vineri, 30 decembrie 2022

Mâncare bavareză. Top după gustul personal



Cât am călătorit în Bavaria, în cele cinci zile (în mini-vacanța de 1 Decembrie), am mâncat în cea mai mare parte mâncare cu specific local, așa cum obișnuim peste tot pe unde ajungem. Nu a fost prima întâlnire cu mâncarea germană la ea acasă, dar a fost prima călătorie iarna în aceste locuri - la târgurile de Crăciun din sudul Germaniei - și mărturisesc că vremea rece m-a făcut îngăduitoare cu mâncărurile grase, atât de obișnuite în gastronomia bavareză.  

Cred că știți deja ce gust are covrigul bavarez, "Bretzel" - poate l-ați și preparat (în cazul acesta - tot respectul, fiindcă știu că sunt mai multe etape în preparare: frământat, fiert, copt). Nu îl voi pune în topul meu, unde nu voi include alimente fast food, ci mâncăruri de bază și deserturi, dar îl lăsăm să facă uvertura prin istoria sa interesantă. Originea sa (și a numelui său) e disputată între Germania și Italia, vorbindu-se de anul 610 ca moment în care a apărut. Istoria sa se leagă de semnificații religioase: se pare că a fost inventat ca răsplată pentru copiii care învățau rugăciunile, forma acestui covrig asemănând-se cu mâine încrucișate pe piept pentru în gestul religios. Mai mult, ingredientele sale (făină și apă) îl făceau un aliment potrivit pentru perioada postului. O ilustrație din secolul al XII-lea ar putea fi prima imagine a unui covrig, ca emblemă a breslelor brutarilor din sudul Germaniei. 
Găsiți bretzel proaspăt peste tot în Germania: în aeroport, pe stradă, în restaurante, în supermarket etc. Mi-am propus de acasă să facem poza aia pe care o face toată lumea, cu doi bretzeli puși pereche, cu tag pe unde eram, dar în telefon mi-a rămas unul singur, început, scuzați🙈. 
Dar măcar e poza autentică. 😅 De altfel, o singură fotografie din postarea aceasta este preluată, am pus sursa. 


Iată și cele câteva feluri de mâncare bavareză, într-un top al preferinţelor mele:

   1. Genunchi de porc. Da, așa cum auziți, partea aia din porc, căreia îi mai spunem și rasol, din care noi facem piftie. Deci ... nu am mâncat nimic mai bun făcut din porc. Carnea se desfăcea de pe os super ușor și se topea efectiv în gură. dar nu asta e partea grozavă, ci faptul că toată bucata pe care o vedeți era învelită într-o crustă crocantă din șorici (am presupus), caramelizat și condimentat (și asta am presupus). Sosul - amestec de dulce, sărat. Se servește cu cartofi făcuți găluște (cel puțin așa am tradus din meniu): un fel de piure cam lipicios, cu ceva griș (iar am presupus), care nu m-a impresionat, dar ce mai conta când gustul "genunchiului de porc" era efectiv demențial. Eu am putut mânca jumătate. E un picior de porc, totuși. 
Noi am comandat acest fel de mâncare la recomandarea fiicei noastre, care, când a auzit că am ajuns la Berăria lui Hitler,  în München, ne-a trimis repede mesaj: "knuckle of porc - neapărat!!"(Cu alte cuvinte, am fost părinți ascultători  😊) 
Acum trebuie să vă spun că experiența completă cuprinde și locul, care, dincolo de istoria scrisă și cea nescrisă, intrată în folclor, este un restaurant în care pot intra concomitent cam ... 2000 de oameni. Este dispus pe două niveluri, noi am găsit loc la parter, dar am nimerit bine, acolo este, se pare, distracția - muzică tradițională nemțească live, hangițe și ospătari îmbrăcați tradițional, obiecte de decor autentice și un furnicar de oameni,  de toate națiile (culmea ironiei!). 
Pun mai jos pagina din meniu (care printr-o minune a rămas în telefon, deși nu am mania pozelor), ca să aveți informații și despre prețuri, mai ales că pentru celelalte feluri de mâncare nu am reținut asemenea detalii, din păcate. Oricum, a fost singurul meniu în engleză. Nemții au meniuri în germană în restaurantele care nu sunt afiliate unui hotel. Apropo de asta, în link-ul de la final găsiți un dicționar german-englez cu denumiri de mâncăruri nemțești. Util. 


1bis.  Ștrudel cu mere. Nu am mâncat ceva atât de bun decât acum câțiva ani, la Viena, la restaurantul din interiorul Palatului Hofburg. Sosul de vanilie foarte fin, frișca naturală, sirop de zmeură, iar ștrudelul dulce-acrișor. Gust perfect! Știu că e prăjitură austriacă, dar e tot din meniul Berăriei lui Hitler, așa că o așez aici, cu 1bis, ca să nu spuneți că trișez. 😁😍



2. Supa bavareză. Supa aceasta a fost recomandarea unei ospătărițe dintr-un restaurant tradițional din centrul orășelului Nördlingen. A precizat că e "hand made" - am înțeles mai apoi că se referea la niște tăieței de casă (ca să le spun într-un fel), uriași, pătrățoși. Foarte gustoasă, condimentată și nu foarte grasă, poate doar cam prea sărată. Ce se vede printre "tăieței" sunt - surprizăăă!!! - bucăți de ... cârnat! 🙈😅 Puteau lipsi, din punctul meu de vedere, dar, deh! suntem în sudul Germaniei, nicio masă fără "Wurst"! (Fac o paranteză, la propriu și la figurat: nicio supă nu mă mai poate surprinde după ce, prin 2015 cred, în Cracovia - ploua - am comandat o supă tradițională poloneză, la asigurarea ospătarului, că e caldă și bună. A venit cu un castron de porțelan fin, alb cu auriu, acoperit, în care mi-a servit un lichid negru-negru, vâscos, din care, scormonind cu lingura, am trezit din dormitare ceva care în alt "context" ar fi putut fi niște apetisanți tăiței de casă. "Contextul" era însă făcut din ficat de pasăre fiert în sânge, cu picături magice de oțet. M-a luat cu friguri, dar nu de la ploaie.)

3. Cârnații bavarezi. Am aflat la fața locului, cum altfel? 😎, că există în Germania cel puțin 400 de tipuri de cârnați. Atât de mulți, că se pun și în supă!! 😱 Lăsând gluma la o parte, Würste sunt super buni și ocupă în topul meu abia poziția 3 nu pentru că nu îmi plac, ci din motivul că i-am tot "degustat" cu alte ocazii și nu mă mai surprind. De altfel, sunt atât de populari în Germania, încât îi găsești în orice sezon, fie ca fast food, puși într-o chiflă, cu sau fără muștar, fie în restaurante, serviți, cu tot dichisul. Totuși, nu vă așteptați la cine știe ce fine dining: în mod tradițional, cârnații vin cu varza fiartă alături (se poate și cu salata de cartofi). Nu vă gândiți la varza românească gătită cu cârnați sau cu rață, întrucât varza din mâncarea tradițională germană este fiartă ușor cu ceva condimente și necolorată. Cârnații, ei, salvează acest tip de mâncare foarte sățios. Sincer, eu am "trădat" aceste fel, pentru un șnițel serios, însoțit neserios de cartofi prăjiți, dar m-am revanșat de câteva ori prin târgurile de Crăciun bavareze, unde sunt zeci de tonete cu fast food. Au fost salvatori cârnații în chiflă, la minus grade afară, luați pe fugă, din mers. Mai ales când ceri "2 Würste" și ți se răspunde în română: "cu sau fără muștar?". 😋

Sursa foto:
https://branchenbuch.portal.muenchen.de/mhp/41069/


4. Desert tradițional. Dacă mă gândeam că îmi vine cheful să scriu despre mâncăruri bavareze, eram mai atentă la fotografii. Am făcut sigur poză (degeaba!) și cu denumirea, și cu ghemul dulce din cocă coaptă. Pe rândul doi de jos, este "ghemul" făcut după rețeta veche de secole, pe care am ales să o degustăm. În timp, rețeta s-a îmbunătățit, pe măsură ce diverse ingrediente au ieșit din bucătăriile bogaților și au devenit populare: glazură de vanilie, ciocolată, caramel etc. În fine, ne-am chinuit doi să mâncăm acest desert și, până "l-am gătat", am tot încercat să înțelegem ce îl face atât de special, încât să ocupe efectiv vitrine întregi într-un orășel medieval, plin de farmec (Rothenburg ob der Tauber). Am convenit că vechimea rețetei, dar și gustul natural, de aliment simplu și curat, cu gust de cocă dulce coaptă, un pic crocantă (cam înecăcioasă, ce-i drept). M-au impresionat aspectul (ghem elaborat, cam cât un pumn) și vechimea. (Nici M., care e muuult mai deschis decât mine la a experimenta mâncăruri noi - incluzând și supa poloneză 😉 -  nu a fost prea încântat de acest desert, dar poate că varietatea deserturilor mâncate vreodată ne-a pervertit gusturile.) 

  
5. Mâncărică cu cartofi și porc. Nu i-am reținut denumirea germană, dar compensez cu o fotografie de toată frumusețea, cu porția întreagă, la un restaurant din Rothenburg ob der Tauber, unde ne-a fost prezentată ca mâncare specifică zonei. O mâncare cu multă grăsime, din nou înțeleg cum clima influențează gastronomia. Bucățile de mușchi de porc păreau fierte în sosul acela roșu și plin de grăsime, la fel și bucățile de kaizer. Dacă adăugăm cartofii îmbibați de ulei, mâncarea cu cartofi și porc merită ultimul loc în topul meu, dar e norocoasă că acesta nu are decât 5 poziții. 😂 Așadar, un (ne)meritat loc 5. 



Nu vă "mândriți" că mâncarea românească e plină de grăsime, că vine ea primăvara cu urzici și salată verde 😂. A, și să nu uit - mostre din mâncarea lituaniană, aici:



Surse:

miercuri, 14 decembrie 2022

Vocile absolvenților - proiect radiofonic de Ziua Absolventului

În programul de Ziua Absolventului, am propus un proiect radiofonic cu vocile absolvenților. Timp de trei ore, la interval de 30 de minute, am difuzat prin rețeaua radiofonică a liceului mesajele înregistrate ale unor absolvenți ai Colegiului Național "Spiru Haret" din București. 

Sursa foto: cnshb.ro

Mesajele au umplut holurile și sălile de clase, au surprins, au motivat și au creat punți între ieri și azi. Pentru câteva minute, lecțiile s-au oprit și aerul s-a încărcat de emoție. Las mai jos discursurile transcrise, iar în curând, pe site-ul școlii, vor fi și înregistrările,  să le putem reasculta de câte ori dorim să ne reamintim care e rostul.

Mulțumim, cu emoție, absolvenților (pentru mesaje, dar și pentru permisiunea de a le face publice aici și pe site-ul școlii): 
💜Filip Lucian Iorga, istoric, cadru didactic universitar, 2001
💜Adelaida Perjoiu, actriță, 2005
💜Andreea Iacomiță, regizor de teatru, 2005
💜Andrei Dumitrescu, istoric, masterand, 2016
💜Cătălin Apătean, avocat, 2017
💜Petru Gânj, student, 2019

Am colaborat pentru realizarea proiectului cu colegii mei, Angelica Turculeț (lb. română) și Dragoș Drăgan (informatică) și cu elevii Alexia Tomeci (12G), Paul Ioan (12G) și Andrei Răzvan Anciu Lăpădatu (12G), cărora le mulțumesc. 
   

***
Stimate doamne profesoare și stimați domni profesori ai Colegiului Național "Spiru Haret" din Bucuresti, dragi eleve și dragi elevi de la Spiru, 

Mă bucur tare mult să putem sărbători astăzi împreună Ziua Liceului și spiritul spirist. Mă numesc Filip Lucian Iorga, sunt absolvent al promotiei 2001. A trecut deja ceva timp de atunci, sunt istoric, lector universitar la Facultatea de Litere a Universitatii din București și expert în cadrul Institutului Cultural român. 
Pentru mine, Spiru Haret a fost unul dintre breaking news-urile vieții mele. Perioada de liceu m-a influențat, m-a format și cred că mi-a deschis perspective fabuloase. E un mare privilegiu și, în același timp, ne obligă faptul că aparținem unei comunități din care au făcut parte Mircea Eliade, Constantin Noica, Nicolae Steinhardt, Alexandru Paleologu și atâtea alte personalități ale societății românești. Eu vă doresc ca și de acum înainte să onorați această moștenire și în același timp să vă bucurați de faptul că sunteți spiriști, că faceți parte din această familie și îmi doresc să aud cât mai multe breaking news-uri pozitive provocate de spiriști, pentru că, nu-i așa?, noi, spiriștii, suntem cei mai buni!
La mulți ani și o zi frumoasă în continuare!
(Filip Lucian Iorga)


***
Salut, 
Sunt Adelaida Perjoiu. Sunt actriță și sunt absolventă a Colegiului National "Spiru Haret" și spun asta cu foarte mare bucurie pentru că anii petrecuți în acest liceu pentru mine au fost extrem de importanți din toate punctele de vedere, însă mai ales din punctul de vedere al pasiunii pentru teatru. În acest liceu am descoperit pasiunea pentru teatru și în acest liceu am descoperit gustul prieteniei și bucuria de a fi liber, de a pune întrebări, de a căuta și de a găsi răspunsuri și nu pot decât să vă doresc și vouă să trăiți acești ani cu atât de multă bucurie, încât, peste ani și ani,  când va trebui să înregistrați voi înșivă aceste mesaje, să o faceți dintr-o singură dublă și cu entuziasm și cu bucurie pentru că ați trăit acești ani!
La mulți ani!

(Adelaida Perjoiu)


***
Bună!
Numele meu este Andreea Iacomiță, am terminat Spiru în 2005 și sunt regizor de teatru. 
Viața de licean, atunci când o trăiești, nu înseamnă mare lucru, dar când o privești cu ochii de adult îți dai seama că atunci au început toate, uneori mai bune, alteori mai rele și depinde de tine să-ți creezi un nou început liber și ideal. Din perspectiva mea de astăzi, de artist, pot spune că Spiru a fost locul unde mi-am creat, datorită unor întâlniri norocoase, un început la care mă întorc mereu atunci când pierd șina drumului pe care l-am ales. 
Fiți curajoși și, ca să citez un înțelept care mi-a fost profesor în Spiru, mult curaj în a-ți asuma defectele, fără a renunța la ele dacă ele slujesc visele tale!
Visați frumos pentru o lume mai frumoasă!
(Andreea Iacomiță)


***
Mă numesc Andrei Dumitrescu. Am absolvit acum șase ani, în 2016, la clasa de filologie. Între timp, am devenit istoric al Evului Mediu, specializat în arta și literatura de limba greaca a Imperiului Bizantin și în ramificațiile acestora în culturile slavone. Acum sunt la Viena în anul terminal de master la departamentul de Studii Medievale la Central European University si totodată în toiul aplicațiilor pentru doctorat. 
Nu știu unde mă voi afla la anul pe vremea asta. Poate tot în Austria, poate într-un loc și mai îndepărtat. Știu sigur însă că în ziua de 12 Decembrie îmi voi aminti că am absolvit Spiru. Este un sentiment straniu,  care îmbină bucuria unora dintre cele mai frumoase amintiri cu nostalgia pentru acea perioadă. Când umblam pe holurile clădirii vechi unde aveam clasa, nu mă puteam gândi decât la fascinanta lume care urma să mi se deschidă odată ce urma sa ies, cum ar fi zis profesoara mea de filosofie, din sera liceului. Îmi imaginam cum o să învăț greacă veche, cum o să cercetez istoria și arta Bizanțului și cum o să public studii. Acum, că am învățat greaca, ba chiar și slavona, am fost cooptat în tot felul de proiecte de cercetare și am avut oportunitatea să-mi public ideile, în locuri uneori copleșitor de serioase, nu mă văd decât înapoi la ora de româna, în superba învălmășeala a clasei mele și la pregătirile pentru olimpiadă, cum mă străduiam să spun lucruri mai mari decât puteau exprima cuvintele mele, sau, dimpotrivă, împachetam idei simple în ambalaje retorice inutil de sofisticate, ori cum așteptam cu înfrigurare corecturile eseurilor mele pe care le rescriam și de cinci-șase ori, cu mari bombăneli, evident. Toate astea m-au împins spre drumul pe care sunt acum, m-au format ca intelectual și ca om, m-au învățat să-mi pun întrebări, să fiu curios, critic, dar să și primesc critici, chiar să le caut și să nu mă tem de provocări. Pentru asta le voi fi mereu recunoscător profesorilor și colegilor mei care mi au oferit una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea și repere majore. 
De Ziua Absolventului vă îndemn să profitați, să vă bucurați și să fiți mândri de faptul că sunteți spiriști, iar Colegiului nostru îi spun “Vivat! Crescat! Floreat!”
(Andrei Dumitrescu)


 ***
La mulți ani frumoși în această zi specială pentru fiecare elev al Colegiului Național "Spiru Haret"!
Transmit salutări calde fiecăruia dintre voi și, de asemenea, profesorilor care vă ghidează drumul în această perioadă frumoasă. 
Numele meu este Apătean Cătălin, fac parte din promoția 2017 de absolvenți ai Spiru, am fost Președintele Consiliului Elevilor în perioada 2016-2017, iar in prezent sunt avocat la cea mai distinsă casă de avocatură din România. 
Nu dau aceste detalii din lipsa de modestie, ci pentru a va arăta cât de mult te poate forma și unde te poate aduce acest colegiu ai cărui elevi sunteți. 
Sunt generații întregi care au adus și apoi au păstrat Spiru în topul învățământului din România. Această moștenire, uneori grea, reprezintă legătura care ne unește peste ani și ani, iar în această zi ne aducem aminte cu drag de un loc care ne-a fost și vă este ca o a doua casă. 
Spiru Haret e însă un loc care a demonstrat că poți face performanță doar prin încurajarea inițiativei în fiecare dintre elevii săi, așa că vă încurajez și eu să vă explorați hobby-urile, să fiți ambițioși, să fiți curioși, să fiți insistenți, să nu uitați că aveți un întreg corp profesoral acolo care vă va susține în aceste demersuri să vă găsiți locul în oricare din activitățile extracuriculare existente sau pe care le veți dezvolta voi.
Am fost elev 8 ani în locul în care învățați voi acum și vă spun că e foarte important să vă bucurați maxim de aceste momente, de acest loc, de care să simțiți ca aparțineți cu adevărat, pentru că o faceți. 
Am simțit mereu că Spiru e mai mult decât un loc în care veniți la ore, Spiru e locul în care, dacă există voință, se va găsi și putință. 
Asa că fiți curajoși, îndrăzniți mai mult și țineți minte că, dacă ii lăsați, profii voștri vă pot deveni cei mai buni prieteni. 
La mulți ani vouă, la mulți ani Spiru Haret!
(Cătălin Apătean)


***
Bun găsit tuturor, astăzi, de Ziua Absolventului!
Mă numesc Petru Gânj și sunt absolvent al Colegiului Național "Spiru Haret" din București, promoția 2019
Așadar, nu de mult am fost și eu exact ca voi. Licean, plin de viață și energie, cu un bagajambiții și visuri mari. Acum, sunt pe punctul de a îndeplini visurile lui Petru cel mic din liceu, pentru că anul acesta voi termina studiile la una dintre cele mai bune facultăti de arhitectura din Marea Britanie!
Cred ca ați aștepta de la mine să vă spun să petreceți cât mai mult, să vă bucurați cât mai mult de timpul liber. Și da, ar trebui să faceți asta, dar ... și să vă construiți viitorul. Voi acum deveniți mici meșteri ai propriilor voastre vieți. Lucrurile pe care le învățați și le faceți acum vor determina unde veți ajunge în 5, 10, 20 de ani. 
Voi nu învățați limba și literatura română doar pentru a ști cât de trist a fost Bacovia. Nu. Voi învățați să exprimați, să faceți argumente cu sens, să folosiți cuvintele în moduri inteligente. La matematică nu învățați doar formule. Învățați o mentalitate structurată. Vă creați o capacitate de a întoarce o problemă pe toate fețele, până găsiți soluția. La fizicăbiologie și chimie învățati cum funcționează lumea. Cum funcționează corpul fiecăruia. Cum funcționează totul din jur. 
Nu treceți prin liceu doar cu gândul de a toci, de a lua notă mare și apoi de a uita automat. Realizați că învățați să gândiți, să creați. Învățați să trăiti. 
Dragi profesori, am un mesaj și pentru dumneavoastră. Predați elevilor ca și cum ar fi copiii voștri și îndrumați-i pe drumul maturizării, pentru că, efectiv, ei sunt cei care vor schimba lumea, iar inima elevului este în mâinile profesorului. Aveti grijă de ea.
Închei cu o urare din inimă! O inimă de care s-au îngrijit profesorii mei. La mulți ani, Spiru Haret! 

(Petru Gânj)



luni, 12 decembrie 2022

Despre Ziua Absolventului la CNSHB


12 Decembrie este, prin tradiție, Ziua Absolventului este la Colegiul Național "Spiru Haret".
Pun aici prima fotografie a zilei cu 12E în fața bradului, îmbrăcați în nuanțe de mov - culoarea liceului (credeți-mă pe cuvânt, în condițiile unei fotografii nu prea clare) și, mai jos, fotografia de la finalul zilei - cu flori în nuanțe de mov, festive, aduse pentru profa de română și pentru profa de matematică de absolvenți din promoția 2019, 12C și 12D. Ce întâlnire frumoasă! Ce tineri minunați au devenit! Câtă bucurie în această reîntâlnire! Între cele două momente, ziua a fost o desfășurare de forțe: activități de o diversitate uimitoare, cu elevi și profesori, cu absolvenți din ani diverși.
Însă cel mai mult mă impresionează întotdeauna participarea profesorilor vechi ai liceului, eleganta prezență a dumnealor și discursurile, care dau acestei zile patina tradiției acestei sărbători a CNSHB.
Am realizat pentru această zi, alături de o echipă tare faină, un proiect radiofonic difuzat în prima parte a zilei și despre care voi scrie în curând.
La mulți ani, Spiru Haret!





Later edit: Am scris despre Vocile absolvenților, cum am promis. 

luni, 28 noiembrie 2022

Idei pentru decembrie la școală ☃️❄️☃️




Mai sunt câteva săptămâni până la vacanța de iarnă și, dacă vreți câteva idei pentru un decembrie special la școală, iată câteva sugestii mai jos. Linkurile duc către descrieri mai ample:   

❄️ Împodobirea bradului de Crăciun cu clasa. Sunt sigură că deja ați stabilit când scoateți globurile și beteala din cutii sau când le confecționați. Noi (12E) am rămas fideli culorilor liceului, dar anul trecut am compensat cu un dress-code de sezon în ziua cu pricina: ne-am îmbrăcat în ștrumfi sau așa ni s-a părut nou, purtând roșu și verde. 😍 ☃️ https://cameliasapoiu.blogspot.com/2021/12/luna-decembrie-este-la-noi-in-scoala-o.html

❄️ Căsuțe de turtă dulce. Ca un făcut, nu am găsit să cumpăr decât trei pachete cu căsuțe, așa că au fost și două trenuri. Oricum, dulci toate! 

❄️ Lectură-cadou. Neapărat aleasă în ton cu sărbătorile și legată cu fundă! Bine, eu am pus sfoară! 😅  ☃️https://cameliasapoiu.blogspot.com/2021/12/o-poveste-cadou-pentru-elevii-mei.html

❄️ Atelier de scriere creativă. Ne-am jucat cândva de-a haiku, dar puteți crea orice vă aduce aproape frumusețea iernii! 

❄️ Versuri în dar pe tablă și dulciuri în brad. Nu-mi mai amintesc ce au apreciat mai mult: dulciurile sau versurile! Știu doar că au mers bine împreună! 😋   

❄️ Serbare școlară: Obiceiuri de iarnă.  Sunt două variante de serbări păstrate pe blog. Cea din primul link a fost o serbare de Ziua Școlii, cu o clasă mică (acum sunt a XII-a acei copii 😇). Al doilea link duce la o postare în care am scris și versurile unui Plugușor adaptat vieții școlare (ce bine că le-am păstrat aici!!!).  

❄️ Decorarea spațului cu mesaje personalizate. Prezentarea din link este cu mesaje puse pe ușa clasei, dar am făcut într-un an, cu altă serie de dirigenție, și alt "model", pe un panou în clasă, din beculețe luminoase. Totul e să fie ... din inimă! 

❄️ Târg de Crăciun cu scop caritabil. Suntem o școală care încurajează și sprijină inițiativele elevilor. Așa se face că în holul central în zilele de dinaintea vacanței se organizează târguri caritabile.    

❄️ Activități de voluntariat. Mi-am amintit de un voluntariat ("Dăruind, vei dobândi!") făcut în decembrie anul trecut, cu elevi și cu părinți, deopotrivă - am păstrat și fotografii. Nu am scris despre acest voluntariat, ci despre un altul. Sper să vă inspire!       

❄️ Felicitare virtuală. Noi am făcut-o "de nevoie" - ai mei erau a X-a și eram în plină pandemie. Cum să ne reunim în jurul aceluiași brad? Mi-a venit ideea salvatoare și a ieșit cel mai frumos brăduț, cu câte o fărâmă din casa fiecăruia dintre noi. 

❄️ Orășelul cu poezie. Acesta e un proiect recent, "inaugurat" anul trecut. Am creat orășelul cu poezie cu o clasă de a IX-a (acum, XE). Am adus un pic de magie (și de poezie) în holul principal al școlii! Fotografiile păstrează imaginile, nu știu dacă se văd beculețele - străzile erau luminate! 😍     

❄️ Scrisoare către Moș Crăciun.  De departe cea mai utilizată dintre toate activitățile! Cam în fiecare an! După Secret Santa vine momentul scrisorii câștigătoare. Se adună: curiozitate, suspans, emoție. Iese frumos și mereu altfel. 

Sper să vă inspire această listă. Dacă aveți și voi adunate astfel astfel de experiențe, mi-ar plăcea să ni le faceți cunoscute.
Decembrie cu bucurie, cu spor și cu inspirație să avem! 


luni, 3 octombrie 2022

Proiectul PEN România la Centenar La CNSHB


Proiectul PEN România la Centenar (inițiator, coordonator - un cristian) a fost și la noi, la Colegiul Național "Spiru Haret", luni, 3 octombrie, cu Sala Noica plină (aproape 90 de elevi) pentru întâlnirea cu Ioana Miron
O prezentare densă și convingătoare făcută de Ioana Miron despre istoria PEN, urmată de o discuție vie despre scriitori români și străini, despre libertatea de exprimare și despre solidaritate în vremuri potrivnice, în care, mai mult ca oricând, „literatura e garanția că barbaria nu va avea niciodată ultimul cuvânt” (Radu Vancu).
Povestea întâlnirii, în imagini, mai jos!






















marți, 2 august 2022

Profesori-autori: Adina Cotorobai - "Sanatoriul"

Când am invitat-o să facă parte din „lista” mea pentru volumul 5 din Prof de română, (Editura casa de pariuri literare, 2019), Adina Cotorobai mi-a trimis o proză cu subiect școlar („Joc fără miză”), dar care, scrisă dintr-o perspectivă obiectivă etc., nu corespundea scopului seriei „Prof de română”. 

Am primit în schimb o povestire excepțională: „O jumătate de măr”, în care Adina Cotorobai a pus „vocea” fetei din primul său roman (debutul său ca scriitoare), „Privind peste umăr” (2018).

 

Pentru cine nu știe, Adina Cotorobai este profesoară pensionară de limba și literatura română din  Cluj și scriitoare. Am citit, la apariție, romanul său de debut, o narațiune densă și captivantă despre familie, destin, devenire, cu evidente note memorialistice. Personajul central – „fata” (duioșie, farmec și putere pune scriitoarea în acest personaj) – apare în atât de multe ipostaze – fata-copil, fata-profesoară, fata-soție, fata-mamă („fata-babă”, mă completează, cu umor, autoarea într-o conversație din 2019), care, puse la un loc, compun istoria mică, personală, ce se amestecă cu istoria mare a anilor de comunism din România.  


Recent, am primit, cu autograf, volumul de proză scurtă al Adinei Cotorobai, „Sanatoriul”, abia apărut la Editura Limes. M-am bucurat să găsesc în noua carte „Joc fără miză”, proza lăsată în așteptare de autoare și pe care o citisem cu ceva timp în urmă. Este a treia în volum dintr-un total de șapte proze, care aduc în fața cititorului povești de viață diverse: evenimente cotidiene, destine, relații de familie, lumea școlii, a spitalelor, dar mai ales lumi interioare, ale căror nuanțe, optimiste sau întunecate, nesigure sau clare, luminoase sau ascunse sub umbre adânci, autoarea le dezvăluie de fiecare altfel. 

În prima povestire, „Sanatoriul”, cea care dă titlul cărții, notația auctorială, generoasă în detalii, e concurată de vocea personajului principal – o pacientă (Otilia) într-un spital de boli nervoase. Se compune în felul acesta povestea unei femei, din secvențe – frânturi de amintiri, flashbackuri care încearcă să se așeze în ordine în mintea răvășită a pacientei, apoi prin efort conștient, uriaș. Foarte interesant cum autoarea sugerează, stilistic, drumul greu spre însănătoșire: treptat, pasajele de stil indirect liber care sondează trăirile personajului sunt înlocuite cu secvențe de monolog interior care dezvăluie gânduri din ce în ce mai clare și mai coerente. Mai mult, revenirea la realitate a pacientei (care o perioadă lungă, în sanatoriu, pare un caz pierdut) devine o experiență senzorială: pe măsură ce simțurile (începând cu mirosul cafelei), parcă exacerbate, se trezesc, femeia își recapătă luciditatea minții. Sunt multe pasaje, inteligent plasate în climax, redăm aici un fragment, lesne de înțeles că suntem aici aproape de finalul poveștii: „ [...] Otilia se bucură să regăsească gesturi și gusturi simple, ca cel al pastei de dinți, care-i mângâie, cerul gurii și gingiile, senzația de alunecare a săpunului pe pielea udă a mâinii sau mirosul lui proaspăt. Impresia de bine se amplifică la atingerea prosopului moale și femeia ridică ochii, întâlnindu-și imaginea în oglinda pătată de deasupra chiuvetei. Încearcă să se abordeze cu îngăduință și liniște. Greu, fața care-o privea din oglindă era atât de departe de imaginea pe care o păstra despre sine [...].” (pag. 50)

Un alt episod „senzorial” e plin de duioșie, proustian prin mecanismul reîntoarcerii în trecut: „[...]Ține apăsat, zise asistenta, presând locul înțepat cu un tampon de vată  îmbibat în spirt. Mirosul înțepător îi aducea Otiliei aminte de copilărie, de julituri, de căzături și zâmbi. Pentru ea, acest miros era echivalent cu cel de curățenie. Mama spăla geamurile cu spirt și le lustruia cu foi rupte din „Scânteia”, la care erau și ei abonați ca tot omul, iar tata își turna spirt în palmă și-și dădea pe față după ce se rădea.”. (pag. 39).

Volumul se închide simetric, cu o povestire („Dilemă”) în care fiecare dintre personaje e captiv în propria lume și lumile acestea compun „sanatoriul de afară”: Carmina este o fată care suferă de o variantă de autism, mama sa e prinsă în chingile prejudecăților, mai preocupată să mențină aparențele sociale decât să ia decizii corecte și morale pentru fiica sa și pentru copilul făcut de aceasta „dintr-o greșeală” cu un tânăr cu probleme asemănătoare, tatăl Carminei nu are niciun cuvânt de spus „în sânul fericitului mariaj”, iar bunicii paterni ai nou-născutului au propria închisoare, cea a sărăciei.    

La fel ca în romanul de debut, și aici tema școlii e bine reprezentată, prin proza „Joc fără miză” – un lanț al slăbiciunilor modern, care surprinde multe tare ale învățământului postdecembrist, moștenite, unele, din comunism, sancționate sever de autoare: „După cum se vede, gândi profa de română cu amărăciune, formula PCR, adică pile, cunoștințe, relații, care le otrăvise zilele în perioada „Iepocii de aur”, fie-i țărâna ușoară, nu murise odată cu cei care-o cultivaseră, ci se îngrășase, înflorise și risca să se întindă ca o pecingine asupra noucâștigatei și fragilei lor democrații”. (pag. 86).

Cartea se încheie cu câteva pagini (incluse în ultima proză) de reflecții amar-ironice legate de legile și de mersul lumii, ca și când povestea Carminei a fost doar pretextul pentru un discurs cu scop etic, necruțător cu haosul „sanatoriului de afară”.  

Adina Cotorobai scrie cu ochi exersați să observe și mai ales cu bucuria și cu înțelepciunea celui care a privit și continuă să privească lumea asta mare compusă din oameni de toate vârstele și de toate soiurile. 

... Să ne ascuțim, așadar, simțurile (ca Otilia) și să facem din realitatea noastră un loc dacă nu mai bun, măcar normal.  

 

Sanatoriul de Adina Cotorobai

Editura: Limes

Anul apariției: 2022

Nr. de pagini: 152

Coperta 1: Virgil Cotorobai

ISBN: 978-606-799-560-2

 

vineri, 8 iulie 2022

Tocănița de cartofi și tratarea diferențiată

În perioada liceului, la cantină, exista o mașinărie de curățat cartofi. 

Erau anii ’80 înainte de Revoluție și noi aveam în cămin o mașinărie de curățat cartofi. Nu văzusem vreodată așa ceva și nici n-am mai văzut de atunci: un cilindru înalt cam cât un om obișnuit (fac precizarea asta, fiindcă cine a făcut Pedagogicul în Buzău în anii aceia știe că bucătăreasa șefă, o doamnă argintul-viu, în vârstă, cu ochelari groși, cu părul scurt, foarte des și zbârlit și gata să sară la orice, de unde și porecla Cotoi, era mică-mică de înălțime). Acel cilindru, sprijinit pe patru picioare metalice (în imaginația mea aceste picioare capătă labe de leu), primea în pântecul lui cartofii, cu coajă cu tot, în cantitate industrială. Printr-o țeavă fixă, conectată la o sursă, intra apa și niște roți cu zimți (am presupus eu că sunt roți cu zimți – nimeni nu le-a văzut cu adevărat) învârteau cartofii necurățați. Printr-o altă țeavă se scurgea apa murdară, la început, apoi din ce în ce mai îngroșată cu fărâmițe din ceea ce fusese cândva coaja fiecărui cartof pe care soarta îl aruncase în mastodont.  


În timpul acestui proces, zgomotul era înfiorător și mă întreb și astăzi dacă roțile cu zimți (cel puțin cele din imaginația mea) puteau fi unse, șlefuite sau pur și simplu schimbate! Dacă se depășea o anumită cantitate de cartofi, cilindrul uriaș începea efectiv să o ia la vale și se smucea din toate încheieturile, care – apropo – erau destul de șubrede, așa încât din loc în loc țâșnea apa. Mă speria îngrozitor această mașinărie în funcțiune, fiindcă aveam impresia că în orice moment metalul acela ros de timp poate exploda, dar avea respectul meu, fiindcă rezista eroic, în schimbul unei vopseluri de culoarea muștarului, cu care era cadorisită în fiecare toamnă. 


La final, Doamna Cotoi (și numai ea) oprea mașinăria, închidea sursa de apă, apoi deschidea o ușiță de la baza cilindrului, iar noi, norocoasele de serviciu la bucătărie în ziua cu pricina, stăteam și păzeam un lighean imens de metal, în care cădeau cartofii, să nu care cumva să zboare vreunul pe de lături. Cu-ră-țați! Toți la fel! Ieșeau din bătălie fără pic de coajă, își păstrau forma, dar suprafața lor devenea aspră, râcâită și numai bună de tăiat în patru pentru mâncărică, posibil să fi fost tocăniță. Cei mai norocoși cartofi, câțiva, erau tăiați „pai” și însăși Doamna Cotoi făcea două porții de cartofi prăjiți pentru cele mai norocoase ființe: fetele de serviciu. 


***

De ce nu se făceau cartofi prăjiți pentru tot căminul? Ei, partea asta a poveștii îmi dă voie să exersez alegoria.  Să tratezi diferențiat cartofii înseamnă timp și mai ales tratament special pentru fiecare: mai întâi controlezi dacă există „bube” rămase, care trebuie înlăturate cu grijă, să nu strici cartoful, apoi - într-un fel tai un cartof micuț în comparație cu felul în care tai un cartof mare, în așa fel încât în farfurie să fie toți cartofii prăjiți demni de o masă bună. Să nu dai la o parte niciun ... pai. Trebuie timp, răbdare, migală, pricepere.

Cum spuneam, partea asta e o alegorie. Restul e poveste adevărată. 

duminică, 19 iunie 2022

Succes, XIID! Drumul abia începe

Pentru că mâine începe examenul de bacalaureat, mă gândesc la clasa mea de a douăsprezecea de anul acesta: XIID - științe naturale, diriginte - prof. Steliana Șerban. 

Spuneam la "Ultimul clopoțel" că e greu să câștigi o clasă de partea materiei tale, în condițiile în care "îi iei" într-a unsprezecea și mai e și pandemie. Cu ei am putut construi totul firesc! A fost clasa cu "ferestrele" deschise, toate, în online și mai apoi. 

Pentru ei las aici un gând, cu încrederea că vor fi, pe mai departe, dincolo de "bac", aceeași oameni buni pe care i-am cunoscut în cei doi ani, cât le-am fost profesoară. 

Mai jos, cuvântul lor de bun-rămas rostit și scris de Chira, din partea întregului XIID pentru profa lor de română din ultimii doi ani de liceu. 




25 Mai 2022

Română


        Eram în clasa a unsprezecea când ați pășit întâia oară în clasa noastră. Eram curioși și ușor speriați, căci nu mai pătrunseserăm până atunci în nemărginita cetate a literaturii și a istoriei limbii române. Dar ați devenit călăuza noastră, ne-ați îndrumat și ne-ați încurajat la fiecare pas. Ați știut când să ne lăudați pentru răspunsurile bune și pentru efortul depus, dar și când să ne dojeniți și să ne motivați să ne depășim limitele. 

        Întotdeauna ne-ați încurajat să fim creativi, să ne valorificăm cunoștințele și imaginația și să punem o fărâmă din noi înșine în tot ceea ce facem. 

        Metodele de predare au fost inedite, căci ați încercat întotdeauna să ne oferiți diversitate, să ne captatți atenția și să avem parte de lecții interactive. Bineînțeles că printre eseuri și subiecte de BAC s-au strecurat și sfaturi valoroase, dar și momente unice pe care le vom retrăi cu dor în amintire. 

        Vă mulțumim pentru tot ceea ce ați făcut pentru noi, pentru că ne-ați învățat să avem încredere în propriile forțe, pentru că ne-ați oferit libertatea de a ne exprima și ați depășit acest înveliș al relației elev-profesor cu intenția de a ne cunoaște cu adevărat. 

        De la concursuri școlare, la cercuri precum cel de lingvistică sau de lectură, la „Caietele SPIRUtuale” sau voluntariate, v-ați dedicat întru totul meseriei de profesor, pe care ați transformat-o în pasiune, fapt ce se răsfrânge fericit asupra noastră, a elevilor. 

 

Am aduna mii de petale, 

Într-un buchet le-am transforma,

Într-un mănunchi le-am aranja,

De mulțumiri de visuri și de stele.

Cu panglică de borangic l-am prinde

Din sufletele noastre cusută;

Buchetul nicicând să se rupă

Cu recunoștință în dar vi l-am da. 

                                                                                                                          Clasa a XII-a D





sâmbătă, 16 aprilie 2022

Lupta cu praful

Mă lupt cu praful (lupta veche si interminabilă daca stai in sud) din/ de pe/ de dupa mobila, cu gândul la vacanta mare când îmi voi pune in ordine cărțile. În tot anul (a se înțelege anul școlar) scotocesc prin bibliotecă și apoi pun la loc … cam unde apuc.

Cu niște ani (multi) inapoi. Mobila grea a fost cărată în casa de o echipa de muncitori. 
Șeful lor, pirpiriu între niște zdrahoni (dar șefia e șefie!), si-a exprimat uimirea când a văzut pachetele de cărți în așteptare (e adevărat că, scoase din rafturi, cărțile par si mai multe; cu cele rămase in cap e invers: chiar e mai mult decât orice poți cita doar citind de pe raft). 
Cu un gest de superioritate (muncitorii strângeau, mutau, aranjau), șeful zice în așa fel încât sa îl audă echipa: dacă va rămâne cărți după ce le puneți si nu mai aveți ce face cu ele, să îmi dați mie sa le dau la nepoate ca nu prea are si ele.
Lupta cu praful care va sa zica. Cărți la metru. 😜🙈






Idei pentru Martie la școală