Punct şi virgulă

  Răspuns la ancheta revistei  Luceafărul de dimineaţă Când mi s-a adresat întrebarea-pretext, primul meu gând a fost către tema şcolii reflectată în schiţele lui Caragiale. S-a afirmat că talentul lui Caragiale stă în forţa de observaţie a moravurilor din lumea-lume (V. Fanache, 2002). Şcoala, ca instituţie, cu tot ce va fi presupunând, nu scapă nici ea liniilor pronunţate ale caricaturii ... scurte a lui Caragiale. Realităţile din şcoala de acum o sută şi un pic de ani, satirizate în multe dintre schiţele lui Caragiale, îşi potrivesc subtil datele cu ceea ce se petrece azi în şcoala românească. Şi acest lucru nu-mi place la Caragiale! Promovarea fără merit a unui examen, caricaturizarea metodelor de predare şi a criteriilor de evaluare a elevilor, falsa încredere a profesorului în potenţialul elevilor, caricaturizarea rezultatelor educaţiei, încercarea de corupere a  examinatorilor, lipsa de respect pentru dascăli, birocraţia în administraţia şcolilor, toate aces

Maria, 9 ani (clasa a IV-a), urmărindu-și sora de clasa a V-a cum își face tema la română, cu familia lexicală: joc, a juca, jucător, jucărie etc., zice: Știu și eu un cuvânt! COJOC! Sergiu, clasa a V-a, la un joc de potrivire a unor sufixe la cuvântul de bază potrivit pentru a forma un nou cuvânt: Eu cred că aș potrivi ... chior cu ... -ist , chiorist , nu merge, ... cu -os , chioros, chioros ... nu merge, ... cu -oi ... chioroi ! Da! CHIOROI!  Anda, clasa a V-a: muncitorime , da, derivat, seamănă cu  mâncărime , deci MUNCITORIME e o boală de piele! 

Presa a tot difuzat săptămâna aceasta o știre despre "o tragedie în lumea muzicii ușoare românești" . Este vorba despre dispariția, la 43 de ani, într-o clinică din New York, a Marilenei Dobre, originară din Buzău, o voce cunoscută în peisajul muzicii pop de la sfârșitul anilor '80 și începutul anilor '90. Stabilită de foarte mulți ani în America și neexistând decât foarte puține înregistrări/filmări din spectacolele ei la care publicul să aibă acces, Marilena Dobre a rămas, din păcate,  puțin cunoscută publicului larg actual din România. Pentru noi, promoția 1987 de la Liceul Pedagogic "Spiru C. Haret" din Buzău, Marilena Dobre nu a fost doar o voce, ci a fost colega noastră de clasă în cei patru ani de liceu . I-am plâns dispariția și am evocat-o în discreție vorbind între noi, cele câteva colege de clasă care ținem legătura în mod constant. Nu am putut să nu remarcăm modul brutal în care presa preia o informație și ține cu tot dinadinsul să facă o ști

Gata! Nu se mai poate! M-am hotărât să vorbesc despre asta! Nu mai pot sta nepăsătoare în fața atâtor adresări cărora le lipsește ... VIRGULA. La clasă, am spus de o mie de ori, de câte ori am avut prilejul: VOCATIVUL SE DESPARTE PRIN VIRGULĂ DE RESTUL ENUNȚULUI! De la romantici ( Cobori în jos, luceafăr blând , / Alunecând pe-o rază)  la moderniști  ( Cartea mea-i, fiule, o treaptă ), de la basm ( Râzi tu, râzi, Harap-Alb ) la nuvelă ( Credeai c-am murit, neică?) sau roman (Ce treabă ai tu, sărăntocule, ai?) , nimic nu a fost suficient de convingător ca tortul lui Dumi. Când Dumi a împlinit 18 (anul trecut, adică în a XI-a), l-am sărbătorit în clasă (de ce, e altă poveste, asupra căreia Dumi are drepturi de autor, deci nu o spunem). Tortul avea tradiționala urare La mulți ani , urmată de numele sărbătoritului, dar afurisita de virgulă se nămolise pe undeva prin ciocolată și nu se mai vedea, oricât ne-am uitat după ea, deși, mergând cu Lari să comandăm tortul, i-am atras atenția