luni, 28 noiembrie 2022

Idei pentru decembrie la școală ☃️❄️☃️




Mai sunt câteva săptămâni până la vacanța de iarnă și, dacă vreți câteva idei pentru un decembrie special la școală, iată câteva sugestii mai jos. Linkurile duc către descrieri mai ample:   

❄️ Împodobirea bradului de Crăciun cu clasa. Sunt sigură că deja ați stabilit când scoateți globurile și beteala din cutii sau când le confecționați. Noi (12E) am rămas fideli culorilor liceului, dar anul trecut am compensat cu un dress-code de sezon în ziua cu pricina: ne-am îmbrăcat în ștrumfi sau așa ni s-a părut nou, purtând roșu și verde. 😍 ☃️ https://cameliasapoiu.blogspot.com/2021/12/luna-decembrie-este-la-noi-in-scoala-o.html

❄️ Căsuțe de turtă dulce. Ca un făcut, nu am găsit să cumpăr decât trei pachete cu căsuțe, așa că au fost și două trenuri. Oricum, dulci toate! 

❄️ Lectură-cadou. Neapărat aleasă în ton cu sărbătorile și legată cu fundă! Bine, eu am pus sfoară! 😅  ☃️https://cameliasapoiu.blogspot.com/2021/12/o-poveste-cadou-pentru-elevii-mei.html

❄️ Atelier de scriere creativă. Ne-am jucat cândva de-a haiku, dar puteți crea orice vă aduce aproape frumusețea iernii! 

❄️ Versuri în dar pe tablă și dulciuri în brad. Nu-mi mai amintesc ce au apreciat mai mult: dulciurile sau versurile! Știu doar că au mers bine împreună! 😋   

❄️ Serbare școlară: Obiceiuri de iarnă.  Sunt două variante de serbări păstrate pe blog. Cea din primul link a fost o serbare de Ziua Școlii, cu o clasă mică (acum sunt a XII-a acei copii 😇). Al doilea link duce la o postare în care am scris și versurile unui Plugușor adaptat vieții școlare (ce bine că le-am păstrat aici!!!).  

❄️ Decorarea spațului cu mesaje personalizate. Prezentarea din link este cu mesaje puse pe ușa clasei, dar am făcut într-un an, cu altă serie de dirigenție, și alt "model", pe un panou în clasă, din beculețe luminoase. Totul e să fie ... din inimă! 

❄️ Târg de Crăciun cu scop caritabil. Suntem o școală care încurajează și sprijină inițiativele elevilor. Așa se face că în holul central în zilele de dinaintea vacanței se organizează târguri caritabile.    

❄️ Activități de voluntariat. Mi-am amintit de un voluntariat ("Dăruind, vei dobândi!") făcut în decembrie anul trecut, cu elevi și cu părinți, deopotrivă - am păstrat și fotografii. Nu am scris despre acest voluntariat, ci despre un altul. Sper să vă inspire!       

❄️ Felicitare virtuală. Noi am făcut-o "de nevoie" - ai mei erau a X-a și eram în plină pandemie. Cum să ne reunim în jurul aceluiași brad? Mi-a venit ideea salvatoare și a ieșit cel mai frumos brăduț, cu câte o fărâmă din casa fiecăruia dintre noi. 

❄️ Orășelul cu poezie. Acesta e un proiect recent, "inaugurat" anul trecut. Am creat orășelul cu poezie cu o clasă de a IX-a (acum, XE). Am adus un pic de magie (și de poezie) în holul principal al școlii! Fotografiile păstrează imaginile, nu știu dacă se văd beculețele - străzile erau luminate! 😍     

❄️ Scrisoare către Moș Crăciun.  De departe cea mai utilizată dintre toate activitățile! Cam în fiecare an! După Secret Santa vine momentul scrisorii câștigătoare. Se adună: curiozitate, suspans, emoție. Iese frumos și mereu altfel. 

Sper să vă inspire această listă. Dacă aveți și voi adunate astfel astfel de experiențe, mi-ar plăcea să ni le faceți cunoscute.
Decembrie cu bucurie, cu spor și cu inspirație să avem! 


luni, 3 octombrie 2022

Proiectul PEN România la Centenar La CNSHB


Proiectul PEN România la Centenar (inițiator, coordonator - un cristian) a fost și la noi, la Colegiul Național "Spiru Haret", luni, 3 octombrie, cu Sala Noica plină (aproape 90 de elevi) pentru întâlnirea cu Ioana Miron
O prezentare densă și convingătoare făcută de Ioana Miron despre istoria PEN, urmată de o discuție vie despre scriitori români și străini, despre libertatea de exprimare și despre solidaritate în vremuri potrivnice, în care, mai mult ca oricând, „literatura e garanția că barbaria nu va avea niciodată ultimul cuvânt” (Radu Vancu).
Povestea întâlnirii, în imagini, mai jos!






















marți, 2 august 2022

Profesori-autori: Adina Cotorobai - "Sanatoriul"

Când am invitat-o să facă parte din „lista” mea pentru volumul 5 din Prof de română, (Editura casa de pariuri literare, 2019), Adina Cotorobai mi-a trimis o proză cu subiect școlar („Joc fără miză”), dar care, scrisă dintr-o perspectivă obiectivă etc., nu corespundea scopului seriei „Prof de română”. 

Am primit în schimb o povestire excepțională: „O jumătate de măr”, în care Adina Cotorobai a pus „vocea” fetei din primul său roman (debutul său ca scriitoare), „Privind peste umăr” (2018).

 

Pentru cine nu știe, Adina Cotorobai este profesoară pensionară de limba și literatura română din  Cluj și scriitoare. Am citit, la apariție, romanul său de debut, o narațiune densă și captivantă despre familie, destin, devenire, cu evidente note memorialistice. Personajul central – „fata” (duioșie, farmec și putere pune scriitoarea în acest personaj) – apare în atât de multe ipostaze – fata-copil, fata-profesoară, fata-soție, fata-mamă („fata-babă”, mă completează, cu umor, autoarea într-o conversație din 2019), care, puse la un loc, compun istoria mică, personală, ce se amestecă cu istoria mare a anilor de comunism din România.  


Recent, am primit, cu autograf, volumul de proză scurtă al Adinei Cotorobai, „Sanatoriul”, abia apărut la Editura Limes. M-am bucurat să găsesc în noua carte „Joc fără miză”, proza lăsată în așteptare de autoare și pe care o citisem cu ceva timp în urmă. Este a treia în volum dintr-un total de șapte proze, care aduc în fața cititorului povești de viață diverse: evenimente cotidiene, destine, relații de familie, lumea școlii, a spitalelor, dar mai ales lumi interioare, ale căror nuanțe, optimiste sau întunecate, nesigure sau clare, luminoase sau ascunse sub umbre adânci, autoarea le dezvăluie de fiecare altfel. 

În prima povestire, „Sanatoriul”, cea care dă titlul cărții, notația auctorială, generoasă în detalii, e concurată de vocea personajului principal – o pacientă (Otilia) într-un spital de boli nervoase. Se compune în felul acesta povestea unei femei, din secvențe – frânturi de amintiri, flashbackuri care încearcă să se așeze în ordine în mintea răvășită a pacientei, apoi prin efort conștient, uriaș. Foarte interesant cum autoarea sugerează, stilistic, drumul greu spre însănătoșire: treptat, pasajele de stil indirect liber care sondează trăirile personajului sunt înlocuite cu secvențe de monolog interior care dezvăluie gânduri din ce în ce mai clare și mai coerente. Mai mult, revenirea la realitate a pacientei (care o perioadă lungă, în sanatoriu, pare un caz pierdut) devine o experiență senzorială: pe măsură ce simțurile (începând cu mirosul cafelei), parcă exacerbate, se trezesc, femeia își recapătă luciditatea minții. Sunt multe pasaje, inteligent plasate în climax, redăm aici un fragment, lesne de înțeles că suntem aici aproape de finalul poveștii: „ [...] Otilia se bucură să regăsească gesturi și gusturi simple, ca cel al pastei de dinți, care-i mângâie, cerul gurii și gingiile, senzația de alunecare a săpunului pe pielea udă a mâinii sau mirosul lui proaspăt. Impresia de bine se amplifică la atingerea prosopului moale și femeia ridică ochii, întâlnindu-și imaginea în oglinda pătată de deasupra chiuvetei. Încearcă să se abordeze cu îngăduință și liniște. Greu, fața care-o privea din oglindă era atât de departe de imaginea pe care o păstra despre sine [...].” (pag. 50)

Un alt episod „senzorial” e plin de duioșie, proustian prin mecanismul reîntoarcerii în trecut: „[...]Ține apăsat, zise asistenta, presând locul înțepat cu un tampon de vată  îmbibat în spirt. Mirosul înțepător îi aducea Otiliei aminte de copilărie, de julituri, de căzături și zâmbi. Pentru ea, acest miros era echivalent cu cel de curățenie. Mama spăla geamurile cu spirt și le lustruia cu foi rupte din „Scânteia”, la care erau și ei abonați ca tot omul, iar tata își turna spirt în palmă și-și dădea pe față după ce se rădea.”. (pag. 39).

Volumul se închide simetric, cu o povestire („Dilemă”) în care fiecare dintre personaje e captiv în propria lume și lumile acestea compun „sanatoriul de afară”: Carmina este o fată care suferă de o variantă de autism, mama sa e prinsă în chingile prejudecăților, mai preocupată să mențină aparențele sociale decât să ia decizii corecte și morale pentru fiica sa și pentru copilul făcut de aceasta „dintr-o greșeală” cu un tânăr cu probleme asemănătoare, tatăl Carminei nu are niciun cuvânt de spus „în sânul fericitului mariaj”, iar bunicii paterni ai nou-născutului au propria închisoare, cea a sărăciei.    

La fel ca în romanul de debut, și aici tema școlii e bine reprezentată, prin proza „Joc fără miză” – un lanț al slăbiciunilor modern, care surprinde multe tare ale învățământului postdecembrist, moștenite, unele, din comunism, sancționate sever de autoare: „După cum se vede, gândi profa de română cu amărăciune, formula PCR, adică pile, cunoștințe, relații, care le otrăvise zilele în perioada „Iepocii de aur”, fie-i țărâna ușoară, nu murise odată cu cei care-o cultivaseră, ci se îngrășase, înflorise și risca să se întindă ca o pecingine asupra noucâștigatei și fragilei lor democrații”. (pag. 86).

Cartea se încheie cu câteva pagini (incluse în ultima proză) de reflecții amar-ironice legate de legile și de mersul lumii, ca și când povestea Carminei a fost doar pretextul pentru un discurs cu scop etic, necruțător cu haosul „sanatoriului de afară”.  

Adina Cotorobai scrie cu ochi exersați să observe și mai ales cu bucuria și cu înțelepciunea celui care a privit și continuă să privească lumea asta mare compusă din oameni de toate vârstele și de toate soiurile. 

... Să ne ascuțim, așadar, simțurile (ca Otilia) și să facem din realitatea noastră un loc dacă nu mai bun, măcar normal.  

 

Sanatoriul de Adina Cotorobai

Editura: Limes

Anul apariției: 2022

Nr. de pagini: 152

Coperta 1: Virgil Cotorobai

ISBN: 978-606-799-560-2

 

vineri, 8 iulie 2022

Tocănița de cartofi și tratarea diferențiată

În perioada liceului, la cantină, exista o mașinărie de curățat cartofi. 

Erau anii ’80 înainte de Revoluție și noi aveam în cămin o mașinărie de curățat cartofi. Nu văzusem vreodată așa ceva și nici n-am mai văzut de atunci: un cilindru înalt cam cât un om obișnuit (fac precizarea asta, fiindcă cine a făcut Pedagogicul în Buzău în anii aceia știe că bucătăreasa șefă, o doamnă argintul-viu, în vârstă, cu ochelari groși, cu părul scurt, foarte des și zbârlit și gata să sară la orice, de unde și porecla Cotoi, era mică-mică de înălțime). Acel cilindru, sprijinit pe patru picioare metalice (în imaginația mea aceste picioare capătă labe de leu), primea în pântecul lui cartofii, cu coajă cu tot, în cantitate industrială. Printr-o țeavă fixă, conectată la o sursă, intra apa și niște roți cu zimți (am presupus eu că sunt roți cu zimți – nimeni nu le-a văzut cu adevărat) învârteau cartofii necurățați. Printr-o altă țeavă se scurgea apa murdară, la început, apoi din ce în ce mai îngroșată cu fărâmițe din ceea ce fusese cândva coaja fiecărui cartof pe care soarta îl aruncase în mastodont.  


În timpul acestui proces, zgomotul era înfiorător și mă întreb și astăzi dacă roțile cu zimți (cel puțin cele din imaginația mea) puteau fi unse, șlefuite sau pur și simplu schimbate! Dacă se depășea o anumită cantitate de cartofi, cilindrul uriaș începea efectiv să o ia la vale și se smucea din toate încheieturile, care – apropo – erau destul de șubrede, așa încât din loc în loc țâșnea apa. Mă speria îngrozitor această mașinărie în funcțiune, fiindcă aveam impresia că în orice moment metalul acela ros de timp poate exploda, dar avea respectul meu, fiindcă rezista eroic, în schimbul unei vopseluri de culoarea muștarului, cu care era cadorisită în fiecare toamnă. 


La final, Doamna Cotoi (și numai ea) oprea mașinăria, închidea sursa de apă, apoi deschidea o ușiță de la baza cilindrului, iar noi, norocoasele de serviciu la bucătărie în ziua cu pricina, stăteam și păzeam un lighean imens de metal, în care cădeau cartofii, să nu care cumva să zboare vreunul pe de lături. Cu-ră-țați! Toți la fel! Ieșeau din bătălie fără pic de coajă, își păstrau forma, dar suprafața lor devenea aspră, râcâită și numai bună de tăiat în patru pentru mâncărică, posibil să fi fost tocăniță. Cei mai norocoși cartofi, câțiva, erau tăiați „pai” și însăși Doamna Cotoi făcea două porții de cartofi prăjiți pentru cele mai norocoase ființe: fetele de serviciu. 


***

De ce nu se făceau cartofi prăjiți pentru tot căminul? Ei, partea asta a poveștii îmi dă voie să exersez alegoria.  Să tratezi diferențiat cartofii înseamnă timp și mai ales tratament special pentru fiecare: mai întâi controlezi dacă există „bube” rămase, care trebuie înlăturate cu grijă, să nu strici cartoful, apoi - într-un fel tai un cartof micuț în comparație cu felul în care tai un cartof mare, în așa fel încât în farfurie să fie toți cartofii prăjiți demni de o masă bună. Să nu dai la o parte niciun ... pai. Trebuie timp, răbdare, migală, pricepere.

Cum spuneam, partea asta e o alegorie. Restul e poveste adevărată. 

duminică, 19 iunie 2022

Succes, XIID! Drumul abia începe

Pentru că mâine începe examenul de bacalaureat, mă gândesc la clasa mea de a douăsprezecea de anul acesta: XIID - științe naturale, diriginte - prof. Steliana Șerban. 

Spuneam la "Ultimul clopoțel" că e greu să câștigi o clasă de partea materiei tale, în condițiile în care "îi iei" într-a unsprezecea și mai e și pandemie. Cu ei am putut construi totul firesc! A fost clasa cu "ferestrele" deschise, toate, în online și mai apoi. 

Pentru ei las aici un gând, cu încrederea că vor fi, pe mai departe, dincolo de "bac", aceeași oameni buni pe care i-am cunoscut în cei doi ani, cât le-am fost profesoară. 

Mai jos, cuvântul lor de bun-rămas rostit și scris de Chira, din partea întregului XIID pentru profa lor de română din ultimii doi ani de liceu. 




25 Mai 2022

Română


        Eram în clasa a unsprezecea când ați pășit întâia oară în clasa noastră. Eram curioși și ușor speriați, căci nu mai pătrunseserăm până atunci în nemărginita cetate a literaturii și a istoriei limbii române. Dar ați devenit călăuza noastră, ne-ați îndrumat și ne-ați încurajat la fiecare pas. Ați știut când să ne lăudați pentru răspunsurile bune și pentru efortul depus, dar și când să ne dojeniți și să ne motivați să ne depășim limitele. 

        Întotdeauna ne-ați încurajat să fim creativi, să ne valorificăm cunoștințele și imaginația și să punem o fărâmă din noi înșine în tot ceea ce facem. 

        Metodele de predare au fost inedite, căci ați încercat întotdeauna să ne oferiți diversitate, să ne captatți atenția și să avem parte de lecții interactive. Bineînțeles că printre eseuri și subiecte de BAC s-au strecurat și sfaturi valoroase, dar și momente unice pe care le vom retrăi cu dor în amintire. 

        Vă mulțumim pentru tot ceea ce ați făcut pentru noi, pentru că ne-ați învățat să avem încredere în propriile forțe, pentru că ne-ați oferit libertatea de a ne exprima și ați depășit acest înveliș al relației elev-profesor cu intenția de a ne cunoaște cu adevărat. 

        De la concursuri școlare, la cercuri precum cel de lingvistică sau de lectură, la „Caietele SPIRUtuale” sau voluntariate, v-ați dedicat întru totul meseriei de profesor, pe care ați transformat-o în pasiune, fapt ce se răsfrânge fericit asupra noastră, a elevilor. 

 

Am aduna mii de petale, 

Într-un buchet le-am transforma,

Într-un mănunchi le-am aranja,

De mulțumiri de visuri și de stele.

Cu panglică de borangic l-am prinde

Din sufletele noastre cusută;

Buchetul nicicând să se rupă

Cu recunoștință în dar vi l-am da. 

                                                                                                                          Clasa a XII-a D





sâmbătă, 16 aprilie 2022

Lupta cu praful

Mă lupt cu praful (lupta veche si interminabilă daca stai in sud) din/ de pe/ de dupa mobila, cu gândul la vacanta mare când îmi voi pune in ordine cărțile. În tot anul (a se înțelege anul școlar) scotocesc prin bibliotecă și apoi pun la loc … cam unde apuc.

Cu niște ani (multi) inapoi. Mobila grea a fost cărată în casa de o echipa de muncitori. 
Șeful lor, pirpiriu între niște zdrahoni (dar șefia e șefie!), si-a exprimat uimirea când a văzut pachetele de cărți în așteptare (e adevărat că, scoase din rafturi, cărțile par si mai multe; cu cele rămase in cap e invers: chiar e mai mult decât orice poți cita doar citind de pe raft). 
Cu un gest de superioritate (muncitorii strângeau, mutau, aranjau), șeful zice în așa fel încât sa îl audă echipa: dacă va rămâne cărți după ce le puneți si nu mai aveți ce face cu ele, să îmi dați mie sa le dau la nepoate ca nu prea are si ele.
Lupta cu praful care va sa zica. Cărți la metru. 😜🙈






vineri, 15 aprilie 2022

Caligrame ... în luna lui Marte

O idee de activitate: realizarea unor caligrame, pornind de la texte poetice. 

Am făcut caligrame cu elevii cu diverse ocazii (de un 15 ianuarie, de exemplu - las link) și vă asigur că ies lucruri foarte interesante. 

De data aceasta, am ales Nichita Stănescu (pentru că au fost făcute la final de martie😊), la clasa a IX-a, unde experimentăm diverse tipuri de texte multimodale.  

Vorbiserăm deja despre simbol, așa că am lăsat libertate totală de exprimare. S-au adunat: o amforă, multe inimi, un delfin, o notă muzicală, câțiva pisoi veseli, o poartă, valul pe care adolescenții stau în picioare, picături de ploaie, un copac, o aripă de înger, o clepsidră mâini, chipuri, luna. 

Am expus totul într-o expoziție și vă invităm să priviți! 

 



































vineri, 8 aprilie 2022

La pas prin București. Trei texte, trei epoci

Ce au în comun realismul lui Nicolae Filimon, registrul comic din schița lui Caragiale și proza delicată, dar plină de forță a Ioanei Nicolaie?         



Ați ghicit, precis. Plimbările prin București, la distanță de câte un secol.       
Așadar, o idee de lecție pentru clasa a IX-a. 
De fapt, nu a fost o singură lecție. Am stat la Nicolae Filimon cam trei ore, alte trei ore la Caragiale, pentru tema scene din viața de azi și de ieri

Folosesc adesea în ora de română tipuri diverse de organizatori grafici - fac ora dinamică și atractivă, ca să nu mai vorbim de implicațiile cognitive (modul de a gândi, de a simți și de a înțelege noțiuni, cunoștințe, idei, informații și relațiile pe care acestea le implică). Gândiți-vă la principala trăsătură a generațiilor actuale de elevi: sunt consumatoare de produse media, dependente de vizual și de auditiv. Prin urmare, nimic mai potrivit decât limbajul grafic, care are un foarte mare avantaj: pe măsură ce se construiește devine o modalitate de explorare a informației. 
Am propus o diagramă Venn, pentru a sintetiza (asemănări și deosebiri) "palierele" discutate în orele anterioare: toponime, context social-istoric, obiceiuri, mentalități, clase sociale etc. 
Și pentru un București recent, postdecembrist, am adus fragmente din Ioana Nicolae - "O pasăre pe sârmă". Deci facem o triplă diagramă Venn și "avem" cu noi în oră scriitori contemporani. 

Iată textele folosite:
  • Nicolae Filimon  - "Ciocoii vechi și noi", capitolul XV - "Scene din viața socială"
  • Ion Luca Caragiale - "Repausul dominical"  - text integral
  • Ioana Nicolaie - "O pasăre pe sârmă"  - capitolul 3 și capitolul 7 (fragmente)

Mai jos câteva diagrame, dar și o captură de ecran de pe Classroom cu formularea temei. 
Sper să vă inspire!