Profesori-autori: Adina Cotorobai - "Sanatoriul"

Când am invitat-o să facă parte din „lista” mea pentru volumul 5 din Prof de română, (Editura casa de pariuri literare, 2019), Adina Cotorobai mi-a trimis o proză cu subiect școlar („Joc fără miză”), dar care, scrisă dintr-o perspectivă obiectivă etc., nu corespundea scopului seriei „Prof de română”. 

Am primit în schimb o povestire excepțională: „O jumătate de măr”, în care Adina Cotorobai a pus „vocea” fetei din primul său roman (debutul său ca scriitoare), „Privind peste umăr” (2018).

 

Pentru cine nu știe, Adina Cotorobai este profesoară pensionară de limba și literatura română din  Cluj și scriitoare. Am citit, la apariție, romanul său de debut, o narațiune densă și captivantă despre familie, destin, devenire, cu evidente note memorialistice. Personajul central – „fata” (duioșie, farmec și putere pune scriitoarea în acest personaj) – apare în atât de multe ipostaze – fata-copil, fata-profesoară, fata-soție, fata-mamă („fata-babă”, mă completează, cu umor, autoarea într-o conversație din 2019), care, puse la un loc, compun istoria mică, personală, ce se amestecă cu istoria mare a anilor de comunism din România.  

Recent, am primit, cu autograf, volumul de proză scurtă al Adinei Cotorobai, „Sanatoriul”, abia apărut la Editura Limes. M-am bucurat să găsesc în noua carte „Joc fără miză”, proza lăsată în așteptare de autoare și pe care o citisem cu ceva timp în urmă. Este a treia în volum dintr-un total de șapte proze, care aduc în fața cititorului povești de viață diverse: evenimente cotidiene, destine, relații de familie, lumea școlii, a spitalelor, dar mai ales lumi interioare, ale căror nuanțe, optimiste sau întunecate, nesigure sau clare, luminoase sau ascunse sub umbre adânci, autoarea le dezvăluie de fiecare altfel. 

În prima povestire, „Sanatoriul”, cea care dă titlul cărții, notația auctorială, generoasă în detalii, e concurată de vocea personajului principal – o pacientă (Otilia) într-un spital de boli nervoase. Se compune în felul acesta povestea unei femei, din secvențe – frânturi de amintiri, flashbackuri care încearcă să se așeze în ordine în mintea răvășită a pacientei, apoi prin efort conștient, uriaș. Foarte interesant cum autoarea sugerează, stilistic, drumul greu spre însănătoșire: treptat, pasajele de stil indirect liber care sondează trăirile personajului sunt înlocuite cu secvențe de monolog interior care dezvăluie gânduri din ce în ce mai clare și mai coerente. Mai mult, revenirea la realitate a pacientei (care o perioadă lungă, în sanatoriu, pare un caz pierdut) devine o experiență senzorială: pe măsură ce simțurile (începând cu mirosul cafelei), parcă exacerbate, se trezesc, femeia își recapătă luciditatea minții. Sunt multe pasaje, inteligent plasate în climax, redăm aici un fragment, lesne de înțeles că suntem aici aproape de finalul poveștii: „ [...] Otilia se bucură să regăsească gesturi și gusturi simple, ca cel al pastei de dinți, care-i mângâie, cerul gurii și gingiile, senzația de alunecare a săpunului pe pielea udă a mâinii sau mirosul lui proaspăt. Impresia de bine se amplifică la atingerea prosopului moale și femeia ridică ochii, întâlnindu-și imaginea în oglinda pătată de deasupra chiuvetei. Încearcă să se abordeze cu îngăduință și liniște. Greu, fața care-o privea din oglindă era atât de departe de imaginea pe care o păstra despre sine [...].” (pag. 50)

Un alt episod „senzorial” e plin de duioșie, proustian prin mecanismul reîntoarcerii în trecut: „[...]Ține apăsat, zise asistenta, presând locul înțepat cu un tampon de vată  îmbibat în spirt. Mirosul înțepător îi aducea Otiliei aminte de copilărie, de julituri, de căzături și zâmbi. Pentru ea, acest miros era echivalent cu cel de curățenie. Mama spăla geamurile cu spirt și le lustruia cu foi rupte din „Scânteia”, la care erau și ei abonați ca tot omul, iar tata își turna spirt în palmă și-și dădea pe față după ce se rădea.”. (pag. 39).

Volumul se închide simetric, cu o povestire („Dilemă”) în care fiecare dintre personaje e captiv în propria lume și lumile acestea compun „sanatoriul de afară”: Carmina este o fată care suferă de o variantă de autism, mama sa e prinsă în chingile prejudecăților, mai preocupată să mențină aparențele sociale decât să ia decizii corecte și morale pentru fiica sa și pentru copilul făcut de aceasta „dintr-o greșeală” cu un tânăr cu probleme asemănătoare, tatăl Carminei nu are niciun cuvânt de spus „în sânul fericitului mariaj”, iar bunicii paterni ai nou-născutului au propria închisoare, cea a sărăciei.    

La fel ca în romanul de debut, și aici tema școlii e bine reprezentată, prin proza „Joc fără miză” – un lanț al slăbiciunilor modern, care surprinde multe tare ale învățământului postdecembrist, moștenite, unele, din comunism, sancționate sever de autoare: „După cum se vede, gândi profa de română cu amărăciune, formula PCR, adică pile, cunoștințe, relații, care le otrăvise zilele în perioada „Iepocii de aur”, fie-i țărâna ușoară, nu murise odată cu cei care-o cultivaseră, ci se îngrășase, înflorise și risca să se întindă ca o pecingine asupra noucâștigatei și fragilei lor democrații”. (pag. 86).

Cartea se încheie cu câteva pagini (incluse în ultima proză) de reflecții amar-ironice legate de legile și de mersul lumii, ca și când povestea Carminei a fost doar pretextul pentru un discurs cu scop etic, necruțător cu haosul „sanatoriului de afară”.  

Adina Cotorobai scrie cu ochi exersați să observe și mai ales cu bucuria și cu înțelepciunea celui care a privit și continuă să privească lumea asta mare compusă din oameni de toate vârstele și de toate soiurile. 

... Să ne ascuțim, așadar, simțurile (ca Otilia) și să facem din realitatea noastră un loc dacă nu mai bun, măcar normal.  

 

Sanatoriul de Adina Cotorobai

Editura: Limes

Anul apariției: 2022

Nr. de pagini: 152

Coperta 1: Virgil Cotorobai

ISBN: 978-606-799-560-2