”Dacă nu Eminescu, atunci cine? ...”
(Întâmplări la bacalaureat)
Cu ani în urmă (de fapt, câțiva, când proba orală de română de la bac era chiar de limba și literatura română - nu de competențe lingvistice ... !!!, iar profesorii evaluau elevi din alte licee, iar asta sună precum pe când plopul făcea mere și răchita micșunele ... ), am ajuns ca profesor examinator într-un oarecare liceu din București.
Luna lui cuptor își făcea și pe atunci treaba, dar noi, profesoarele din comisie, eram de neînfrânt. Adunaserăm, eu și cealaltă profesoară, toată răbdarea din lume se ne-ajungă zi de vară până-n seară ...
Și iată că la miezul zilei, intră în sala de examen un june - bronz de salon și gel, mușchi, tricou lucios cu firma la vedere, păr decolorat în șuvițe, iar mersul ... cum să vă spun ... Păi, junele pășea atât de artistic, nu ca pe catwalk, ci, așa, plutind ușor pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, de la ușă, cu buletinul într-o mână și cu un pix cu gel în cealaltă (iarăși gelul, laitmotiv, la naiba!) ...
O ușoară încordare se citea totuși pe fața ortomanului, dar aceasta dispăru cu totul când biletul de examen își dezvălui secretele: elemente romantice într-o poezie de Mihai Eminescu. Junele exclamă un p'asta o știu, apoi își reluă mersul artistic către prima bancă.
Trecu un minut, trecură două, trecură douăzeci și nouă ... Junele nostru, așezat școlărește în prima bancă la perete, se transforma, într-un minut cât alții într-un an (comparație, de dragul folclorului, again). Mai întâi, ochișorii lui, mura câmpului, se proptiră pe foaia cu subiectul și rămaseră așaaaa proptiți, după care începu metamorfoza: ochii deveniră holbați, apoi speriați. Fruntea, atâta câtă era, se contorsiona, ca și când o comandă search, de neoprit, răvășea toate sertărașele minții candidatului, provocând dezastrul: no items match your search. Când groaza puse stăpânire pe fețișoara junelui, am intervenit (cum ziceam, cu toată răbdarea din lume). Păi, eu știu foarte bine Eminescu, zice candidatul, și pentru o clipă i se relaxează fruntea, atâta câtă era, dar acum, nu-mi dau seama la ce să mă refer. Îi spun că poate să aleagă orice poezie de Eminescu studiată și metamorfoza tânărului continuă: cu fața luminată și cu un rânjet de mulțumire, junele se pune dintr-o dată pe scris.
Și scrie, și scrie ... Până când, venindu-i rândul să răspundă în fața răbdătoarei comisii, junele spune cu aplomb: Am ales din Eminescu să spun elemente romantice în ... ”Miorița”. Îl întrerup calm, spunându-i că nu Eminescu a scris ”Miorița”.
Credeați că metamorfoza s-a încheiat? Fruntea, atâta câtă era, se încruntă ușor, și junele zice, ajutându-se artistic de mâini: Dacă nu Eminescu, atunci cine?
Au trecut câțiva ani de la această întâmplare. Junele și-o fi luat între timp bacalaureatul. Nu știm sigur. Ce știm sigur e că în tot acest timp, el a avut drept de vot.
Cu ani în urmă (de fapt, câțiva, când proba orală de română de la bac era chiar de limba și literatura română - nu de competențe lingvistice ... !!!, iar profesorii evaluau elevi din alte licee, iar asta sună precum pe când plopul făcea mere și răchita micșunele ... ), am ajuns ca profesor examinator într-un oarecare liceu din București.
Luna lui cuptor își făcea și pe atunci treaba, dar noi, profesoarele din comisie, eram de neînfrânt. Adunaserăm, eu și cealaltă profesoară, toată răbdarea din lume se ne-ajungă zi de vară până-n seară ...
Și iată că la miezul zilei, intră în sala de examen un june - bronz de salon și gel, mușchi, tricou lucios cu firma la vedere, păr decolorat în șuvițe, iar mersul ... cum să vă spun ... Păi, junele pășea atât de artistic, nu ca pe catwalk, ci, așa, plutind ușor pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, de la ușă, cu buletinul într-o mână și cu un pix cu gel în cealaltă (iarăși gelul, laitmotiv, la naiba!) ...
O ușoară încordare se citea totuși pe fața ortomanului, dar aceasta dispăru cu totul când biletul de examen își dezvălui secretele: elemente romantice într-o poezie de Mihai Eminescu. Junele exclamă un p'asta o știu, apoi își reluă mersul artistic către prima bancă.
Trecu un minut, trecură două, trecură douăzeci și nouă ... Junele nostru, așezat școlărește în prima bancă la perete, se transforma, într-un minut cât alții într-un an (comparație, de dragul folclorului, again). Mai întâi, ochișorii lui, mura câmpului, se proptiră pe foaia cu subiectul și rămaseră așaaaa proptiți, după care începu metamorfoza: ochii deveniră holbați, apoi speriați. Fruntea, atâta câtă era, se contorsiona, ca și când o comandă search, de neoprit, răvășea toate sertărașele minții candidatului, provocând dezastrul: no items match your search. Când groaza puse stăpânire pe fețișoara junelui, am intervenit (cum ziceam, cu toată răbdarea din lume). Păi, eu știu foarte bine Eminescu, zice candidatul, și pentru o clipă i se relaxează fruntea, atâta câtă era, dar acum, nu-mi dau seama la ce să mă refer. Îi spun că poate să aleagă orice poezie de Eminescu studiată și metamorfoza tânărului continuă: cu fața luminată și cu un rânjet de mulțumire, junele se pune dintr-o dată pe scris.
Și scrie, și scrie ... Până când, venindu-i rândul să răspundă în fața răbdătoarei comisii, junele spune cu aplomb: Am ales din Eminescu să spun elemente romantice în ... ”Miorița”. Îl întrerup calm, spunându-i că nu Eminescu a scris ”Miorița”.
Credeați că metamorfoza s-a încheiat? Fruntea, atâta câtă era, se încruntă ușor, și junele zice, ajutându-se artistic de mâini: Dacă nu Eminescu, atunci cine?
Au trecut câțiva ani de la această întâmplare. Junele și-o fi luat între timp bacalaureatul. Nu știm sigur. Ce știm sigur e că în tot acest timp, el a avut drept de vot.
Foarte buna precizarea finala! v cu salutari din Marsilia!
RăspundețiȘtergereSe impunea observația finală. Nu-mi dau seama cine mă salută din Marsilia. (Am doar o vagă bănuială.)
ȘtergereSigur a avut și are drept de vot. Poate a și vizitat Marsilia. Nu e nimic că n-a știut că Miorița a scris-o Mircea Dinescu. :)
RăspundețiȘtergereProblema e că n-a știut să identifice elementele romantice: chiuveta, tomberonul, tramvaiul, liftul... :) Am o mică bănuială că și unii dintre dascălii în prag de definitivat ar avea unele dificultăți la acest subiect.
... Oooops! Asta e aluzie (îndreptățită) la învățătorii care săptămâna asta la examenul de definitivat s-au speriat de basmul cult, reclamând că nu e în programă. Am verificat (defect profesional) și am constatat cu stupoare încă o scăpare a ”comitetelor și comițiilor” răspunzătoare de subiecte și bareme: basmul cult nu figura, într-adevăr, în programa de definitivat. Dar stau și mă întreb, după ce te școlești ca învățător (și deci studiezi LITERATURĂ PENTRU COPII), cum naiba să nu știi măcar ”Capra cu trei iezi”? (Luați-o ca avertisment, pentru că în curând fiul dvs. va fi școlar...)
ȘtergereFoarte faină. Şi mie mi-a plăcut concluzia finală în mod deosebit.
RăspundețiȘtergereMulțumesc. E de sezon ;)
ȘtergereIn situaţia pe care o prezinţi aici aş ramane cu privirea la tânarul care, ajuns intr un moment de probă, in care ar trebui să demonstreze cantitatea de cunostinţe şi calitatea gandirii, singurul lucru pe care poate să il facă este să işi afişeaze falimentul in pregătire şi in dezvoltarea sistemului de gândire, faliment de care, de fapt, nu este singurul si principalul vinovat.
RăspundețiȘtergereIncerc să intru puţin in detaliu pentru cei care vor dori să găsească aici, mai mult referitor la această afirmaţie. Sistemul de gandire al copilului începe să se dezvolte foarte devreme şi în această dezvoltare culturalul are diferite momente de impact. In primul rând, există o microcultură relaţională, microambientală, exercitată de familie, de persoanele apropiate, care va determina într-o primă etapă dezvoltarea capacităţii de gândire a fiecărui copil în ambientul său. Dar, există, în acelaşi timp şi o macrocultură socială, care işi va exercita la rândul ei influenţa. Numai că, schemele de gândire pe baza cărora se vor adăuga elemente din macrocultura socială sunt cele preluate din microambient, din familie.
Una din problemele centrale în dezvoltare este cât de puternic inrădacinate si de nezdruncinat sunt aceste prime tipare de gândire preluate din microambient şi dacă intervin pe parcurs stimuli suficient de puternici pentru a le putea slăbi şi permite accesul altor elemente de gandire. Aici cred ca scoala ar putea avea un rol determinant.
.
Cu alte cuvinte, am furnizat un subiect de studiu sau măcar de (sumară) analiză doctorului psiholog.
ȘtergereÎn opinia mea, un astfel de "june" nu conştientizează "falimentul" despre care vorbeşti, ceea ce este foarte trist. De aici supărarea lui din replica finală.
Într-o discuţie recentă, cineva observa că singura vină pentru astfel de "candidaţi" o are şcoala, mai precis profesorii, care prin menirea lor ar trebui să şlefuiască cât de puţin chiar şi un bolovan. Am fost de acord cu opinia aceasta, dar, ca om din interiorul sistemului, am precizat că acest lucru se poate face cu condiţia ca bolovanul să-şi mişte fundul la şcoală, nu să încremenească pe marginea drumului.
Prin urmare, sunt de acord că şcoala poate schimba multe, dar ceilalţi factori, familia şi ereditatea, au un rol cel puţin egal.
Sigur ca el(tanarul) nu realizeaza falimentul de care vorbeam si pe care l-ai ilustrat tu, si care apoi va gasi puncte de insertie la nivelul macroculturii sociale. Dificultatea de a schimba raul odata produs, sta exact in acest aspect: tanarul traieste un faliment, dar nu il realizeaza. Si cel putin in practica psihologica se considera ca nu poti schimba ceea ce nu cunosti si de care nu esti constient. Fara sa consider scoala vinovata de falimentul sistemului de gandire al unor tineri, o consider singurul loc unde ei ar putea deveni constienti ca reducerea obtiunilor gandirii reprezinta o reducere a obtiunilor vietii. (am zis ar putea...desigur conditia minima ar fi sa o frecventeze, asa cum ai spus, dar si sa gasesca acolo oameni pregatiti pentru a fi Dascali. Raul cel mai mare se intampla in clasele I-IV si se desavarseste cu pubertatea)
RăspundețiȘtergereÎntr-adevăr, este extraordinar de important, capital, cum spui, ÎNVĂŢĂTORUL. Ce ne facem cu tarele din sistem: până la Revoluţie şi câţiva ani după, învăţătorii erau formaţi în licee pedagogice. Aici veneau unii dintre elevii cei mai buni, care erau formaţi de la 14 la 18-19 ani să fie dascăli. Psihologia, pedagogia şi didacticile se studiau săptămânal, timp de 4 ani, câteva ore pe săptămână, nemaivorbind de practica pedagogică, tot săptămânală şi ea. Acum învăţătorii se "şcolesc" după liceu. Asta nu ar fi rău, doar că, în condiţiile în care a fi în învăţământ este considerat un soi de eşec (din ce cauză oare?), a învăţa la colegiile sau la facultăţile de profesori pentru învăţământul primar devine o opţiune de rezervă sau o opţiune pentru cei mai slabi pregătiţi ...
ȘtergereObiecție (parțială) la „Capra cu Trei Iezi”, că ar fi basm cult. Mai degrabă e o fabulă (personaje-animale cu moravuri umane) provenită dintr-un mit arhetipal (vezi pt. subiectul „Creangă și Creanga de Aur” Vasile Lovinescu) cu capra primordială etc. Basm cult ar fi mai curînd „Harap Alb” și în orice caz „Harry Potter” sau „Peter Pan”. Eu m-aș fi referit la Slavici și poate la Eminescu - „FF din Lacrimă”. Asta că am studiat genul, fiind autorul unui basm cult: Făt-Frumos din Lună.
RăspundețiȘtergereDe fapt nu a fost o aluzie voită, nu am știut că a picat acel subiect și reacția (ridicolă) a candidaților. Vorba unei colege de facultate întrebată de un prof. de pompe care e densitatea apei: „Ce mă întrebați chestii de pe semestrul I”?!
Întîmplător sau nu tipa a ajuns profesoară de liceu!
De acord cu precizarea (şi cunosc studiul lui Vasile Lovinescu). "Capra cu trei iezi" este o poveste-fabulă: are formule tipice basmului şi se identifică tema fundamentală a basmului, lupta dintre bine şi rău, cu triumful binelui, deşi aici e subordonată unei teme mult mai nuanţate: pedepsirea celui care calcă în picioare legile nescrise ale omeniei. Se identifică, de asemenea motive narative specifice basmului: superioritatea mezinului, consecinţele neascultării sfaturilor părinteşti. Nu se regăseşte (în totaliate) tiparul narativ specific basmelor (pentru toate acestea, vezi "Morfologia basmului" - V. Prop) etc.
ȘtergereTocmai nr. redus de elemente de basm, dar şi sensul profund moral şi personajele animaliere (ce ţin de specia fabulei) ar fi facilitat demersul candidaţilor la examenul amintit. ("Povestea lui Harap Alb" şi "Făt-Frumos din lacrimă" sunt extrem de complexe ...)
Pe "Harry Poter" l-aş încadra la roman (măcar pentru formă: are atâtea volume).
Revenind, pentru nivelul şcolarului mic e greu de înţeles apartenenţa la fabulă a "Caprei cu trei iezi" (mai ales că are ceva suflu epic), de aceea este prezentată ca basm.
(Răspuns cam amplu, dar e vacanţă, timpul ne răsfaţă ...)
Ca prim-născut, chestia cu superioritatea mezinului mi s-a părut totdeauna cam suspectă. :)
RăspundețiȘtergereTotuși am folosit-o în basmul meu, conform regulii nescrise a genului.
Aş merge pe raţiuni psiho-sociologice, pentru a motiva apariţia unui astfel de motiv. De regulă, într-o familie mezinul este cel mai răsfăţat, pentru că, pe lângă iubirea şi grija părinţilor, le are şi pe cele ale fraţilor mai mari. Asta îi dă încredere că poate reuşi orice. Înţelepciunea populară a sintetizat în motivul amintit genul acesta de situaţie.
ȘtergereDincolo de literatură (fie ea populară sau cultă), realitatea arată că primul născut e moştenitorul de drept al tronului.