Punct şi virgulă

- Nu-i spune niciodată copilului tău că e slab, prost, urât ... Copilul tău e tot ce ai putut face tu mai bun pe lume. Dacă tu nu-i spui că vezi în el partea frumoasă şi puternică, atunci nici el nu va şti că nu e prost, slab, urât. - Nu-i spune nici că e singurul frumos şi deştept din univers. E bine să-i spui zilnic cât e de frumos şi de deştept, dar aminteşte-i că mai sunt şi alţi feţi-frumoşi-cu-stea-în-frunte. Va dori, cel mai probabil, să se autodepăşească. - Nu-i spune că nu poate , chiar dacă adultul din tine vede aceasta. Spune-i nu poţi acum ! Apoi ajută-l cu răbdare SĂ POATĂ. - Nu-i spune n-ai voie să ... , dacă tu faci în faţa lui lucrul interzis. Mai bine îţi recunoşti greşelile sau slăbiciunile - dacă ai, îi prezinţi avantaje şi mai ales dezavantaje - dacă sunt. Apoi îl înveţi să decidă singur. - Nu-i spune niciodată că X poate şi el nu. Aminteşte-i ce poate el (chiar dacă sunt lucruri mici) şi spune-i că pentru tine sunt importante tocmai acele lucruri. Va avea înc

Clasa a VI-a, exerciţii de gramatică. (Toată lumea lucrează din greu.) Cer un exemplu de propoziţie în care să existe un atribut adverbial. Vine un răspuns ca o săgeată (ca să nu apară altul mai iute): Vecina de sus face gălăgie . Scriem pe tablă exemplul şi ne pregătim de analiză gramaticală. (Toată lumea e concentrată.) În liniştea clasei, o voce îşi varsă năduful: ... Şi a mea la fel ... !

Azi, într-un hipermarket, la rând la una dintre case, un domn tânăr, îmbrăcat impecabil (genul pedant), avea pe spatele sacoului de la costum, în partea stângă, sus ... un pufuleţ. Primul lucru care mi-a venit în minte a fost (cred că e previzibil .... sau nu?) dacă substantivul pufuleţi  are singular. Ce căuta un pufuleţ pe sacoul impecabil al domnului respectiv a fost al doilea lucru care mi-a trecut prin minte. Să le luăm la rând. Prima chestiune. DEX-ul (DEX '98)  şi DEXI înregistrează forma de singular PUFULEŢ pentru sensul referitor la planta cu această denumire, iar pentru ceea ce presupun că mâncase domnul pedant sau folosise pe post de pernă, cele două dicţionare indică utilizarea la plural a acestui substantiv, adică PUFULEŢI. Totuşi, domnul avea doar una bucată PUFULEŢ pe sacou şi nici de-al naibii pufuleţul nu voia să cadă. M-a salvat DOOM-ul care indică forma PUFULEŢ ca fiind corectă şi pentru a desemna planta, dar şi pentru a denumi una bucată produs alimentar tub

De aseară plouă continuu în Bucureşti, deci să fim în ton cu decorul şi să luăm un strop de colo, unul de colo ... (şi eventual să facem un top !): "Afară-i toamnă, frunză-mprăştiată, Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri; Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată."   (Mihai Eminescu - Sonet ) " Plouă, plouă, plouă, Vreme de beţie Şi s-asculţi pustiul, Ce melancolie! Plouă, plouă, plouă ..."      (George Bacovia - Rar ) " În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână Un bătrân şi o bătrână -  Două jucării stricate -  Merg ţinându-se de mână ... "   (Ion Minulescu - Acuarelă ) De-o săptămâna ţine-ntruna ploaia, - şi-mi pică-n pat, de  sus,  din bagdadie... O noapte încă de-ar mai fi  să  ţie Nu m-aş mira să-mi cază-n cap odaia.    (George Topârceanu - Sonete pluvioase ) " Ploua infernal,  Şi noi ne iubeam prin mansarde. Prin cerul ferestrei, oval, norii curgeau în luna lui M

Ce faceţi când mergeţi cu metroul? Azi, pe parcursul a două staţii de metrou, un el aşezat în faţa mea nu-şi putea reţine zâmbetul. De câte ori ridicam privirea către el, zâmbea din toată fiinţa lui, cu toată faţa şi mai ales cu ochii, nişte ochi albaştri superbi. (Nu contează că ronţăia continuu nişte sticksuri, din care, din când în când, îi mai picau şi pe hanorac bucăţele-bucăţele.) Luminile, piuiturile telefonului meu de la şters mesaje, nu ştiu ce putea fi atât de captivant pentru el, că, de câte ori i-am prins privirea, m-a răsplătit cu acelaşi zâmbet. Greşit! Nu cu acelaşi zâmbet, ci de fiecare dată cu un zâmbet şi mai deschis, iar înainte să mă apropii de Unirii, mi s-a părut că râde de-a binelea şi că începe şi să-mi facă semne cu mâinile. M-am gândit că nu e potrivit să-i fac şi eu cu mâna, dar recunosc că i-am zâmbit înapoi. (Lângă mine, un domn e amuzat de scenă. Pe diagonală, o doamnă mai în vârstă pare să mă invidieze.)   Înainte să cobor, am apucat să văd cum, printre

Mâine începe anul şcolar pentru elevi. Pentru cei ca mine, de multe ori, sintagmele "la anul", "la sfârşitul anului", "anul acesta" etc. nu sunt referiri la anul calendaristic, ci, indiferent de context, că vorbim de activitatea profesională sau de viaţa personală, ele au în vedere anul şcolar. Prin urmare, având în vedere că pentru mine mâine începe anul, am voie să fac o listă de dorinţe, că doar e noaptea de trecere dintre ani: - îmi doresc ca toţi cei 27 de elevi de la XII A (de la A la T), cărora le sunt şi dirigintă, să aibă puterea şi ambiţia să se concentreze anul acesta asupra lucrurilor cu adevărat importante, să fie mai buni, mai prietenoşi, mai serioşi în tot ce fac; - îmi doresc ca "portughezii" de la XII D, clasă pe care încă nu o cunosc, să accepte fie ţinuţi de mână anul acesta şi să meargă în ritmul meu; - îmi doresc ca XI C-ul să iubească literatura universală (materie nouă) şi să iubească literatura română mai mult decât de

Azi, 13, vorbim despre superstiţii. Nu despre cele din seria dacă îţi trece calea o pisică îţi merge rău , la fel dacă te întorci din drum , ci despre ceva foarte particularizat: superstiţii, să le zicem, şcolăreşti (că dacă le zicem "copilăreşti" putem fi acuzaţi de idei preconcepute). Conform celei mai utilizate surse de explicare a sensurilor unui cuvânt (adică DEX , dar eu vă recomand şi DEXI ), superstiţia este o prejudecată care decurge din credinţa în spirite bune şi rele, în farmece şi vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice sau în alte rămăşiţe ale animismului şi ale magiei. Dincolo de informaţia (destul de rigidă uneori) lexicografică, trebuie să recunoaştem că noi, profanii, inventăm superstiţii de fiecare dată când suntem speriaţi sau disperaţi. De fapt, cu cât suntem mai speriaţi sau mai disperaţi (sau mai neştiutori), cu atât mai repede înzestrăm niscaiva obiecte cu puteri speciale sau virăm trei paşi stânga/dreapta sau înainte/înapoi, după caz, mai

Se ştie că punctualiatatea este apanajul unui rege.  ...  Cum nu toţi sunt de viţă nobilă, veţi zice, a întârzia, cel puţin în limita sfertului academic , e absolut scuzabil, nu? Ei, bine sfertul academic , înţeles ca scuză universală pentru orice tip şi orice durată a întârzierii, este o invenţie neaoşă, atât de românească, încât conţine sine qua non şi înţelesul lui  lasă că se poate şi aşa/lasă că merge şi aşa   (tot atât de românesc). La universităţile din Vest, sfertul academic este, de fapt, condiţia punctualităţii, adică acel sfert de oră rezervat pentru ca studentul să nu întârzie nici măcar un minut la curs. (Poţi citi mai multe aici .) Apariţia expresiei sfert academic se datorează excesului de zel al discipolilor lui Platon, care veneau cu un sfert de oră  mai devreme la Academie (instituţie înfiinţată de Platon, mai multe aici ) pentru a dezbate, înainte de începerea cursurilor, lucrurile predate anterior de profesorul lor. Dar să ne întoarcem în zilele noastre, mai