miercuri, 26 septembrie 2012

Ce să nu-i spui niciodată copilului tău. Ghid pentru părinţi (ne)obosiţi

- Nu-i spune niciodată copilului tău că e slab, prost, urât ... Copilul tău e tot ce ai putut face tu mai bun pe lume. Dacă tu nu-i spui că vezi în el partea frumoasă şi puternică, atunci nici el nu va şti că nu e prost, slab, urât.
- Nu-i spune nici că e singurul frumos şi deştept din univers. E bine să-i spui zilnic cât e de frumos şi de deştept, dar aminteşte-i că mai sunt şi alţi feţi-frumoşi-cu-stea-în-frunte. Va dori, cel mai probabil, să se autodepăşească.
- Nu-i spune că nu poate, chiar dacă adultul din tine vede aceasta. Spune-i nu poţi acum! Apoi ajută-l cu răbdare SĂ POATĂ.
- Nu-i spune n-ai voie să ..., dacă tu faci în faţa lui lucrul interzis. Mai bine îţi recunoşti greşelile sau slăbiciunile - dacă ai, îi prezinţi avantaje şi mai ales dezavantaje - dacă sunt. Apoi îl înveţi să decidă singur.
- Nu-i spune niciodată că X poate şi el nu. Aminteşte-i ce poate el (chiar dacă sunt lucruri mici) şi spune-i că pentru tine sunt importante tocmai acele lucruri. Va avea încredere în el că POATE.
- Nu-i spune că primeşte orice (îi trece prin cap să ceară), pentru că face un oarecare lucru. Învaţă-l să dăruiască şi atunci răsplata va veni de la sine.
- Nu-i spune NU pentru o iniţiativă, dacă nu justifici interdicţia ... De multe ori, un NU spus de părinte, chiar pentru lucruri aparent mici,  echivalează cu frângerea aripilor. Un NU urmat de justificări logice nu e perceput ca o interdicţie, ci devine odihna aripilor înainte de zbor.

28 de comentarii:

  1. Foarte adevarata si educativa, pentru parinti si viitorii parinti, postare! Ar fi bine sa purtam in memorie aceste fraze pentru a le aplica in momentele oportune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc pentru aprecieri. Aş fi vrut să te semnezi. Poate revii.

      Ștergere
  2. La primul copil, am învățat meseria de mamă cam din mers- eram studentă. Învățam pentru examene, învățam să fiu mamă și soție. Ocroteam două perechi de aripi- unele mici de tot, care mă trezeau în miez de noapte, cerându-și dreptul la zbor, altele, proprii, căutându-și traiectoria potrivită.
    Sigur am făcut și greșeli.
    Sau exagerări, zice posesorul de acum al unor aripi de vultur.Am fost prea exigentă.
    O fi fost bine, o fi fost mai puțin bine, știu că tot ce am făcut a fost din dragoste.
    Când, după mai mulți ani, am devenit , din nou mamă, aveam o bogată experiență, dar greșeli, sigur că am făcut.
    Spuneam deunăzi , într-o postare, pe care cred că ai citit-o, că un tată necăjit, cu doar patru clase, mi-a spus la o ședință cu părinții că nu s-a inventat facultatea care să „scoată „ părinți„.
    Teoretic știm o grămadă de lucruri..
    Citeam undeva că, la anume popor, a aduce pe lume un copil este o problemă pregătită îndelung înainte- nu este vorba de latura materială - casă, masă.. ci de starea sufletească, psihică, psihologică a viitorilor părinți..
    cine știe?
    toate sunt relative.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Toate sunt relative, aşa este.
      Cred că iubirea şi devotamentul părintelui pot suplini lipsa de experienţă. Mai cred că atâta timp cât părintele ştie că într-o zi copilul său va trebui să aibă aripi destul de puternice cât să zboare de unul singur, atunci e un părinte bun.
      E inutil să spun că sunt convinsă că eşti o mamă şi o bunică de poveste, în cel mai onorant sens al expresiei.

      Ștergere

  3. Adevarate....si...relative!!!Cat se poate sufletul unui copil nu trebuie ranit! Iar daca gresesti sadind in acelasi timp dragoste, totul este recuperabil!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am zis mai sus şi eu "relativ", având în vedere că situaţiile sunt atât de diverse: părinţi diferiţi, dar mai ales copii diferiţi.

      Ștergere

  4. privesti si in prezentul, dar mai ales in viitorul copilului tau, il sustii in relizarea obiectivelor lui, nu il sacrifici propriului tau orgoliu, si mai sunt atatea...care fac dintr un parinte un parinte bun.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cand avea vreo 2-3 ani fi-miu era cam constipat .Il asezam la oala, se plictisea si zicea "nu se poate".Eu insistam si-i ziceam"daca o sa crezi si o sa zici ca se poate, chiar o sa se poata".Rad si acum cand mi-l amintesc pe olita, cu ochii iesiti ca la melc, cu pumnii stransi si repetand printre dinti:"se poate! se poate! se poate! S-A PUTUT!"...:))Avea si victoria mirosul ei...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acceptăm exemplul, deşi eu m-am referit la treburi mai mari, nu la ... o singură treabă! :)))

      Ștergere
  6. De-ai ști cum (spartan) eu văd educația școlarilor, și hedonist a celor (tineri) liceeni sau studenți; școala n-ar mai avea rost. Îmi este greu să scriu că presiunea nu dă roade, îmi este dificil a descrie cum un copil s-ar naște fără durere, mai ales din partea mamei, că pe a lui - a copilului, nu poate nimeni să o evalueze.
    Nu putem exclude totul într-o parte, fără ca cealaltă parte să nu o ia razna.
    Ce mă mai durea mâna când am început prima dată să scriu, apoi piciorul când am lovit prima minge (adevărată) de fotbal.
    Vă respect odihna scrierii, de-ați ști cum îmi târâi copii (școlari) pe ruine, no mercy, fără odihnă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din durerea primelor strădanii vine izvorul satisfacţiilor de mai târziu.
      Deşi vă citesc postările (în timp util, întrucât sunteţi în blogrolul meu de ceva vreme), de data asta nu am v-am înţeles toate metaforele.

      Ștergere
    2. Exact acum v-am introdus și eu în blogrol!
      Ultimul rând se referea la faptul că orice poveste ne aşează frumos în fața unui foc, în această odihnă povestitorul aruncă în joc toate virtuțiile lumii, numai că ele sunt însoțite de multă muncă, de durere, de chin și chiar de violență, ascultătorii nu pricep imediat că odată povestea terminată, realitatea s-ar putea să fie aceeași.
      Toată mitologia este axată pe un soi de violență divină, cea a zeilor, asta pentru ca omul să fie atent la viața sa, la singura.
      Nu cred în performanță (educație) fără coerciție, că mulți exgerează, tocmai aici este problema, cea a măsurii, ocaua!

      Ștergere
    3. Îmi place punctul de vedere şi sunt de acord cu constrângerea, atâta timp cât nu abrutizează şi cu condiţia ca "şcolarul" să conştientizeze că e necesar ce i se cere.
      Foarte frumos exprimat, nu-mi pare rău că v-am tras la răspundere!

      Ștergere
    4. mă dor urechile...
      Midas a fost pedepsit de zei (a întrecut măsura, nu intrăm în amănunte), i-au crescut peste noapte urechi de măgar (știau zeii de ce!). Aceste minunate urechi le-a ascuns cu o tiară, dar frizerul le-a văzut. A jurat că nu va spune niciunui om cele văzute. Măcinat de secret, de servitute, de onoare,... a ieșit noaptea în câmp, undeva într-un smârc unde nu trecea nimeni, s-a aplecat la rădăcina unei sălcii, acolo a șoptit cele necuvântate în fața oamenilor. Trestia a foșnit, alte trestii au dus zvonul mai departe, în câmp, în jurul cetății, aerul povestea despre Midas care are urechi de măgar!

      :)
      Oare de asta Pascal se referea la trestie ca la un om?!
      P.S.
      Să-mi fie iertate anumite greșeli de ortografie, dar scris în viteza unui cal turbat!

      Ștergere
    5. Hmmm ... Metafora trestiei gânditoare ...
      Cred că se leagă bine cu ideea postării şi a comentariilor, dacă înţelegem şi acceptăm sugestia fragilităţii fiinţei umane. Nu numaidecât prin ţărâna din care suntem făcuţi, cât mai ales prin izvoarele de gânduri care ne plimbă singuri sau ne amestecă.

      Ștergere
  7. Degeaba spui NU, oricum copilul va face acel lucru fie pe ascuns, fie mai târziu. Asta dacă nu s-a convins el singur cum că acel NU, aşa trebuie să şi rămână.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact! Doar că pentru liniştea ta, ca părinte, ar trebui să-i dai explicaţiile logice pentru o interdicţie formulată.

      Ștergere
  8. Si ce faci cand el insista, cautandu-ti mereu o slabiciune?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îi spui că degeaba caută, cea mai mare slăbiciune a ta e el.

      Sau îi spui că-i obraznic şi nu-i mai dai bani de buzunar.

      Ștergere
  9. Copii stiu mereu din Nu sa faca un Da daca le este pe plac, sau invers...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Copiii pot multe, dar trebuie învăţaţi ce să facă cu puterea lor.

      Ștergere
    2. Eu cred ca mi-am îndeplinit misiunea, copii mei sunt mari! S-ar putea sa o iau de la capat cu nepotelul! Cine stie...
      Un weekend fain îti doresc!

      Ștergere
    3. Bunicii sunt de neînlocuit pentru copiii copiilor! Bag seamă că eşti o fericită!

      Ștergere
  10. In primii ani de viata ai copilului meu eram destul de severa, mai ales cand ii explicam un lucru si el insista sa il faca dupa capul lui. Cu timpul, am devenit tot mai indulgenta, pe masura ce crestea si dovedea ca a inteles ceva din lectiile primite. Acum suntem mai mult prieteni decat mama si fiu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi asta e situaţia ideală! Meriţi felicitări, având în vedere că sunt o groază de familii în care comunicarea e întreruptă.
      Am scris despre asta aici:
      http://cameliasapoiu.blogspot.ro/2011/04/in-spatele-usii-inchise.html

      Ștergere
  11. O lectie buna pentru parinti si mai ales pentru eventualtii parinti ( cei tineri) un mare like pentru articol.Sa ne auzim cu bine :)

    RăspundețiȘtergere

Idei pentru 15 Ianuarie la școală