Autoportret de adolescent - ELENA

Nu știu ce să spun ...

De fiecare dată când port o conversație cu o persoană pe care nu prea o cunosc mă simt ca o căprioară prinsă în lumina felinarelor. Nu știu  ce ar trebui să zic, cum ar trebui să mă comport și ajung să vorbesc mult și fără sens. Îmi place să petrec mult timp singură sau înconjurată doar de câțiva prieteni și prefer să stau în casă și să citesc o carte decât să ies afară. Dar îmi place să îi fac pe prietenii mei să râdă. Iubesc zilele în care mă trezesc puțin mai târziu ca de obicei și zilele în care afară plouă de dimineață.

Sunt o persoană destul de reținută și prefer să nu mă arunc cu capul înainte. Mi se pare că multă lume se întreabă ce trece prin capul meu și nu cred că oamenii din jur  mă prea înțeleg, dar este un sentiment normal, doar am 15 ani. Mă plictisesc foarte ușor, dar  îmi plac momentele când nu am nimic de făcut și pot sta degeaba. Sunt destul de prietenoasă chiar dacă îmi vine greu să socializez și obosesc ușor atunci când sunt înconjurată de prea mulți oameni. Una dintre cele mai mari probleme ale mele este că nu sunt atentă la ce se întâmplă în jur și prefer să îmi văd de treabă fără să mă las deranjată.

Cât despre aspect? Mie mi se pare că arăt destul de normal. Culoarea părului meu este un fel de șaten închis și am ochii căprui. Aș fi putut să fiu puțin mai înaltă, poate și mai slaba, dar sunt mulțumită cu felul în care arăt. Am nasul și ochii puțin cam mari, mai ales ochii, iar fratele meu obișnuiește să îmi spună că arat ca un chihuahua, dar nu contează ce spun ceilalți, nu?

(Grigorescu Elena)

Acest text este o mică parte din proiectul "Întâmplări SPIRUTUALE", realizat cu și pentru promoția gimnazială 2019 a Colegiului național ”Spiru Haret” din Bucureşti, 

Un mod de a păstra amintirile SPIRUtuale.