziasmul domnişoarelor de 18-19 ("domnii" erau doar patru, dintre care doi, îngheţaţi, n-au fost de mare ajutor, iar ceilalţi doi erau oricum plini de solicitudine în tot ce făceau), am înţeles că nu există o vârstă anume să te bucuri făcând, de exemplu, un om de zăpadă. Dar să ne întoarcem la Gicu. Gicu s-a lăsat greu modelat, zăpada prea afânată nu voia nicidecum să ia vreo formă. Noroc că XI A-ul are băieţi ca lumea, şi punând umăr lângă umă

(Lecţia de duminică) Într-o după-amiază liniştită cu soţul meu, într-un mall. La masa din spatele nostru, o masă mai ferită, un El şi o Ea, cam la 28-30 de ani. Obişnuiţi, chiar nu atrag atenţia prin  nimic. Până când, în secunda doi, după ce se fac comozi, o voce sonoră (deocamdată doar sonoră), a lui, începe conversaţia (care la noi ajunge sub formă de monolog): E u sunt avocat, uite, ăsta e card de avocat la ... (nu auzim chiar tot, e muzică în restaurant, şi nici n-am vrea, credeţi-mă, dar nu ai cum să nu auzi), ăsta e un card de acces la ... (bla, bla, nu mai aud) şi, uite, ăsta ţi-l dau ţie . (N-aş putea să spun ce-i oferea, poate vreun calendar pe 2012, mă gândesc.) Vorbesc prea mult? Sper că nu sunt enervant. (voce un pic schimbată, tot sonoră, dar mai îndulcită). Spectacolul sub formă de teatru radiofonic se anunţă fermecător şi actul I continuă cu altă scenă: să ştii că eu respect femeile, spune domnul avocat declamativ, cu câţiva decibeli în plus în voce, ca şi când ar f

"Păşiţi încet, cu grijă tăcută, feţii mei, Să nu-i călcaţi nici umbra, nici florile de tei. Cel mai chemat s-aline, din toţi, şi cel mai teafăr Şi-a înmuiat condeiul de-a dreptul în luceafăr."                                   (Tudor Arghezi - "Inscripţie pe amfora LUI" )

... spune regizorul Cristi Puiu . Şi mai spune o groază de lucruri, atât de adevărate şi atât de frumoase, despre profesorul ideal  (şi altele mai puţin frumoase, dar tot atât de adevărate tot despre profesori). Nu ştiu cine a făcut interviul, dar ştiu sigur că merită accesată postarea: http://www.youtube.com/watch?v=hW59Zsm9AGE&feature=related Mulţumesc, Mihaela N., pentru link.

    Sau poveste de spus, acum, când "strici" bradul ...     Fără zapadă. (Cel puţin deocamdată.)     A fost odată un globuleţ. Nu, mai bine zis, o cutie cu globuleţe. Nou-nouţe toate, primite în dar de un copil, aşa, ca tine. Trei globuleţe pictate de o mână pricepută, cu cobalt, cu argint şi cu aur. Te întrebi dacă erau identice? Nuuu ... (Nu pentru că ar fi povestea plictisitoare, ci pentru că lucrurile pictate manual nu sunt niciodată absolut identice.) Primul înfăţişa, pe o parte, un om de zăpadă, iar în jurul său, parcă zburând, zeci de steluţe minuscule, albe, pe fondul de cobalt. Al doilea, auriu, avea cingătoare, de jur împrejur, o crenguţă de brad pictată în tuşe fine. Al treilea globuleţ avea hăinuţă de argint şi, peste ea, mâna pricepută pictase ... Să ne uităm bine, mâna pricepută ... nu pictase nimic!!! Din grabă, globuleţul argintiu nu-şi primise, asemenea, fraţilor săi, podoabele ... (Am putea să ne imaginăm noi o steluţă rătăcită, pusă măcar dintr-un re

Am revenit în Bucureşti, după zece zile de vacanţă la munte, fără laptop, deci, cu o mică întârziere, vă urez acum LA MULŢI ANI! Anul care a început să vă aducă linişte, sănătate şi înţelepciune! Să aveţi parte de întâmplări frumoase, să fiţi înconjuraţi (pe cât posibil) de oameni inteligenţi şi cu bun simţ, să găsiţi puterea să faceţi tot ce vă propuneţi! Şi pentru că eu m-am bucurat de zăpadă, dar nu chiar cât aş fi vrut (pentru că iarna asta trişează), mai jos, pentru bucuria tuturor, versuri despre frumuseţea iernii (cea adevărată): Eşti atât de frumoasă, iarnă!   Câmpul întins pe spate, lângă orizont, şi copacii opriţi, din fuga crivăţului… Îmi tremură nările şi nicio mireasmă, şi nicio boare, doar mirosul îndepărtat, de gheaţă, al sorilor. Ce limpezi sunt mâinile tale, iarnă! Şi nu trece nimeni doar sorii albi se rotesc liniştit, idolatru şi gândul creşte-n cercuri sonorizând copacii câte doi, câte patru.            ( Nichita Stănescu   -  Cântec de iarnă  ,  volumul  Sensul