Amintiri SPIRUtuale - Amintiri dintr-o zi de marți

Amintiri dintr-o zi de marți  – Aurelia Popescu

Este marți dimineață. Cât de dimineață? Ora șapte și treizeci de minute, ca să fiu exactă. Ora de română tocmai a început.

Astăzi am o groază de emoții: luni am lipsit din cauza unor examene la școala de muzică. Am înțeles cu o noapte înainte că nu am primit temă, dar aparent, nu este chiar așa. Doamna profesoară nu ne-a dat o temă scrisă, ci doar de învățat poezia “Lacul” de Mihai Eminescu. Tot ce am învățat eu din ea sunt prima și ultima strofă. A doua este cam bâlbâită, iar a treia este un dezastru. Cât de mult poți să înveți într-un sfert de oră la șapte dimineața?

În mintea mea, strofele poeziei se amestecă împreună cu gânduri precum:”Sper să nu mă asculte!” sau „Dacă mă ascultă iau doi din start”. Din păcate, sorții nu țin cu mine azi, iar doamna profesoară decide să ne asculte pe rând, pe fiecare la câte o strofă.

Încep să transpir. Deschid repede cartea la pagina cu poezia și încerc să o repet, dar nu pot să rețin nimic! Rândul meu se apropie extrem de repede. Toată lumea de până acum recită impecabil, nici măcar un cuvânt nu este greșit! Colega mea de bancă se ridică și spune a doua strofă. Asta înseamnă că eu va trebui să o recit pe a treia... O, nu!

Mă înalț din poziția mea și mă uit fix la doamna profesoară. Vocea îmi tremură puțin, iar versurile ies ușor din gura mea, cu doar două greșeli într-un vers.

–         Următorul! spune dumneaei, arătând spre colegul din spatele meu.

Respir ușurată. Am scăpat!

Un zâmbet se furișează pe buzele mele. Ar trebui să întreb mai multă lume ce temă avem data viitoare când voi lipsi. Nu vreau să mai repet experiența aceasta. Mai ales la ora șapte și treizeci de minute dimineața!

*

Altă zi de marți. Doamna profesoară de fizică ne-a invitat s-o însoțim la o activitate legată de importanța femeilor în domeniul IT. Așa că uite-mă cu două dintre prietenele mele la sala HUB, așteptând ca prezentarea să înceapă.

Invitatele intră. Se așează ușor pe scaunele rezervate dumnealor și se uită la noi, elevii din Spiru, mai ales la liceenii care erau mult mai mulți decât elevii de gimnaziu. Doamna profesoară le introduce pe invitate: două vin de la Lenovo, o alta din partea Microsoft, iar ultima din partea unui grup universitar. Toate păreau să fie entuziasmate să vorbească despre ce le pasionează: lucrul în domeniul IT.

Întâlnirea decurge fără probleme, doamnele împărtășind niște amintiri destul de intersante din viața lor. Spre exemplu, invitata din partea Microsoft a fost elevă în liceul nostru. Eu, curioasă ca de obicei, vreau să le pun câteva întrebări. Mai ales că laptopul meu este de la Lenovo.

Și... mă bag în seamă cu faptul că eu pot edita videouri... Păi, m-am gândit că pot primi intership ca și Peter Parker în filmele Marvel. Încep să realizez că nu a fost o idee așa de bună, încep să transpir..., iar doamna de fizică vine în ajutorul meu! Tot timpul salvează situația cu un zâmbet pe buze. Vorbind cu invitatele, aflu că, de fapt, erau foarte interesate de ce fac eu. Și chiar se oferă să mă invite la sediul Lenovo.

Zâmbind, le mulțumesc și ies din sală. În curând va trebui să încep meditațiile la mate, dar până atunci voi alerga voioasă pe trotuar. Cine știa că editatul mă va ajuta vreodată așa?

           

Acest text este o mică parte din proiectul "Întâmplări SPIRUTUALE", realizat cu și pentru promoția gimnazială 2019 a Colegiului național ”Spiru Haret” din Bucureşti, 

Un mod de a păstra amintirile SPIRUtuale.