Mâncare bavareză. Top după gustul personal
Cât am călătorit în Bavaria, în cele cinci zile (în mini-vacanța de 1 Decembrie), am mâncat în cea mai mare parte mâncare cu specific local, așa cum obișnuim peste tot pe unde ajungem. Nu a fost prima întâlnire cu mâncarea germană la ea acasă, dar a fost prima călătorie iarna în aceste locuri - la târgurile de Crăciun din sudul Germaniei - și mărturisesc că vremea rece m-a făcut îngăduitoare cu mâncărurile grase, atât de obișnuite în gastronomia bavareză.
Cred că știți deja ce gust are covrigul bavarez, "Bretzel" - poate l-ați și preparat (în cazul acesta - tot respectul, fiindcă știu că sunt mai multe etape în preparare: frământat, fiert, copt). Nu îl voi pune în topul meu, unde nu voi include alimente fast food, ci mâncăruri de bază și deserturi, dar îl lăsăm să facă uvertura prin istoria sa interesantă. Originea sa (și a numelui său) e disputată între Germania și Italia, vorbindu-se de anul 610 ca moment în care a apărut. Istoria sa se leagă de semnificații religioase: se pare că a fost inventat ca răsplată pentru copiii care învățau rugăciunile, forma acestui covrig asemănând-se cu mâine încrucișate pe piept pentru în gestul religios. Mai mult, ingredientele sale (făină și apă) îl făceau un aliment potrivit pentru perioada postului. O ilustrație din secolul al XII-lea ar putea fi prima imagine a unui covrig, ca emblemă a breslelor brutarilor din sudul Germaniei. Găsiți bretzel proaspăt peste tot în Germania: în aeroport, pe stradă, în restaurante, în supermarket etc. Mi-am propus de acasă să facem poza aia pe care o face toată lumea, cu doi bretzeli puși pereche, cu tag pe unde eram, dar în telefon mi-a rămas unul singur, început, scuzați🙈.
Dar măcar e poza autentică. 😅 De altfel, o singură fotografie din postarea aceasta este preluată, am pus sursa.
Iată și cele câteva feluri de mâncare bavareză, într-un top al preferinţelor mele:
1. Genunchi de porc. Da, așa cum auziți, partea aia din porc, căreia îi mai spunem și rasol, din care noi facem piftie. Deci ... nu am mâncat nimic mai bun făcut din porc. Carnea se desfăcea de pe os super ușor și se topea efectiv în gură. dar nu asta e partea grozavă, ci faptul că toată bucata pe care o vedeți era învelită într-o crustă crocantă din șorici (am presupus), caramelizat și condimentat (și asta am presupus). Sosul - amestec de dulce, sărat. Se servește cu cartofi făcuți găluște (cel puțin așa am tradus din meniu): un fel de piure cam lipicios, cu ceva griș (iar am presupus), care nu m-a impresionat, dar ce mai conta când gustul "genunchiului de porc" era efectiv demențial. Eu am putut mânca jumătate. E un picior de porc, totuși. Noi am comandat acest fel de mâncare la recomandarea fiicei noastre, care, când a auzit că am ajuns la Berăria lui Hitler, în München, ne-a trimis repede mesaj: "knuckle of porc - neapărat!!"(Cu alte cuvinte, am fost părinți ascultători 😊)
Acum trebuie să vă spun că experiența completă cuprinde și locul, care, dincolo de istoria scrisă și cea nescrisă, intrată în folclor, este un restaurant în care pot intra concomitent cam ... 2000 de oameni. Este dispus pe două niveluri, noi am găsit loc la parter, dar am nimerit bine, acolo este, se pare, distracția - muzică tradițională nemțească live, hangițe și ospătari îmbrăcați tradițional, obiecte de decor autentice și un furnicar de oameni, de toate națiile (culmea ironiei!).
Pun mai jos pagina din meniu (care printr-o minune a rămas în telefon, deși nu am mania pozelor), ca să aveți informații și despre prețuri, mai ales că pentru celelalte feluri de mâncare nu am reținut asemenea detalii, din păcate. Oricum, a fost singurul meniu în engleză. Nemții au meniuri în germană în restaurantele care nu sunt afiliate unui hotel. Apropo de asta, în link-ul de la final găsiți un dicționar german-englez cu denumiri de mâncăruri nemțești. Util.
1bis. Ștrudel cu mere. Nu am mâncat ceva atât de bun decât acum câțiva ani, la Viena, la restaurantul din interiorul Palatului Hofburg. Sosul de vanilie foarte fin, frișca naturală, sirop de zmeură, iar ștrudelul dulce-acrișor. Gust perfect! Știu că e prăjitură austriacă, dar e tot din meniul Berăriei lui Hitler, așa că o așez aici, cu 1bis, ca să nu spuneți că trișez. 😁😍
2. Supa bavareză. Supa aceasta a fost recomandarea unei ospătărițe dintr-un restaurant tradițional din centrul orășelului Nördlingen. A precizat că e "hand made" - am înțeles mai apoi că se referea la niște tăieței de casă (ca să le spun într-un fel), uriași, pătrățoși. Foarte gustoasă, condimentată și nu foarte grasă, poate doar cam prea sărată. Ce se vede printre "tăieței" sunt - surprizăăă!!! - bucăți de ... cârnat! 🙈😅 Puteau lipsi, din punctul meu de vedere, dar, deh! suntem în sudul Germaniei, nicio masă fără "Wurst"! (Fac o paranteză, la propriu și la figurat: nicio supă nu mă mai poate surprinde după ce, prin 2015 cred, în Cracovia - ploua - am comandat o supă tradițională poloneză, la asigurarea ospătarului, că e caldă și bună. A venit cu un castron de porțelan fin, alb cu auriu, acoperit, în care mi-a servit un lichid negru-negru, vâscos, din care, scormonind cu lingura, am trezit din dormitare ceva care în alt "context" ar fi putut fi niște apetisanți tăiței de casă. "Contextul" era însă făcut din ficat de pasăre fiert în sânge, cu picături magice de oțet. M-a luat cu friguri, dar nu de la ploaie.)3. Cârnații bavarezi. Am aflat la fața locului, cum altfel? 😎, că există în Germania cel puțin 400 de tipuri de cârnați. Atât de mulți, că se pun și în supă!! 😱 Lăsând gluma la o parte, Würste sunt super buni și ocupă în topul meu abia poziția 3 nu pentru că nu îmi plac, ci din motivul că i-am tot "degustat" cu alte ocazii și nu mă mai surprind. De altfel, sunt atât de populari în Germania, încât îi găsești în orice sezon, fie ca fast food, puși într-o chiflă, cu sau fără muștar, fie în restaurante, serviți, cu tot dichisul. Totuși, nu vă așteptați la cine știe ce fine dining: în mod tradițional, cârnații vin cu varza fiartă alături (se poate și cu salata de cartofi). Nu vă gândiți la varza românească gătită cu cârnați sau cu rață, întrucât varza din mâncarea tradițională germană este fiartă ușor cu ceva condimente și necolorată. Cârnații, ei, salvează acest tip de mâncare foarte sățios. Sincer, eu am "trădat" aceste fel, pentru un șnițel serios, însoțit neserios de cartofi prăjiți, dar m-am revanșat de câteva ori prin târgurile de Crăciun bavareze, unde sunt zeci de tonete cu fast food. Au fost salvatori cârnații în chiflă, la minus grade afară, luați pe fugă, din mers. Mai ales când ceri "2 Würste" și ți se răspunde în română: "cu sau fără muștar?". 😋
 | |
|
4. Desert tradițional. Dacă mă gândeam că îmi vine cheful să scriu despre mâncăruri bavareze, eram mai atentă la fotografii. Am făcut sigur poză (degeaba!) și cu denumirea, și cu ghemul dulce din cocă coaptă. Pe rândul doi de jos, este "ghemul" făcut după rețeta veche de secole, pe care am ales să o degustăm. În timp, rețeta s-a îmbunătățit, pe măsură ce diverse ingrediente au ieșit din bucătăriile bogaților și au devenit populare: glazură de vanilie, ciocolată, caramel etc. În fine, ne-am chinuit doi să mâncăm acest desert și, până "l-am gătat", am tot încercat să înțelegem ce îl face atât de special, încât să ocupe efectiv vitrine întregi într-un orășel medieval, plin de farmec (Rothenburg ob der Tauber). Am convenit că vechimea rețetei, dar și gustul natural, de aliment simplu și curat, cu gust de cocă dulce coaptă, un pic crocantă (cam înecăcioasă, ce-i drept). M-au impresionat aspectul (ghem elaborat, cam cât un pumn) și vechimea. (Nici M., care e muuult mai deschis decât mine la a experimenta mâncăruri noi - incluzând și supa poloneză 😉 - nu a fost prea încântat de acest desert, dar poate că varietatea deserturilor mâncate vreodată ne-a pervertit gusturile.) 5. Mâncărică cu cartofi și porc. Nu i-am reținut denumirea germană, dar compensez cu o fotografie de toată frumusețea, cu porția întreagă, la un restaurant din Rothenburg ob der Tauber, unde ne-a fost prezentată ca mâncare specifică zonei. O mâncare cu multă grăsime, din nou înțeleg cum clima influențează gastronomia. Bucățile de mușchi de porc păreau fierte în sosul acela roșu și plin de grăsime, la fel și bucățile de kaizer. Dacă adăugăm cartofii îmbibați de ulei, mâncarea cu cartofi și porc merită ultimul loc în topul meu, dar e norocoasă că acesta nu are decât 5 poziții. 😂 Așadar, un (ne)meritat loc 5.
 |
Nu vă "mândriți" că mâncarea românească e plină de grăsime, că vine ea primăvara cu urzici și salată verde 😂. A, și să nu uit - mostre din mâncarea lituaniană, aici:
Surse:
Comentarii
Trimiteți un comentariu